Unde soarele răsare din ape
El își frânge mâinile și întreabă pe toată lumea
ce se-ntâmplă cu orașul acesta de ceară
și cu marea fără țărmuri
unde soarele răsare din ape
în dimineți uitate de Dumnezeu în depărtare,
lumea pare să fie smulsă din somn
ea nu citește și se roagă la idoli inexistenți.
Moartea vine întotdeauna singură, pe furiș
într-o zi în care-i lovită de amnezie
și caută să-și facă datoria ingrată
noaptea când totul pare fără suflare,
dar aude țipătul păsării chemătoare
și de acum știe unde să caute.
O lumânare aprinsă pâlpâie rar
vântul se lasă pradă sentimentelor calde,
șterge paginile unei vieți,
învie o altă speranță mai vioaie ca el
într-un alt orizont mai albastru.
liber și deschis.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Vălăreanu Sârbu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre somn
- poezii despre religie
- poezii despre păsări
- poezii despre oraș
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.