Era frumoasă pentru că mă iubea. Și câteodată îi hoinăream prin suflet semeț, purtând în umbra zâmbetelor târzii toată agoniseala iubirilor apuse, împletită frumos în buchetul timpului. Era a mea. Poate încă de când o dezbrăcasem prima oară de mistere, sărutându-i cu grijă chipul învelit în șoapte de dor și vise nestinse în lumina zorilor. Când o priveam, clipele se opreau din freamăt și trupul scăldat într-o dulce ispită mă trezea din moartea uitării. O rugasem să plece cu vocea mândriei, înainte ca viața să-mi scoată inima rece din robia ei.
Andreea Palasescu (15 octombrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.