Noaptea
noaptea s-a aprins iar
emoțiile au coborât din pereți
căldura ridică tavanul și plimbă odăile
se face tot mai strâmt
norii se adăpostesc printre riduri
trupul fumegând de frunze rămâne fără ochi și buze
mâinile tac retrase-n buzunare
gândul nu se împarte la nimeni
doar timpul se sparge în secunde rotunde
fără oprire creând iluzia altei lumi
cu un trup de care n-ai trebuință.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Povara tresaltă
povara tresaltă pe umeri
forma crucii apasă concret
mărturisirea rămâne lipită de buze
se calcă-n tristețea luminii
ramura vestirii Domnului e îndoliată
locașul sfânt e coborât în pământ
călugări în sutane de colb
trimit rugăciuni către cer
e un timp de moarte structurat în tăceri
iarba și cerul sunt martori
mersul devine o spaimă
oboseala împarte gândul între rece și cald
mâine e o altă zi fără zâmbet
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mâinile tale
mâinile tale atrag neuitări
în ele găsesc profeția unui veșnic cer
clipe întrerupte dintr-o răstignire
pe un tărâm gol
fără aripi de înălțare
și o gheață subțire topită fără întrebări
ferestrele noastre sunt prea înalte
ziua e împovărată cu o mulțime de lucruri
ce-și strigă nemișcarea
noaptea e uitată în cărare
un mâine rămâne urcat în stele
sau coborât pe pământ
din peretele inimii se preling cuvinte
ce strigă surd în lumină.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem nerostit
încă sunt în locul acela abandonat,
unde doar închipuirea ridică zborul obosit la înălțime.
amăgirile umblă printre sălcii
descifrând pe nervurile frunzelor un bilet de intrare,
unde treptele te urcă și cu mâinile la spate.
lumina din cuvânt rătăcește
printre umbrele trecutului
negociind strălucirea cu sinceritatea verdelui din toamnă.
astenice literele frământă cuvântul,
ce tot mai plumb devine.
doar frunza se rostogolește tandru la gleznele mele,
creând poemul nerostit de nimeni.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem nerefuzat
din preistoria pașilor
obsedați de a merge printre stele,
rămâne amurgul concentrat pe frunze,
o comemorare a absenței din secundele verzi,
șiruri de gând albastru prezent
în cuvintele ce vin spre altoire,
înainte de acoperirea golului pustiu.
închisoarea prismei clonează miraje fără identitate
reînviind o stare de fluturi,
din bucăți de iubiri dezintegrate,
din distanțe înjunghiate de lumina
ce-și sparg alcătuirea,
curgând palpabil pe buze.
prelungește un aer primăvăratec
ce o luase anapoda pe altă cărare,
așezând literele aprinse în cuvântul stins,
creând poemul nerefuzat de lună.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O contopire
o contopire a zâmbetului roz cu albastru
a inventat o imagine fără capăt
rostogolindu-se fără oprire
într-o chemare fără glas, niciodată cuminte.
o nebunie perpetuă, într-o jumătate de vis treaz
fără întrebări și reguli
dezbrăcând pustiul destrămat
până la îngustare în unghiul acela necălătorit vreodată.
privirea rămâne întinsă pe arșița verii
în tăcerea prăbușită a unui fluture întârziat.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul s-a terminat
timpul s-a terminat
și dacă n-am fost eu acolo era ceva
un fel de înfrunzire protejată de zei
muzica pulsului era pe cealaltă parte
tăcerea umbla pierdută colorând totul în alb
secretul rămâne în catedrală
cu semne profunde pe răni
noaptea de toamnă umedă
îmi arde ochii atât de aproape
din versuri ies frunze uscate
nu mai contează esența din verdele viu
chemarea de pe cărare
așteptarea lunii pe o casă pictată
contează înserarea fără contur
mâinile parcă din vreascuri
zale-n picioare prematur
neumblarea în hainele toate
pereții albiți amprente pe silabe
dintr-un amurg cuminte pe genunchii mei
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orașul a plecat
Orașul a plecat fără să știm, pe repede înainte,
la volan se asculta nimicul,
cuvintele se poticneau în virgule, în pauze,
destrămându-se lent.
O închisoare nevăzută lega mâinile cu neliniști,
spațiul strâmt dansa amețit peste curbe.
Pe peretele luminii dorința trasa o margine nevăzută,
sărutul asimetric, răstălmăcit, era absent,
ideile galopau prin secundele lungi, pierind fără glas.
Prezentul neterminat ieșise din labirintul verde
pe un vârf de speranță.
Atunci copacii au șchiopătat ascunzându-se după frunze.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E tot mai toamnă
E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vișini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămașă uitată în cuier.
Liniștea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.
Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceva s-a rostogolit
ceva s-a rostogolit cu zgomot umblând amar
prin cuvinte
timpul s-a rupt în bucăți
ochii fără somn au rămas pironiți de stele
zâmbetul crispat se oglindește și în cafea
s-au întețit gândurile făcând muchii în pereți
insomniile se culeg din măruntaiele cerului
e un început de dezlipire de efemerul mister
ascuns printre frunze
coborâtor din stele
de puntea pe care niciodată n-am mers
de golul rece mărșăluind cu picioare de plumb
de asfințitul singuratic pe pământ
de uimirea unui fir de trifoi
genunchii și palmele au sens tămăduitor
ca și vântul ce adie-n plete
totul îngână pieirea timpului
când visam cu o mie de ochi
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintiri
(colegilor mei de liceu)
îmi cade umbra prin vreme,
printre aceiași pereți,
în aceeași școală
stând în același loc, doar bănci diferite
cu noi diferiți.
emoția umbla desculță de la unul la altul,
aerul era zgâriat cu amprente noi.
nimic nu avea liniște.
la catedră profesorul alb învia timpul.
catalogul ne striga pe rând,
unii erau doar amintiri dragi.
noi ne căutam cuvintele ce nu le găseam.
pământul părea pieziș.
am înghesuit în secunde
o viață din fraze cu greu adunate.
totdeauna surd, timpul a simplificat totul
lăsându-ne cu amintiri ce le-am luat cu noi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se nasc pereți
se nasc pereți din goluri care dor
umpluți din adânc cu nopți informe
ecouri vibrează ca un prohod
și rup tăcerea mistică a lunii
o neîmpăcare cu starea aceea de negru
miezului de noapte
străbate sfera mea atârnată în același loc
același aer plimbă formele nemișcării
și setea tulburată de
imaginea frunzei ce curge prin vene
deșertul fumegă și verbul pleacă dincolo de orizont
descriind fără restriște luciri din iad și rai
turnând etern în ziua de mâine
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămâne esența
Tăcerea visurilor rămâne în memorie.
Mă descompun în celule îmbrăcate în toamnă,
anxietăți sunt gravate în tălpi,
scanând o depărtare tot mai mare
de orele ce ne separă.
Rămâne esența,
revenită mereu ca o îmbrățișare,
la început ca o mângâiere decolorată,
dar care recuperează speranța pierdută.
Abandonul cuvintelor distorsionează prejudecăți
și timpul își aruncă țipetele
privindu-ne în ochi.
Printre degetele despletite
curg zorii poticniți în ploaie.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și mă grăbesc
Sângele aleargă
într-un dus întors, fără somn.
Eliberate dintr-o ploaie
lucrurile îmi intră toate în ochi,
fiecare luptându-se pentru sine
în spațiul statornic pentru un timp.
Tu intri peste ele până-n cer
umblând printre stele
și timpul ce îmi ceri să îl nasc
e sugrumat în pieire.
O lumină albastră rămâne udă
curgând vertical peste mine și timp.
Iluzia ruptă dintr-o perdea de fluturi
începe nepriceput să te contemple,
distingându-te în destrămare.
Lumea simultană mușcă din mine
devenind o pradă a zilei de azi.
Și praful din palme ucide urâtul,
canoane ung pe pâine cu sare
și mă grăbesc s-ajung spre nicăieri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un tropot
un tropot de cal ritmic și asurzit
plimbă tunetul tăcerii gata de explozie.
rugăciunea de noapte a închinat
lumina amețită unei candele aprinse.
durerea s-a amăgit în secundele nocturne
cu un xanas atotștiutor.
e un sus și un jos pe aceeași linie
cu o privire țintă spre albul coborât din tavan.
în mâinile amândouă movila de gânduri
e un amestec de culori.
și tu mă dori cu săgeți ciudate din eter,
aruncând cuvintele ca pe niște petale însângerate,
fără goluri pentru respirație,
cale poticnită în patima albastră.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peretele din fața mea
peretele din fața mea nu există,
tavanul e prelungit până-n nori,
spațiul gol e o transă în care merg ucigând gravitația.
toate slăbiciunile se risipesc în neant,
pe buze cuvintele sunt vii,
infinitul e o sincopă ce rămâne în urmă.
copacii se-ntorc cu fața la mine
născocind păduri din frunzele alungate.
se nasc cuvinte neîntrebate
modificând lumina, încetinind timpul,
atacând zidul cu miros de lună,
iar pe banca aceea goală din parc a rămas o movilă de gânduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o zi
Nicio bucurie,
nicio tristețe
doar un gest mare de luptă pentru o cauză
care a umplut paharul
și nepăsători toți privesc cum se varsă,
cinstea se plimbă cu picioare de lut
nici măcar nu mai are cap
doar o umbrelă de ploaie.
Într-o zi
după ce toate celelalte vor fi rotunde
o să se trezească la realitate
și o să alerge pe urmele bătătorite schiopătând,
nimeni nu-i va da niciun ajutor
până va traversa pustiul din suflet
și se va spăla de păcatele care lovesc
mai mult decât o tortură
în care și-a lăsat mâinile
să chinuie oamenii, timpul și moartea
fără remușcari.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiune
instinct improvizat de nepăsare
printre privirile lungi fără țintă
pe spatele unui cuvânt rămas suspendat în aer
triunghiul orb plămădește răscolit alt albastru
până la ultimul etaj
timpul pare a avea o altă respirare
în care cuvintele aleargă spre mine
creând un luminiș de raze
linia devine o strigare verticală către cer
a unui singur nume
până la clătinarea treptelor
și o revenire în pătratul ferestrei
unde lumea intră pe geam privindu-mă fix.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diviziunea
Te-ai divizat - în trup și suflet -
În acel moment al despărțirii
Pentru a te asigura că vei rămâne
Deși vei pleca pe vecie.
Ți-ai urcat sufletul la cer
Și l-ai agățat între stele,
Iar trupul l-ai coborât în humă
Arzându-l între cutii de piatră.
Mi-ai lăsat doar amintiri
Ca dovadă a trecerii tale prin lume
Și acea cruce umbrită de coroane
Pe care am atins-o cu dor...
Aș fi vrut să rămâi veșnic om
Și să-mi strângi mâinile cu căldură
Dar timpul te-a divizat - în trup și suflet -
Lăsându-mi doar amintiri și dor.
poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Abisul durerii
Mistuit de răni lăuntrice, îngenunchez în abis,
Cu degetele încerc să-mi pipăi sufletul,
Însă cetatea tristeții nu poate fi pătrunsă,
Călătorie fără potecă, către noaptea mormântului...
Râuri roșii de sânge și trandafiri se revarsă peste cărare,
Toate se ineacă însă în oceanul lacrimilor mele,
Privirea mea de sânge, îți mângâie brutal trupul blajin,
Eu nu te văd, te simt doar în suflet.
Vreau să-ți cauți lacrima printre lacrimile mele,
Îmbrațișează-mi trupul pustiu,
Doar așa vei putea asculta clopotul inimii mele,
El a bătut odată, doar pentru tine...
Petale roșii îmi picură în suflet,
Mă dezbrac incet de trup și privesc în ochi nemărginirea,
Noaptea adâncă se ingroașă, trandafirii palpită,
Am trecut prin lume ca un îndrăgostit, cu un suflet roșu aprins.
poezie de Timis Andu
Adăugat de Timis Andu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Geometria iubirii
adie iarba șăgalnică în joacă
eu caut buze de fată
cu ochii plini de tainic foc
făclie vie în lumea asta fără de noroc
neprihănită făptură cu buze de mură
risipești despărțiri
aduci chemări ce ard aprins
în lumea asta fără de cuprins
azi pier în ochii tăi
atât de mari, întrebători și temători
în mângâieri ce curg, ce dor
pe malul dezgolit al sufletului
cuvintele curg, împetind rădăcini
pe trupul de jad
în geometria pură a iubirii
un unghi cosinus cu sinus, face...
offf, iar m-am încurcat la măsurat
eram atent la sărutat
ce buze dulci, de fată preacurată
ce am sărutat odată, într-o joacă
ce îmi trebuie unghiuri, dreptunghiuri
eu știu doar unghiul iubirii
în frângerea sălbatică a două trupuri
adunate într-o întrebare
lasă, lasă geometria
dă de pereți cu toate
un sărut dau azi pe toate
în unghiul obtuz
un sân dezgolit
de vântul ce suflă în mine
și tu mă întrebi de geometria plană
adun pe unul cu doi
și plec cu ea
în unghiuri de doi
pe cer, un nor trecător
privește la noi, întrebător
pășind printre șoapte îmi port iubirea pe ape
gândul ne poartă, departe de toate
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!