Oana Frențescu

Probabil

probabil vii atât de aproape
deși totul e inundat de trăirile pierite și goale,
de-un soare palid cu razele mutate-n altă parte,
de albul hârtiei îngrămădit dinainte
ce alungă absența care îmbată.

se dislocă totul într-o rotire de gând
și înainte ca ploaia să vină
se aprinde lumina,
se eliberează alcătuirea verdelui din albastru
devorând tăcerea și nemișcarea frunzei
și zbuciumul e răsucit în haos.

prin sânge se pictează amurgul răsărit altfel,
un nou început de albastru revoltat pe locurile ocupate cu ceață
așteaptă o altă reîntoarcere sub vraja unei singure orbite.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Oana Frențescu

O altă dimensiune

ești suit pe marginea aceea abruptă
unde îmbrățișarea trebuie ridicată să te ajungă
din lumina rece și înclinată într-o parte.
umărul tău e gata să fugă.

în stânga ta e o respirație de aer verde
o reîntoarcere a neîntâmplărilor schimbate în gând,
pradă unei lumini încete și fierbinți.

strigătul din lucruri nu te lasă ocupat cu tainele frunzelor
și ieșirea din sfera ta strâmtă.
totul ar fi ca o răsărire de iarbă perfectă
de n-ar fi gravitația și cuvintele legănate de sunet
în spațiul gol cu o altă dimensiune rostogolită în zare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Poem nerefuzat

din preistoria pașilor
obsedați de a merge printre stele,
rămâne amurgul concentrat pe frunze,
o comemorare a absenței din secundele verzi,
șiruri de gând albastru prezent
în cuvintele ce vin spre altoire,
înainte de acoperirea golului pustiu.

închisoarea prismei clonează miraje fără identitate
reînviind o stare de fluturi,
din bucăți de iubiri dezintegrate,
din distanțe înjunghiate de lumina
ce-și sparg alcătuirea,
curgând palpabil pe buze.
prelungește un aer primăvăratec
ce o luase anapoda pe altă cărare,
așezând literele aprinse în cuvântul stins,
creând poemul nerefuzat de lună.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

E o altă dimineață

e o altă dimineață și o altă seară
într-un alt albastru uneori prea timid,
aproape de mov, de verde, de alb,
dar mereu cu același gust de zbor.
alteori e același albastru exotic
ce cântă-n grădini peste umbre cu frunze.

mă-ntreb de ești același tu,
a unui soft rătăcit în venele mele,
prea repede să-mi dau seama de culoarea durerii
cu modelele ei de broderie scăldate-n ape.

lăsat la ușa mea, aerul acesta complicat,
ce nu-l pot ține în brațe devine un gol
cu parfumul tău ce mă-neacă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migrației spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
și tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

și tu ești o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subțire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spațiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Clipa târzie

Clipa târzie, răsturnată orizontal
devine o halucinație,
în spațiul tot mai strâmt.

Nimic nu-i lipsește cu farmecul ei de Venus,
năvalnică, pătimașă, provocatoare,
coborând direct din Nirvana.

Aproape diabolic domină lumina,
călcând peste toată ordinea actuală.

Inspirația oarbă o acceptă fără rațiune
creând poeme spânzurate-n aer,
tulburând albastru.
Cei simplu ar deveni totul
dacă amurgul lunecos pe marginea unei stele,
n-ar fi evadat în pădurea cerului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Într-o zi

ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceață mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esența din trestii și sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeți din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieții mele
cuvintele ei sunt rotunde
mișcătoare de cer și de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spații goale de vânt

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Căderea

în dimineața ieșită din vid
ne-am căutat urmele pierdute.
cireșele roz au devenit roșii
și am ieșit din dragoste într-o culoare tăcută.

noaptea și-a lichidat zorii în altă parte,
un nor a dispărut.
mi s-a părut o altă duminică așezată
aproape de timpul meu circular
cu cicatrici nevindecate și veșnicii ascunse.

căderea între cuvinte m-agață de cer
și scriu pe talazuri de gând cu pași înapoi și lună târzie
și tu nu exiști sau poate că ești
ascuns într-o filă de carte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Toamna

deodată greierii nu mai cântă,
frunzele își pierd copacii,
într-o altă rotire praful se așază pe geam.

alte culori despică lumina,
liliecii învață un nou echilibru
ascunși printre stânci.
melcii tulburați nu mai ies la soare,
luna se deșiră murind în ochii mei.

cearcăne de toamnă se ascund în vie
tu ești încă acolo, cu pașii tăi grăbiți,
poteca de la capăt ce taie noaptea albă
vom regăsi-o poate, într-un decor, în vis.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Visele

Visele deschid niște uși cu o altă esență
prinsă-n rozariu iubirii.
Sufletul gol se conturează în forme imaginative
cu o perfecțiune absolută,
într-o magie trezită din abis.

Te privesc altfel în toamna cu frunzele colorate ca un sărut,
din care las în urmă ofiliri și apusuri reci.
Metaforele neacoperite locuiesc în lună,
când mă ții de mână
și preluăm tăcerea din frunzele verzi.

Ochiul rămâne deschis în picătura de ploaie,
cuvintele sunt leac pentru durere.
Camera goală nu mai umblă prin ceață,
respirația devine o scriere în vers.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Visele

Visele deschid niște uși cu o altă esență
prinsă-n rozariu iubirii.
Sufletul gol se conturează în forme imaginative
cu o perfecțiune absolută,
într-o magie trezită din abis.

Te privesc altfel în toamna cu frunzele colorate ca un sărut,
din care las în urmă ofiliri și apusuri reci.
Metaforele neacoperite locuiesc în lună,
când mă ții de mână
și preluăm tăcerea din frunzele verzi.

Ochiul rămâne deschis în picătura de ploaie,
cuvintele sunt leac pentru durere.
Camera goală nu mai umblă prin ceață,
respirația devine o scriere în vers.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Din aer

din aer se adună vibrații rămase pe frunze
mâine mă voi surprinde între două lumi
cu palmele înghețate
metal pe vorbe
într-o zi peticită cu lumină oarbă

cuvintele deliberat uitate
vor aștepta să se răstoarne regulile
totul să devină aproape
cu teii căzuți peste umbrele lor
și tu cu o inimă mare ca o ploaie de lavă
obosiți de haos
locuind altfel în brațele tale

nu ne vom spune nimic
voi plonja în târziul inutil
într-o libertate
în propria mea fugă spre roșu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Mă doare albastru

Mă doare albastru,
depărtarea difuză
și frunzele oarbe alungate de vânt.
Gândurile de reptile cenușii,
ieșind din palme transpirate,
cicatrici glaciale pe încheietura mâinii
și cuiele bătute-n roata de noroc.

Memoria e-un ochi devorator,
tăiat în felii, rănit în adâncime,
cuvinte reîncarnate se plimbă prin gând.

Sub lupă minutele albesc,
fulgerul rupe lumina sporadic.
Pupila arsă de real
se ascunde într-un vers.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Între două posibilități

există întotdeauna o altă posibilitate
cea a luminii împletită în jurul trupului
sau cea a umbrei suprapuse perfect
pe ceea ce sunt în momentul
în care
singurătatea din interior
se dislocă și oscilează
între propriile limite

totul este parte din mine
pe care
nu o pot reconstitui
însă
dincolo de muchia malului
este o altă zi

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Amiază de vară

Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.

Câte veacuri oare au trecut
De când stau în soare fără gând?
Oare-s eu acela de la început
Ce-a rămas aicea, ezitând?

Sau lumina asta de la soare,
Scânteind în ochi ca pe izvoare,
Mă petrece înspre negre locuri,
Desfăcând în clipe albe veacuri.

Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,
Eu cu ochii-abia deschiși, ca huhurezii,
Văd cum timpul stă pe loc de mult
Și ca pe un vuiet depărtat l-ascult.

Viața dormitează germinând,
Și o simt în jur, universală,
Într-o nesfârșită oboseală
Și-n absența ultimului gând.

Și rămân și eu uitat de toate
Și de mine însumi tot, uitat,
Rar clipind, cu capul aplecat,
Ca oricare altă vietate.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Oana Frențescu

Pe drumul final

pe drumul final lumina ne scurtează distanța
se dislocă filozofii încastrate în timp,
rotite îngălbenit venite neauzit, nevăzut.

oricum ar bate lumina ai trupul întreg,
născocirile cad în iarbă,
simțurile decapitează materia neagră
odată cu cicatricile, făcându-le cenușă.
luna devine joasă și foarte mare,
salve verzi trag copacii în albastru.

studiez pe sărite ploaia descompusă
și șuieratul de frunze rămâne
ca o sete și o foame de scris despre tine.

fug pe câte o secundă ce-o lungesc cât pot,
să mai rămân în visul tău lacom,
să nu cad pe partea cealaltă
și când ziua se închide
îmi cade pe pleoape destinul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Romanța unui nou răsărit al iubirii

În orizontul imaginar
Al vieții
Va fi mereu
Un nou răsărit,
Va fi mereu
În suflet
Un cântec să-l amintească.

Din fiecare zi ce trece
Din nou se naște alta,
Deci să începem
Să trăim(dragostea)viața
cu fiecare rasarit de soare.

Îm apus de soare
Și-n fiecare zori,
Privighetorile cântă,
Crini înfloresc,

Cerul e albastru
Și limpede izvorul.
Tandră și strălucitoare este luna
Într-o noapte de iarnă,

Confudându-se cu ochii tăi
Când se uită-n depărtare
Și cu stelele
Ca lumina ochilor tăi
În fiecare rasarit de soare.

Păreau doi luceferi
Coborâți din ceruri
Care vin să aibă
Dragostea ce-o simt pentru tine
Femeie uimitoare.

Într-o noapte de iarnă,
Intr-un nou răsărit de soare.

Acesta este noul răsărit
Splendoarea trecută
A vieții
Cr lasă prieteni...
Și dragostea să plece.

Este ca o reîntoarcere
Spre început
Ce se simte ca briza uscată
Pe drumurile
Sufletului meu singuratic

Ai plecat femeie uimitoare.
Acesta-i noul răsărit de soare
În zilele noastre
Ca doi luceferi
Coborâți din ceruri.

Care vin să vadă
Iubirea ce-o simt pentru tine,
Femeie uimitoare
În fiecare răsărit de soare.

poezie de (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Mircea Eliade

Dar ce poate însemna o iubire? Cât poate ea dura? Nimic nu durează în lumea asta; totul trece, totul se preface, totul moare ca să se nască din nou, altfel, în altă parte, cu alți oameni.

în Noaptea de Sânziene
Adăugat de RoxanaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Istoria credintelor si ideilor religioase. Volumul 3: De la Mahomed la epoca Reformelor" de Mircea Eliade este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -59.95- 44.99 lei.

Unei doamne cu păr albastru

Mă întreb, văzând că ai
O coafură-ncântătoare,
De cernelii știi să-i dai
Și altă întrebuințare?

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee îndoielnică, exprimare acceptabilă, ton ponderat

Distribuie
Violetta Petre

Acolo, unde...

Am soarele pe frunte, deși e marți întreagă
Și mă îmbracă august în galbenul din flori,
Întinde brațul tandru, Romeo să culeagă
Pentru-a lui Julietă, mirajul din culori.

Și eu privesc povestea, cu inima-mpăcată,
Am amintirea vie a toamnelor din noi,
Și de nu ești cu mine, rămâne suspendată
Dorința unei clipe, cu pașii înapoi,

Când înfloreau poeme în puf de păpădie,
Dansând pe macii tineri ai unei dimineți.
Erai atât de verde și eu atât de vie,
Că se plimbau prin sânge atât de multe vieți!

Azi amurgesc poeme la țărmul mării mele,
Cu liniștea în brațe m-apropii de sfârșit.
Și chiar de-mi port amurgul fără sclipiri de stele
Mai am un loc albastru în care te-am iubit.

Voi recita din tine, să te aduc aproape,
Privește-mă din locul în care te-ai ascuns!
Și doar un gând trimite, să ți-l așez sub pleoape,
Acolo unde-n lacrimi, doar toamne au pătruns.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prin ochii mei

Prin ochii mei
viitorul devine trecut.
Ce dovadă că eu sunt prezentul mai trebuie?
Lumina care îmi inundă ochii,
se pierde în adâncul sufletului meu:
nimic mai cald, nimic mai rece,
nici ploaia de vară ce repede trece
nu capătă altă formă,
alta decât cea pe care eu vreau sa i-o dau!

Închid ochii,
nimic mai există!
Printre scântei, în sinapse, se naște un gând:
că totul meu este, crescând asimptotic,
limitat de al meu crezământ -
doar ceea ce se poate cuprinde
la umbra acestui suflet sărac.
Ostenită, se așază ideea
că totul imită ceea ce eu am visat,
nimic mai concret, nimic mai abstract!

Chiar și lumina
simt cu mă roagă să o trăiesc:
să-mi fie milă, să am de grijă
din ce în ce mai rar să clipesc,
căci pleoapele mele îi sunt călăul
și o strivesc!
Mai curată, mai vie, mai caldă,
sărmana, cum să existe altfel în noapte,
altfel decât eu o pot imagina?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook