Mărturia de credință a unui marinar
Cât voi mai naviga pe marea care-n valuri mari zvâcnește
Credința mea nu se va micșora, o, Doamne, ci va crește;
Cât deasupra capului se rotesc stelele, cerești rubine,
Oștiri strălucitoare, eu îmi voi aminti mereu de Tine.
Am văzut o zi oameni vii, cu inimă generoasă și suflet mare,
Și-a doua zi s-au dus, fără împărtășanie sau binecuvântare,
În locul nevăzut, unde vom merge toți când clipa-aceea vine
Iar, Doamne, bunătatea și toate darurile tale le știu bine...
Necredincios par celor care nu mă știu, nu-mi cunosc miezul,
Ei nu văd cum în fiecare seară eu spun Crezul
În vâltoarea mareei care se avântă galopând spre zare,
Spre vestul nesfârșit unde seara soarele se prăbușește-n mare;
Mă gândesc în orele de veghe, în carturile lungi de noapte,
La acele lucruri care nu pot fi vândute, nici cumpărate,
Lucruri neprețuite, rare; nu iau în deșert sus pe catarg
Atotputernicia Ta, când valurile pe punte violent se sparg:
Rugăciunea și credința marinarilor nu scad, ci mereu cresc,
Doamne, Dumnezeul meu, atât cât navele pe mări plutesc.
poezie de Harry Kemp din Cântece și balade marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Harry Kemp. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.