Gust de toamna

Dacă tăcerea ar putea cuprinde, pe-o geană de suspine și de umbre
Atingeri ce-nfiripă răsăritul, la țărm de agonii absurde
M-aș alipi cu sufletul hoinar, înfrigurat de gânduri și duios
Cu talpa vântului tomnatic, strivindu-ți amintirea fără rost.

Dacă tăcerea ar putea să fure, surâs de-orgolii, lumi și păpădii
Ți-aș face un buchet din șoapte, să ne cuprindă noaptea-n fantezii
Poate-am muri pe rând de-atâtea doruri, sau poate-altminteri ne-am reîncarna
Și degustând în liniște extazul mi-ar fi concis că nu te pot uita...

Dacă tăcerea ne-ar mai păsui, am împărți pe dată visuri scrum
Ne-am odihni de clipe și străini, îmbrățișați sub ramuri de salcâm.
Să plouă peste noi cu zgomot, cu soare blând, septembrie și Cer
La țărm apus de ispitire, la adăpost de gânduri care pier.

Dacă tăcerea ne-ar fi hrană promit de dorul tău m-aș sătura.
Nu vrei când vara-i nostalgie să fii tu, toamna mea?

poezie de
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Niciodată nu vei putea înțelege zgomotul, dacă nu știi ce este tăcerea. Și să nu crezi că tăcerea este liniște. Nicidecum. Liniștea cuprinde și tăcerea, însă tăcerea nu înseamnă liniște.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Intoarcerea la liniste" de Cătălin Manea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 11.99 lei.
Rodica Constantinescu

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor și bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii și-a nopții-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simțire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viață-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemnițată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Tăcerea

Ascult tăcerea cum tace în mine.
Văd tăcerea cum fuge peste dealuri și coline.
Privesc tăcerea cum se ascunde în suflet la tine.
Mă alin cu tăcerea când nu ești lângă mine!

Vorbesc cu tăcerea când mă simt bine.
Urăsc tăcerea când am zile mai puțin senine.
Chem tăcerea când îmi este dor de tine.
Înțeleg tăcerea când câteodată se închide în sine.

poezie de (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă ne-am rosti, s-ar alege praful viselor din esență. Am prinde contur și zâmbet de sufletele robite. Ne-am domoli și s-ar aprinde jarul iubirii în măruntaie. Fărâmă de hazard, bogată în amintiri culese pe furiș la margini de apus. Nimic mai mult. Eu nu te-aș povesti. Orator bun n-am fost niciodată. Mă pricep la cârpit șoapte și împletit fior de lumină în tăcerea întunericului. Mă-nfurii când îmi scapă printre degete bunătate. Așa mi-e de stingheră inima...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Baladă contemporană

Dacă munții-ar avea gură
Să ne spună ce văzură,
Cum trăiau pe-aici bărbați
Viguroși, neînfricați,
Care se luptau cu ursul,
Care nu știau ce-i plânsul.

Dacă munții ar vorbi
Să ne spună într-o zi
Cum veneau dușmani călare
Să ne fure, să ne-omoare,
Însă noi ne adunam
Și pe toți îi alungam.

Dacă munții ar voi
Multe ne-ar destăinui
Ca aicea stăm din veac
Că noi suntem pui de dac
Și ne-am apărat moșia
Țara noastră, România.

Dacă munții ar putea
Sunt convins că ne-ar mustra
Că acum ne-am înmuiat,
Că toți ne-au încălecat:
Și lichelele din țară
Și străinii de afară.

Dacă munții n-ar tăcea
Sigur că ne-ar îndemna
Să ne regăsim mărirea
Să distrugem asuprirea
Să ajungem iar eroi
Să ne luăm țara înapoi.

poezie de (19 august 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Apusul acela de iulie melancolic și blând l-am privit amândoi îmbrățișați. Cald, fără cuvinte aspre, nepotrivite, înlesnind în linistea unei bătăi de inimă flămândă, tot zbuciumul acesta efemer, atribuit existenței umile. Osteniți de pribegia sufletelor stăine, regăsiți în umbre de pas hoinar si doar câteodată profund copleșiți de amintiri ne-am odihnit trupurile goale într-un amalgam de ispite. Ca in taină, fără inutil preludiu, clipele să ne pătrundă adâncul orgoliilor surde, respirându-ne. Mi-e poftă de fericire! Interpretată, ascunsă lasciv, impletită cu soare știrb și miros de albastru sărat, mestecat pe țărm de veșnicie. Fericire în valuri înalte de extaz până dincolo de simț tactil si expresii fără noimă. Să-mi acopăr nevoia cu mângâierile tale ferme, tăcerea cu zgomotul șoaptelor, lacunele singurătății cu tine pretutindeni. E prea putin?


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Leac

Te-aș molipsi cu fericire, ascunsă printre ramuri de cais
Unde se nasc tăcerile uitate și asfințitul mușcă din abis
Te-aș molipsi cu dulci ispite, atât de încărnate într-un glas
Unde tresar emotiile moarte, hotarul vieții traversând la pas.
Te-aș molipsi cu bunătate, culeasă-n treacăt de pe un pridvor
Și printre frământări neașteptate am împărți o patimă și-un dor
Unde-i mai bine să-ți strecor lumina, când Cerul e hoinar, aglomerat?
În buzunar de inimă flămândă, o șoaptă și-un fior nestrămutat.
Te-aș molipsi cu inocență, soare ștrengar și veșnic necuprins
Râzând îmbietor din toți rărunchii, unde visarea e un foc nestins
Să fim pe rând un braț de vreascuri și flacără stingheră de mister
Când odihnesc singurătăți nespuse, la adăpost de gânduri care pier.
Te-aș molipsi cu lungi îmbrățișari, când e văzduhul gol, fără pudoare
Sub car de stele, dincolo de noapte, tot ne-am scălda păcatele în mare.
Și-ar curge peste noi nemărginirea, până la urmă, nici n-ar mai conta
M-aș molipsi cu-n licăr de iubire. Te-aș vindeca...

poezie de
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îți promit. Câteodată se pleacă genele cu pioșenie și-mi închipui că pot totul și îți dau totul. Nu opresc nimic pentru mine. Nici bogății care înghit virtuți greu dobândite, nici certitudini înșelătoare. Mușc așa cu poftă dintr-un fascicul de lumină și apoi mi-e sete de fericire și liniște. Dar te am. Si ție îți este de ajuns puținul de mine, nevrednic de Har și neputincios.
Dacă ne-ar fi dat să fugim te-aș strânge cu emoție la pieptul vieții. Te-aș iubi mereu cald, în toate ipostazele acestei lumi trecătoare. Și dacă ne-ar găsi bătrânul sfârșit îmbrățisați sub un apus, n-are nimic. Noi știm sigur că iubirea nu moare niciodată...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am atât de multe gânduri de-mpărțit! Le-aș strânge într-un buchet de emoții și visuri proaspete. Pe urmă ceasuri întregi de existență intensă ne-ar îmbrăca esența oarbă cu pulbere de nori și păpădie. Ți-am dat întâlnire într-un suflet hoinar, avid de iubire. N-are granițe și marginea acestei lumi efemere, aglomerată de ispite se contopește într-o îmbrățișare. Mi-e dor să-ți miros viața curgând anevoie, plăpând și dulce prin trupul de lut. Să-mi cânte doina binelui la margine de Cer. Să-ți fie reazăm mâna mică în căușul palmei îmbătrânite de ani și dezamăgire. Într-o zi Dumnezeu a numărat inocența printre suspine și rugăciune. Eram tâlhari de clipe și fericiri. Tu ai luat crucea ta și-a mea demn, plin de blândețe și mângâiere. Iubirea nepângărită de orgolii are aceea decență de necombătut. Și când nu mai ești prezent aievea, inima continuă să-ți trăiască efectiv amintirea din suflet în suflet până la apus. Era firească trecerea aceasta din efemer la veșnicie. Te iubesc mai mult ca oricând. De când ai plecat mi-e prezent Raiul în albastru senin. Tații nu mor. Ei se luptă cu zmei, gânduri vitrege și agonii. Doar pentru ca povestea noastră să aibă un final fericit.


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe mine, mie, redă-mă

dacă aș fi om, m-aș arăta oglinzilor rugându-le să mă descojească de uscăciune
să mă desferece de minciună și să mă redea curat ca pruncul
unei alte lumi în care să-înfloresc

dacă aș fi cuvânt m-aș scoate din toate dicționarele
m-aș curăța de toate sensurile nedorite
și m-aș întoarce-n lume primenit și lămurit

dacă aș fi gând m-aș ghemui strângându-mă până la neființare
m-aș arunca în nemărginirea iubirii și curățat
m-aș întoarce printre celelalte gânduri

dar Doamne, ce să facă un om neom, cuvânt necuvântat și gând negândit?
Quo vadis Domine?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Dor asurzitor

Dacă nu te văd, e noapte,
Chiar dacă e plină zi,
Dacă nu-mi spui niște șoapte,
De dor nu pot auzi

Țipătul de ajutor
Al acestei lumi în care
Soarele-i asurzitor
Și tăcerea (v)orbitoare.

poezie de din Suflet la troc (11 februarie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eva

Orologiul bate-n taină, gânduri rătăcesc în noapte,
Albul norilor îmbracă, floarea de salcâm în șoapte
Curg din ochii tai agale, raze de surâs și soare
Trupul îmbrăcat în valuri, vise cu miros de mare.
Îmi lipsești.
Mi-e dor de tine și mi-e dor să mă privesc
În oglina unui suflet unde-n umbră strălucesc
Amintiri și-o nebunie legănată ca un prunc
În adâncul de păcate cu al lor ecou prelung.

Orologiul bate-n taină, timpul îngroapă trecutul
Aripile cern tăcerea, străbătând domol văzduhul.
Doar imaginea iubirii, așezată-n rama veche
Își anină versul cald, ca o șoaptă la ureche.

Somnul poartă umbra mea, dormi ușor pe-o adiere
Iarba crudă-ți udă pielea într-o dulce mângâiere
Roua picură pe buze, vântul prinde-ntr-o șuviță
O atingere firavă, cu miros de lămâiță.
Îmi lipsești.
Și-ți cer în gânduri, când revii s-aduci cu tine
Asfințit de dor și vara prinsă-n zilele senine
Să călătorim în viață, prin tăcerea din abis.
Te-am dorit.
Cum Eva-n taină dorea fructul interzis.

poezie de (23 august 2016)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce-ar fi dacă pentru o fărâmă de clipă te-aș elibera din frâiele rațiunii, lăsându-te pradă dorințelor? Ți-ar sfâșia lent orgoliile, isipitele nesupuse, amintirile mute lăsând adânc impregnat pe trupul de lut urme de extaz. Lent ne-ar sorbi întunericul șubred amestecând instincte, fericire și agonii. Dezinhibat si intens, cu iubiri mocnind in suflete flămânde de moartea uitării la
margine de apus tardiv. Te-aș lăsa să-mi domini fricile, încercările eșuate, șoaptele latente, până dincolo de compromis. Și dacă am fi alcătuiti din gânduri imperfecte, forme abstacte și efemer ți-aș pune piedică la mijloc de iulie. Să răsari în adânc de sine cu vară și valuri de cer albastru. Să furăm timp. Vrei?


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă-nchipuiam câteodată timid, la adăpostul gândurilor sărace, cuibărindu-mă la tine în suflet. Pentru un ceas prelung de visuri fragede, o clipă de apus veșted devenea inspir molcom de răsărit. Lumina regăsirii pătrundea în grăunte de lut, înăltându-se lacom peste amintiri. Îți miroseau pașii a flori de toamnă, pe tărâm de șoapte. Am strănutat iubire. Pesemne eram bolnavă de adânc dor și leacurile acestei lumi, pământii, efemere ne erau aninate pe brațe de Cer. Dacă m-ai strânge la piept cu ardoare... ți-aș da freamătul vieții cules în pumnii mici, fericiri care nu se ofilesc niciodată. Ți-aș da visuri la schimb și senin de privire odihnită în rugăciune. Ne-am trăi cu recunoștință la fiecare margine de zori proaspeți. Te-aș iubi o șoaptă de efemer, un codru de viață și-un surâs. Te-aș iubi nestins o veșnicie și încă puțin...(


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă Dumnezeu ne-ar lăsa goi, fără viclenii evidente, fără diferențe impuse, ridicate la rang înalt, fără lut și avutii dobândite, doar cu sufletele la vedere? De asta mi-e frică dar să știi că ne-ar prinde bine. Ne-am lovi de păcatele noastre și-am cerși un codru de lumină în care s-au stins pe îndelete fericirile. Ce aglomerație de orgolii surde! Parcă toate zilele de mâine ar fi negreșit ale noastre...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Liniștea nu înseamnă tăcere. Tăcerea este cuprinsă în Liniște sau tăcerea poate deveni Liniște. În clipele de tăcere, încă mai pot exista războaie interioare - aceasta nu este Liniște, căci nicio urmă de război nu poate exista în Împărăția Liniștii. Tăcerea poate ascunde un vulcan interior, care poate erupe oricând și la exterior. Tocmai de aceea este necesară această conștientizare: tăcerea are potențialul de a deveni Liniște, însă, atâta timp cât încă mai există zgomot interior (conflict interior), tăcerea nu se poate integra în Liniște, căci, în Tărâmul Liniștii, tot ceea ce nu este Liniște nu își poate susține existența. Prin conștientizarea și acceptarea Liniștii de dinaintea zgomotului, conflictul își pierde din forța de existență, iar astfel are loc transcenderea zgomotului și eliberarea de sub efectul războiului interior. Această eliberare poate veni în mod spontan, dacă privirea este păstrată constant asupra fundalului în care se întâmplă ceea ce se întâmplă.

în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cocluzie

Când sunt atât de multe țărmuri și urmele de pași le șterge marea
Mă rog în taină sorilor de gânduri să ne strivească cu lumină zarea
Și peste goliciuni de șoapte, unde prea multe inimi odihnesc
Tăcerile de ieri se fac uitate și clipe sub apus ne întregesc.
Ne ținem și de sete și de umbră când dogoresc ispite peste noi
Și ne hrănim pe rând cu răsărituri, la adăpost de zgomot și nevoi.
Când se-ntețesc atâtea graiuri mute și flori de câmp pe suflet înverzesc
Mă pierd unde nu-i glas de mângâiere și tot la tine-n piept mă regăsesc.
Ne ținem și de scut sub vrajba lumii când rugăciunea parcă ne înalță
Și strâns în pumnii mici de primăvară, un singur Cer mușcă din viață.
Suntem un tot, o dulce frenezie, puțin din Har, puțin din moarte
Ne suntem efemer și veșnicie, unde-i un amalgam firesc de zi și noapte.
Când ascultăm orgoliile surde ne-am rătăci și-am îngropa ce-am fost.
Dar ne iubim. Și fără doar și poate, fără iubire n-avem nici un rost...

poezie de
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

L-am rugat să mă vindece de efemer. Să-mi cresteze pe suflet cu iubire, la apus de ianuarie veșted, aripi cernite amintirilor. Când se vor alipi genele viselor peste trupul gol, lumini și umbre își vor stinge pașii în cremenea zorilor. Siluete de fum și primăvară pierdută sub frigul gândurilor, fior de șoaptă molcomă, inimi locuite de freamăt și bunătate. Toate acestea și alte utopii, surghiunite de rațiuni oarbe, avea să le tină ferecate într-un grăunte de nisip. Oamenii vor călca pe lumina rumenă cu sete, dor și îngăduință. Pe urmă poate vor schiopăta fericire și zâmbet de soare pe tălpile ude. Cine știe?
Noi să ne fim. La țărm de viață, umăr langă umăr, privind înăltimi de văzduh albastru. La vânătoare de timp, răsărit de clipă și agonii. Când vom obosi de visare să ne odihnim sufletele îmbrățișate.
L-am rugat să-mi fie. Nu știu cum. Și dacă ne treceam într-o zi, ca doi străini în pulberea vremii, tot am fi rămas flămânzi de iubirea pe care n-am apucat să ne-o dăruim...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Ilișiu

Poate

Poate am trăi mai cu folos,
Țelul de ne-ar fi doar fericirea,
Și avutul cel mai valoros,
De pe lume, de ne-ar fi iubirea...

Viața noastră poate-ar înflori,
De-am putea răpune lăcomia,
Și tezaur luminos ne-ar fi,
In această lume, omenia,

Zilnic dacă nu ne-am implica,
În cumplit răzbel pentru putere,
Și-n străfund de suflet de-am avea,
Dărnicia, maximă avere...

Poate am muri mai liniștiți,
Lumea asta dac-ar fi mai bună,
Dac-am fi cu toții mai cinstiți,
Hărnicia de ne-ar fi cunună...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te-as ierta

Te-aș ierta cu stângăcie, închinând unui apus
Vanități și veșnicie, alipite de-un surâs.
Să-ți cuprind în palma mică o grimasă și un vis
Când în suflet se-nfiripă agonie și abis.

Te-aș ierta cu îndoială și lipindu-mă de soare
Ar muți în noi orgolii și ne-am contopi în mare
Unde-s aripi și hazard, când lumina ne asmute
Tu m-ai mângâia cu dorul, sărutându-mă pe frunte.

Te-aș ierta în fel și chip, poate nici n-ai înțelege
Când se zbate-n piept tăcerea și-un trecut ce nu se șterge
Plec și pleci fără-ncetare, dezgolind în noi regrete
Și străini ne naștem moartea, parcă n-am avea ce pierde.

Te-aș ierta ca să ma ierți findcă poate câteodată
Ne privim sfios în suflet, ca într-o oglindă spartă
Și ne-am prins de mâini plăpânde și de-o inimă săracă
Te-aș ierta căci mi-e iubire
Când ești tu am lumea toată...

poezie de
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook