De la o vreme tăcerea își așternea ecoul surd într-o aglomerație de clipe. Fără menanjamente, timpul alipit de șoapta amintirilor iși presăra agale trecerea zgomotoasă într-o fărâmă de viață. Era pustiu apusul uitării și gândurile împletite frumos într-un mănunchi de amintiri târzii, se amestecau frenetic, înfiorându-mi simțurile. Nu mai era nimic de spus. Poate și pentru că simpla etalare a sentimentelor pierdute în zbucium și echivoc, devenise o încercare banală, nereușită de susținere a unor realități inexistente. Mă retrăsesem în colțul mic de lume, înțeleasă pe jumătate, ascultând ploaia viselor care pătrunsese adânc până dincolo de ziduri, aparențe și necunoscut.
Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
De la o vreme tăcerea își așternea ecoul surd într-o aglomerație de clipe. Fără menanjamente, timpul alipit de șoapta amintirilor iși presăra agale trecerea zgomotoasă într-o fărâmă de viață. Era pustiu apusul uitării și gândurile împletite frumos într-un mănunchi de amintiri târzii, se amestecau frenetic, înfiorându-mi simțurile. Nu mai era nimic de spus. Poate și pentru că simpla etalare a sentimentelor pierdute în zbucium și echivoc, devenise o încercare banală, nereușită de susținere a unor realități inexistente. Mă retrăsesem în colțul mic de lume, înțeleasă pe jumătate, ascultând ploaia viselor care pătrunsese adânc până dincolo de ziduri, aparențe și necunoscut. Înțelegeam că singurătatea nu este rodul hazardului. E suficient să întâlnești suferința doar o singură dată, în decursul experiențelor pasagere și vei simți nevoia să-ți pui sufletul la adăpost.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum te-aș fi putut găzdui într-o poveste? Să-ți fie literele vii, senine și pline de înțeles ca o fărâmă de bunătate într-o lume aglomerată de rău infinit. Aveam să te scriu frumos, cursiv și lizibil pe margini de văzduh abisal, respirând atingerile goale, pierdute în deșertul uitării. O să ne treacă în fugă prin suflet iernile pline de alb și frigul viselor împlinite pe jumătate. Privirea ta atât de plină de întreg m-ar putea izbăvi de temeri, cucerindu-mă ușor și profund, aruncându-mi trupul în dorințe mocnite, absorbite treptat de poftă și dor. Ne vom strânge în brațe la început de februarie, tăcuți, plini unul de altul până la infinit. Poate adevărul de azi ne va fi ghid în ispite și drumul anevoios, împletit cu umbre de necunoscut.
Andreea Palasescu (26 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-aș strânge bagajul viselor într-o clipă. Fără regrete, fără șoaptele timpului prinse într-un mănunchi de amintiri târzii. Mi-aș face cuib din mangaieri, pe aripa umbrelor răsărite din jalea taincă a nopților. Aș arde ca jarul de dor nestins...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum se cos aripile frânte în zborul lin și legănat al viselor? Poate e nevoie de praful stelelor și umbra delicată a șoaptelor prinse cu grijă într-o îmbrățișare ascunsă. Atingerea caldă a mâinilor o să prindă în suflet șirag de raze împletite în lumina blândă a răsăritului și noaptea, cu tainele ei necuprinse își va suprima întunericul adânc într-un cerc de flăcări. Jarul amintirilor, mușcate pe alocuri de trecerea vie a timpului le va înteți văpaia sorbindu-le cu nesaț fumul efemer.
Andreea Palasescu (3 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmbrățișează-mă! Înțelegi câtă nevoie am de căldura aceasta a regasirii de sine? Nu vreau mai mult decât să-mi fii acasă. Într-un colț de lume mică și blândă, zugravit dezordonat în culorile fericirii, într-o ceașcă fierbinte de ceai, la margine de Noiembrie tăcut și plin de mistere. Mi-e sete de iubiri care nu rănesc, de suflete care vindecă prin trecerea lină în drumul hazardului. Mi-e foame de liniște, într-o aglomerație ostenitoare de străini orbi. Aș mușca din ea, până la rădăcina tulburărilor, cât să-i pot asimila înțelesul surd. Pe urmă m-aș împărți cu tine, fără intenții și interese ascunse. Sărăcia amintirilor crude să ne facă bogăți și simpli, într-un paradox al existenței umile.
Andreea Palasescu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te regăseam adesea hoinărind agale prin negura gândurilor târzii. Mi-era dor de mângâierea ta și câteodată visele adormeau în tăcerea zărilor albastre, asteptând răsăritul zâmbetului blând. Urmele pașilor tăi desenate pe nisipul fin oglindeau chipul amintirilor într-o dulce închipuire. Te rog, ai grijă de sufletul meu! Oprește timpul și lasă-mă să-ți cuprind inima scăldată în razele dorului, într-o dimineață senină de septembrie...
Andreea Palasescu (5 septembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În aer plutea molatic, aroma intensă a ceaiului fierbinte. Aburii se înălțau tainic, pe culmi neatinse de gânduri, într-o înlănțuire a siluetelor slab conturate. Chipul palid îi era luminat de un zâmbet tomnatic și-n tăcerea obscură a zorilor, șoaptele se topeau înfiorându-mi simțurile amorțite. Simțeam nevoia aceea acută, statornică de a mușca din ispită, încet și cu poftă ca și cum lentoarea aceasta nefirească m-ar fi aruncat într-un amalgam de plăceri fără margini. Era tot ce nu avusesem vreodată. Un fel de vis reținut în frâul gândurilor obositor de comune, atins cu sfială de sărutul umed al dorințelor. Mi-aș fi agățat oglinzi în suflet, fără regrete, doar ca să-și poată privi imaginea clară, reflexia vie a sentimentelor mute, pentru care, de prea multă vreme cuvintele erau de prisos.
Andreea Palasescu (3 decembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii sunt oglinzi. Rând pe rând zâmbetele mute, tăinuite într-un suflet pribeag devin incompatibile tăceri, alocate clipelor șterse. Suntem tot noi măreți pe alocuri, sub umbra ștearsă a măstilor fixe, aglomerați de comun orgoliu, sătui de asemănare, până la refuz. Avem criterii de evaluare, sintagme și reguli nescrise de urmat. Unele clare în consecvența lor nestrămutată de cotidian, altele imperfecte, scrise lizibil cu cerneala viselor proprii. Ne cheamă timpul într-o fărâmă de zi, obosindu-ne trecerea prin amintiri și apus.
Andreea Palasescu (10 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea să ne-ascundem lumina sufletelor într-un gând ușor de rostit. Graiul tăcerilor oarbe să curgă molcom fără vibrația orgolilor, fără temeri și necunoscut. Pentru o clipă cuvintele vii să ne fie poem frumos, în vidul regretelor. Acolo unde nici ispitele n-au pătruns, chiar dacă timpul le-a amestecat fiorul adânc în trecerea sa.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am strâns în tăcere toate amintirile. Separat și demn, fără nostalgii sau regrete ca niște oameni mari. Simțeam că n-au nici o noimă cuvintele fade, fără esență validă, menite să păstreze mirajul aparențelor. Timpul o să curgă lent și lacom, aruncându-ne în brațe de hazard efemer, fără menanjamente. O să uităm. Nu pentru că e impus în legile nescrise ale existenței ci pentru că altfel, indubitabil ne-am sufoca de nevoie reciprocă. Trăim într-o lume stranie, însetată de critică și superficial. Ne vom da sufletele la schimb, nesocotind orice glas de gând. Nu-i ca și cum într-o aglomerație de călători prin hazard, n-am găsi un înlocuitor. Tu ști cel mai bine...
Andreea Palasescu (11 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În mine încă apunea soarele verilor târzii. Priveam amândoi într-un adânc infinit de gânduri în care se oglindea tainic surâsul amintirilor. Te-am închis într-un suflet flămând. Ascultam liniștea timpului și glasul tău picura veninul uirării într-o șoaptă de dor. Parcă plecasei de veacuri din povestea noastră...
Andreea Palasescu (29 octombrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am atât de multe să îți spun. Sunt cuvinte goale, insuficiente, prinse într-un fior inutil. Și astăzi coltul meu de lume, încărcat cu păcate și dor și-a îmbrăcat cerul în furtună. Mi-ai spus într-o doară ca timpul avea să umple cu amintiri frumoase, suspinul amar al despărțirii. Că ne vom regăsi mai buni, într-o clipă divină, dincolo de amalgamul acesta de suflete, fără însemnătate. Poate sperai că voi învăța să-mi astâmpăr setea de tine cu dor, răbdare și încredere în rugăciune. Ți-am promis. Înțelegeam într-un sens că moartea era concretă și venea uneori să-și ia tributul, ca urmare a traversării fărâmelor de viață plăpândă, ca o lecție definitivă a acceptării efemerului. Într-o contradicție firească rămâne pentru mine un fenomen explicabil, doar printr-o detașare fizică de Universul acesta imperfect. Îmi ești veșnic și timpul nu te va smulge din mine. Începusem să înțeleg cursul hazardului și să-ți aud glasul din adâncul unei inimi sărace. Să fac curățenie și frumos în sine, ca nu cumva într-o zi să-ți fie rușine cu omul acesta neînsemnat, rămas în urmă.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
I-am spus că în definitiv oamenii se construiesc reciproc. Și există cumva dincolo de aparențe și evidențe realitatea unei investiții pe care sufletele o poartă cu sine definitiv prin umbre de trecut, pretutindeni. Nu-mi plac impostorii. Nu pentru că sunt egoistă, capricioasă și probabil ispitită adesea de impulsul unei vanități neglijate. Nici pentru că încă ridic ziduri înalte de tăcere surdă ca să-mi fie la adăpost peticul de emoție strivită. Nu vreau să fiu altfel. Pun la bătaie tot ce am, în câmpul acesta de incertitudini, bune și rele, amalgamul ostenelilor mele, în pragul bătăilor de inimă bună. M-ai învățat că oamenii trebuie să încerce necontenit să fie. Nu trecători simpli sau vânzători ambulanți de minciuni ieftine. Să fie o fărâmă de tot pentru menirea lor într-o existență superficială a iubirii flămânde de reciprocitate. E drept că mi-ai spus să păstrez ceva și pentru mine dar simt până dincolo de înțeles vădit, că fericirea aceasta a dăruirii fără limite mă ajută să înving efemerul. Nu mă condamna! Sau dacă-i musai câteodată, lasă la o parte rațiunea și privește-mă în adânc de suflet. Las ușa deschisă...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totul până la decizii. Prea multe probabilități vândute fără scrupule, bătăilor de inimă resuscitate cu iubire. Sentiment care izvorește tot din adâncuri de sine, izbindu-se de aparențe și echivoc. Era necesar să mă învăț pe de rost, cu asumare, într-o călătorie a mărturisirii acelor tăceri care ne aruncă adesea tocmai în mirajul cuvintelor.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Daca suntem putin, dăm puțin celorlalți. Ecuație simplă în care sufletele devin matematică inegală. Emoția nu e un compromis, însă e pe deplin compromisă într-o lume de orgolii care joacă șotron la colțul aparențelor. Ce să-ți cer? O fărâmă de individualitate și asumare ne-ar aduna laolaltă, într-un cerc închis, fără complicații și contraste. Poate-i prea mult.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă mi-ar fi după voie te-aș iubi într-o deplină tăcere. Cu fiecare inspir de clipă fragedă, cu fiecare asfințit însigurat de aprilie ți-aș îmbrățișa sufletul ostenit. Într-o aglomerație de gânduri, dezbrăcându-ne ușor de ispite și rațiuni hâde, în opoziție clară cu vanitatea, ar curge timpul spumegând în valuri de vreme efemeră. Poate n-ar fi nimic în fond, doar o fărâmă de liniște menită să-mi potolească setea de tine. Am râde în hohot pe un picior de primăvară târzie, aruncând regretele în hruba uitării. Oricum n-au nici un rost.
Am gustat cu poftă toate emoțiile. În goana aceasta aclamată de străini lacomi m-am împiedicat de fericire. De atunci și până acum îmi șchioapătă sufletul. Nu vreau nimic. Nici să mă cerți, nici să mă aperi cu stângăcie de răutate. Ai clipit și ti-am prins de gene raze de soare. Să nu-ti fie frig sau întuneric. Și mai cu seamă să nu uiți niciodată drumul înapoi...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În zare, amurgul străbătea ecoul tăcerilor nesfârșite. Noaptea, cu brațele lungi, legăna visele ademenitoare într-o șoaptă și vântul împletea ițele timpului într-un mănunchi de amintiri. Numai ea, curgea tainic în adâncuri și valurile flămânde înghițeau urmele tainelor nerostite și pașii dorințelor arzătoare, apuse într-un gând senin. Freamătul atingerilor delicate mă înfiora. Tălpile goale mărgineau răsătitul și tăcerea ecourilor zgomotoase străbătea mireasma razelor străvezii.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În chip straniu, tu esti oglinda sufletului meu. Mă redai fericirii și limpezești apele gândurilor cu un zâmbet firav. Adorm la umbra inimii tale, ascultând glasul tăcerilor, într-o dulce mângâiere. Zgomotul viselor mă poartă agale la brațul tău. Ești dimineața mea de vară, cu aromă de speranță și noi începuturi. Ajută-mă să mă pierd într-o dulce fericire! Eu te voi ajuta să te regăsești...
Andreea Palasescu (9 martie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zgomotul surd al roților negre se pierdea în aglomerația de pași și urmele timpului scrijeleau adânc gânduri nespuse pe asfaltul fierbinte. O priveam în tăcere, cuprinzand într-o palmă mică, întinderea nesfârșită a cerului albastru. Soarele ațipise într-o geană de amurg și aripile albe de metal mângâiau pământul cu mantia umbrelor. Doar vântul cobora agale pe pistă, cu bagajul viselor îndesate într-o doară, fără regrete. Ne-am strâns în brațe, cu toată puterea iubirii care ne unea. Era atât de frumoasă. I-am făcut o poză cu sufletul și zâmbetul ei, mereu tânăr și viu m-a îmbujorat. Și-a cerut iertare că pleacă. Eu mi-am cerut iertare că n-o pot urma.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori ne pierdem în suflete străine, pentru ca apoi, să ne regăsim în grabă, fără îndoieli sau certitudini, într-o banală contradicție cu rațiunea. Când e pace în suflet și lumină prin ochii iubirii căutăm întuneric, cu dorul mândriei clocotind printre gânduri. Apoi într-o luptă tacită cu propria vină tânjim după armistiții. Într-un fel începusem să iubim măști reușite, purtate cu măiestrie într-o fărâmă de cotidian șters. Imagini care spuneau povești frumoase, dar esența sinelui rămânea moartă, abstractă ca un vid infinit.
Andreea Palasescu (20 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!