Peroane

gara se făcea din ce în ce mai mică
un obiect pus în faţa camerei de filmat depărtându-se

oamenii se mişcau mai încet / acele ceasului se mişcau mai încet

în spate oraşul se transforma într-o iluzie

de acolo de unde veneam eu / de sub cerul ca un arc electric

desprinderile păreau uşoare / dar nu era aşa

ştiam că trebuie să plec undeva

să-mi ascut durerea ca pe o bucată de creion

cu care am scris pe pereţii gării // limpezimea se pierde încetul cu încetul//

paşii pe asfaltul gros

până la eliminare doar câteva secunde / în timp ce trenul se apropie

atunci am simţit nebunia

calvarul

inima îmi devenea din ce în ce mai mică

odată cu trecerea în slow motion a timpului / camera de filmat care mă privea

le întorceam zâmbete false oamneilor care şi ei mă priveau

le cunoşteam bine soarta deşi ei nu ştiau

aveau să se întoarcă şi ei în oraşele lor pline de fabrici dezafectate

cu amintirea drumurilor care te leagă cu picioarele de pământ

ca un paratrăsnet prin care se scurge fluidul electric al zilei

//

apoi a venit noaptea şi dintr-odată nu am mai rămas decât eu şi trenul

în căldura sufocantă am întins braţele şi camera s-a oprit din filmat

m-am desprins/ am zâmbit morţii senin şi am plecat mai departe /
în visul meu în care oraşul era din ce în ce mai frumos şi strălucitor
în visul meu în care te sărutam pe gură şi eram vie / mă gândeam la o pasăre scăpată din cuşcă

o pasăre pe care o găseşti zbătându-se pe trotuar / te uiţi la ea şi inima ţi se strânge

simţi bătăile aripile ei pe şira spinării / acelaşi arc electric care se descarcă în tine /

şi din tine pleacă mai departe / nimeni nu ştie unde.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremure

un mal departe de celălalt. o zonă de deraiere
în care alunecăm zi de zi cu piepturile încinse
de heets-urile pe care le-am încălzit

în loc de fumul de ţigară / aburul tutunului încălzit.

pe bulevarde o linişte totală. doar ceasul ticăie
anunţănd sfârşitul iminent al timpului.

pauză de ţigară

// nu sunt acea păpuşă care cere un foc în mijlocul bulevardului pentru a fi băgată în seamă.
nu sunt acea femeie care are pieptul puternic plin de zale şi iluzii.
port iluziile în altă parte / în pantece acolo unde nu poate ajunge nimeni.
nici tu //

pe primul mal stau părinţii mei într-o casuţă mică cu geamuri galbene.
stau în prag / îmi fac cu mâna / dar mâinile lor sunt însângerate.

mi se pare că-s morţi / dar ei se uită la mine şi-mi zâmbesc.
zâmbetele lor mă sperie.

pe celălalt mal sunt eu şi cu tine / în camera noastră luminoasă şi lustruită.
eu stau pe parchet şi număr clipele până cand respiraţia mea se va opri.
expir ioni de argint. ioni de argint din trupul meu supus atât de mult
promisiunilor de evadare.
tu stai şi te uiţi la mine. e atât de bine.

// pauză de ţigară. //

cutemur şi dintr-o dată nu mai ştiu în ce parte să mă duc.
cerul isi târâie picioarele lungi lângă mine/ norii lui sunt
perne care mă sufocă.
adevărul este acesta. oriunde aş fi trebuie să te iau şi pe tine.

orinunde aş fi trebuie sa îi iau şi pe ai aşa cu tot cu măinile lor însângerate,
zâmbetele lor lugrube & senzaţia că sunt morţi.

dar din nou spun. spun. e atât de bine. dacă n-aş avea amintirile acestea aş muri.
aş fi o pasăre fără control
fără busola internă a magnetismului care o leagă de pământ.
tu lea-gă-mă de patul acesta cu aceasta sfoară neagră / şi lasă-mă să rămân aici.
pe bulevarde o linişte totală.

// pauză de ţigară //

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Everest

mă mişc ca într-un vacuum în care particule suspendate
plutesc / nu am acea inimă pe care să o
împart cu tine/ ceva mă forţează în trecerea aceasta
de la sălbăticie la a tăcea încontinuu

// mii de cartoane lipite de pereţi ca benzile desenate îţi arată sensul//

mereu ocoleşti străzile întunecate de frica unui monstru ascuns în întuneric

dar nu astăzi

când direcţiile se schimbă/ decupezi din cartoane
oraşul şi străzile lui

mergi încet şi cerul pare un bibelou care se sparge deasupra ta

// ce să faci cu toate aceste cioburi //

ai o gură pe care vrei s-o lipeşti de tine mai mult
ai o gură pe care vrei să o coşi
ai un piept ca de păpuşă rusească
ai o inimă plină de nicotină şi apă

nu mi-a zis nimeni că dacă ar fi ceva pentru care să lupt/ aş lupta

când picioarele sângerează mă simt ca pe everest / privind cadavrele îngheţate ale celor
care nu au reuşit să supravieţuiască

şi eu trec printre ei / am o boală

nu te întoarce înapoi să priveşti / nu vei vedea piscul

la ce bun să îl cucereşti

două trei secunde de respiraţie profundă şi puterea de a te întoarce
scade

aşa că rămâi aici / în liniştea camerei tale / e mai multă dragoste
decât ai putea să crezi.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul zorilor mult aşteptaţi

se confundă mereu
cu o dorinţă sălbatică
de a mă avea ca rezervă
pentru zilele când nici o femeie
nu doarme în mintea ta
am greşit
oh
cât am greşit amândoi
până la nebunie
ne-am aruncat în braţele străinilor
crezând că fericirea e în pământul cleios al timpului
ce săbii ascuţite ne-au intrat în carne
ce sinucideri ne-au traversat
nu-i nimic îţi spun
ne vom aduna încet
bucată cu bucată
până când pereţii din camera noastră
vor înverzi

gustul zorilor mult aşteptaţi
se confundă mereu cu nebunia noastră comună
cu tranşeele de care nu ne mai săturăm
cu obiceiul de a ne striga în gând
cu viaţa asta subterană ce ne consumă
până la sinucidere
nu-i nimic îţi spun
ne vom aduna încet
strigăt cu strigăt
în camera noastră
acolo unde amintirile se leagă

povestea începe cu tine
începe-o

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slash. poem în care îngrop tot

îmi îngrop poemele în slash-uri / linii care ar trebui să
delimiteze forţa mea vitala de restul lumii
azi cerul este opac ca o grindă ce stă să cadă peste oraşul muribund

// îmi aud de fiecare dată paşii uscaţi pe caldarâm//

în drum spre tine am remarcat

mama a încetat să mai ţipe ca şi cum ar avea un niqab peste gură
tata a încetat să mai respire / unele respiraţii dor ca şi cum ai fi vinovat de ceva

dar nu ştii de ce anume

soră-mea s-a urcat pe umerii mei şi acum mă apasă fiecare mişcare a ei/ i-am spus mori sau va trebui
să te îngrop aşa de vie cu tot cu păpuşile tale şi rochiţele cu volănaşe

îmi îngrop poemele în cuvinte tari acide care să doară / astfel suprapun
şi controlez mai bine durerile / ca şi cum aş avea un ac înfipt într-o venă / apoi mi-l scot
şi frica de ace dispare

dar nu dispare tristeţea/ ea e prezentă ca un element chimic al vieţii mele
fără ea nu aş mai putea să mai îngrop nimic

pe trecerea de pietoni trece o fată care seamăna cu mine
atunci cand beau multă vodkă ca să uit / asa cum a uitat şi ea să se uite la culoarea semaforului
şi nu a văzut că este roşu

//
inima tânără încă vibrează/ îmi afund paşii în betonul cald
pentru că între timp a venit vara / iar soarele acesta

se umple încet, încet de teamă/ /îmi afund corpul în beton
şi acum nu mai aud ţipetele/ respiraţiile/ mişcările lor /

e atât de bine/ când îmi îngrop toate poemele în fumul ţigărilor de contrabandă/ şi nimeni nu-mi spune hai ieşi de acolo / nu e vară / e primăvară şi

toţi ghioceii vor răsări din pământ pentru tine.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii tăcerii mele

În tine eu am tăcut...
Inima lumii e în ochii tăi, care zboară departe, privindu-mă.

Nu vreau să ies de sub fruntea ta roditoare,
unde visul meu este-acela de mă urmări pe mine-n sufletul tău.

Mă simt un fel de copil al iubirii care se crede pasăre.
Tânjesc de moarte în anii mei de nelinişte să stau în tine,
o corolă abia înflorită-n strălucirea soarelui...

Nu există o singură briză care să nu-mi cunoască umbra,
nici plimbare care să nu-mi înalţe cântecul spre cer.

Cântec amuţind în plenitudine!
În tine eu am tăcut...

Cea mai sigură oră pentru a te iubi este aceasta,
ora în care eu trec prin viaţă îndurerată de zorii zilei.

poezie de Julia de Burgos, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Syria

acum o să scrii despre drumurile şerpuitoare
pe care merg ambulanţele înspre locul accidentelor
// tot ce faci tu cu dorinţele tale te priveşte //
există momente mai puţin cunoscute despre care istoricii nu vorbesc / asta ca sa nu ne înspăimânte
prea mult dorinţele noastre obsesive de a fi bine /dar nu este bine
îngerii nu ţi-au spus niciodata asta
în zonele controlate de armată nu e bine să intri
acolo doar copii nevinovaţi ai syriei îşi pleacă piepturile lor
mici de pasăre / dar simţi şi tu jugul foamei şi al trădării
camera este goală

//
dragostea a dispărut din ea / ieri a fost ziua scrisului de mână
şi ai scris cu ambele mâini: nu există dreptate - acest truism
pe care istoricii încearcă să-l ascundă în cărţile lor mari şi groase
mâinile le-ai unit apoi învârtind starea de nelinişte într-un carusel
acolo toţi morţii te aşteaptă să le spui: aşa va fi în viitor
aici unde oraşele lumii continuă să urce în trepte
ca şi cum ar fi animalele grase şi multe dintr-o ierarhie bătându-se pentru o halcă de carne în care
nimeni
//
nici măcar tu nu ai vreun cuvânt de spus

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timelapse

au aprins chibriturile / au dat foc mării de petrol

flăcările s-au extins peste pământul reavăn

raportul de forţe între dragoste şi frică s-a echilibrat

un gondolier împreună cu iubita lui au ars / dar ce este asta decât o ardere încontinuu

ploaia n-a putut stinge focul

noi doi am rămas aproape unul de celălalt

muream încet aproape unul de celălalt

/

dar ce e moartea decât o dansatoare prin pădurile siberiei

care a început şi ea să ardă

în retrovizoare vedeam animalele speriate traversând autostrăzile

rugându-se să nu se apese frânele

muream încetul cu încetul cu încetul

dar ce era mai frumos decât flăcările acelea orbitoare care ne înconjurau din toate părţile

pentru că noi trăiam pentru frumuseţe

şi frumuseţea a venit sub forma unui timelapse continuu

ei aprinzând chibriturile
noi stingându-le / noi trăind în robie / într-un somn din care nu mai puteam ieşi

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în alb şi negru

#alb

ceaţa a făcut ravagii pe teritoriile noastre sunt rochii de mireasă pe care le-am purtat în fiecare zi am închis ochii şi în loc de întuneric am văzut vulpi polare lingându-mi mâinile zăpada a curs ca o apă dar nu era zăpadă nu erau lacrimi nu era cerul vărsând ploaia eram eu ascultând de dorinţele mele imaculate eram eu cea mai bună fată care a uitat violenţele din copilărie
am înnodat toate aceste amintiri am făcut un fular alb şi am zâmbit în faţa aparatului de filmat cât de mult am putut

apoi a curs filmul alb, cadru cu cadru până la sfârşit

#negru

rochiile de mireasă sunt acum negre le-am purtat în fiecare zi în care a murit cineva le-am purtat toată viaţa mă întreb de ce frunzele sunt negre ca şi cum ar fi suportat o operaţie am înotat într-o apă mâloasă neagră nu am reuşit să ies la suprafaţă
noaptea mă îndrăgostesc de linişte dar e o linişte neagră şi sunt tot eu ascultând-o sparg o veioză ca întunericul să rămână deplin sunt tot eu cu toate rochiile de mireasă negre înfăşurată ca o mumie soarele s-a dezlănţuit peste camera mea soarele negru la care ne închinăm când nu se mai vede lumina

apoi a curs un film negru, cadru cu cadru, până la sfârşit.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai important lucru e experienţa pe care o capeţi doar în faţa camerei de filmat.

Florin Piersic Jr. în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiroshima night

moment de eroziune:
naşterea zilei în care liniştea cuprinde
spaţiul & aerul se dilată încet ca o sticlă de gheaţă.

în plămânii tăi ninge,
ca după o explozie nucleară.

momentul în care nu mai contează nimic:
urmează o iarnă lungă,
uitată pe uliţele unui sat bătrân.

în corpul tău,
lupii adulmecănd mirosul sângelui.
mergi pe străzi lungi unde deoparte şi de alta
sunt aceste indicatoare cu semnele şterse.
pe străzile lungi unde înoţi în uraniu.

încet,
descompunerea are loc / particule
de iubire & tristeţe desăvârşesc ziua.

soarele are miros de var.
soarele a nins cenuşa
peste oraşul decadent / feţele noastre s-au lipit de ziduri
ţesăturile ne-au intrat în piele: dragostea, nu.
un fetus neexpulzat rămânând în camera lui
caldă şi întunecoasă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

The blue girl

/ ai visat îngeri
moartea era acolo sus
tu erai
acolo sus cu ei în braţe /

frunze negre printre fulgi albi
doruri care se amortizează încet

as vrea să plec într-un vagon
unde să cânte o singură vioară
albastră / un cântec despre iarnă

despre cum geamurile îmi menţin cu forţa
respiraţia înăuntru

afară e o iarnă cumplită
iar dorul creşte / cerşeşte eliberare
ca un deţinut despe care nu ştiu nimic

dar care stă singur in celula lui
şi ceva mă doare sigur

mă doare până la singurele oase pe care le mai am
până la tot sângele care se împrăştie pe podeaua vagonului

rămâi aici / rămâi în tăcere/ în frig/ în boala noastră
autistă / care ne-a prefăcut în doi fumători de vise

iar fumul se desparte de noi
odată cu aburii locomotivei

ce continuă să şerpuiască printre creste / fii tu inima mea/ albul muntelui care nu se sfârşeşte

/ fii tu boala care îmi acoperă inima cu frunze negre
rămase după o explozie nucleară / fii tu cenuşa care să acopere toată
zăpada/ eu sunt deţinutul închis în celulă
nu cunosc moartea / nu cunosc viaţa/

cunosc gratiile prin care văd trenurile mărşăluind
şi care nu se mai opresc/ nu se opresc niciodată pentru că

am visat îngeri
moartea era acolo sus
eu eram
acolo sus cu ei în braţe.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să mă poţi ierta, că te iubesc până la sfârşitul acestei nopţi

şi mai departe,
prin timp,
până când lumina ţi se va aşeza pe mâini?

Ai să mă ierţi,

că locuiesc în partea cea mai întunecată a fiinţei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toţi demonii îşi leagă umbrele?

Ai să mă ierţi,

că n-am să deschid fereastra,
şi n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?

Ai să mă ierţi?
Ai să mă ierţi,

că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieţi, fără să guşti adevărul până la ultima firimitură
şi lumina să îţi adoarmă pe piept?

Ai să mă ierţi,

că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?

Oare, ai să mă ierţi?

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dragoste

e ca şi cum aş fi singură/ fluturii din stomac s-au înecat în propriul lor sânge
aceasta e distanţa dintre mine şi mine

am faţa acoperită cu o burka
am ochii care văd limpede dezastrele

tocmai acum când trebuie să urc un munte

e linişte dar tot aud muzica unei viori stradivarius

sunetele de joasă frecvenţă
uitarea
mersul contorsionat până la magazin şi înapoi

am nevoi controlate teleghidat de catre un dispozitiv
controlat de alt dispozitiv

şi tot aşa / îmi numesc fluturii cap de mort ceva straniu care să doară / care să mişte
în interior ca şi cum ai învârti un cuţit într-o rană

ceva creşte riscul de apariţie al nevrozelor
în camera goală înca mă aştept pe mine / distilând la maxim gândurile

fluturii mei zboară liber acum / am un stomac gol

prin care sângele curge liber

îmi dau jos burka şi fac haine mici la păpuşi care vor creşte odată cu mine / niciodată nu te-am uitat

copilărie

acum trebuie să urci muntele şi să plonjezi în gol / acolo sus pe platou e pustiu
şi din nou tebuie să te întorci în camera ta / aici unde e adevărata supravieţuire/
cu gleznele legate cu lanţuri cu mâinile libere cu care să te mângâi pe tine.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sperietoarea de ciori

Apoi am înfipt prăjina în pământ,
cu sperietoarea de ciori cu tot.
Este mai bine aşa pentru copiii din oraş care au temă
pentru acasă fotografii cu muncile agricole.
De unde să ştie ei ce sunt muncile agricole, săracii copii?

Privesc pe drum femeile frumoase, cele care nu sunt chiar
perfecte, ci au o tuşă de măiestrie artistică specifică,
ceva ce lasă o impresie bună ca ansamblu. Ca o pictură
adevărată, nu ca o regină a frumuseţii într-o fotografie
cu înaltă rezoluţie spectrală şi spaţială. Ele au rezoluţia în ochi.
Mie îmi plac cel mai mult femeile inteligente, la care vezi
o lumină bună în privire, parcă limpede, senină,
fiindcă au aripile lor proprii. Celelalte împrumută aripi şi devin zâne
ca fluturii. Cele bune şed într-o scorbură de soc bătrân şi prepară
ceai aromat pentru bătrâneii din trenul personal de pe ultima linie
cu trenuri lente. 2 lei ceşcuţa din carton şi 3 lei ceşcuţa din ceramică.

Copiii de la şcoala 1848 au luat trenul la linia 1 de lângă peronul
cu casa de bilete. Ningea cu confetti pe geamurile trenului,
copiii rupeau planşele din caietele de desen,
aruncau tot ce nu le plăcea, hârtie colorată mărunţită, nimicită
cu degetele şi cu dinţii. Camera de filmat de pe peron,
instalată de poliţia locală, a numărat cu eroare de plus/minus 3 unităţi
toate confettile împrăştiate de copii în gară.
Picăturile de ploaie erau numărate cu eroare de plus/minus 10 unităţi.

Copiii au ajuns la gara noastră şi au făcut poze cu pomii şi cu porumbul
şi cu sperietoarea, care arăta perfect, ca o cotoroanţă bătrână.
Pozele erau perfecte, astfel încât vântul s-a oprit în câmp cu 2 secunde
mai devreme decât era prescris, poate datorită procesărilor
aproape instantanee şi corecte ale multelor aparate foto,
dotate cu senzori care creau harta termică şi tactilă a frunzelor de porumb,
a atingerii picăturilor de ploaie în vântul parfumat al toamnei,
senzori care influenţau indirect aparatura meteo din localitate
şi curenţii de aer.
Dar, de unde să ştiu eu ce sunt fenomenele meteorologice?

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici se aruncă zaruri

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
din zbor, se lasă la picioarele unui om singur.

Poate nu chiar atât de singur,
dacă ţine strâns la piept o vioară
frumos lustruită, dar care nu cântă,

care nu cântă, dar care se-aude
departe, în lunci neştiute de nimeni,
sau poate, într-un soare care nu încălzeşte,

dar care străluceşte în inima lui
şi în inima mea, totuna
şi focul se-aprinde singur, pe dealuri, a viaţă

şi care nu arde, căci frumoase femei
încă adună spice
şi tineri bărbaţi cu iarba în dinţi
le poartă pe braţe până în inima casei.

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
se ridică uşor din vioara omului singur
şi zboară neîntrerupt spre o casă cu inimă.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mars rise

nimic nu ne distrage din haosul care se creează cu
fiecare lovitură de ciocan care mai îngroapă un stâlp în pământ
ca pe nişte statui de beton / torni apă pură să se cureţe singurătatea

eşti într-un film de capă şi spadă - un receptor cuplat la reţeaua neliniştilor tale

dă-mi jos praful ca de pe un telefon cu disc / ce învârte mai mult
tristeţea profundă a marţienilor în scurtele lor perioade de linişte

umbli goală prin univers acolo unde nu exista praf şi priveşti
siluetele lor lucide în oraşul înghiţind absintul din aer ca pe propriul sânge

nu mai am de dat dragoste / doar cruzime şi milă / o formă de eliberare
în spaţiul subţire dar dens care mă ajunge din spate / o formă de cuplare
al lucrurilor mecanice/ rotative care îmi învârt inima.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă să plângi, mi-a zis Dumnezeu (II)

nu-mi aduc prea bine aminte
zâmbetul lui
şi nici
ultimele îmbrăţişări
ştiu doar că
pe întunericul din noapte
scrijeleam cu unghiile - TATA
tăcut
de sub umbra rămasă
undeva în timp
mă privea Dumnezeu
de parcă
nu s-ar fi
întâmplat mai nimic
până în ziua în care
mi-a şoptit
întoarce-te în lumină şi
în zborul de pasăre
niciodată în umbrele
care nu se văd
şi vei fi tu însuţi

aşa e

când răsare soarele
în oraşul din mine e lumină
multă multă lumină în amintirea
celui care a fost
tata

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest conţinut nu e disponibil momentan

întind un cearşaf lângă un alt cearşaf / lângă un alt cearşaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poţi scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu eşti un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii şi pleci / vii şi pleci

//sunt ca o papuşă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioşi //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ţi-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu ştie ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineţii ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcţionăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare şi e o creştere continuă a neliniştii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineaţa ne linişteşte

şi pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearşafurile albe până obţinem o linie continuă

un puls care ne trezeşte la viaţă şi continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joe Gillis: Aşadar camerele de filmat se întorceau. Viaţa, care într-un mod straniu, poate fi îngăduitoare, se îndurase de Norma Desmond. Visul de care se agăţase cu atâta disperare a înfăşurat-o în întregime.

replică din filmul artistic Bulevardul amurgului (10 august 1950)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt un fior

electromagnetic pentru ochii ei
care m-au înlănţuit departe
acolo unde dăinuie visul ce zboară
dimineaţa după o noapte de zbucium
încă mai simt pâlpâirea genelor
negre lângă obrazul meu aspru

simt corpul meu cum se încarcă
electric ca o simplă particulă
de iubire propagată în spaţiu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!