Între minus şi plus

între minus şi plus,
marcând întinderea conturului verde,
nu te mai caut.
restitui liniştea,
dinaintea incendierii în roşu
a alergării,
în labirintul meu de zare închisă.

adun cuvintele retrase pe-o pagină palidă de alb,
înflorind o lumină de frunze liniştite,
pe literele galbene întârziate în colţul ochiului,
cu un luciu de cer neplouat.

secundele reci pictează în sânge
o nouă chemare,
fără un tei suit în vârful visării.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul a plecat

Oraşul a plecat fără să ştim, pe repede înainte,
la volan se asculta nimicul,
cuvintele se poticneau în virgule, în pauze,
destrămându-se lent.

O închisoare nevăzută lega mâinile cu nelinişti,
spaţiul strâmt dansa ameţit peste curbe.

Pe peretele luminii dorinţa trasa o margine nevăzută,
sărutul asimetric, răstălmăcit, era absent,
ideile galopau prin secundele lungi, pierind fără glas.

Prezentul neterminat ieşise din labirintul verde
pe un vârf de speranţă.
Atunci copacii au şchiopătat ascunzându-se după frunze.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul răsucea umbra

Sunt înghiţită de camera largă,
cuvintele se urcă pe pereţi,
rămân ca nişte stalagmite galbene
prin care trece un ecran cu visuri,
unde iluziile poartă mască.
Uşa are o trântire importantă
simţindu-se rănită în tăcerea ei.
Furtuna mea se sparge în cioburi
pe care tot eu le adun, aranjându-le
într-un mod ireversibil.
Caut conturul umbrei mele pierdute
în stropii bucuriei de soare,
trezind un dor dintr-un migdal înflorit
şi tulburând drumul din zare.
Un ochi a îngenuncheat în faţa mea
şi strada s-a spălat curând de oameni.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp

adevărul şchiop nu comunică
drumul pluteşte deasupra morţii
cerul devine moment de iubire

ies din fierea singurătăţii în verdele zilei
toate cuvintele ţin lupa sub lună
aici e o existenţă de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp întârziat

timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumuseţe ideatică
plutind într-un abis spiralat

un gol sclipeşte la suprafaţă
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci

în tăcerea vidului nescrisul vieţii
topeşte cuvintele despletind literele
şi-n palme strâng doar o lumină goală

o mişcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereţii porniţi spre visare
nelăsându-i să plece

pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieşite din rând
într-un surd dialog cu mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirăm

tăcerea şlefuieşte prezentul
ca noi să ne auzim,
printre frunze singurătatea teiului
vindecă cu ochiul de lumină umbrele crengilor.

vocea ta mă cuprinde în cuvintele ce rămân fără margini,
o mână îţi atinge mâneca hainei
şi caut privirea din toamna veche
printre cioburi sfărmate din sensul interzis.
noaptea a rămas în tremuratul frunzelor,
secunda tăcută pictează în vene un haos singular în amurg.

rodeşte o formă perfectă din visul trezit
odată cu dimineaţa intrată pe geam,
un fel de astupare a golului etern.
în ecoul cu mii de imnuri,
respirăm împărtăşit din târziul timpului final.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ieşit dintre pereţi

îţi scriu c-un început de comunicare
dinspre treptele ocupate în orele noastre libere
despre stelele evadate în şir indian
incertitudinea răsăritului în cercul meu oval
toamna scăldată în umbre de verde
lumină altoită în vârful lui te iubesc

durere nescăzută din talciocul de gânduri
plimbate între corzile fără direcţii
aşteptarea sinceră sculptată pe faţă
în nepriceperea de a-şi schimba culoarea

şi chiar neîmblânzita foaie de scris
îşi alege literele din distanţa aceea apreciată
în secunde până la tine
pentru poemul ieşit dintre pereţi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţa

sar scântei sferice din cuvinte
ca o larmă de lăstuni

cuvintele iau formă de libelulă
refuzând să-şi lase umbra
pe pagina albă ca iarna

se restituie liniştea de dinaintea
spaţiului incendiat de mov şi violet

coboară fraza cu umbre de stele
în liniştea peretelui alb

îţi desenez absenţa
pe locul care dansează începutul nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă zi

o nouă zi fugărită de întuneric,
secundele însemnate cu tine muşcă din mâini.
toamna trece pragul de hotar rămas neînchiriat.
neidentificări rătăcite continuă trecerea paralelă
alături de copacii pregătiţi de zbor în albastru.

din cuvinte curg dangăte de condamnat
amontele eului, pe lângă altarul ce doarme
şi îngerii absenţi, fără chip.
dialogul cu lumina se opreşte
într-un cimitir viu de frunze.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tot mai toamnă

E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vişini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămaşă uitată în cuier.
Liniştea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.

Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nerefuzat

din preistoria paşilor
obsedaţi de a merge printre stele,
rămâne amurgul concentrat pe frunze,
o comemorare a absenţei din secundele verzi,
şiruri de gând albastru prezent
în cuvintele ce vin spre altoire,
înainte de acoperirea golului pustiu.

închisoarea prismei clonează miraje fără identitate
reînviind o stare de fluturi,
din bucăţi de iubiri dezintegrate,
din distanţe înjunghiate de lumina
ce-şi sparg alcătuirea,
curgând palpabil pe buze.
prelungeşte un aer primăvăratec
ce o luase anapoda pe altă cărare,
aşezând literele aprinse în cuvântul stins,
creând poemul nerefuzat de lună.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gleznele lui Adonis

gleznele lui Adonis ies din infinit
fulgii de zăpadă se dezgheaţă
cuvintele întâmpină iarna înnodând crivăţul în spatele cerului
grămada de gânduri roteşte inima pe umbra fructelor verzi
deasupra ochi de vultur

începe să ningă cuvintele îngheaţă
şi liniştea e ruptă în lumini
şi piatra dă lumină
o alergare apare în interior
în jurul stomacului cresc frunze şi arbori

loc tragic de amestec între mine şi lucruri
infern dantesc coboară-n metafore
cerul răstoarnă o dezmorţire ce creşte
spărgând orizontul în ţăndări.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de fereastră

dincolo de fereastră
rătăcirile mărşăluiesc peste orizontul deschis
o relativă abandonare în ochiul felinarului aprins
pavează invizibilul c-un spectru de raze
înverzind frazele frunzei
respectând liniştea trestiei
şi mişcarea uitată sub haina de iarnă

marginile mele sunt incendiate
de cuvintele cu explozii de lumină
şi de punctele aprinse de pe linia ta dreaptă
umblându-mi pe sub piele
răstălmăcind sensul vieţii

o strălucire a cuvintelor
încâlcite în ţesătura unei întârziate toamne
sub o ninsoare cu umbre de stele
a aprins cerul meu ascuns în pumn
înverzind şi dezverzind albastru

în colţul meu zdrenţuit de zbateri smulse
tu ce n-ai glas
nici trup
nici mişcare
alerg prin căutare fără răspunsuri
trecând prin tăcerile oarbe şi surde

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din aer

din aer se adună vibraţii rămase pe frunze
mâine mă voi surprinde între două lumi
cu palmele îngheţate
metal pe vorbe
într-o zi peticită cu lumină oarbă

cuvintele deliberat uitate
vor aştepta să se răstoarne regulile
totul să devină aproape
cu teii căzuţi peste umbrele lor
şi tu cu o inimă mare ca o ploaie de lavă
obosiţi de haos
locuind altfel în braţele tale

nu ne vom spune nimic
voi plonja în târziul inutil
într-o libertate
în propria mea fugă spre roşu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

secunde triste, străine fără culoare,
botez cu respiraţia tăiată şi gust de cenuşă
firul de plumb atârna de poala mamei
devenind adevăr
neputinţa clădindu-se în lumină
o pată de sânge creştea
neiubire cernea văzduhul
şi vulturi zburau printre nori

am frig în palme şi oftez
nevoia de spălare a gândurilor
e ca o lecţie despre toamnă
sunete, culori şi durere,
pe umărul meu umbre de păsări infernale
şi o chemare să plec din urât
greşirea cerului o şterg cu o nouă respiraţie
o nouă explozie a inimii pentru înţelesuri îngheţate,
un nou început.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez

visez, fără să am nevoie de verde,
fără să mă adaug unui cer străin.
rămân în deşertul lumii muritoare
cu mâinile libere de mângâieri
şi-un strigăt suspendat printre culori închise.

cuvintele stau.
luminile toate aleargă spre negru.
ultima taină de verde îngheaţă.
în propriul vis nemişcarea destinului e dusă la capăt.

rostogoliri rezistente de supravieţuire
împart luna-n amurg
şi miresme de nuferi dimineaţa.

locurile nu mai au aripi
pe umeri sunt pene căzute,
frunze umede, spirale sărăcite de visuri
şi-un târziu răcoros pătrunde între ziduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă dimensiune

eşti suit pe marginea aceea abruptă
unde îmbrăţişarea trebuie ridicată să te ajungă
din lumina rece şi înclinată într-o parte.
umărul tău e gata să fugă.

în stânga ta e o respiraţie de aer verde
o reîntoarcere a neîntâmplărilor schimbate în gând,
pradă unei lumini încete şi fierbinţi.

strigătul din lucruri nu te lasă ocupat cu tainele frunzelor
şi ieşirea din sfera ta strâmtă.
totul ar fi ca o răsărire de iarbă perfectă
de n-ar fi gravitaţia şi cuvintele legănate de sunet
în spaţiul gol cu o altă dimensiune rostogolită în zare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aruncare

o aruncare înainte cu degetul arătător la gură
cu toate sentimentele acelea nedivulgate
umplu încăperea

toate sertarele şi-au răsturnat visele

efectul de ebonită a astupat colţul gol
cel înţepenit în durere

peste ziua aceasta va fi regăsire sau vaiet
sensul din partea stângă a poemului
se va schimba
va fi rătăcire în verde sau linişte deplină

restitui aşteptarea şi începutul întors spre mine
învingând decorul şi vraja căzută din stele

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt blocată

sunt blocată pe urmele tale
pe distanţa ta pasageră nelămurită
adun haotic cuvintele galbene
din care luna lipseşte

mirosul dulceag de noapte ameţeşte aerul
oraşul s-a închis devreme
se pluteşte încins
deşirat
printre frunzele foşnitoare şi vânt

frigul suspendat se trezeşte pe umărul meu
mă risipesc în forme infernale
într-un loc fără lume
sunt aidoma unui amestec de viu
recunoscut de arbori şi de pietre

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă rotire

o nouă rotire în timp,
într-o linişte de stejar
crucificată în sclipirea ochiului de fluture.

muza neinspirată sare peste dimineaţa verde,
adună pereţii, ascunde cerul,
coboară spirala pe care o visam
şi toate lucrurile mă întâmpină
lipindu-se de ochi, de braţe, de tălpi.

în centrul spaţiului eşti tu,
în orice punct aş fi,
într-un plural absent,
într-un cearcăn al unei stele,
în noaptea nedormită
şi uneori scriu pe distanţa îngheţată
fără a aştepta răspunsul lunii indiferente.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-o sferă

Locuiesc într-o sferă,
Tangenţial, un punct atinge cerul
înlesnind poemului să modifice
cuvintele pe la spatele meu,
despletindu-se în lume.
Ploaia cade în cercuri, ca nişte puncte mari
îndoind bulevardele oraşului.
Amestecat în zare pluteşti ancestral în visarea târzie
când spaţiul fără profil revendică ţărmul.
Deznodământul verde rămâne
o pată finală risipită în ceruri.
Vidul înghite rămăşiţele ude
şi nicio apă verde nu mai coboară din nou.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!