Poem nerefuzat
din preistoria pașilor
obsedați de a merge printre stele,
rămâne amurgul concentrat pe frunze,
o comemorare a absenței din secundele verzi,
șiruri de gând albastru prezent
în cuvintele ce vin spre altoire,
înainte de acoperirea golului pustiu.
închisoarea prismei clonează miraje fără identitate
reînviind o stare de fluturi,
din bucăți de iubiri dezintegrate,
din distanțe înjunghiate de lumina
ce-și sparg alcătuirea,
curgând palpabil pe buze.
prelungește un aer primăvăratec
ce o luase anapoda pe altă cărare,
așezând literele aprinse în cuvântul stins,
creând poemul nerefuzat de lună.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Adâncul
adâncul neadormit în noapte
cu o întindere până la căldura zilei
fluturi agitați și îngeri creând miraje fanteziste
cu lanterne light
provocări migrând de sub povara lanțului
toamna dansând pe coregrafie de cocori
și răscoliri neexplicate ce sacrifică secundele verzi
până ce visul biruie locuindu-mă
totul se petrece așezându-mi absența pe norii stranii
poemele devenind bucăți de lună intrând pe fereastră
păcatele fiind lăsate la intrare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Probabil
probabil vii atât de aproape
deși totul e inundat de trăirile pierite și goale,
de-un soare palid cu razele mutate-n altă parte,
de albul hârtiei îngrămădit dinainte
ce alungă absența care îmbată.
se dislocă totul într-o rotire de gând
și înainte ca ploaia să vină
se aprinde lumina,
se eliberează alcătuirea verdelui din albastru
devorând tăcerea și nemișcarea frunzei
și zbuciumul e răsucit în haos.
prin sânge se pictează amurgul răsărit altfel,
un nou început de albastru revoltat pe locurile ocupate cu ceață
așteaptă o altă reîntoarcere sub vraja unei singure orbite.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără vis
ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naște un zâmbet neîntrebat
dimineața miroase a metafore agățate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respirație înfometată
lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistițiu între mine și cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc
povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăți de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înflorește
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem nescris
eu nu știu să mă petrec în ochii tăi,
m-am rătăcit de mult sub ninsoarea de vișini.
sub lumina împrăștiată
am trecut prin veșmântul de frunze,
încălțând sandale cu amprente.
silaba din verighetă pâlpâia într-o amețire
ca o scânteiere palidă încremenind zuruirea în spațiu,
marginile mele din ce în ce mai mici au încăput
într-un gol ce tot crește în tăcere.
petalele pălesc în finețea mâinii,
destinul e urcat pe oase,
tu-mi îngustezi gândul tocmindu-mă cu izul frunzelor verzi,
peretele meșterește mereu câte o ușă,
iar bucăți din albastru caută verticala frântă,
printre cuvintele ce vin ca o depunere pe foaia goală,
pentru poemul nescris încă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem nerostit
încă sunt în locul acela abandonat,
unde doar închipuirea ridică zborul obosit la înălțime.
amăgirile umblă printre sălcii
descifrând pe nervurile frunzelor un bilet de intrare,
unde treptele te urcă și cu mâinile la spate.
lumina din cuvânt rătăcește
printre umbrele trecutului
negociind strălucirea cu sinceritatea verdelui din toamnă.
astenice literele frământă cuvântul,
ce tot mai plumb devine.
doar frunza se rostogolește tandru la gleznele mele,
creând poemul nerostit de nimeni.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ești
o lumină mușcă din albastru,
dansează desculță,
fără nume și glas,
reface pe curba orizontului visele despicate.
un paradis verde se naște printre stele buimace
odată cu primăvara demascată
ce-și strecoară extazul
și dincolo de obloane și perdele.
verdele trăit și-a lăsat sarea
devenind piatră albă lucind printre gânduri.
frunzele neliniștite restituie sonor
respirația cuvintelor verzi.
nu ești printre cuvinte.
la capătul liniștii sparte
mă dor cuvintele, pătate de uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scriu
scriu pe traiectorii nevăzute
despre fotonii lovind trupul
revărsarea aceea lentă gata să țipe
neinventată de noi
ca și cum o busolă urmărește fuga mea spre tine
poemul începe mereu de departe
unde tu respiri liniștea zilei așezând desprinderea de lume
sub arcada veșniciei
alegând mereu o coborâre cu un răsărit continuu
probabil vuietul auzului e mereu acolo
pentru că poemul meu e lipit cu fluturi
și literele cunoscute chiar și în tăcere
chiar și într-o abstinență distorsionată
spre tema ieftină plină de umbre
scriu într-o regăsire înregistrată în lumina din ochi
mi-e de ajuns un colț verde de toamnă
și-un timp de tine nepustiu
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea
noaptea s-a aprins iar
emoțiile au coborât din pereți
căldura ridică tavanul și plimbă odăile
se face tot mai strâmt
norii se adăpostesc printre riduri
trupul fumegând de frunze rămâne fără ochi și buze
mâinile tac retrase-n buzunare
gândul nu se împarte la nimeni
doar timpul se sparge în secunde rotunde
fără oprire creând iluzia altei lumi
cu un trup de care n-ai trebuință.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albastru tulburat
într-un albastru tulburat
e tăiată calea migrației spre înalt
umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
și tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp
și tu ești o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subțire înainte de haos
ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spațiul fără aer
unde cuvintele mor
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem
Eu știu că trebuie să fii mereu acolo,
sub luna ucigașă amețind secundele,
fără de da și fără de nu,
în toate clipele când sfera, rombul și cubul
au devenit o linie pe care am mers,
cu o depunere pe talpă a despovărării de seva amară,
trăind aceeași stare de lumină, de umbră, de gol,
de alb fără alb, de negru fără negru,
de cuvânt fără gură,
în lanțul primitiv venit din adânc.
Acolo, unde se deschid adâncuri și iese lumina
în lanțul înfipt în aerul tare,
într-o nestăpânită desime de gând.
Metalicul șuier de frunze sfărmând orizontu-n inele
trosnește și arde pe albul hârtiei
scriind poemul ce nu se va pierde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiune
instinct improvizat de nepăsare
printre privirile lungi fără țintă
pe spatele unui cuvânt rămas suspendat în aer
triunghiul orb plămădește răscolit alt albastru
până la ultimul etaj
timpul pare a avea o altă respirare
în care cuvintele aleargă spre mine
creând un luminiș de raze
linia devine o strigare verticală către cer
a unui singur nume
până la clătinarea treptelor
și o revenire în pătratul ferestrei
unde lumea intră pe geam privindu-mă fix.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipa târzie
Clipa târzie, răsturnată orizontal
devine o halucinație,
în spațiul tot mai strâmt.
Nimic nu-i lipsește cu farmecul ei de Venus,
năvalnică, pătimașă, provocatoare,
coborând direct din Nirvana.
Aproape diabolic domină lumina,
călcând peste toată ordinea actuală.
Inspirația oarbă o acceptă fără rațiune
creând poeme spânzurate-n aer,
tulburând albastru.
Cei simplu ar deveni totul
dacă amurgul lunecos pe marginea unei stele,
n-ar fi evadat în pădurea cerului.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pluteam
pluteam peste goluri,
o explozie celulară ploua înăuntru,
un șuier de arbori biciuia lumina,
secundele veneau de după lună.
prezentul a făcut
din libertate o formă cu margini
rătăcind verdele-n albastru,
un repetat clișeu se-nșiră pe timp.
evadez în oaza surdă
cu trupul agățat de-un cântec de greier
printre curbe obosite,
înțelegând cum tăcerea din vid nu-i tăcere.
în mine e un loc pregătit pentru
sunetele picăturilor de ploaie,
silabele ce suflă în jarul mocnit,
pentru literele ce mă chinuiesc
când te aștept să intri în poem.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arome viclene
luna bate cu degetu-n geam
niște frunze urcă pe umeri
ispitele gem în pahare arzând
liniștea pleacă-n mătase de fluturi
cer cu uși închise
arome viclene
sfinți din icoane în haos
printre vitralii lumina virgină
nu vrea să devină adaos
prăpăd în inimi și beznă-n priviri
cuvintele atârnă deasupra de gând
pe cupola plină de fum și cafea
orașul invadează-n lumini.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între minus și plus
între minus și plus,
marcând întinderea conturului verde,
nu te mai caut.
restitui liniștea,
dinaintea incendierii în roșu
a alergării,
în labirintul meu de zare închisă.
adun cuvintele retrase pe-o pagină palidă de alb,
înflorind o lumină de frunze liniștite,
pe literele galbene întârziate în colțul ochiului,
cu un luciu de cer neplouat.
secundele reci pictează în sânge
o nouă chemare,
fără un tei suit în vârful visării.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O lumină
o lumină mușcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceața dimineții,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.
într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoții.
și-un răspuns nechemat
se așază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
și forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ia-mă de mână
ia-mă de mână,
așa mă simt frumoasă,
cu apa din mine nesălcie și sarea mai puțin sărată.
într-o alcătuire dintr-o ploaie de frunze,
cu amurgul ce cade din mine înapoi și înainte
sub luna ce ucide și mă împarte-n așchii.
printre vocale rămâne așteptarea,
vibrează deasupra-mi nuanțe-n destrămare,
cuvintele respiră materia-n durere.
desfid hotarul care duce-n haos,
nepăstrând distanța sacră de măsură,
pe-un drum neînsemnat pe nicio hartă
să alergăm, ținându-ne de mână.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem
cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp
adevărul șchiop nu comunică
drumul plutește deasupra morții
cerul devine moment de iubire
ies din fierea singurătății în verdele zilei
toate cuvintele țin lupa sub lună
aici e o existență de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un tropot
un tropot de cal ritmic și asurzit
plimbă tunetul tăcerii gata de explozie.
rugăciunea de noapte a închinat
lumina amețită unei candele aprinse.
durerea s-a amăgit în secundele nocturne
cu un xanas atotștiutor.
e un sus și un jos pe aceeași linie
cu o privire țintă spre albul coborât din tavan.
în mâinile amândouă movila de gânduri
e un amestec de culori.
și tu mă dori cu săgeți ciudate din eter,
aruncând cuvintele ca pe niște petale însângerate,
fără goluri pentru respirație,
cale poticnită în patima albastră.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte nerostite
percepțiile din unghiurile verzi
revin ca niște flash-uri
rupând o parte din mine.
o încăpățânare se construiește
printre bucăți de ruine
ce ard în fiecare por,
din ploaia de frunze căzută în vene.
ochii părăsiți nu împiedică durerea
și nici umbrele dansând pe pereți.
spațiul continuă să respire în tăcere
neconstruind nicio ușă.
cuvintele mele rămân cu mine,
nerostite,
în labirintul acesta cu pereții atârnați în cui
și ferestre interzise.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!