Facem partaj de vise şi plec. Demn, fără să privesc în urmă. S-ar putea să mai am câteodată un fior în suflet, când mă străbat tăcerile uitării. Dar o să treacă. Toate-s efemere şi ajung în rama amintirilor. Toate-s freamăt de clipe şi agonii. Ne vom înlocui. Cu alţii mai buni, mai stoinici, mai devotaţi aceluiaşi vis. Nici vorbă de regret. O să fim sinceri la finalul unei hărţi pictate cu emoţie şi trăiri. Oricum, într-un bob de timp, împărţit cu grijă la jumătate, ne-am jucat bine rolul de străini.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am rugat să mă vindece de efemer. Să-mi cresteze pe suflet cu iubire, la apus de ianuarie veşted, aripi cernite amintirilor. Când se vor alipi genele viselor peste trupul gol, lumini şi umbre îşi vor stinge paşii în cremenea zorilor. Siluete de fum şi primăvară pierdută sub frigul gândurilor, fior de şoaptă molcomă, inimi locuite de freamăt şi bunătate. Toate acestea şi alte utopii, surghiunite de raţiuni oarbe, avea să le tină ferecate într-un grăunte de nisip. Oamenii vor călca pe lumina rumenă cu sete, dor şi îngăduinţă. Pe urmă poate vor schiopăta fericire şi zâmbet de soare pe tălpile ude. Cine ştie?
Noi să ne fim. La ţărm de viaţă, umăr langă umăr, privind înăltimi de văzduh albastru. La vânătoare de timp, răsărit de clipă şi agonii. Când vom obosi de visare să ne odihnim sufletele îmbrăţişate.
L-am rugat să-mi fie. Nu ştiu cum. Şi dacă ne treceam într-o zi, ca doi străini în pulberea vremii, tot am fi rămas flămânzi de iubirea pe care n-am apucat să ne-o dăruim...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frumoasă pentru că mă iubea. Şi câteodată îi hoinăream prin suflet semeţ, purtând în umbra zâmbetelor târzii toată agoniseala iubirilor apuse, împletită frumos în buchetul timpului. Era a mea. Poate încă de când o dezbrăcasem prima oară de mistere, sărutându-i cu grijă chipul învelit în şoapte de dor şi vise nestinse în lumina zorilor. Când o priveam, clipele se opreau din freamăt şi trupul scăldat într-o dulce ispită mă trezea din moartea uitării. O rugasem să plece cu vocea mândriei, înainte ca viaţa să-mi scoată inima rece din robia ei.

Andreea Palasescu (15 octombrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită cine eşti în umbra palidă a privirilor mute, uită-mă provizoriu printre scrum şi egoism aspru judecat. Dacă mi-e frig, dezbracă-ţi carnea din lut moale şi-mbracă-mi sufletul cu apus. Muşcă hotărât şi plin de poftă lumini care-şi varsă dorul cu patos de gând. Sunt flămândă de tăceri care răsar melancolic din trăiri atinse lasciv, cu vârful buzelor mute, pe jumătate. Dăruieşte-mă viselor, te implor! Altfel o să plec şi n-am să-ţi mai fiu. Nici azi, nici mâine, nici trecut de împărţit cu plăcere într-o bucată proaspătă de amintiri. Ca şi cum niciodată, înţelegi? Aşa zic mereu. Pe urmă dau peste tine stingher într-un colt îngropat de suflet. Ce-o fi însemnând niciodată ăsta? Poate-i sinonim cu veşnicia...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taine

La mine-n suflet se-nfiripă şoapte, pe-alocuri înfloresc bătrâni salcâmi
Şi clipele se fac uitate, din muguri albi, tăceri şi visuri scrum
La mine-n suflet e o nostalgie şi-un dor tăcut de răsărit pribeag
Când lumi se prăbuşec în apă vie, simţim atât de lesne şi de vag.
La mine-n suflet e pe-alocuri grabă, cu paşii mici las urme prin hazard
Şi numai câteodată sting orgolii, şi-mi eşti atât de primitor şi drag.
M-aş lumina de gânduri printre clipe şi pe sub gene lungi aş înnopta
Unde adorm tăcerile nespuse şi unde pot în liniste uita.
La mine-n suflet e război şi-s temeri, le-am strâns în pumnii mici cu un fior
Atât de diferiţi şi totuşi gemeni, înmărmuriţi de glasul unui dor.
La mine-n suflet azi e primăvară, mâine-s capricii fară echivoc
Şi nu-i mai bine oare când te-apropii, să prindem fericirea de mijloc?
Îti dau şi ţie o ispită, pot numai pe furiş s-o prind de soare
Şi doar muscând din valul de păcate, să-i furi trecutului o sărutare.
La mine-n suflet e aglomeraţie. Stau într-un colţ străini frumoşi şi reci
Nu ştiu că i-am primit cu stăruinţă, doar ca să-mi treci.
Mi-aş cere parcă şi iertare, dar nu m-aud de zgomot egoist
Şi parcă bucuria-i ştirbă de emoţie, zâmbeşte trist.
Îi pun zorzoane, măşti şi chipuri, m-ascund mai abitir de mine
Dar totuşi recunosc în sine-mi:
La mine-n suflet încă-i despre tine...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Ieri chipul tău îl adoram, ca pe un înger preacurat
Şi printre vise-ţi căutam sărutul crud, nevinovat
Când sufletul mi-era ucis încet, încet de nepăsare
Tu te pierdeai iar în abis, lăsând în urmă a mea chemare.
Tot ieri îmbrăţişam tristeţea, şi-apoi plângeam în noaptea grea,
Când mă-ncălzeam doar cu tandreţea ascunsă în privirea ta.
Dar tu erai mult prea departe, în lumea ta absurdă, falsă
Doar vorbe reci dar şi deşarte ce-n suflet urme-adânci îmi lasă.

Dar astăzi plec. Şi n-am să-ntorc privirea înapoi,
Căci nu mai vreau tăcerea şi frigul dintre noi.
Azi plec din calea ta cu-n zâmbet cald şi viu
Imi văd de viaţa mea cu sufletul pustiu.
Tot azi mă faci uitată, când toate-s fără rost
Dar ştim că niciodată nu va mai fi ce-a fost...

poezie de Andreea Palasescu (23 iulie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt liberă şi inocentă şi fiară. Ne strângem copilăreşte de mâini, învârtindu-ne. Râd cu inima, îţi strivesc pieptul cu talpa goală şi las urmă de fericire. Facem dragoste. În ce ordine vrei tu.
Într-o zi o să plec şi o să-mi rămân mie. Ce deliciu! Oare, când? Până atunci ştii, n-am mai întâlnit pe cineva ca tine. Oamenii m-au trăit după putinţă, de fapt toţi s-au minţit că mă trăiesc. Aglomeraţie inutilă.
Până când într-o zi m-ai ascultat. Şi în tăcere ne-am ascuns într-un singur suflet...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ţi-e frică de compensaţie? Mie îmi păreai la fel de frumos. La fel de egoist şi ambiguu, într-un sens neştiut. Mă amuza felul în care îndesai în buzunare iluzii şi frânturi de bine dăruite de alţii. Şi cum în toată fala aceasta consimţită nu erai capabil să vezi că cineva, la o margine de Cer senin îţi tăiase fără nici un regret buzunarele...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am atât de multe gânduri de-mpărţit! Le-aş strânge într-un buchet de emoţii şi visuri proaspete. Pe urmă ceasuri întregi de existenţă intensă ne-ar îmbrăca esenţa oarbă cu pulbere de nori şi păpădie. Ţi-am dat întâlnire într-un suflet hoinar, avid de iubire. N-are graniţe şi marginea acestei lumi efemere, aglomerată de ispite se contopeşte într-o îmbrăţişare. Mi-e dor să-ţi miros viaţa curgând anevoie, plăpând şi dulce prin trupul de lut. Să-mi cânte doina binelui la margine de Cer. Să-ţi fie reazăm mâna mică în căuşul palmei îmbătrânite de ani şi dezamăgire. Într-o zi Dumnezeu a numărat inocenţa printre suspine şi rugăciune. Eram tâlhari de clipe şi fericiri. Tu ai luat crucea ta şi-a mea demn, plin de blândeţe şi mângâiere. Iubirea nepângărită de orgolii are aceea decenţă de necombătut. Şi când nu mai eşti prezent aievea, inima continuă să-ţi trăiască efectiv amintirea din suflet în suflet până la apus. Era firească trecerea aceasta din efemer la veşnicie. Te iubesc mai mult ca oricând. De când ai plecat mi-e prezent Raiul în albastru senin. Taţii nu mor. Ei se luptă cu zmei, gânduri vitrege şi agonii. Doar pentru ca povestea noastră să aibă un final fericit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-as ierta

Te-aş ierta cu stângăcie, închinând unui apus
Vanităţi şi veşnicie, alipite de-un surâs.
Să-ţi cuprind în palma mică o grimasă şi un vis
Când în suflet se-nfiripă agonie şi abis.

Te-aş ierta cu îndoială şi lipindu-mă de soare
Ar muţi în noi orgolii şi ne-am contopi în mare
Unde-s aripi şi hazard, când lumina ne asmute
Tu m-ai mângâia cu dorul, sărutându-mă pe frunte.

Te-aş ierta în fel şi chip, poate nici n-ai înţelege
Când se zbate-n piept tăcerea şi-un trecut ce nu se şterge
Plec şi pleci fără-ncetare, dezgolind în noi regrete
Şi străini ne naştem moartea, parcă n-am avea ce pierde.

Te-aş ierta ca să ma ierţi findcă poate câteodată
Ne privim sfios în suflet, ca într-o oglindă spartă
Şi ne-am prins de mâini plăpânde şi de-o inimă săracă
Te-aş ierta căci mi-e iubire
Când eşti tu am lumea toată...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet drag, în umbra paşilor tăi răsare timid chipul dorinţelor. Somnul îmi mângâie genele pline de şoapte şi leagănul viselor învăluie timpul într-un dulce surâs. Eşti cu mine veşnic, în mulţimea străinilor care umple rânduri întregi de prezent şi trecut. Câteodată plec şi trupul străbate clipe lungi în singurătate. Dar întotdeauna rămân cu tine, sufletul meu drag!

Andreea Palasescu (27 martie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne fură primăvarile cu miros de răsărit albastru şi stăm amândoi, într-o lacomă tăcere ascultându-ne cu atenţie gândurile. Un fior plantase cumva sămânţa acestei vieţi trecătoare la ţărm senin de inimă blândă. Simţeam pe tălpile goale amarul vremii şi cerul plin de frumos şi îndestulare. Puteam să alergăm în voie, fără temeri şi aşteptări zadarnice din poartă în poartă de suflet firav. Doar până ce vom fi săturaţi cu iubire şi bunătate, până ce se vor îngropa în veşnicie dezamăgirile, uitarea şi vanitatea oarbă. O să mă vindec. Rând pe rând, suspin şi freamăt şi-apoi promit vom sta la umbră de furie şi păcat sub un cireş înflorit. N-o să fie nici vânt, nici melancolie şi dacă printre respiraţii de şoaptă vom cădea la învoială cu timpul, nici urmă de regret. Cine ştie?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am promis un gând cu fiecare asfinţit molcom. N-am ştiut cum altfel să agăţ tăcerile de ramurile unui văzduh albastru, cât să ne adăpostim sufletele. Evidenţele par să fii spulberat fără milă fiecare emoţie firavă. Ca şi cum adevărul ar sta la pândă, dezbrăcându-ne fără pudoare de orgolii surde. Te iubesc simplu pentru mine, necesar, plin de vindecare. Într-o lume care adesea condamnă fără nici un răgaz trăiri denumite de neînţeles. Nu e nici o grabă dar dacă într-o zi m-aş pierde într-o clipā de efemer fără regrete inutile, poate numai ţie aş alege să-ţi fiu alinare cuibărindu-mă într-o bătaie de inimă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne facem mici. Destul cât să încăpem într-o gămălie de vis firav, într-un gând răpit pe culmi de apus străveziu ori poate în frântura unei clipe de fericire. Să traversăm străzile vieţii, cu umbrela zâmbetelor îndreptată spre un suflet străin, cu tălpile goale de trecut şi inima îmbrăcată-n virtuţi şi-n haina prezentului. Să ne iertăm pe noi, căutându-ne neîncetat. Să ne facem mici. Cred cu tărie că Iubirea va găsi o cale să ne înalţe.

Andreea Palasescu (30 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gust de toamna

Dacă tăcerea ar putea cuprinde, pe-o geană de suspine şi de umbre
Atingeri ce-nfiripă răsăritul, la ţărm de agonii absurde
M-aş alipi cu sufletul hoinar, înfrigurat de gânduri şi duios
Cu talpa vântului tomnatic, strivindu-ţi amintirea fără rost.

Dacă tăcerea ar putea să fure, surâs de-orgolii, lumi şi păpădii
Ţi-aş face un buchet din şoapte, să ne cuprindă noaptea-n fantezii
Poate-am muri pe rând de-atâtea doruri, sau poate-altminteri ne-am reîncarna
Şi degustând în linişte extazul mi-ar fi concis că nu te pot uita...

Dacă tăcerea ne-ar mai păsui, am împărţi pe dată visuri scrum
Ne-am odihni de clipe şi străini, îmbrăţişaţi sub ramuri de salcâm.
Să plouă peste noi cu zgomot, cu soare blând, septembrie şi Cer
La ţărm apus de ispitire, la adăpost de gânduri care pier.

Dacă tăcerea ne-ar fi hrană promit de dorul tău m-aş sătura.
Nu vrei când vara-i nostalgie să fii tu, toamna mea?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la o vreme tăcerea îşi aşternea ecoul surd într-o aglomeraţie de clipe. Fără menanjamente, timpul alipit de şoapta amintirilor işi presăra agale trecerea zgomotoasă într-o fărâmă de viaţă. Era pustiu apusul uitării şi gândurile împletite frumos într-un mănunchi de amintiri târzii, se amestecau frenetic, înfiorându-mi simţurile. Nu mai era nimic de spus. Poate şi pentru că simpla etalare a sentimentelor pierdute în zbucium şi echivoc, devenise o încercare banală, nereuşită de susţinere a unor realităţi inexistente. Mă retrăsesem în colţul mic de lume, înţeleasă pe jumătate, ascultând ploaia viselor care pătrunsese adânc până dincolo de ziduri, aparenţe şi necunoscut.

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strânge-mă la piept cu fiecare umbră firavă de apus. Şi o adiere sărată împletită cu văzduh albastru să răsară din priviri amestecate cu freamăt de clipă şi agonii. Ispiteşte-mă tandru pe sub gene lungi de veşnicie acolo unde hazardul e geamăn amintirilor. Nu spune nimic. Lumea-i colţul nostru mic de Rai unde luna îngână visurile în doina timpului. Muşc din iubire şi păcate, sfios dar lacom, hrănindu-mă nestingherit cu atingeri. Oare am gustat din viată în lipsa şoaptelor care odihnesc în adânc de suflet?

Andreea Palasescu (9 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate-s sfinte în icoană

Te întreb câtă noapte ne cuprinde
Şi de ce primăvara plezneşte în ferestre?
Obrajii tăi în loc de unde ce se privesc în razele cereşti
Zăpadă, toate-s sfinte în icoană
Tu râzi şi strigi în basmul meu, cu şoimi
Rămasă în urmă, ruginita toamnă
A desfrunzit pădurea în culori
Nu scrie şi nu plânge
Mi-e sete de un secol de poveşti
Întoarce mâinile
E raza albei luni din care te privesc.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirile se dovedesc a fi inerente în vâltoarea vieţii cotidiene. Oamenii vin şi pleacă, părăsind fără urmă de remuşcare visele vechi în care nu se regăseşte nimic altceva decât zâmbetul amintirilor efemere. Aceeaşi atitudine blazată care atrage după sine judecăţi nefondate. Nu-ţi fie teamă să spui rămas bun şi abandonează căutarea sentimentelor proprii, oglindite într-o raţiune care nu-ţi alocă nici un gând!

Andreea Palasescu (17 martie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i mai frumos decât demnitatea. Mi-am zis în sine, fără să fac haz de aspecte evidente, care trădau permanent contrariul. Nu ştiu ce căutam acolo, în bătaia schimbărilor, sub lupa amintirilor care hrăneau nemulţumirea pofticioasă, fără înfrânare şi egoism. Îmi plăcea rolul acesta de regulă neîncălcată, întruchiparea riguroasă a unui suflet cu ochelari de cal. De ce trebuia să fii tu excepţia?

Andreea Palasescu (16 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nvaţă-mă sā fiu egoistă! În ceasul acesta tardiv, tomnatic, făcând abstractie de zbucium şi agonii mărunte. Doar eu şi timpul cosmetizat într-un amurg molcom de septembrie, aruncând vâltorii clipelor umbre de paşi pe un suflet firav. Nu mă aştept să înţelegi. Sunt ostenită de pretenţii absurde aruncate pe sub mână, cu viclenie, din buzunarele pline de vise. Semănam cumva pe alocuri, recunoscut unui simplu gând. Voiam să fiu liberă, doar cu mine pentru prima oară, fără acest amalgam de străini, hoinari şi ursuzi. Să mă iert pentru inepţia de a mă uita definitiv în poveşti care nu-mi aparţin. Uite unde duce încăpăţânarea de a dărui! De ce nu mi-ai spus?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!