Când vor cânta cocoşii

Nu voi pleca acasă în seara asta
stropi mari de ploaie
se sparg de asfaltul străzii
spălând urme de tăceri
şi gînduri ancestrale
lăsate în grabă de trecători
găzduieşte-mă la tine
voi sta în camera ta mică şi caldă
tu să-mi prinzi săruturi în perna urechii
legate cu buzele tale ca două cireşe cărnoase
nu-mi şopti nimic
doar priveşte spectrul tavanului
unde trupurile noastre sunt
ca două pantomime diforme
cu mişcări necontrolate
reflexia se propagă în albul retinei
reanimându-ne încleştarea
mâinile mele au intrat
în coloana ta vertebrală
forţa ei gravitaţională
mă înghite încetul cu încetul
în pîntecul tău cocon
atunci când cocoşii vor cânta
dis- de- dimineaţă
să-ţi aduci aminte de mine
că trebuie să mă naşti
în stropii uscaţi ai ploii.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii

Aş vrea să pot să-ţi cânt, să fiu cu tine
acolo unde ploaia se opreşte
şi soarele, în suflet, îmi zâmbeşte,
dar nu pot azi. Nu voi putea nici mâine.

Nici tu nu poţi. Te văd mergând prin ploaie
atât de tristă, dar atât de calmă,
încât prin mine, gândurile, valmă,
se-adună-n lacrimi ce se scurg, şiroaie.

Voi revărsa tristeţea pe-o chitară
atunci când mâinile vor fi în stare
şi nu vor tremura ca-n ziua-n care
am vrut să fac surâsul să-ţi apară.

Îţi voi cânta, cu lacrimi în cuvinte,
aşa cum simt acum, prin vocea ploii
ce-şi plânge stropii, răspunzând nevoii
acelor ce-o aşteaptă să-i alinte,

Căci ştiu că-ţi vei întoarce-atunci privirea
iar norii vor pleca spre zări, departe,
luând cu ei tot ceea ce împarte
în două, inimi ce-şi doresc iubirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerii piramidale

Îmi palpez cu privirea
urmele tălpilor
lăsate în asfaltul străzii
ce duce spre destinaţia ta
sarcofagul
inimei mele mumificate
în spatele perdelei
ascunzi aburii
respiraţiilor sfâşiate
de ghearele ascuţite ale clepsidrei
iar eu
cu fâşii kilometrice
bandajez o durere
piramidală
coborâtă
în berna din tine…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonier în propria-mi dragoste, mi-am minţit sufletul şi încetul cu încetul dragostea m-a abandonat datorită a două atitudini: comunicarea şi teama de mine.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş fi dorit

Mi-aş fi dorit astăzi
să-mi fii alături
să-ţi pot simţi izul matern
în a patruzecişişasea respiraţie a vieţii mele
să-ţi recit poezii
despre mame
despre sacrificii
şi iubiri imposibile

mi-aş fi dorit astăzi
să-mi stai lângă inimă
accept chiar o mică revelaţie
dar mamele sunt mame
nu pot fi holograme
ele sunt fiinţe sublime
care nasc plozi
şi-apoi fără de voie îi părăsesc
lăsându-i acestei lumi
pradă destiului
şi-un imens gol de iubire în suflet

doream ca tu astăzi
să fii cireaşa tortului meu
dar mamele sunt mame
nu pot deveni cireşe
nici chiar în zilele îndulcite cu torturi

Aş fi vrut să fii lângă mine astăzi
să cântăm împreună cântecul nostru
acela cu drumurile noastre
dar mamele sunt mame
nu îşi mai cântă drumurile
ni le arată doar prin vis
dintr-o altă dimensiune
paralelă cu tine

deoarece
mamele sunt mame
şi acolo...

dincolo de viaţă...

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?

Cum? Cu ochii?
Nu, mi-ai spus.
Ochii înşeală
Când privesc prea sus,
Sau prea jos...
Îşi schimbă culoarea
La soare,
Ochii mint...

Atunci cum? Cu buzele?
Nu, mi-ai zâmbit.
Buzele sunt pătate
De vorbe prea multe,
Buzele caută sărutări
În vise
Mai mult decât căinţă,
Buzele mint...

Cum pot atunci? Cu mâinile?
Nu, mi-ai şoptit.
Mâinile au urme
De reproşuri în degete,
Mâinile alungă,
Când arată depărtarea
Refuzând îmbrăţişări,
Mâinile mint...

Cum? ţi-am zâmbit stins;
Cum să te iubesc?...
Mi-ai strâns cu grijă
Părul după ureche,
Fără grabă,
Ca să te aud,
Şi ţi-am simţit respiraţia caldă
Pe obraz
Şoptind:
Cu sufletul...

poezie de Gabriela Chişcari (6 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte?...

Îţi mai aduci aminte de norii plumburii?
Îţi mai aduci aminte de ploaia ce
ne-nvăluia sărutul
într-un parfum de trandafiri?
Îţi mai aduci aminte de nopţile târzii
Când visam la nemuriri?...

Pentru atunci când amintirile îşi vor cânta refrenul...

poezie de Viviana Milivoievici (2015)
Adăugat de Viv
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi poţi trece prin mine

desculţă
eşti atât de caldă
şi plină de muguri
iar eu
sunt
transparent
ca o meduză
ce-şi trage
clopotul
printr-o călimară
cu cerneală albastră
păşeşte cu pasul inimii
peste palmele-mi ude
nu te sfiii
sunt doar rampa de lansare
a pescăruşilor argintii
care-ţi întind
cearşaful pătat
de curcubeul ochilor tăi
peste trupurile flâmânde
de noi
metamorfozate-n
albul florilor de vişini…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos e cântecul tău, Doamne

Ia-mi sufletul
şi inima
şi ochii
aţintiţi spre pânza cerului
trimite-mi pasărea albă
să-mi smulgă cu ciocul
cuvântul îngheţat al trupului
libere să am
doar buzele
şi picioarele
să pot urca
până la tălpile tale
să ţi le spăl în săruturi.

ce frumos e cântecul tău Doamne
iar eu
desculţ
să dansez
pentru tine.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peroane

gara se făcea din ce în ce mai mică
un obiect pus în faţa camerei de filmat depărtându-se

oamenii se mişcau mai încet / acele ceasului se mişcau mai încet

în spate oraşul se transforma într-o iluzie

de acolo de unde veneam eu / de sub cerul ca un arc electric

desprinderile păreau uşoare / dar nu era aşa

ştiam că trebuie să plec undeva

să-mi ascut durerea ca pe o bucată de creion

cu care am scris pe pereţii gării // limpezimea se pierde încetul cu încetul//

paşii pe asfaltul gros

până la eliminare doar câteva secunde / în timp ce trenul se apropie

atunci am simţit nebunia

calvarul

inima îmi devenea din ce în ce mai mică

odată cu trecerea în slow motion a timpului / camera de filmat care mă privea

le întorceam zâmbete false oamneilor care şi ei mă priveau

le cunoşteam bine soarta deşi ei nu ştiau

aveau să se întoarcă şi ei în oraşele lor pline de fabrici dezafectate

cu amintirea drumurilor care te leagă cu picioarele de pământ

ca un paratrăsnet prin care se scurge fluidul electric al zilei

//

apoi a venit noaptea şi dintr-odată nu am mai rămas decât eu şi trenul

în căldura sufocantă am întins braţele şi camera s-a oprit din filmat

m-am desprins/ am zâmbit morţii senin şi am plecat mai departe /
în visul meu în care oraşul era din ce în ce mai frumos şi strălucitor
în visul meu în care te sărutam pe gură şi eram vie / mă gândeam la o pasăre scăpată din cuşcă

o pasăre pe care o găseşti zbătându-se pe trotuar / te uiţi la ea şi inima ţi se strânge

simţi bătăile aripile ei pe şira spinării / acelaşi arc electric care se descarcă în tine /

şi din tine pleacă mai departe / nimeni nu ştie unde.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cireşe de mai

De unde să-ţi aduc
Iarna
Cireşe de mai?
Nici Pomul Cunoştinţei
Nu înflorea în ger.

Doat iluziile tale,
Iubitule,
Boabe cărnoase,
Dulci şi aromate
Precum cireşele,
Ne împrimăvărează în roz
Copacii din livadă,
Care iernează în noi.

De unde să-ţi aduc,
Iarna,
Cireşe de mai?

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (decembrie 2006, Davideni, Neamţ)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor să nu mai ştiu nimic
Şi să iubesc în nopţile târzii
Acei ochi verzi, poemul meu demonic
Ce gândul mi-au furat în clipele pustii.

Mi-e dor să vii în nopţile cu Lună
Să ne iubim ca doi nebuni râzând
Dacă ţi-aş fi a inimii nebună
Ai mai fugi de mine suspinând?

Mi-e dor de noi în clipele lui Marte
Când ne plimbam prin ploaie liniştit
Tu mi-ai rămas, cu un parfum aparte
Şi te păstrez în tâmple, ca pe-un mit.

Mi-e dor să vii cu primăvara la rever
În păr să-mi prinzi un ghiocel plăpând
De vei pleca în tine am să pier
Un strigăt mut, un înger lăcrimând.

Mi-e dor să nu-mi mai fie dor
De tine şi ochii tăi cei verzi
Mi-e dor, şi-n tine vreau să mor
Iubindu-te, de ce nu vrei să crezi?

Ţie îţi este dor vreodată
De mine şi doru-mi de copilă?
Îţi mai aduci aminte că odată
Ţi-am fost păcatul fără vină?

Nu îmi răspunde căci mă porţi
În piept de când au înflorit castanii
Eşti tu pribeagul ce la porţi
Mai baţi şi-acum deşi trecut-au anii?

Voi înflori şi eu precum salcâmii
În fiecare an în gândurile tale
Să-ţi aminteşti că noi am fost nebunii
Ce inima şi-au îngropat-o-n mare.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiindcă cel care priveşte are nevoie de provocări, totuşi... Un ceva care să-i pună imaginaţia la încercare, care să-l determine să se rupă de realitatea imediată şi să intre cu totul în acel decor. Să intre, da, să fie parte a scenariului, să fie tulburat şi să înţeleagă tulburarea personajelor. Asta face un artist, asta ar trebui să facă un artist. Permite (ar trebui să permită) privitorilor să pătrundă, încetul cu încetul, în interiorul creaţiei sale, în profunzimea sa, de fiecare dată. Dacă îi laşi pe margine, oamenii vor privi câteva zeci de secunde, vor da din cap – admirativ sau nu, dar mai degrabă cea de-a doua variantă – şi vor trece mai departe. Nu vor rămâne cu nimic, nu vor mai rumega întrebări, vor ajunge la ieşire şi îşi vor relua vieţile ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Şi atunci? Atunci rămâne o trudă zadarnică, o nefericire mută, fiindcă artistul nu a reuşit să pună la un loc cele două realităţi... Realităţile lor şi realitatea sa.

Cristian Lisandru în Lumea de dincolo de fereastră (21 august 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trio (viaţa, omul, sufletul)

Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când muzica
nu va intona melodia ta...
Vei fi cu mine,
şi atunci când întunericul unui cer fără stele
va face să tremure a ta respiraţie...
Vei fi cu mine,
chiar şi atunci când florile tale
capul vor înclina, secetei timpului...
Eu, sunt viaţa ta!

Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când pămantul pietrificat
nu-mi va permite a culege roadele...
Voi fi cu tine,
şi atunci când imensitatea mării
va înghiţi visele mele...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când copacul tău
nu-mi va dărui fructul...
Eu, sunt omul!

Voi fi cu tine,
char şi atunci când durerea
va atinge inima ta...
Voi fi cu tine,
şi atunci când, cu tine nu aş vrea să fiu...
Voi fi cu tine,
chiar şi atunci când voi avea aripi
pentru a pleca în zborul fără de-ntoarcere...
Eu sunt sufletul!

"Iubeste-ţi aproapele ca pe tine însuţi..."
De nu ai iubire pentru tine,
cum vei avea pentru aproapele tău?

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti plină de muguri

Eşti caldă
şi plină de muguri
din coaste îţi cresc ramuri
până-n verdele ochilor
eu o să-mi fac
cuib în tine
doar aşa voi scăpa
de chemările tale…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un mort, cea dintâi noapte în cimintir e ceva groaznic, înspăimântător. După asta se obişnuieşte încetul cu încetul.

citat celebru din romanul Elevul Dima dintr-a şaptea de Mihail Drumeş (1946)
Adăugat de Ralu C.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templu

stă inima în peisaj arid
templu cu soarele pe-acelaşi orizont
o sferă suferindă
un sfinx înţepenit în taina lui
cu faţa către mare

nava de unde vine
unde vrea să plece
cu pete mari de nori pe ea,
cu alge

zgomot egal se-aude-n ea cum bate
suiş de nuri
prăvăliri de lavă
săli suprapuse o străbat
scări în spirală
şi-acolo unde sângele făcea vârtejuri
tăcute zeităţi de piatră lustruită au rămas
pereţii ard de scene mari de luptă
de cavalcade lungi de vânătoare
femeile se lasă posedate de centauri

dar urci mai sus spre-aureolele de magi
pe pleoapa lor închisă enigmatic
surâzând în somn şi-ţi faci culcuş
cu duhul de vulturi laolaltă
în peştera urechii lor
încerci s-auzi ce-ascultă ei
până devii tu însuţi sunet

şi ce mai poate să ajungă
din tine
în vârful proprii tale inimi
carne şi os
încetul cu încetul lepădând

o altă inimă
mai mare
ne absoarbe
şi răsărirea stelei ce-o vedem
e-o treaptă nouă sufletului fără margini

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O balerină - dreptul meu la visare

prietenii mei imaginari sunt oamenii
adesea trecători
pestriţi ori plecaţi de acasă din cine ştie ce motiv
se poate demonstra existenţa unora prin decupaj artistic
de exemplu ieri am decupat un păun şi el aşa îngâmfat
mi-a spulberat încrederea că mai pot fi şi altfel
am zis bun trebuie să dau drumul unei ape să curgă
şi vedeai da vedeai peştii cum înoată doi câte doi
în pereche cum se hrăneau creşteau şi nimeni din lumea asta
nu se întreba măcar de ce oare doar vai şi vai
era o vreme ca astăzi neştiută
când un peşte tăcea pentru că aşa face el de obicei
sau cum ai spune tu despre lună că are două feţe
ori balerine cu picioare diforme nu există nu-i aşa
tristeţea ca şi bucuria treceau cum ai trece o trecătoare
adesea trecători adesea trecătoare
poţi tu să-mi alegi un munte şi să scrii pe el
nu te uit nu mă uita

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vama iubirii

Cum ar putea să-mi fie dor de tine,
când eşti în jur, în gânduri şi-n tăceri
pierdute-n clipele de revederi
aievea sau acolo, doar, în mine?

Iubirea mea nu ştie ce e dorul!
Cum ar putea, când ştie că îmi eşti
aceea ce,-n credinţele lumeşti,
din inima-mi priveşte viitorul?

Să-mi fie dor? Nu-mi e, şi nu ai teamă
că-n timpul din clepsidră - un nisip -
un fir e fără tine şi te cheamă.

Niciun alt gând, nimic nu îmi destramă
din visul împreună, nu e chip
să treacă de-a iubirii noastre vamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vama iubirii

Cum ar putea să-mi fie dor de tine,
când eşti în jur, în gânduri şi-n tăceri
pierdute-n clipele de revederi
aievea sau acolo, doar, în mine?

Iubirea mea nu ştie ce e dorul!
Cum ar putea, când ştie că îmi eşti
aceea ce-n credinţele lumeşti
din inima-mi priveşte viitorul?

Să-mi fie dor? Nu-mi e şi nu ai teamă
că-n timpul din clepsidră - un nisip -
un fir e fără tine şi te cheamă.

Niciun alt gând, nimic nu îmi destramă
din visul împreună, nu e chip
să treacă de-a iubirii noastre vamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie de Oceanul Atlantic

să-mi înec visele îmi e deajuns
o lacrimă
oricum sunt din ce în ce mai mici
aproape ridicole
invers proporţionale cu vârsta
nici nu mai visez
aşa că nu-mi trebuie nici lacrima
au decedat înecate în ele
s-au sufocat unele pe altele
într-un fel lipsit de show
nu au prins nici ştirile locale
banalul lor nu merită
nici un creion chimic

cred că încetul cu încetul
inima mea se va transforma în iceberg
şi va găuri orice titanic
cu pretenţii de vis

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!