Templu

stă inima în peisaj arid
templu cu soarele pe-acelaşi orizont
o sferă suferindă
un sfinx înţepenit în taina lui
cu faţa către mare

nava de unde vine
unde vrea să plece
cu pete mari de nori pe ea,
cu alge

zgomot egal se-aude-n ea cum bate
suiş de nuri
prăvăliri de lavă
săli suprapuse o străbat
scări în spirală
şi-acolo unde sângele făcea vârtejuri
tăcute zeităţi de piatră lustruită au rămas
pereţii ard de scene mari de luptă
de cavalcade lungi de vânătoare
femeile se lasă posedate de centauri

dar urci mai sus spre-aureolele de magi
pe pleoapa lor închisă enigmatic
surâzând în somn şi-ţi faci culcuş
cu duhul de vulturi laolaltă
în peştera urechii lor
încerci s-auzi ce-ascultă ei
până devii tu însuţi sunet

şi ce mai poate să ajungă
din tine
în vârful proprii tale inimi
carne şi os
încetul cu încetul lepădând

o altă inimă
mai mare
ne absoarbe
şi răsărirea stelei ce-o vedem
e-o treaptă nouă sufletului fără margini

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpie

Pe câmpia întinsă, rănită de sete
Te văd alergând cu ochii în lacrimi
Prin vântul albastru ce-ţi bate în plete
Şi cu umerii goi zdrobindu-se-n patimi

Te-ndrepţi către locul unde viaţa pândeşte -
Cameleon al vremii, pelerinaj distins -
Nu priveşti, doar alergi şi inima gândeşte
Rostind prin culoare că trăieşti într-un vis

Tu vezi că o umbră cade-n curmeziş -
Te întrebi ce durere în tine se zbate
Câmpia devine însângerat suiş
Sufletul ţi-a luat-o înainte, în noapte

Nu e durerea ta, chiar de ţi-e inima grea
Sângele-ţi arde, focul continuu nu se mai stinge
Te zbaţi, te lupţi, să strigi ai vrea
Dar setea se-ntinde, câmpia o linge

Să plece durerea îmbâcsită din rană,
Să nu se mai vadă lacrima culorii
Primită e viaţa, parcă, de pomană
Tu urci în câmpie cărându-ţi fiorii

Departe e vârful, norii se văd
Albiţi de lumină, îmbrăcaţi în scântei
Urci - după tine roşietic prăpăd
Şi răni ce le faci fără să vrei

Acolo, departe, e loc pentru viaţă,
E loc pentru tine şi sufletul tău
Sparge,-ncălzeşte blocul de gheaţă!
Şi câmpia va bea, vindecată mereu.

poezie de Nicolae Ler din Despre zile, nopţi, trecere... transcrieri din Cartea Sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vor cânta cocoşii

Nu voi pleca acasă în seara asta
stropi mari de ploaie
se sparg de asfaltul străzii
spălând urme de tăceri
şi gînduri ancestrale
lăsate în grabă de trecători
găzduieşte-mă la tine
voi sta în camera ta mică şi caldă
tu să-mi prinzi săruturi în perna urechii
legate cu buzele tale ca două cireşe cărnoase
nu-mi şopti nimic
doar priveşte spectrul tavanului
unde trupurile noastre sunt
ca două pantomime diforme
cu mişcări necontrolate
reflexia se propagă în albul retinei
reanimându-ne încleştarea
mâinile mele au intrat
în coloana ta vertebrală
forţa ei gravitaţională
mă înghite încetul cu încetul
în pîntecul tău cocon
atunci când cocoşii vor cânta
dis- de- dimineaţă
să-ţi aduci aminte de mine
că trebuie să mă naşti
în stropii uscaţi ai ploii.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezrobire

În faţă-s gloatele flămânde,
În spate doar dureri, şuvoi,
Vrei să porneşti, dar spune unde?
Unde e locul pentru noi?!

Jeliţi?! Dar cine să înţeleagă?
Averile din cela rai
Fac ploşniţe ce vor să-ţi sugă
Şi sângele pe care-l ai!

Nu te-ntreba: cum pot ei oare?
Întreabă, ce să faci doar tu?
Că tu i-ai pus în capul mare
Ei nu te văd pe tine, nu!

Atunci, jeleşte-te pe tine,
Dar să nu faci cale întoarsă
Şi lasă soarele să-ţi intre,
Măcar un pic, la tine-n casă

Apoi revezi a ta cătană
Să nu te-ncrezi în cei netoţi,
Că vieţii tale ei pun vamă
Şi înţelegi că mulţi sunt hoţi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turnul de veghe

E un peisaj îmbrăcat în perspectiva
prea îngustă,
adică închisă
în turnul care
parcă se scurge spre orizont
pînă să atingă un infinit,
falia dintre tine şi mine,
cum se întinde,
ca balta de ulei
despărţirea cerului cu pămîntul,
cea fără de cusur,
şi deci fără nici o noimă,
prea îngustă,
adică închisă
în turnul care
parcă se ridică spre soare
pînă la un simplu punct –
locul de unde se scapă din tine
către unghiul de fugă
dintre margini şi Noi,
dilatat ca pupila de noapte.

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde soarele răsare din ape

El îşi frânge mâinile şi întreabă pe toată lumea
ce se-ntâmplă cu oraşul acesta de ceară
şi cu marea fără ţărmuri
unde soarele răsare din ape
în dimineţi uitate de Dumnezeu în depărtare,
lumea pare să fie smulsă din somn
ea nu citeşte şi se roagă la idoli inexistenţi.

Moartea vine întotdeauna singură, pe furiş
într-o zi în care-i lovită de amnezie
şi caută să-şi facă datoria ingrată
noaptea când totul pare fără suflare,
dar aude ţipătul păsării chemătoare
şi de acum ştie unde să caute.

O lumânare aprinsă pâlpâie rar
vântul se lasă pradă sentimentelor calde,
şterge paginile unei vieţi,
învie o altă speranţă mai vioaie ca el
într-un alt orizont mai albastru.
liber şi deschis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încotro mergem, Doamne?

din adânc de ani izvodul
păsări albe de lumină
zboară toate fără vină
şi gătindu-le exodul,

celor care se petrec
dintr-o sferă-n altă sferă
ispitiţi de-o baiaderă
printr-un antic templu grec;

că venim de unde nu e
altceva decât mister
singurul din falangster
şi-acela bătut în cuie!

şi ne ducem iarăşi unde
bâjbâind pe câte-o treaptă
nu vom şti ce ne aşteaptă
fiindcă mintea nu pătrunde!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereche nevăzută

E cristalinul spart de schija razei
din arcul soarelui, ţintită între pleoape
rămas deschise adulmecând azurul oazei
din nori ce stau greoi, pe suflet să-l îngroape.

Şi-o lacrimă coboară-n stalactită
Din suferinţa cruntă în peştera stingheră,
Unde mai bate-o inimă neobosită
De-atâta zor, să îşi ia zbor de-o sferă...

... Un glob vitros, oceanic ocular,
rotind speriat neştiind c-are pereche
un geamăn dincolo de zid, neplanetar,
unde nu-i vis şi-i toată lumea... veche.

Sunt gemenii, ce ne arată lume, din faţa la ureche...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de primăvară

E o linişte desăvârşită
pe străzile oraşului adormit.
Şi eu păşesc grăbit în luminile difuze,
urmat de loiala mea umbră.
Vântul îmi zgârie faţa
cu adierile lui reci când trec
prin faţa barului pe jumătate gol,
de unde se aude un sunet vag
de muzică.
Unde o fi războiul acum,
pierdut în atâta calm?
Ajung în casa cufundată-n somn,
şi mă bag lângă tine în pat
şi-ţi sărut toate locurile care te dor.

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutăm

să ajungem unde ajungem
după ce croşetăm
pielea toarsă după o noapte
de scris epigrame
dă o dependenţă suspectă
şi-ţi vine să te cauţi
pe tine însuţi într-un birt unde ai adormit
sub masa unde stătea cu fusta ridicată
până la subsuoară
tu alegi să dormi
pe drumul lung găsit după colţ

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peroane

gara se făcea din ce în ce mai mică
un obiect pus în faţa camerei de filmat depărtându-se

oamenii se mişcau mai încet / acele ceasului se mişcau mai încet

în spate oraşul se transforma într-o iluzie

de acolo de unde veneam eu / de sub cerul ca un arc electric

desprinderile păreau uşoare / dar nu era aşa

ştiam că trebuie să plec undeva

să-mi ascut durerea ca pe o bucată de creion

cu care am scris pe pereţii gării // limpezimea se pierde încetul cu încetul//

paşii pe asfaltul gros

până la eliminare doar câteva secunde / în timp ce trenul se apropie

atunci am simţit nebunia

calvarul

inima îmi devenea din ce în ce mai mică

odată cu trecerea în slow motion a timpului / camera de filmat care mă privea

le întorceam zâmbete false oamneilor care şi ei mă priveau

le cunoşteam bine soarta deşi ei nu ştiau

aveau să se întoarcă şi ei în oraşele lor pline de fabrici dezafectate

cu amintirea drumurilor care te leagă cu picioarele de pământ

ca un paratrăsnet prin care se scurge fluidul electric al zilei

//

apoi a venit noaptea şi dintr-odată nu am mai rămas decât eu şi trenul

în căldura sufocantă am întins braţele şi camera s-a oprit din filmat

m-am desprins/ am zâmbit morţii senin şi am plecat mai departe /
în visul meu în care oraşul era din ce în ce mai frumos şi strălucitor
în visul meu în care te sărutam pe gură şi eram vie / mă gândeam la o pasăre scăpată din cuşcă

o pasăre pe care o găseşti zbătându-se pe trotuar / te uiţi la ea şi inima ţi se strânge

simţi bătăile aripile ei pe şira spinării / acelaşi arc electric care se descarcă în tine /

şi din tine pleacă mai departe / nimeni nu ştie unde.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum venise pe lume, nici el nu-şi dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn Şi parcă era de când pământul. Nu simţise nici durere, nici bucurie. Şi mult îşi muncise gândul: cum răsărise, şi-al cui era? Mic cât un fir de linte, mişca picioruşele fragede şi ocolea, pe de margini, frunzişoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieşi de sub umbra răcoroasă şi dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc, şi îndrăzni: deschise ochişorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârşit bine-bine şi privi in sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încetul cu încetul, am devenit o naţiune de oameni liberi şi prin libertatea dobândită, ne-am desvoltat în scurt timp miraculos în toate direcţiile, am redevenit un popor respectabil şi respectat şi am recăpătat acea poziţie pierdută de secole, de a fi santinela neadormită a Europei occidentale în Orient. În această luptă, toţi bărbăţii acelei mari generaţiuni a renaşterei neamului nostru au lucrat într-un mod, care va atrage în veci asupra lor admiraţia şi recunoştinţa posterităţii, dar nimeni nu a arătat ţelul cu mai mare precizie şi pătrundere decât Ion Brătianu.

citat din Dimitrie Sturdza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tragere la sorţi

Tragem la sorţi
cu inima smulsă dintr-un străin.
Martorul întreabă: cap sau pajură?
Nici cap nici pajură, răspunde corul antic.
Inimă, pur şi simplu.
Inimă pe toate feţele?
Inimă pe toate feţele!
Şi unde este Omnul cu M mare?
Unde să fie? În moarte.
Dacă trageţi la sorţi cu inima lui
unde vreţi să fie?
Omul cu M mare se află în moartea cu m mic.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Belgradul în Cinci Prieteni
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânze pe catarg

când inima în piept se zbate larg
şi soarele pe cer e umbră lungă
ridic a tale pânze pe catarg
ca nici un vânt să nu ne mai ajungă

şi să plutim în doi prin mari adânci
şi hăul universurilor noastre
acolo unde nu-s gheţari şi stânci
şi unde plâng doar florile albastre...

să ancorăm în porturi de granit
în nopţi cu claritate carnivoră
şi iar să ne iubim la infinit
şi valuri albe spumege la proră...

poezie de Iurie Osoianu (26 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vino în noapte

E noapte si străzile se lasă cucerite
Se opresc din mersul liniar al soaptei
am uitat să-ţi mai spun: iubita mea
să te mai am în privire, aproape
Tu ispiteşti cu sânii tai aprinşi
Să ducem lumina până la blestemul iubirii!
Am fost cândva argintul verii tale,
Dar ai plecat si ochii de nisip devin statui unde zburam în razele din mare?
unde ne întâlnim?
unde si cînd, în ce zare mai rămân timpurile deschise?
Oare putem zbura în palmele unui zeu?

La bacon Ţine-mă de mâini, ca atunci...
Când inserarea vine să cobori lânga apă, Coboară, lângă inima mea!
Si eu tem îmbrăţişat cu un răsărit poate de luna, poate de soare!

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se ştie de ce β din Lira variază. Cauza variabilităţii lui Algol din Perseu e alta. Ca şi β din Lira, Algol e format din doi sori. Cel mai mic e numai vreo trei sferturi cât cel mare şi de vreo cinci ori mai luminos decât Soarele nostru; el se învârteşte în jurul celui mare în aproape 3 zile. Când ajunge, pentru noi, în dreptul soarelui cel mare şi strălucitor, începe încetul cu încetul să-l acopere, să-l eclipseze şi eclipsa aceasta ţine vreo nouă ore. După ce trece dincolo, soarele cel mare şi strălucitor îşi recapătă din nou strălucirea de mai înainte. Însă şi cel mic e luminos, dar faţă de strălucirea celui mare, cel mic pare obscur. Aşa e cu petele soarelui, care ne par negre ca cerneala, cari în realitate sunt cu mult mai luminoase decât cea mai puternică lumină electrică de pe Pământ.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturia de credinţă a unui marinar

Cât voi mai naviga pe marea care-n valuri mari zvâcneşte
Credinţa mea nu se va micşora, o, Doamne, ci va creşte;
Cât deasupra capului se rotesc stelele, cereşti rubine,
Oştiri strălucitoare, eu îmi voi aminti mereu de Tine.

Am văzut o zi oameni vii, cu inimă generoasă şi suflet mare,
Şi-a doua zi s-au dus, fără împărtăşanie sau binecuvântare,
În locul nevăzut, unde vom merge toţi când clipa-aceea vine –
Iar, Doamne, bunătatea şi toate darurile tale le ştiu bine...

Necredincios par celor care nu mă ştiu, nu-mi cunosc miezul,
Ei nu văd cum în fiecare seară eu spun Crezul
În vâltoarea mareei care se avântă galopând spre zare,
Spre vestul nesfârşit unde seara soarele se prăbuşeşte-n mare;

Mă gândesc în orele de veghe, în carturile lungi de noapte,
La acele lucruri care nu pot fi vândute, nici cumpărate,
Lucruri nepreţuite, rare; nu iau în deşert sus pe catarg
Atotputernicia Ta, când valurile pe punte violent se sparg:

Rugăciunea şi credinţa marinarilor nu scad, ci mereu cresc,
Doamne, Dumnezeul meu, atât cât navele pe mări plutesc.

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic pierdut

Parcă veşnic pierdut prin ţinuturi străine,
Blestemat să tot sper la un veşnic peisaj:
Unde nori coloraţi îmi cântă despre tine,
Folosindu-ţi surâsul pe post de mixaj...

Unde soarele veşnic e alături de lună,
Unde stelele toate dansează-n jurul lor,
Unde natura toată nu te crede nebună
Pentru că te grăbeşti s-ajungi în viitor...

Unde bezna există doar în basmele lunii,
Unde sufletul lumii nu face pe nebunul,
Unde dragostea ta nu depinde de unii,
Unde dragostea ta depinde doar de Unul...

Unde eu sunt acelea ce îţi urmează paşii,
Când păşim împreună pe aceeaşi cărare!
Unde timpul, nebunu', nu îşi păstrează aşii
Pentru-al nostru final lipsit de apărare...

Unde lumea şi pacea se-nţeleg de minune,
Unde nimeni nu ştie să trăiască-n trecut,
Unde tu şi cu mine trăim totul pe bune,
Unde nici eu nu sunt veşnic pierdut...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!