Despărţirile se dovedesc a fi inerente în vâltoarea vieţii cotidiene. Oamenii vin şi pleacă, părăsind fără urmă de remuşcare visele vechi în care nu se regăseşte nimic altceva decât zâmbetul amintirilor efemere. Aceeaşi atitudine blazată care atrage după sine judecăţi nefondate. Nu-ţi fie teamă să spui rămas bun şi abandonează căutarea sentimentelor proprii, oglindite într-o raţiune care nu-ţi alocă nici un gând!

Andreea Palasescu (17 martie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marile provocări ale vieţii presupun nu doar păstrarea întegrităţii ci mai ales dobândirea asumată a capacităţii de menţinere a propriei demnităti, neatinsă de ispita oglindirii intr-un gând străin. Pe de altă parte, smerenia, un atribut creştinesc, constituie reflexul sufletului, obişnuit cu suferinţa comună, care răsplăteşte răului cu bine. Nu trebuie înţeles ca o abnegaţie totală în faţa nedreptăţilor. De aceea, oamenii înţelepţi îşi pleacă fruntea doar în faţa celor care manifestă empatie şi sentimente veritabile, către semenii lor. În altă conjunctură timpul, cu aceleaşi valenţe efemere, nu trebuie oferit, sub nici o formă, celor care nu-ţi preţuiesc prezenţa.

Andreea Palasescu (21 mai 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-ţi fie teamă decât de suspinul acelei clipe pustii, în care inima mea nu te va mai recunoaşte!

Andreea Palasescu (9 mai 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i mai frumos decât demnitatea. Mi-am zis în sine, fără să fac haz de aspecte evidente, care trădau permanent contrariul. Nu ştiu ce căutam acolo, în bătaia schimbărilor, sub lupa amintirilor care hrăneau nemulţumirea pofticioasă, fără înfrânare şi egoism. Îmi plăcea rolul acesta de regulă neîncălcată, întruchiparea riguroasă a unui suflet cu ochelari de cal. De ce trebuia să fii tu excepţia?

Andreea Palasescu (16 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roots

Chişinău sau cum să fugi de taxator de la Creangă în sus două staţii
Chişinău sau cum să-ţi iei bătaie pe lângă clădiri guvernamentale
Chişinău sau unde-l poţi vedea pe Dumnezeu la manifestări politice
Chişinău sau cât de distructivă poate fi pacea
Chişinăul de suprafaţă
sau Chişinăul underground, cu lumini,
sau pur şi simplu străzile Chişinăului de mai
unde femeile participă la un festival de modă local.
Locul în care să te îndrăgosteşti şi să le urăşti
când te părăsesc pentru altul mai cool,
loc în care să minţi şi să spui adevărul
să vomiţi în chiuvetă după beţii iresponsabile.
Acolo unde ţigările sunt de 4 ori mai ieftine decât la Iaşi
barurile ademenitoare prostituţia în floare iar poliţia
nu cunoaşte fenomenul. Acolo unde taică-meu a dat un examen de admitere
în '74 şi pe urmă n-a mai făcut nimic notabil cu viaţa lui,
unde soră-mea îşi duce propria
supravieţuire.
Locul unde ruşii se pretind moldoveni
moldovenii habar n-au
iar românii pe cale de dispariţie.
Chişinăul care îşi revine
Chişinăul căruia nu-i pasă e Chişinăul care atrage
din provincie oameni în căutarea realizării
şi din care se pleacă hemoragic pretutindeni
în căutarea aceleiaşi realizări.
Dacă spui Chişinău, spui toate speranţele au murit
dar oamenii se încăpăţânează să continue
spui se.... se naşte şi se abandonează mult
spui cineva vinde tablouri
cineva iluzii ieftine pe net
spui cocioabe care jenează vile rezidenţiale
spui mâhnirea.
Chişinău sau cum să iubeşti cu dovada în faţă
că cea mai de jos treaptă a degradării
poate fi dusă oricând
şi mai jos.

poezie de Dumitru Alexandru Gheras
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există totuşi un moment în care omul se obligă prin conştiinţă să-şi recunoască limitele, respectând valorile şi convingerile proprii, impuse de însuşirea deplină a educaţiei. Într-o societate lipsită de hrană spirituală, abandonarea unui ideal care nu satisface propria necesitate de evoluţie se defineşte prin laşitate. Uneori ne pierdem în vâltoarea compromisurilor, fără a cultiva integritatea. Şi, oare, cum ne putem regăsi sensul, într-o lume în care ipocrizia devine un adevăr absolut?

Andreea Palasescu (21 noiembrie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există totuşi un moment in care omul se obligă prin conştiinţă să-şi recunoască limitele, respectând valorile şi convingerile proprii, impuse de însuşirea deplină a educaţiei. Într-o societate lipsită de hrană spirituală, abandonarea unui ideal care nu satisface propria necesitate de evoluţie se defineşte prin laşitate. Uneori ne pierdem în vâltoarea compromisurilor, fără a cultiva integritatea. Si oare, cum ne putem regăsi sensul, intr-o lume în care ipocrizia devine un adevăr absolut?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acoperă-mi sufletul cu atingerea razelor stinse în amurgul unui gând şoptit. Prinde-mi într-o suviţă rebelă, zâmbetul tainelor oglindite în surâsul dorinţelor arzătoare. Paşeşte usor în poveste, lăsând urma timpului să deseneze amintiri pe nisipul cald. Iubeşte-mă şi adormi în liniştea inimii mele, la umbra unui vis!

Andreea Palasescu (12 mai 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acoperă-mi sufletul cu atingerea razelor stinse în amurgul unui gând şoptit. Prinde-mi într-o suviţă rebelă, zâmbetul tainelor oglindite în surâsul dorinţelor arzătoare. Paşeşte usor în poveste, lăsând urma timpului să deseneze amintiri pe nisipul cald. Iubeşte-mă şi adormi în liniştea inimii mele, la umbra unui vis! (

Andreea Palasescu (11 mai 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea e un proces afectiv necesar şi benefic sufletului nostru. Presupune efort, implicare raţională şi renunţare desăvârşită la refugile alocate amintirilor pasagere. E preferabil ca înainte de a îngropa visele vechi să-nvăţăm lecţia asumării. În altă manieră, stăruinţa în sine se dovedeşte a fi inutilă.

Andreea Palasescu (15 august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era desculţ în ploaia gândurilor reci. Dorul curgea molcom sărutându-i pleoapele şi zâmbetul firav, cules dintr-o petală de floare. Vântul fredona imnul amintirilor vechi, ascunse în zâmbetul dimineţilor de mai şi numele ei, cernea dorinţe peste trupul îngheţat.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu căuta iubirea prin rămăşiţele vechi ale sufletelor avide de cuceriri efemere, în care se odihnesc veşnic îndoielile!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Deci, te-a deranjat propria atitudine pe care o adoptasei faţă de el?
Iulian: Da... Aveam mustrări de conştiinţă, pentru că ştiu că el nu-i deloc un băiat rău, nu poate fi indisciplinat, dar nu-ţi fie teamă, m-am revanşat faţă de el azi; sper...
Diana: Cum?!
Iulian: I-am spus unele lucruri pe care nu le-a auzit prea des de la mine.
Diana: Ce i-ai spus?
Iulian: Nu-ţi fie teamă; nimic rău.
Diana: Vai, Iuli, mă bucur nespus de mult că eşti din nou în relaţii bune cu el; şi cu mine... Poate că meriţi chiar şi o recompensă pentru asta, măcar din partea mea.
Iulian: Te iubesc, Diana... Şi pe Luci, evident; voi sunteţi familia mea. Ce altceva mi-aş putea dori? Am o soţie fermecătoare şi un fiu minunat. N-aş putea suporta nici gândul că v-aş pierde... Hai însă să intrăm; prea le dăm subiecte de comentat celor de afară. De ce-or sta şi în ploaie aici? N-au altceva mai bun de făcut oare?

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timpul dezordinii civile, adoptă o atitudine astfel încât oamenii să nu-ţi acorde nici o importanţă- nici nu-ţi vor da sarcini grele, nici nu vor avea vreun avantaj de pe urma ta.

citat din Imam Ali-Ibn-Abi-Talib
Adăugat de Chelu Alina-Gabriela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l puteam alunga din suflet. Îl căutam frenetic în priviri banale în care mireasma poveştilor ofilise de multă vreme. Adormeam cu acelaşi zâmbet în gând şi sufletul pribeag îmi cânta dorul încetişor, dojenindu-mă. Chipul frumos se oglindea în valuri înalte care se izbeau de ţărm risipindu-mi visele, dezgolindu-mă de amintiri efemere. Era câte puţin din nemurirea lui în fiecare străin...

Andreea Palasescu (18 ianuarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişează-mă! Înţelegi câtă nevoie am de căldura aceasta a regasirii de sine? Nu vreau mai mult decât să-mi fii acasă. Într-un colţ de lume mică şi blândă, zugravit dezordonat în culorile fericirii, într-o ceaşcă fierbinte de ceai, la margine de Noiembrie tăcut şi plin de mistere. Mi-e sete de iubiri care nu rănesc, de suflete care vindecă prin trecerea lină în drumul hazardului. Mi-e foame de linişte, într-o aglomeraţie ostenitoare de străini orbi. Aş muşca din ea, până la rădăcina tulburărilor, cât să-i pot asimila înţelesul surd. Pe urmă m-aş împărţi cu tine, fără intenţii şi interese ascunse. Sărăcia amintirilor crude să ne facă bogăţi şi simpli, într-un paradox al existenţei umile.

Andreea Palasescu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefericirea este rezultatul încercărilor repetate de a trăi vibraţia sentimentelor intense după legile raţiunii. Iubirea nu cunoaşte decât glasul inimilor în care se odihneşte dorul.

Andreea Palasescu (13 mai 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefericirea este rezultatul încercărilor repetate de a trăi vibraţia sentimentelor intense după legile raţiunii. Iubirea nu cunoaşte decât glasul inimilor în care se odihneşte dorul

Andreea Palasescu (4 aprilie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi laşi sufletul. Ai înţeles? Nu-ţi dau voie să faci abuz de orgolii surde, neputincioase, uneori sordide dincolo de principii şi raţiuni. Nu-ţi dau voie să pătrunzi în adâncul trăirilor, fără candore şi urmă de grijă firească. Mâine pleci şi risc să înflorească în pământul neputinţelor mele, minciuni şi sfidare. Fac curat şi te dau afară fără regrete, abuziv şi sincer, răspuns imediat acţiunilor tale negândite. Definitiv.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plac oamenii. Mă intrigă şi deopotrivă atrag, trăirile mute, trăsăturile fine de suflet, integritatea şi vanitatea care amestecă visuri mici şi mari într-un amalgam surd. Îmi place că seamănă şi adună fericiri şi tristeţi de pe cer deschis, cu nori şi colţuri de senin. Suflă peste primăveri din zâmbet, fluieră suferinţele altora, dansează pe note de clipă fără portativ şi ritm. Îmi plac oamenii liberi. Nu în aparenţă ci intens, asumat, din toată puterea esenţei lor. Sunt siguri, fragili în proporţii inegale, neştiut de nimeni, decenţi şi simpli. Eu zic că simplitatea-i virtute şi vârf de speranţă într-o lume aproape înghiţită de consumerism şi ipocrizie la pachet. Îmi plac oamenii care judecă drept, pe sine, în vederea evoluţiei. La ce-mi foloseşte slăbiciunea sau neputinţa altuia dacă sunt oglindite în limpezimea inimii mele sub altă formă?
Îmi plac oamenii selectivi dar nu aroganţi. Iubeşti, ierţi, dai totul fără măsură, dar cui?

Andreea Palasescu (29 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la o vreme tăcerea îşi aşternea ecoul surd într-o aglomeraţie de clipe. Fără menanjamente, timpul alipit de şoapta amintirilor işi presăra agale trecerea zgomotoasă într-o fărâmă de viaţă. Era pustiu apusul uitării şi gândurile împletite frumos într-un mănunchi de amintiri târzii, se amestecau frenetic, înfiorându-mi simţurile. Nu mai era nimic de spus. Poate şi pentru că simpla etalare a sentimentelor pierdute în zbucium şi echivoc, devenise o încercare banală, nereuşită de susţinere a unor realităţi inexistente. Mă retrăsesem în colţul mic de lume, înţeleasă pe jumătate, ascultând ploaia viselor care pătrunsese adânc până dincolo de ziduri, aparenţe şi necunoscut.

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!