
Tranziție
E doar o tranziție,
ascunzând zarea în ochi,
cu nesfârșite spații de relaxare,
o pace profundă și-o inimă aproape înspăimântată
de atâta liniște nepământeană
și un zbor spre flăcări ce ard și nu dor.
Până se îneacă secundele în moloz,
căzut din ploi venite pe neașteptate,
zguduind cu tunete și fulgere
gândul rotund fixat în jurul albastrului senin și-al visului roz.
Drumul se stinge înainte ca ultima silabă
să termine poemul agățat în arbori.
Vin alți timpi fisurând spațiul,
consumând tot aerul,
ucigând lucrurile mute pentru totdeauna,
icoana din tine piere arzând,
cădelnițând miresme dintr-un trist altar.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre spaimă
- poezii despre secunde
- poezii despre relaxare
- poezii despre poezie
- poezii despre ploaie
Citate similare

În aerul gol
în aerul gol
pot semăna cuvinte pe brațul tău
făcând din el o ramură cu frunze
ultima silabă ți-o așez pe buze
pot aduna amiaza din albastru
eliminând aroma ei de posacă toamnă
și strigătul din frunzele de aramă
pot lega plecările din ochi
de echilibru formelor precare
ale lucrurilor născute în lumină
de mâinile ce se căznesc
s-aducă cerul mai aproape
de dansul surd al ochilor de lună
te voi alege prada gândurilor mele
împodobindu-te ca pe un singur pom
în aerul gol miroase a veșnicie
a rai și a uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frunze
- poezii despre uitare
- poezii despre toamnă
- poezii despre naștere
- poezii despre mâini
- poezii despre miezul zilei
- poezii despre lumină
- poezii despre gânduri

De-ar fi
De-ar fi să-mi umpli ochiul gol
Și gândul doar cu tine,
Spre tine aș veni în zbor
Și toată aș fi cu tine.
De-ar fi să fie iarăși verde
Și dorul să m-aștepte în poartă,
Printre culori nu m-aș mai pierde,
Uitând de lacrima sărată.
Rotund m-aș face acoperit,
Cu ochi și mâini de-a valma,
Spre tine aș trece prin zenit,
Prin vânt și frig chiar iarna.
Aș ține-n brațe orice frunză
Și umbra pietrei mi-ar fi dragă,
Desculță aș dansa prin iarbă,
Doar eu să-ți fiu mereu cea dragă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre verde, poezii despre iarnă, poezii despre dor sau poezii despre dans

Până târziu
În respirația ta golul devine alb,
sângele se joacă de-a viața,
cuvintele ne pipăie cu ochi de orb
și glasul mângâie nesfârșirea
clipelor cu tine.
Drumul se face înalt
luându-ne existența lăuntrică
prin spații inundate de arderi.
Gândurile se lipesc de mâini
și până târziu partea ta de lumină
umple hăurile umbrei de peste zi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre înălțime, poezii despre viață, poezii despre sânge, poezii despre prăpăstii, poezii despre jocuri sau poezii despre existență

Suntem
cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp
adevărul șchiop nu comunică
drumul plutește deasupra morții
cerul devine moment de iubire
ies din fierea singurătății în verdele zilei
toate cuvintele țin lupa sub lună
aici e o existență de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre vârstă, poezii despre singurătate, poezii despre moarte, poezii despre iubire, poezii despre inimă sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Copilărie
o altă dată, o câmpie roz,
un univers agățat în tavan,
o lume, un număr știut,
liane, păduri și fagi
vrăjitoare băgată-n desagi,
un făt frumos venind pe calul alb.
ghiozdan agățat într-o pânză de toamnă aprinsă,
în fiecare început de an,
glasul de aur al mamei,
în încruntarea dimineții cerând îndurare
pentru orele mici venite devreme.
concentrice zbateri desigilate
au lărgit o lume intrată pe fereastră
și o trezire în arome, de roșu, de verde.
te-am pierdut copilărie,
netulburată, de capcana ispitei
în chemări fără glas,
de setea ce nu udă niciodată,
de lucrurile toate ce-aleargă după mine,
de tine, concentrat acut de neizbăvire ce doare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre roșu, poezii despre păduri, poezii despre ore, poezii despre numere sau poezii despre mamă

Uzură
uzură-n complexul ființei,
pân' la eul arhaic fixat de cineva neștiut.
aproximări pentru orizontul niciodată ajuns,
iluzii în contururi de stele
și brusc ganglionii încep să lumineze ca o orgă
la gândul de a mai fi.
pământul eliberează mersul
în timp ce aerul e sufocat de germeni.
trec printre umbre vărgate pe dinăuntru.
un schelet, plin de sentimente, hrănește porumbeii.
un tramvai se umflă cu oameni,
ceasul de lângă magazin știe un cântec,
frunzele foșnesc la unison,
albastrul e ceva ce-mi mângâie genunchii.
trag drumul spre mine
rostogolindu-i întunericul,
să te găsesc la capăt,
sub toate cuvintele ignorate rămase în umbră.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre tramvaie, poezii despre stele, poezii despre porumbei sau poezii despre muzică

Aș vrea
aș vrea să scriu despre tine,
despre plopii așezați în rând în seara asta,
despre mâini împletite,
perdele supărate când nu te văd.
calc pe nimic.
în memoria mea intră o listă lungă
din care nu lipsește noaptea lipită de mine
și nu lipsesc nici sinapsele din cutia Penelopei
ca niște liane venite dinspre tine.
între un pas și următorul părea o fugă spre rai.
asfaltul miroase a smoală fierbinte
sunetele sar înapoi și înainte
cad frunze, cad ochi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare, poezii despre sunet, poezii despre seară, poezii despre noapte sau poezii despre Penelopa

Nimic nu mai tăcea
nimic nu mai tăcea,
din biserici psalmii urcau în cer,
pridvoarele coborau, pereții se surpau,
se tulbura spațiul cu toate turlele și pietrele adormite.
până și torsul pisicii făcute ghem era un sonor auzit.
neobosite, cuvintele sunau în urechi
scoțându-și inima afară, strigând,
copacii dădeau alarma prin frunze.
adevărul începea să capete contur,
timpul îmi coborâse în palmă
ca o pregătire pentru rațiune.
totul a început cu harul silabelor
intrând în golul acela ca o rană,
până ai devenit chip din care a răsărit ultima silabă.
tăcerea a început să vorbească
scurtând distanța până la pământ.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre vorbire, poezii despre urechi, poezii despre spațiu și timp, poezii despre somn, poezii despre religie sau poezii despre pisici

Deșiram timpul
deșiram timpul pe o falie îngustă
în orb, unde umerii tăi priveau înainte,
fără dreapta-stânga, fără sus-jos.
eram în locul acela larg, în melancolia verde,
ocolindu-ți zarurile tocite, pline de ierni,
aruncate necâștigător.
ispita lepădată se prescria
în jurul unei înserări venite din urmă.
cuvintele au țesut ecoul dintr-un gol creat,
din tăceri surde și oarbe
și-au făcut oprirea lângă zidul concentric
din ce în ce mai înalt.
n-am găsit nicio scară izvorâtă din tine pe care să urc.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zaruri sau poezii despre melancolie

Uneori dimineața
Dimineața uneori lucrurile sar la nimereală,
cafeaua sare direct în veșnicie
ca și țigara.
Viitorul s-a mutat tot mai în față.
Gândul hoinărește pe unde vrea el,
trecând pe lângă ziua ce atârnă în fereastră,
risipind clipe meandrice în aerul gri,
pe strada agățată de cer.
Poemul se naște ciocnind paharul cu apă
cu clinchet de cristal,
ce aprinde lumini din adâncuri
și apoi coboară în camera goală,
așezând cuvintele ce se ucid între ele.
Unele explodează izbindu-se de tine
și-mi fac din silabe șirag de mărgele.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre dimineață, poezii despre cafea sau poezii despre aer

Ziua
ziua a rămas nemișcată
lumina a murit pe pervazul ferestrei
negăsindu-și punctul de plecare
secundele vărsate în timpul tău au halucinații
edenice pe clipele deșertice
trandafirii privesc orizontal din vaza răsturnată
cuvintele sunt nesigure în terminarea poemului început
și totul pare simplu ca o esență de pus în cozonac
pe nebăgare de seamă inima crește
stârnind o bănuială
în timp ce merg spre tine tulburând aerul apatic
mi-e teamă să ne atingem
să nu ne surpăm înainte de a ști că suntem
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre sfârșit sau poezii despre frică

Pluteam
pluteam peste goluri,
o explozie celulară ploua înăuntru,
un șuier de arbori biciuia lumina,
secundele veneau de după lună.
prezentul a făcut
din libertate o formă cu margini
rătăcind verdele-n albastru,
un repetat clișeu se-nșiră pe timp.
evadez în oaza surdă
cu trupul agățat de-un cântec de greier
printre curbe obosite,
înțelegând cum tăcerea din vid nu-i tăcere.
în mine e un loc pregătit pentru
sunetele picăturilor de ploaie,
silabele ce suflă în jarul mocnit,
pentru literele ce mă chinuiesc
când te aștept să intri în poem.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent sau poezii despre oaze

Frigul dens
frigul dens atacă real
norii din inimă îngheață respirația
apatia alunecă pe-o pantă făcându-și cuib sub pernă
un chip din cuvinte ia forma unei litere mărite
levitând în aer
fixez în vid niște repere de care mă agăț
îmi uit brațele și plec fără ele
vizibil sunt toată
aceeași formă
într-un timp încercuit doar în gând
o liniște albastră îmi poartă mișcările
și toate lucrurile mi se supun
numai litera aceea zguduie spațiul
ca eu să aud.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre mișcare, poezii despre gheață sau poezii despre albastru

Ultima fereastră
ultima fereastră închide răcoarea târzie
strigătul de stele pleacă grăbit spre neant
alunec pe linia dreaptă spre pacea orei fără culoare
sub cerul rupt din zodii
ochi de mâl rămân în spațiu peste dansul fără contur de umbre
o clipă desculță calcă pe-un cuvânt ce moare
liniștea se acoperă cu luciul oglinzii
absența ta clonează ecoul unui timp gol
în spațiul închis
se deapănă tăcerea nepocăită
la umbra unui gând nemuritor
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace

Albastru tulburat
într-un albastru tulburat
e tăiată calea migrației spre înalt
umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
și tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp
și tu ești o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subțire înainte de haos
ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spațiul fără aer
unde cuvintele mor
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

E o zi
e o zi spânzurată de vânt.
pe ecran știrile flămânde țipă amețind spațiul.
existența lumii e cusută-n alb și negru.
prin locuri descusute ies îngerii cu aripi de lilieci.
Iisus, e pe drumul spre moarte,
pecetluit în fiecare an în calendare.
sunt multe cruci și tancuri îndoind verticala,
chemări de pace și de război.
Iisus e băgat în icoane.
zidurile scutură dimineața și ne îmbată cu verde.
conturul tău e înfometat de lumina strânsă în palme,
de visele despletite în două jumătăți;
de ultima căutare topită de cuvintele plecate în unde,
peste locul cu umbre și ceață.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre știri, poezii despre război sau poezii despre negru

Cicatrici
cicatricile nevăzute umblă haotic
în clipele de liniște
despicând-o, hăcuind-o în bucățele amare
sub așchii de sudoare până ce
alcătuirea luminii temperează starea de apă și sare.
cuvintele vin suite-n vârf de creion
și-ncep să-ntunece hârtia cu ploaia de gânduri
măsurând cu disperare timpul
ce urcă în tăcere pe mâna ocupată.
o altă simțire se-nfige în aer
cu o desime nestăpânită
pe-un drum adunat până-n miezul celulei,
cu o respirație liberă de toate consoanele înnourate
și-o simplificare de arbori,
o rememorare de frunze căzute
și-o privire agățată de luciul clanței.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre libertate sau poezii despre hârtie

Ceața
aud ceața cum lasă nostalgia
dincoace de orizont
până la hotarele golului
niciun semn de la acel ceva nerostit
ce roade gândul întors pe multe fețe
trec prin noduri de haos
adunând sunetele sparte de sub pași
în orașul ce aleargă pe repede înainte
în iluzii și brazde de timp
mai există gratii de frică
și pași desculți ieșiți din canale
biserici dezlipite de cer
iubiri sărace de ființă
și-o liniște a negrului domol
cu duceri și veniri topind pământul
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre oraș sau poezii despre graniță

De cealaltă parte
de cealaltă parte a stelei căzătoare
ești suspendat între orizonturi,
migrând cot la cot cu destinul,
până la pierderea cerului cunoscut.
prin fanta îngustă țâșnește amarul
din viscolirea trezită printre răni.
ochii iubirii au adormit la graniță,
acolo unde se termină albul.
prin fereastra crăpată nu trece nicio pasăre.
straniu joc de flăcări din sânge
e scris în poemul înarmat cu slăbiciuni.
cuvintele se întind dincolo de ziduri
spărgând aerul stătut
într-un ecou al dreptului de mâine.
pe nedrept luna se rostogolește în deșert.
prin târziu aleargă iluzii și-o amețire de cătușe
pe sinuosul drum către abis.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele căzătoare, poezii despre păsări sau poezii despre ochi

Scriu
scriu pe traiectorii nevăzute
despre fotonii lovind trupul
revărsarea aceea lentă gata să țipe
neinventată de noi
ca și cum o busolă urmărește fuga mea spre tine
poemul începe mereu de departe
unde tu respiri liniștea zilei așezând desprinderea de lume
sub arcada veșniciei
alegând mereu o coborâre cu un răsărit continuu
probabil vuietul auzului e mereu acolo
pentru că poemul meu e lipit cu fluturi
și literele cunoscute chiar și în tăcere
chiar și într-o abstinență distorsionată
spre tema ieftină plină de umbre
scriu într-o regăsire înregistrată în lumina din ochi
mi-e de ajuns un colț verde de toamnă
și-un timp de tine nepustiu
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fluturi