Tranziţie

E doar o tranziţie,
ascunzând zarea în ochi,
cu nesfârşite spaţii de relaxare,
o pace profundă şi-o inimă aproape înspăimântată
de atâta linişte nepământeană
şi un zbor spre flăcări ce ard şi nu dor.

Până se îneacă secundele în moloz,
căzut din ploi venite pe neaşteptate,
zguduind cu tunete şi fulgere
gândul rotund fixat în jurul albastrului senin şi-al visului roz.
Drumul se stinge înainte ca ultima silabă
să termine poemul agăţat în arbori.

Vin alţi timpi fisurând spaţiul,
consumând tot aerul,
ucigând lucrurile mute pentru totdeauna,
icoana din tine piere arzând,
cădelniţând miresme dintr-un trist altar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aerul gol

în aerul gol
pot semăna cuvinte pe braţul tău
făcând din el o ramură cu frunze
ultima silabă ţi-o aşez pe buze

pot aduna amiaza din albastru
eliminând aroma ei de posacă toamnă
şi strigătul din frunzele de aramă

pot lega plecările din ochi
de echilibru formelor precare
ale lucrurilor născute în lumină
de mâinile ce se căznesc
s-aducă cerul mai aproape

de dansul surd al ochilor de lună

te voi alege prada gândurilor mele
împodobindu-te ca pe un singur pom

în aerul gol miroase a veşnicie
a rai şi a uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să-mi umpli ochiul gol
Şi gândul doar cu tine,
Spre tine aş veni în zbor
Şi toată aş fi cu tine.

De-ar fi să fie iarăşi verde
Şi dorul să m-aştepte în poartă,
Printre culori nu m-aş mai pierde,
Uitând de lacrima sărată.

Rotund m-aş face acoperit,
Cu ochi şi mâini de-a valma,
Spre tine aş trece prin zenit,
Prin vânt şi frig chiar iarna.

Aş ţine-n braţe orice frunză
Şi umbra pietrei mi-ar fi dragă,
Desculţă aş dansa prin iarbă,
Doar eu să-ţi fiu mereu cea dragă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până târziu

În respiraţia ta golul devine alb,
sângele se joacă de-a viaţa,
cuvintele ne pipăie cu ochi de orb
şi glasul mângâie nesfârşirea
clipelor cu tine.
Drumul se face înalt
luându-ne existenţa lăuntrică
prin spaţii inundate de arderi.
Gândurile se lipesc de mâini
şi până târziu partea ta de lumină
umple hăurile umbrei de peste zi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp

adevărul şchiop nu comunică
drumul pluteşte deasupra morţii
cerul devine moment de iubire

ies din fierea singurătăţii în verdele zilei
toate cuvintele ţin lupa sub lună
aici e o existenţă de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

o altă dată, o câmpie roz,
un univers agăţat în tavan,
o lume, un număr ştiut,
liane, păduri şi fagi
vrăjitoare băgată-n desagi,
un făt frumos venind pe calul alb.
ghiozdan agăţat într-o pânză de toamnă aprinsă,
în fiecare început de an,
glasul de aur al mamei,
în încruntarea dimineţii cerând îndurare
pentru orele mici venite devreme.
concentrice zbateri desigilate
au lărgit o lume intrată pe fereastră
şi o trezire în arome, de roşu, de verde.
te-am pierdut copilărie,
netulburată, de capcana ispitei
în chemări fără glas,
de setea ce nu udă niciodată,
de lucrurile toate ce-aleargă după mine,
de tine, concentrat acut de neizbăvire ce doare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uzură

uzură-n complexul fiinţei,
pân' la eul arhaic fixat de cineva neştiut.
aproximări pentru orizontul niciodată ajuns,
iluzii în contururi de stele
şi brusc ganglionii încep să lumineze ca o orgă
la gândul de a mai fi.

pământul eliberează mersul
în timp ce aerul e sufocat de germeni.
trec printre umbre vărgate pe dinăuntru.
un schelet, plin de sentimente, hrăneşte porumbeii.
un tramvai se umflă cu oameni,
ceasul de lângă magazin ştie un cântec,
frunzele foşnesc la unison,
albastrul e ceva ce-mi mângâie genunchii.
trag drumul spre mine
rostogolindu-i întunericul,
să te găsesc la capăt,
sub toate cuvintele ignorate rămase în umbră.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

aş vrea să scriu despre tine,
despre plopii aşezaţi în rând în seara asta,
despre mâini împletite,
perdele supărate când nu te văd.

calc pe nimic.
în memoria mea intră o listă lungă
din care nu lipseşte noaptea lipită de mine
şi nu lipsesc nici sinapsele din cutia Penelopei
ca nişte liane venite dinspre tine.

între un pas şi următorul părea o fugă spre rai.
asfaltul miroase a smoală fierbinte
sunetele sar înapoi şi înainte
cad frunze, cad ochi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu mai tăcea

nimic nu mai tăcea,
din biserici psalmii urcau în cer,
pridvoarele coborau, pereţii se surpau,
se tulbura spaţiul cu toate turlele şi pietrele adormite.
până şi torsul pisicii făcute ghem era un sonor auzit.

neobosite, cuvintele sunau în urechi
scoţându-şi inima afară, strigând,
copacii dădeau alarma prin frunze.
adevărul începea să capete contur,
timpul îmi coborâse în palmă
ca o pregătire pentru raţiune.

totul a început cu harul silabelor
intrând în golul acela ca o rană,
până ai devenit chip din care a răsărit ultima silabă.
tăcerea a început să vorbească
scurtând distanţa până la pământ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşiram timpul

deşiram timpul pe o falie îngustă
în orb, unde umerii tăi priveau înainte,
fără dreapta-stânga, fără sus-jos.

eram în locul acela larg, în melancolia verde,
ocolindu-ţi zarurile tocite, pline de ierni,
aruncate necâştigător.
ispita lepădată se prescria
în jurul unei înserări venite din urmă.

cuvintele au ţesut ecoul dintr-un gol creat,
din tăceri surde şi oarbe
şi-au făcut oprirea lângă zidul concentric
din ce în ce mai înalt.
n-am găsit nicio scară izvorâtă din tine pe care să urc.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori dimineaţa

Dimineaţa uneori lucrurile sar la nimereală,
cafeaua sare direct în veşnicie
ca şi ţigara.
Viitorul s-a mutat tot mai în faţă.
Gândul hoinăreşte pe unde vrea el,
trecând pe lângă ziua ce atârnă în fereastră,
risipind clipe meandrice în aerul gri,
pe strada agăţată de cer.
Poemul se naşte ciocnind paharul cu apă
cu clinchet de cristal,
ce aprinde lumini din adâncuri
şi apoi coboară în camera goală,
aşezând cuvintele ce se ucid între ele.
Unele explodează izbindu-se de tine
şi-mi fac din silabe şirag de mărgele.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua

ziua a rămas nemişcată
lumina a murit pe pervazul ferestrei
negăsindu-şi punctul de plecare

secundele vărsate în timpul tău au halucinaţii
edenice pe clipele deşertice
trandafirii privesc orizontal din vaza răsturnată

cuvintele sunt nesigure în terminarea poemului început
şi totul pare simplu ca o esenţă de pus în cozonac

pe nebăgare de seamă inima creşte
stârnind o bănuială
în timp ce merg spre tine tulburând aerul apatic
mi-e teamă să ne atingem
să nu ne surpăm înainte de a şti că suntem

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pluteam

pluteam peste goluri,
o explozie celulară ploua înăuntru,
un şuier de arbori biciuia lumina,
secundele veneau de după lună.

prezentul a făcut
din libertate o formă cu margini
rătăcind verdele-n albastru,
un repetat clişeu se-nşiră pe timp.

evadez în oaza surdă
cu trupul agăţat de-un cântec de greier
printre curbe obosite,
înţelegând cum tăcerea din vid nu-i tăcere.

în mine e un loc pregătit pentru
sunetele picăturilor de ploaie,
silabele ce suflă în jarul mocnit,
pentru literele ce mă chinuiesc
când te aştept să intri în poem.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frigul dens

frigul dens atacă real
norii din inimă îngheaţă respiraţia
apatia alunecă pe-o pantă făcându-şi cuib sub pernă
un chip din cuvinte ia forma unei litere mărite
levitând în aer

fixez în vid nişte repere de care mă agăţ
îmi uit braţele şi plec fără ele
vizibil sunt toată
aceeaşi formă
într-un timp încercuit doar în gând

o linişte albastră îmi poartă mişcările
şi toate lucrurile mi se supun
numai litera aceea zguduie spaţiul
ca eu să aud.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima fereastră

ultima fereastră închide răcoarea târzie
strigătul de stele pleacă grăbit spre neant
alunec pe linia dreaptă spre pacea orei fără culoare
sub cerul rupt din zodii
ochi de mâl rămân în spaţiu peste dansul fără contur de umbre
o clipă desculţă calcă pe-un cuvânt ce moare
liniştea se acoperă cu luciul oglinzii
absenţa ta clonează ecoul unui timp gol
în spaţiul închis
se deapănă tăcerea nepocăită
la umbra unui gând nemuritor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o zi

e o zi spânzurată de vânt.
pe ecran ştirile flămânde ţipă ameţind spaţiul.
existenţa lumii e cusută-n alb şi negru.
prin locuri descusute ies îngerii cu aripi de lilieci.
Iisus, e pe drumul spre moarte,
pecetluit în fiecare an în calendare.

sunt multe cruci şi tancuri îndoind verticala,
chemări de pace şi de război.
Iisus e băgat în icoane.

zidurile scutură dimineaţa şi ne îmbată cu verde.
conturul tău e înfometat de lumina strânsă în palme,
de visele despletite în două jumătăţi;
de ultima căutare topită de cuvintele plecate în unde,
peste locul cu umbre şi ceaţă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cicatrici

cicatricile nevăzute umblă haotic
în clipele de linişte
despicând-o, hăcuind-o în bucăţele amare
sub aşchii de sudoare până ce
alcătuirea luminii temperează starea de apă şi sare.

cuvintele vin suite-n vârf de creion
şi-ncep să-ntunece hârtia cu ploaia de gânduri
măsurând cu disperare timpul
ce urcă în tăcere pe mâna ocupată.

o altă simţire se-nfige în aer
cu o desime nestăpânită
pe-un drum adunat până-n miezul celulei,
cu o respiraţie liberă de toate consoanele înnourate

şi-o simplificare de arbori,
o rememorare de frunze căzute
şi-o privire agăţată de luciul clanţei.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa

aud ceaţa cum lasă nostalgia
dincoace de orizont
până la hotarele golului

niciun semn de la acel ceva nerostit
ce roade gândul întors pe multe feţe

trec prin noduri de haos
adunând sunetele sparte de sub paşi
în oraşul ce aleargă pe repede înainte
în iluzii şi brazde de timp

mai există gratii de frică
şi paşi desculţi ieşiţi din canale
biserici dezlipite de cer
iubiri sărace de fiinţă
şi-o linişte a negrului domol
cu duceri şi veniri topind pământul

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cealaltă parte

de cealaltă parte a stelei căzătoare
eşti suspendat între orizonturi,
migrând cot la cot cu destinul,
până la pierderea cerului cunoscut.

prin fanta îngustă ţâşneşte amarul
din viscolirea trezită printre răni.
ochii iubirii au adormit la graniţă,
acolo unde se termină albul.

prin fereastra crăpată nu trece nicio pasăre.
straniu joc de flăcări din sânge
e scris în poemul înarmat cu slăbiciuni.

cuvintele se întind dincolo de ziduri
spărgând aerul stătut
într-un ecou al dreptului de mâine.

pe nedrept luna se rostogoleşte în deşert.
prin târziu aleargă iluzii şi-o ameţire de cătuşe
pe sinuosul drum către abis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

scriu pe traiectorii nevăzute
despre fotonii lovind trupul
revărsarea aceea lentă gata să ţipe
neinventată de noi
ca şi cum o busolă urmăreşte fuga mea spre tine
poemul începe mereu de departe
unde tu respiri liniştea zilei aşezând desprinderea de lume
sub arcada veşniciei
alegând mereu o coborâre cu un răsărit continuu
probabil vuietul auzului e mereu acolo
pentru că poemul meu e lipit cu fluturi
şi literele cunoscute chiar şi în tăcere
chiar şi într-o abstinenţă distorsionată
spre tema ieftină plină de umbre
scriu într-o regăsire înregistrată în lumina din ochi
mi-e de ajuns un colţ verde de toamnă
şi-un timp de tine nepustiu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!