Scriu

scriu pe traiectorii nevăzute
despre fotonii lovind trupul
revărsarea aceea lentă gata să ţipe
neinventată de noi
ca şi cum o busolă urmăreşte fuga mea spre tine
poemul începe mereu de departe
unde tu respiri liniştea zilei aşezând desprinderea de lume
sub arcada veşniciei
alegând mereu o coborâre cu un răsărit continuu
probabil vuietul auzului e mereu acolo
pentru că poemul meu e lipit cu fluturi
şi literele cunoscute chiar şi în tăcere
chiar şi într-o abstinenţă distorsionată
spre tema ieftină plină de umbre
scriu într-o regăsire înregistrată în lumina din ochi
mi-e de ajuns un colţ verde de toamnă
şi-un timp de tine nepustiu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ieşit dintre pereţi

îţi scriu c-un început de comunicare
dinspre treptele ocupate în orele noastre libere
despre stelele evadate în şir indian
incertitudinea răsăritului în cercul meu oval
toamna scăldată în umbre de verde
lumină altoită în vârful lui te iubesc

durere nescăzută din talciocul de gânduri
plimbate între corzile fără direcţii
aşteptarea sinceră sculptată pe faţă
în nepriceperea de a-şi schimba culoarea

şi chiar neîmblânzita foaie de scris
îşi alege literele din distanţa aceea apreciată
în secunde până la tine
pentru poemul ieşit dintre pereţi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tot mai toamnă

E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vişini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămaşă uitată în cuier.
Liniştea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.

Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să-mi umpli ochiul gol
Şi gândul doar cu tine,
Spre tine aş veni în zbor
Şi toată aş fi cu tine.

De-ar fi să fie iarăşi verde
Şi dorul să m-aştepte în poartă,
Printre culori nu m-aş mai pierde,
Uitând de lacrima sărată.

Rotund m-aş face acoperit,
Cu ochi şi mâini de-a valma,
Spre tine aş trece prin zenit,
Prin vânt şi frig chiar iarna.

Aş ţine-n braţe orice frunză
Şi umbra pietrei mi-ar fi dragă,
Desculţă aş dansa prin iarbă,
Doar eu să-ţi fiu mereu cea dragă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriind poemul

pe verticala mea cerul se dilată,
albastrul se aprinde-n infinit,
inspiraţia coboară de acolo
pe drumul meu sinuos
unde visele traversează timpul
ieşind zbuciumate din valuri sparte de amintiri.

pe razele calme se nasc valuri verzi,
lumina sângerează lângă verb,
liniştea ţiuie-n urechi
tu eşti distant, teleportat pe venus.

culorile trec peste mine lovindu-mă.
sunt într-o linişte colorată cu frunze nemişcate
scriind poemul, cu degete migrând
pe fruntea ta de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nerefuzat

din preistoria paşilor
obsedaţi de a merge printre stele,
rămâne amurgul concentrat pe frunze,
o comemorare a absenţei din secundele verzi,
şiruri de gând albastru prezent
în cuvintele ce vin spre altoire,
înainte de acoperirea golului pustiu.

închisoarea prismei clonează miraje fără identitate
reînviind o stare de fluturi,
din bucăţi de iubiri dezintegrate,
din distanţe înjunghiate de lumina
ce-şi sparg alcătuirea,
curgând palpabil pe buze.
prelungeşte un aer primăvăratec
ce o luase anapoda pe altă cărare,
aşezând literele aprinse în cuvântul stins,
creând poemul nerefuzat de lună.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea de Eminescu

Cum să mă despart de tine
e-atât de trist în lume
scriu tăceri şi mi-e ruşine
dacă ele-mi zic pe nume

E aşa de trist în lume
frunză verde zău de toamnă
lumea asta-i doar pronume
verbele nimic nu-nseamnă

Frunză verde zău de toamnă
scriu tăceri şi mi-e ruşine
căci tristeţea e o doamnă
cum să o despart de tine

Totul este trist în lume
d(o)ar Poetul e-o minune

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (24 septembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis alternativ

vis alternativ într-o lume cu poze
unde nimic nu mai aleargă
unde nimeni nu-mi fură lipsa
tristeţea din lucruri se pierde
căderea serii rămâne mereu suspendată
roşu e mereu roşu în colţul acela de pe buze

sensibilitatea nu lasă urme
noaptea grea nu există
dragostea se ghiceşte din lumini
şi umbre pictate din cuvinte

locul gol apare în fisura de la suprafaţă
unde sentimentele ies din culori
rupte din staticul inocent
şi încep să umble prin lume

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jesse: În lunile premergătoare nunţii mele m-am gândit la tine tot timpul. Chiar şi în drum spre ceremonie, eram în maşină, un prieten de-al meu mă conducea spre primărie, iar eu priveam fix geamul şi aveam impresia că te văd pe tine nu departe de biserică, închizând o umbrelă şi intrând într-o băcănie pe colţ cu bulevardul 13 şi Broadway. Şi am crezut că începusem să înnebunesc. Dar acum cred că probabil tu ai fost.
Celine: Am locuit pe bulervardul 11 colţ cu Broadway.
Jesse: Vezi?

replici din filmul artistic Înainte de apus
Adăugat de Cotoarbă Gina Liliana, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

În inimă sunt, optimist
În tot ce fac, în ceea ce scriu
Mi-e totuşi stilul pesimist
Să mă descurc vezi că nu ştiu.

Dar apropie-te de soare
Ce este-n eclipsa totală
Să facem din noaptea relativă
O nesfârşită zi de vară.

Voi crede în tot ce e viu
În flori de crin şi file de ştiinţă
Şi rândul acesta ce-ţi scriu
Va fi plin de recunoştinţă.

Mă simt entuziast din fire
Am fost şi am să fiu mereu,
Îmi arunc spre tine o privire
Sunt încântat, aşa voi fi mereu.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul vine

ca o despărţire pe foaia albă
alături de sărutul pe care-l primesc
scriu detaşat neiubind nimic
temeinic este doar versul
fluturi fericiţi în zboruri
spre ceruri senine
literele seamănă dorinţă
şi dependenţă de văzduh
hrană să ne fie poezia
cartea perna de sub cap
cu umbre şi şoapte
ne-nvelim zi şi noapte
vechimea îl face mai rafinat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii timpului îţi privesc mâna

înspre tabloul din adâncul metaforei
cărăuşul timp
scrie povestea flămândă din ramuri de dor
pe colina iubirii
curge clepsidra – ne pândeşte cărăuşul cristalelor

în verde crud de curcubeu
dintr-un inventar al vieţii sădeşti o sărbătoare
în înserarea ceasului din turn
urc mereu scările mărunte
spre ora sosită cât mai târziu
în micul univers – e soare

în ochii timpului un colier de iris
o secundă celestă în copacul iubirii
în ceasul memoriei
tu şi alb într-o singură nuanţă
eu o creangă
tu un tot

o ramură plină cu rod
poemul fiecărei zile prin cuvinte viitoare
am prins rădăcini lângă tine
spre altă zi plecată spre înserare
în paşi secunde
minute în doi
ore celeste
de mână amândoi

poezie de Vali Niţu din Metafore din palma cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte

e prea multă linişte,
prea multe limanuri
şi găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
oraşu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec uşor dintr-o parte în alta
şi dragostea trece mereu prin pereţi.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniştea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniştea camerei
şi ora se închide mai devreme.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Eu ştiu că trebuie să fii mereu acolo,
sub luna ucigaşă ameţind secundele,
fără de da şi fără de nu,
în toate clipele când sfera, rombul şi cubul
au devenit o linie pe care am mers,
cu o depunere pe talpă a despovărării de seva amară,
trăind aceeaşi stare de lumină, de umbră, de gol,
de alb fără alb, de negru fără negru,
de cuvânt fără gură,
în lanţul primitiv venit din adânc.

Acolo, unde se deschid adâncuri şi iese lumina
în lanţul înfipt în aerul tare,
într-o nestăpânită desime de gând.

Metalicul şuier de frunze sfărmând orizontu-n inele
trosneşte şi arde pe albul hârtiei
scriind poemul ce nu se va pierde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mai departe

şi mai departe de dincolo
printre fisurile rămase libere
ameţesc luna logodind-o cu cerul meu
alteori iau din anotimp drumul stivuit cu memorii
şi caut copacii cu simfonii pe crengi
şi las nimicul în urmă
storcând staticul cuvintelor ce dor
pe foaia albă goală

nu mă pot vindeca de golul etern
de aerul verde ca o prezenţă
adăugat respiraţiei
realul vocii întrupat în cuvinte desfăcute-n comete
urcând spre cer
de tine de toamna şi iarna ce vine
scriu pe criza de timp în haina mea veche
despre vidul dintre silabe
şi acel ceva înfrunzit în strigăt de moarte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

aş vrea să scriu despre tine,
despre plopii aşezaţi în rând în seara asta,
despre mâini împletite,
perdele supărate când nu te văd.

calc pe nimic.
în memoria mea intră o listă lungă
din care nu lipseşte noaptea lipită de mine
şi nu lipsesc nici sinapsele din cutia Penelopei
ca nişte liane venite dinspre tine.

între un pas şi următorul părea o fugă spre rai.
asfaltul miroase a smoală fierbinte
sunetele sar înapoi şi înainte
cad frunze, cad ochi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostit voi fi mereu de tine

Îndrăgostit voi fi mereu de tine,
Când orizontul cerul îl desparte
De mare într-o continuă amăgire,
Te voi iubi chiar de vei fi departe.

Acum că eşti aproape, te dezmierd,
Cuvintele îţi sorb, gingaşa privire,
În ochii tăi albaştri eu mă pierd,
Hipnotizat sunt de-a lor strălucire.

Poate o lună, un an, poate o viaţă,
Să te am alături, ar fi ca un vis,
Mi-ai însenina fieşce dimineaţă.
Într-o zi, demult, noi ne-am promis.

poezie de Alex Dospian (martie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu te-am făcut să crezi că eşti altul

şi te-am înlocuit pe tine cu tine
pe cel ce îl ştiam
cu cel ce îl visam
aveam un fel de teamă
să nu pierd ţărâna de care mă legasem
şi când nu puteam să îmi stăpânesc verticalitatea
plecam
acolo unde a început totul
la marginea lumii

ştiu ce vei spune
că povestea noastră e îngrămădită într-un trecut banal
că tu ai fost cum ai fost
pentru că nu am însemnat nimic
şi că ai dormit în fiecare noapte visându-ţi femeile
dar eu ştiu că nu e aşa

mereu am inventat oameni care m-au iubit
să mă poţi crede măcar o secundă
mereu am pozat zâmbete largi
cât să îţi imaginezi distanţa
dintre noi
cum se întâmplă şi acum
când îmi laşi un răspuns rece
şi aştepţi să scriu un poem
despre tine

mmm
despre tine am scris mii de poeme
pentru că îţi ştiu fiecare neajuns
al inimii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu, iubito, scriu

e o vreme cam ciudată!...
stranie, consistentă, deplasată
şi pe zgomotul efemerului lunecând înapoi,
mereu pe variaţii de apus...
chiar am devenit un spectator ideal
sumbrului concert prin instincte trecut.

gânduri de rasă la fereşti tot urc
şi când nu mai am ce face,
mă îmbrâncesc în mine
şi izgonesc veghea emoţiei
spre o verde excitare.

scriu iubito, scriu!
de prezenţă prins pierdut.
suflarea mi-e dată în dans încet
parcă aşa mi l-ai simţit şi tu,
dans ce-n hora păcatelor la rându-i cuprins.

de aici până-n vitrina ochiului tău
mi-e teamă că m-oi expira fără voie
traversându-ţi dantela surâsului tău,
ce l-ai reactivat,
prea deodată şi prea neîmblânzit.

eu răsturnat în gând la vedere
şi aflându-mă într-un vernisaj de uitare,
caut neagra lumină menită să-mi aprindă
mâna debarasată de timp
cu care scriu iubito, scriu!

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nescris

eu nu ştiu să mă petrec în ochii tăi,
m-am rătăcit de mult sub ninsoarea de vişini.
sub lumina împrăştiată
am trecut prin veşmântul de frunze,
încălţând sandale cu amprente.

silaba din verighetă pâlpâia într-o ameţire
ca o scânteiere palidă încremenind zuruirea în spaţiu,
marginile mele din ce în ce mai mici au încăput
într-un gol ce tot creşte în tăcere.

petalele pălesc în fineţea mâinii,
destinul e urcat pe oase,
tu-mi îngustezi gândul tocmindu-mă cu izul frunzelor verzi,
peretele meştereşte mereu câte o uşă,
iar bucăţi din albastru caută verticala frântă,
printre cuvintele ce vin ca o depunere pe foaia goală,
pentru poemul nescris încă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine dragul meu...

Lângă tine am învăţat ce-nseamnă să iubeşti
Căci tu eşti totul pentru mine şi nimic mai mult
Şi vreau mereu să-ţi spun cât de drag imi eşti
Căci tu eşti unicul meu sprijin pe acest pământ,

Lângă tine am învăţat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viaţa mea,
Când toţi mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine şi în iubirea ta.

Lângă tine am învăţat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulţi nu le-nţeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu eşti fericirea ce nu vreau s-o pierd.

Lângă tine am renăscut ţinându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi şi prin furtună
Şi nimic nu poate sta, în calea fericirii.

Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu eşti talisman ce viaţa-mi ocroteşti
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poţi să-mi dăruieşti.

Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viaţă,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul şi zămbetul pe faţă.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!