Pereche nevăzută
E cristalinul spart de schija razei
din arcul soarelui, țintită între pleoape
rămas deschise adulmecând azurul oazei
din nori ce stau greoi, pe suflet să-l îngroape.
Și-o lacrimă coboară-n stalactită
Din suferința cruntă în peștera stingheră,
Unde mai bate-o inimă neobosită
De-atâta zor, să își ia zbor de-o sferă...
... Un glob vitros, oceanic ocular,
rotind speriat neștiind c-are pereche
un geamăn dincolo de zid, neplanetar,
unde nu-i vis și-i toată lumea... veche.
Sunt gemenii, ce ne arată lume, din fața la ureche...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.