Un tropot

un tropot de cal ritmic şi asurzit
plimbă tunetul tăcerii gata de explozie.
rugăciunea de noapte a închinat
lumina ameţită unei candele aprinse.

durerea s-a amăgit în secundele nocturne
cu un xanas atotştiutor.
e un sus şi un jos pe aceeaşi linie
cu o privire ţintă spre albul coborât din tavan.

în mâinile amândouă movila de gânduri
e un amestec de culori.
şi tu mă dori cu săgeţi ciudate din eter,
aruncând cuvintele ca pe nişte petale însângerate,
fără goluri pentru respiraţie,
cale poticnită în patima albastră.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numeşte tu

numeşte tu altfel pustiul şi graiul uscat,
plecarea neoprită de nimeni,
păcatul cuminţit în spectru stelar,
cuvintele fără cuvinte.

fisurile cu arome vechi trimit săgeţi de gheaţă,
din tei cad picuri ruginii,
umbra cu vârf de lumină galopează spre infinit
pe-o cale paralelă.
o margine se trasează ameţită
între ieri şi azi, spre capătul lumii albastre.

mă-nchid în miezul tăcerilor
cu jumătatea mea de trup reală
sub fragmente rupte din lumina
condensată pe gleznele nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lumină

o lumină muşcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceaţa dimineţii,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.

într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoţii.

şi-un răspuns nechemat
se aşază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
şi forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Eu ştiu că trebuie să fii mereu acolo,
sub luna ucigaşă ameţind secundele,
fără de da şi fără de nu,
în toate clipele când sfera, rombul şi cubul
au devenit o linie pe care am mers,
cu o depunere pe talpă a despovărării de seva amară,
trăind aceeaşi stare de lumină, de umbră, de gol,
de alb fără alb, de negru fără negru,
de cuvânt fără gură,
în lanţul primitiv venit din adânc.

Acolo, unde se deschid adâncuri şi iese lumina
în lanţul înfipt în aerul tare,
într-o nestăpânită desime de gând.

Metalicul şuier de frunze sfărmând orizontu-n inele
trosneşte şi arde pe albul hârtiei
scriind poemul ce nu se va pierde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a lăsat o tăcere

s-a lăsat o tăcere uscată
un tunet era în mijlocul adâncului
tropotul calului alb avea nevoie de spaţiu
năluci alergau pe tavan în spirale repezi
scriau pereţii şi ei se crăpau
rugăciunea de noapte se revărsa-n potop spre lumină
veşnicia privea ca o stană de piatră
supraveghind cerul să nu se dărâme
era târziu şi era noapte
amăgirea stăpânise mărginirea înmiresmată-n secundele mele
beţia de sânge pur a frunzei străpunse dur se dilua sub tutela lunii
tot ce există a fost şi va mai fi
suntem noi înşine un joc al naturii

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pluteam

pluteam peste goluri,
o explozie celulară ploua înăuntru,
un şuier de arbori biciuia lumina,
secundele veneau de după lună.

prezentul a făcut
din libertate o formă cu margini
rătăcind verdele-n albastru,
un repetat clişeu se-nşiră pe timp.

evadez în oaza surdă
cu trupul agăţat de-un cântec de greier
printre curbe obosite,
înţelegând cum tăcerea din vid nu-i tăcere.

în mine e un loc pregătit pentru
sunetele picăturilor de ploaie,
silabele ce suflă în jarul mocnit,
pentru literele ce mă chinuiesc
când te aştept să intri în poem.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nerefuzat

din preistoria paşilor
obsedaţi de a merge printre stele,
rămâne amurgul concentrat pe frunze,
o comemorare a absenţei din secundele verzi,
şiruri de gând albastru prezent
în cuvintele ce vin spre altoire,
înainte de acoperirea golului pustiu.

închisoarea prismei clonează miraje fără identitate
reînviind o stare de fluturi,
din bucăţi de iubiri dezintegrate,
din distanţe înjunghiate de lumina
ce-şi sparg alcătuirea,
curgând palpabil pe buze.
prelungeşte un aer primăvăratec
ce o luase anapoda pe altă cărare,
aşezând literele aprinse în cuvântul stins,
creând poemul nerefuzat de lună.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galbenul scuturat...

Galbenul scuturat din verde
ne-a adus pe marginea unei gropi confuze,
unde nimicul amestecat în colb
se agaţă de tălpi şi ne intră în ochi.
Se-ncheagă o boltă atrofiată a cerului,
stele ciudate apar licărind,
mâini vlăguite cad pe lângă trup.
Gânduri lăsate în cădere liberă ne abandonează
diferit în spaţii diferite,
tăcerea ne leagă fără cuvinte.

Încăperea se goleşte de lună
hainele programate
să ucidă movila de gânduri
sunt doar un truc lejer
ca şi jumătatea mea provizorie, din oglindă
ameliorând o stare vulnerabilă
prin pantofii cu toc înalt.
Peste undele galbene coboară albastru
rearanjând cioburile din tăcere
ştergându-i conturul de cactus.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă dimensiune

eşti suit pe marginea aceea abruptă
unde îmbrăţişarea trebuie ridicată să te ajungă
din lumina rece şi înclinată într-o parte.
umărul tău e gata să fugă.

în stânga ta e o respiraţie de aer verde
o reîntoarcere a neîntâmplărilor schimbate în gând,
pradă unei lumini încete şi fierbinţi.

strigătul din lucruri nu te lasă ocupat cu tainele frunzelor
şi ieşirea din sfera ta strâmtă.
totul ar fi ca o răsărire de iarbă perfectă
de n-ar fi gravitaţia şi cuvintele legănate de sunet
în spaţiul gol cu o altă dimensiune rostogolită în zare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

noaptea s-a aprins iar
emoţiile au coborât din pereţi
căldura ridică tavanul şi plimbă odăile

se face tot mai strâmt
norii se adăpostesc printre riduri
trupul fumegând de frunze rămâne fără ochi şi buze
mâinile tac retrase-n buzunare

gândul nu se împarte la nimeni
doar timpul se sparge în secunde rotunde
fără oprire creând iluzia altei lumi
cu un trup de care n-ai trebuinţă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

secunde triste, străine fără culoare,
botez cu respiraţia tăiată şi gust de cenuşă
firul de plumb atârna de poala mamei
devenind adevăr
neputinţa clădindu-se în lumină
o pată de sânge creştea
neiubire cernea văzduhul
şi vulturi zburau printre nori

am frig în palme şi oftez
nevoia de spălare a gândurilor
e ca o lecţie despre toamnă
sunete, culori şi durere,
pe umărul meu umbre de păsări infernale
şi o chemare să plec din urât
greşirea cerului o şterg cu o nouă respiraţie
o nouă explozie a inimii pentru înţelesuri îngheţate,
un nou început.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbele pieptănate

Vorbele pieptănate se strecoară
în ambalajul acela greu de pe umeri.
Din movila de gânduri
elimin paltonul cu buzunare sparte
din care curg ideile mărunte.
Pe nu îl port cu mine
spărgând aerul culcat în curcubeie.

Absenţa mea albă inventează
o iubire necalculată risipită peste toate
lucrurile inutile şi plictisul inocent
ce cască în camera cu fereastra întunecată.

Străzile şi oamenii devin un amestec de cuvinte
pe care se aşază soarele nepăsător.
Fără grabă în cuibul de tăceri
cade o stea moartă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai rămas

ai rămas în scrierea mea târzie.
în cuvântul ce respiră tăcere.
scris cu litere ce ard sau se fac apă.
eşti mult prea departe
pentru paranteza fiecărei duminici.

drumurile noastre dispar singure.
cioburile din linişte nu ne salvează.
fereastra adună clipele ce fug fără noi.
doar clipa rebelă sfâşie prezentul ce încape într-o sacoşă.
pe verticală urcă lumina,
pământul nu se naşte din nou.

ţi-ai luat ziua bună cu tine.
mi-ai lăsat senzaţia că orizontul e fără linie,
agonia aşteptărilor nu există,
toţi sfinţii sunt la locul lor
şi mâine vom închega o altă respiraţie
în timpul fără zăpadă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a mai rămas

n-a mai rămas nimic
din nuanţele ce-mpodobeau lumina.
lucrurile s-au camuflat în galbenul pereţilor,
cuvintele s-au topit într-o rotire altfel,
în golul tot mai mare au coborât iluziile fără gravitaţie.

târziul umflat cu minute false
a stors lacrimi neputând să vorbească,
sunetele libere au plecat dincolo de ziduri.

am strâns neliniştea ce bântuia prin spaţiu
şi am clădit-o în muntele meu alb
îndurerându-mi tălpile
să nu poată găsi drumul ce duce spre tine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frigul dens

frigul dens atacă real
norii din inimă îngheaţă respiraţia
apatia alunecă pe-o pantă făcându-şi cuib sub pernă
un chip din cuvinte ia forma unei litere mărite
levitând în aer

fixez în vid nişte repere de care mă agăţ
îmi uit braţele şi plec fără ele
vizibil sunt toată
aceeaşi formă
într-un timp încercuit doar în gând

o linişte albastră îmi poartă mişcările
şi toate lucrurile mi se supun
numai litera aceea zguduie spaţiul
ca eu să aud.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt nefăcută

sunt nefăcută azi pentru culori,
m-a flancat griul asemenea unui fum de ţigară,
în geam îmi bate dimineaţa cenuşie.

din inspiraţia mea lipseşti tu
reîncarnat în altă parte.
te-am pierdut la o răscruce
unde m-aştepta umbra mea răvăşită de furtună şi fluturi.

întârzii la descâlcirea unei fraze înghesuite
în ceaşca de cafea
şi caut inocenţa pantofilor cu toc cui de sub cuier.
iubirea purificată o găsesc captivă
într-o cămaşă albă atârnată de un astru cast.

vorbirea creşte şi mă mută într-un spaţiu rece
unde nu există deasupra şi nici dedesubt,
lumina e frântă pe colţul mesei,
secundele toate vâslesc spre apus.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se nasc pereţi

se nasc pereţi din goluri care dor
umpluţi din adânc cu nopţi informe
ecouri vibrează ca un prohod
şi rup tăcerea mistică a lunii

o neîmpăcare cu starea aceea de negru
miezului de noapte
străbate sfera mea atârnată în acelaşi loc

acelaşi aer plimbă formele nemişcării
şi setea tulburată de
imaginea frunzei ce curge prin vene

deşertul fumegă şi verbul pleacă dincolo de orizont
descriind fără restrişte luciri din iad şi rai
turnând etern în ziua de mâine

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cicatrici

cicatricile nevăzute umblă haotic
în clipele de linişte
despicând-o, hăcuind-o în bucăţele amare
sub aşchii de sudoare până ce
alcătuirea luminii temperează starea de apă şi sare.

cuvintele vin suite-n vârf de creion
şi-ncep să-ntunece hârtia cu ploaia de gânduri
măsurând cu disperare timpul
ce urcă în tăcere pe mâna ocupată.

o altă simţire se-nfige în aer
cu o desime nestăpânită
pe-un drum adunat până-n miezul celulei,
cu o respiraţie liberă de toate consoanele înnourate

şi-o simplificare de arbori,
o rememorare de frunze căzute
şi-o privire agăţată de luciul clanţei.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născocesc

născocesc în fiecare zi o altă regăsire
la capătul unui străveziu de stea îngheţată.
un alt acolo, pentru noi, într-un poem rămas nerostit.
în ritmul unui tropot de cal alb
înşir versul pe hârtie în vorbirea frunzelor,
a vântului scuturându-ţi hainele,
a acelui ceva nepierdut încă.
vindec din sindrom răni nevindecate,
drămuiri nehotărâte din secundele lucide,
din suveniruri stinghere aleg vise neatinse
rămase agăţate invizibil de pixul meu cu pastă albastră.
mă şterg din anotimp şi sar peste lume motivat
de târziul ce va deveni întuneric,
într-un orizont fugind
ce ne va lăsa cu frunzele plouând peste noi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez

visez, fără să am nevoie de verde,
fără să mă adaug unui cer străin.
rămân în deşertul lumii muritoare
cu mâinile libere de mângâieri
şi-un strigăt suspendat printre culori închise.

cuvintele stau.
luminile toate aleargă spre negru.
ultima taină de verde îngheaţă.
în propriul vis nemişcarea destinului e dusă la capăt.

rostogoliri rezistente de supravieţuire
împart luna-n amurg
şi miresme de nuferi dimineaţa.

locurile nu mai au aripi
pe umeri sunt pene căzute,
frunze umede, spirale sărăcite de visuri
şi-un târziu răcoros pătrunde între ziduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Musca se plimbă pe tavan. Priveşte spre podeaua albastră şi crede că e cerul.

aforism de Valeriu Butulescu (2009)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!