Poem nescris
eu nu știu să mă petrec în ochii tăi,
m-am rătăcit de mult sub ninsoarea de vișini.
sub lumina împrăștiată
am trecut prin veșmântul de frunze,
încălțând sandale cu amprente.
silaba din verighetă pâlpâia într-o amețire
ca o scânteiere palidă încremenind zuruirea în spațiu,
marginile mele din ce în ce mai mici au încăput
într-un gol ce tot crește în tăcere.
petalele pălesc în finețea mâinii,
destinul e urcat pe oase,
tu-mi îngustezi gândul tocmindu-mă cu izul frunzelor verzi,
peretele meșterește mereu câte o ușă,
iar bucăți din albastru caută verticala frântă,
printre cuvintele ce vin ca o depunere pe foaia goală,
pentru poemul nescris încă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cuvinte nerostite
percepțiile din unghiurile verzi
revin ca niște flash-uri
rupând o parte din mine.
o încăpățânare se construiește
printre bucăți de ruine
ce ard în fiecare por,
din ploaia de frunze căzută în vene.
ochii părăsiți nu împiedică durerea
și nici umbrele dansând pe pereți.
spațiul continuă să respire în tăcere
neconstruind nicio ușă.
cuvintele mele rămân cu mine,
nerostite,
în labirintul acesta cu pereții atârnați în cui
și ferestre interzise.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem nerefuzat
din preistoria pașilor
obsedați de a merge printre stele,
rămâne amurgul concentrat pe frunze,
o comemorare a absenței din secundele verzi,
șiruri de gând albastru prezent
în cuvintele ce vin spre altoire,
înainte de acoperirea golului pustiu.
închisoarea prismei clonează miraje fără identitate
reînviind o stare de fluturi,
din bucăți de iubiri dezintegrate,
din distanțe înjunghiate de lumina
ce-și sparg alcătuirea,
curgând palpabil pe buze.
prelungește un aer primăvăratec
ce o luase anapoda pe altă cărare,
așezând literele aprinse în cuvântul stins,
creând poemul nerefuzat de lună.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scriind poemul
pe verticala mea cerul se dilată,
albastrul se aprinde-n infinit,
inspirația coboară de acolo
pe drumul meu sinuos
unde visele traversează timpul
ieșind zbuciumate din valuri sparte de amintiri.
pe razele calme se nasc valuri verzi,
lumina sângerează lângă verb,
liniștea țiuie-n urechi
tu ești distant, teleportat pe venus.
culorile trec peste mine lovindu-mă.
sunt într-o liniște colorată cu frunze nemișcate
scriind poemul, cu degete migrând
pe fruntea ta de gânduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E tot mai toamnă
E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vișini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămașă uitată în cuier.
Liniștea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.
Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De cealaltă parte
de cealaltă parte a stelei căzătoare
ești suspendat între orizonturi,
migrând cot la cot cu destinul,
până la pierderea cerului cunoscut.
prin fanta îngustă țâșnește amarul
din viscolirea trezită printre răni.
ochii iubirii au adormit la graniță,
acolo unde se termină albul.
prin fereastra crăpată nu trece nicio pasăre.
straniu joc de flăcări din sânge
e scris în poemul înarmat cu slăbiciuni.
cuvintele se întind dincolo de ziduri
spărgând aerul stătut
într-un ecou al dreptului de mâine.
pe nedrept luna se rostogolește în deșert.
prin târziu aleargă iluzii și-o amețire de cătușe
pe sinuosul drum către abis.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul meu
... ești cel mai pur poem, încă nescris
abia-nceput
deși am ajuns la capăt de abis
și de trecut
ești cel mai pur poem, încă nescris
doar suferit
deși iubirea nu-i un manuscris -
eu am iubit
ești cel mai pur poem, încă nescris
poemul meu
deși mai stărui prin crâmpeiele de vis
te uit mereu...
poezie de Iurie Osoianu (4 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o zi
ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceață mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esența din trestii și sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeți din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieții mele
cuvintele ei sunt rotunde
mișcătoare de cer și de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spații goale de vânt
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem
Eu știu că trebuie să fii mereu acolo,
sub luna ucigașă amețind secundele,
fără de da și fără de nu,
în toate clipele când sfera, rombul și cubul
au devenit o linie pe care am mers,
cu o depunere pe talpă a despovărării de seva amară,
trăind aceeași stare de lumină, de umbră, de gol,
de alb fără alb, de negru fără negru,
de cuvânt fără gură,
în lanțul primitiv venit din adânc.
Acolo, unde se deschid adâncuri și iese lumina
în lanțul înfipt în aerul tare,
într-o nestăpânită desime de gând.
Metalicul șuier de frunze sfărmând orizontu-n inele
trosnește și arde pe albul hârtiei
scriind poemul ce nu se va pierde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără vis
ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naște un zâmbet neîntrebat
dimineața miroase a metafore agățate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respirație înfometată
lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistițiu între mine și cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc
povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăți de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înflorește
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Început de plecare
e un început de plecare
din alintul gândului suspendat pe umeri
poala a rămas rece ferindu-se de vânt
golită de iluzii
trec prin geometria fără culori
înțepându-mi ochii cu unghiurile ei ascuțite
printre umbrele ce nasc monștri
câte un gând desenat pe-o floare
îl răstignesc în fiecare colț gol
lumea adevărată trece absentă pe lângă timpul meu de nisip
lumina mi-a furat verticala
și mă găsesc circular într-un triunghi isoscel
lovindu-mă de cele trei laturi
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem nerostit
încă sunt în locul acela abandonat,
unde doar închipuirea ridică zborul obosit la înălțime.
amăgirile umblă printre sălcii
descifrând pe nervurile frunzelor un bilet de intrare,
unde treptele te urcă și cu mâinile la spate.
lumina din cuvânt rătăcește
printre umbrele trecutului
negociind strălucirea cu sinceritatea verdelui din toamnă.
astenice literele frământă cuvântul,
ce tot mai plumb devine.
doar frunza se rostogolește tandru la gleznele mele,
creând poemul nerostit de nimeni.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E o altă dimineață
e o altă dimineață și o altă seară
într-un alt albastru uneori prea timid,
aproape de mov, de verde, de alb,
dar mereu cu același gust de zbor.
alteori e același albastru exotic
ce cântă-n grădini peste umbre cu frunze.
mă-ntreb de ești același tu,
a unui soft rătăcit în venele mele,
prea repede să-mi dau seama de culoarea durerii
cu modelele ei de broderie scăldate-n ape.
lăsat la ușa mea, aerul acesta complicat,
ce nu-l pot ține în brațe devine un gol
cu parfumul tău ce mă-neacă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Existăm
strada doarme.
forme de gând se preling neterminate,
într-un spectru de culori.
o scânteie a explodat tristă
într-o tensiune a simțurilor răstignită-n adânc.
din rest culeg somnul, din gânduri unde nu ești
într-o liniște străvezie.
zilele tinere rămase în curba de timp
ne caută în vorbele frunzelor, în fuga vântului
în spațiul cuvintelor locuit de stele.
printre umbre zâmbetul tăcut e o replică
la picătura de ploaie de pe obraz.
existăm într-o derivă din albastru crud
agățați de cuvinte cu umerii noștri grei.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi
Azi e un alt fel de azi,
orizontul e urcat în nori.
În mine simt un întreg
până îmi cad frunzele și trec dincolo de ușă,
rătăcindu-mă în al cincilea anotimp.
Prin gândul treaz măsor viscolul unor fețe apropiate,
ce-mi îngheață gleznele, suflând săgeți de gheață.
Paralel cu mine măști aglomerate,
unele tulburi, respiră înaintea mea
luându-mi tot aerul.
Ultimul cuvânt pierdut te caută,
pe banca de lemn neocupată.
Mă sprijin în cuvintele rotunde,
într-o reîntoarcere printre gesturile tale imperfecte,
dar cu ferestre deschise spre soare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orizontul năvălește dezmățat
orizontul năvălește dezmățat în pictura ierbii,
chiotul de flori se dă la o parte,
mi-s largi brațele ce le cuprind
și-n treacăt îmi strivesc ochii albaștri.
sunt într-un zbor de fluturi
ce taie albastru spălat de ploi,
între minus și plus infinit,
pe calea ce nicicând n-o voi străbate.
coloși de gânduri mă-nconjoară
înfloriți de ispita lunii,
cu fantomele îmbrățișărilor pictate-n apus,
eliberând destinul de căruntele amintiri.
stăpânesc geometric doar spațiul meu
tocmindu-mă cu noaptea pentru stele
și mă doare umărul tău stâng
ca și piramida cuvintelor prăbușită
în locul ce-nverzise ochiul orb.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglinda
liniștea înșiră culorile dimineții
dezgolind întunericul ascuns printre lucruri
oglinda adună cioburile imaginei mele sfărmate-n iluzii
partea răsfățată își arată oja, rujul și rimelul
prin inimă nu trece nicio rază
nici frigul din palme n-apare în oglindă
cuvintele se mistuie-n spațiu
lumina se joacă cu umbra
trecând peste hăuri și spaime.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nouă
Parcă a trecut o veșnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.
Parcă a trecut o veșnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.
Parcă a trecut o veșnicie
de când gândul ascuns că ești ce-am așteptat
te-a făcut să te gândești mai bine.
Parcă a trecut o veșnicie
de când așteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.
Parcă a trecut o veșnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.
Parcă a trecut o veșnicie
și tot nu știu dacă-ți scriu ție,
sau îmi scriu mie.
poezie de Florin Mihalcea
Adăugat de Florin Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe drumul final
pe drumul final lumina ne scurtează distanța
se dislocă filozofii încastrate în timp,
rotite îngălbenit venite neauzit, nevăzut.
oricum ar bate lumina ai trupul întreg,
născocirile cad în iarbă,
simțurile decapitează materia neagră
odată cu cicatricile, făcându-le cenușă.
luna devine joasă și foarte mare,
salve verzi trag copacii în albastru.
studiez pe sărite ploaia descompusă
și șuieratul de frunze rămâne
ca o sete și o foame de scris despre tine.
fug pe câte o secundă ce-o lungesc cât pot,
să mai rămân în visul tău lacom,
să nu cad pe partea cealaltă
și când ziua se închide
îmi cade pe pleoape destinul.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peretele din fața mea
peretele din fața mea nu există,
tavanul e prelungit până-n nori,
spațiul gol e o transă în care merg ucigând gravitația.
toate slăbiciunile se risipesc în neant,
pe buze cuvintele sunt vii,
infinitul e o sincopă ce rămâne în urmă.
copacii se-ntorc cu fața la mine
născocind păduri din frunzele alungate.
se nasc cuvinte neîntrebate
modificând lumina, încetinind timpul,
atacând zidul cu miros de lună,
iar pe banca aceea goală din parc a rămas o movilă de gânduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scriu
scriu pe traiectorii nevăzute
despre fotonii lovind trupul
revărsarea aceea lentă gata să țipe
neinventată de noi
ca și cum o busolă urmărește fuga mea spre tine
poemul începe mereu de departe
unde tu respiri liniștea zilei așezând desprinderea de lume
sub arcada veșniciei
alegând mereu o coborâre cu un răsărit continuu
probabil vuietul auzului e mereu acolo
pentru că poemul meu e lipit cu fluturi
și literele cunoscute chiar și în tăcere
chiar și într-o abstinență distorsionată
spre tema ieftină plină de umbre
scriu într-o regăsire înregistrată în lumina din ochi
mi-e de ajuns un colț verde de toamnă
și-un timp de tine nepustiu
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!