Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Daniela Luminița Teleoacă

Treptat toamna

ziua se făcea minusculă
ieșeam pe furiș în grădina cu tufănici
scuturam pământul de somn
ssssst! – tăceam așa într-o doară
mă auzeau și se conformau
vreo 2-3 complici

prometee mai altfel încercam
întoarcerea pe aceeași cale
nu-mi puteam surghiuni melancolia
chit că moartea și de aici ar fi putut
la o adică să mi se tragă

așa că zăboveam
în imaginația băncii prăbușite
dintr-o nevoie acută de intimitate
în gândul copacului ca-ntr-un început de cer
îmi lăsam părul inundat de păsări de cercuri
de fumul oval al toamnei ridicându-se gros
spre mimicile salopetelor îndoliate:
aleile trebuiau curățate
chiar cu prețul înăbușirii
unui țipăt

din slăbiciunile mele intense pentru viață am iscat foc minor
pentru toți aceia care dintr-un motiv sau altul
își rataseră întâmplarea

m-am întors aproximativ pe același drum
am mângâiat o fereastră speriată
etern dând spre ulița copiilor
ce alergau năuci
cu tălpile goale
am adus la gradul de suportabil
răceala neagră a orfelinatelor

până la frumusețe
mai erau doar
câteva
trep
te

rănile vegetale îmi acceptaseră ploaia.

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniela Luminița Teleoacă

Bilanț

copacul cu care n-am vorbit o vară întreagă
și omul pe care nu l-am copilărit
preț de mai multe veșnicii

continuumul acesta în care am intrat
și am rămas neînstare să mă delimitez

cu mâna dreaptă în iarba stângă
și ochii pierduți într-o pasăre
înotând subteran gândurile prăbușite
ale eroului devenit saltimbanc
în era năpădită de vocația nimicului


[timpul intra în subtilități când eu
optam pentru privirea de ansamblu
din răsputeri încercând să mă furișez]

în sfârșit poemul pe care l-am scris
într-o doară la o masă a nopții
cum într-o doară cineva pentru mine a decis
galbenul la rochia de vineri
fluturii de la nasturi... pe scurt:
2 pastile mentolate într-o apă-cu-vis...

și când am început să te iubesc... când te-am alungat
de față erau copacul cu care atâta neiubire păstrasem o vară
și omul îndelungat așa de îmbătrânit tot privindu-se
a hotărât o clipă moară în afara lui Dumnezeu


încă îmi caut dreapta în stânga dintr-o iarbă
și felul în care pot pronunța di/mi/nea/ță în mod diferit
ca și cum astfel mi-aș oferi argumentul
pentru viață

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Restanțe

ploaia sau vântul...
sentimentele cuiva
scuturau florile de cireș
la o masă a timpului
nu aveam noi vreme!

! tramvaiul 12 își schimbase radical traseul

tu rămâneai

undeva la granița aceea
imperceptibilă uman
dintre văz și irealitate
nu știu dacă voiam cu orice preț
să te caut... să te identific
în dreptul inimii mele vreo 2-3 vrăbii
suficient de muzicale cât acopere
eventuale trădări ale aproapelui

nu mai știu...
o doamnă în vârstă își făcea loc printre copaci
de nu vor fi fost oameni!?
nicio bancă liberă!

vietăți preistorice revendicau simțurile când

caruselul a început să împrăștie cu amintiri
toate aceste memorii atemporale ale cosmosului nenăscut încă
neputincios nutrind nostalgia lui pentru iubirea care avea -l germineze imperfect

chipul meu îți rămânea

într-o lumină plină de irealitate
și ziua de azi nu începea cu stol de porumbei
nici nu se încheia în dreptul intenției de continuitate

între noi

se consuma supermarket de inutilități
bonsai din plastic cu livrare en gros
lalele de Grecia învelite din indiferență
cu mâini grăbite de femeie ancorată... nu aici
până și chipul copilului de viu împăiat într-o vitrină...

numai un destin care ne excludea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Până la argintiu

fac un semn
las minimul spațiu
și acestei aberații
să se manifeste
nu sunt indiscretă
nu vreau cu orice preț
intru în amănunte
privirea de ansamblu creează
cadre aproximativ acceptabile
cu deșert ridicol străbătut de foști beduini

o cafea la nisip și turbanul meu orange
de la care, necomplexat, își trage un soare instinctele
întâmplarea rămasă în suspans noir pe la miezul-nopții albe

respir respir respir cu fața la răsărit fac briză 2-3 păsări ample
o femeie sau o leoaică îmi traversează centrul echilibrului
proba de foc impune imaginație
jocul acesta de dezlipire a vălului
de pe realitate

dobor dunele una câte una
dincolo de umbre cactuși sau narcise!
trupul meu evaporându-se subtil
până la argintiu

catifelate parfumate vii
creaturi domestice se retrag
în sălbăticiuni


sunt exact în momentul acesta
te privesc ca și cum
de mult ai fi trecut

chiar ai.

îmi recuperez cafeaua în timp util!

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Iluzioniștii

ieșisem aproximativ la plimbare
așa cum ieși pe o poartă mică
spre o lume mare

din profil păream calmi oarecum triști
puțin adusă spre verdele tău
suficient de înclinat spre poemele mele
făceam minore exerciții de adeziune
optam în continuare pentru versul liber

frunzele se acomodau / necomplexate
își trosneau micile drame familiale
deprinsesem într-un fel coduri stranii:
eram de-ai casei!

în tandem aveam întreținem
iluzia toamnei interminabile
atâta vreme de acum înainte urma
ne zgâim la fosforescențele caruselului
testăm argintiul metaforei nefrigul conservat
într-un lemn desuet cu memorii


ieșisem aproximativ la plimbare...

niciunul nu punea punctul pe i
lumea trecea barbar de răvășită
plictisul... depresia riscau acapareze
conexiunile

prudenți livram
octombrie pașnic
încercam à la longue un soi de paliative
nu strigam cât ne ținea gura:
suntem pe moarte!

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întins în iarbă, cu fața în sus, priveam cerul. Cerul senin al zorilor de zi, însângerat la orizont de razele unui Soare îmbătrânit, aproape fără de viață. Contemplarea aceasta îmi făcea bine, liniștea și îmi dădea forțe noi. Așa am început să mă simt mai ușor, eliberat de tristețea și de coșmarul existenței mele confuze de până atunci. Așa am început să mă simt din nou demn, puternic, liber, și am știut că puteam începe de-acum o nouă viață, viața mea cea adevărată, o viață de om.

în Iarba cerului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Lecturi confortabile" de Constantin Cubleșan este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.25- 17.99 lei.
Any Drăgoianu

Sunt propria mea născocire

am băut din aceeași cupă
un lichid amărui
și memoria a început să revină
m-am ridicat în picioare
cu brațele rezemate de amintiri
aceeași viață
a judecăților inexacte
câteva cioburi
ici colo
îmi înțepau tălpile
fi jurat pe verdele ierbii
sau pe colții lupilor
anotimpul reînvierii mele
seamănă cu o febră mai mare
de 40 de grade
un fel de imposibil cu mâini
și picioare
un drog care mă învață fiu
fără lanțuri
și sorb încă o dată
memoria mea se deșiră ca un ghem colorat
aproape îmi vine cred exist
chiar mă iau în serios
și-mi apăs rănile trecutului
până simt sarea din sânge

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Trezire

M-am trezit dintr-un
somn în care visasem mult,
în episoade - viața mea.
Fiecare anotimp - un episod.
Fiecare an - un episod.
Cel mai urât lucru
a fost, că nu puteam să mă trezesc
din acest lung somn.
Cineva îmi lipise ochii
Și nu vedeam în jur,
decât cu ochii ascunși
ai minții.
Nu vreau să mai dorm.
Nu-mi plac visele când
se transformă în adevărate
coșmaruri...
Îmi place viața mea așa
și va fi și mai bună,
Căci sunt trezită din somnul
greu în care intrasem....
Surprinzător! chiar și fără prinț...

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Mă apropiasem de tine... 3

așa într-o doară
ca o vietate fără de ochi
fără prea multă imaginație
fără pic de personalitate
spațiul perfect vid gata fie locuit
ceva / un fel de instinct (... vreun demon?!) îmi spusese
acolo / pe partea aproximativ stângă / aproximativ înaltă
era cald / era bine / era.
[cel mai probabil acolo se petreceau vacanțele cele mai reușite / tot de acolo se lua secunda aceea când timpul era pe sfârșite...]

hipnotizată și singură
discontinuă literă F
căutasem adăpost
[și la mine / cumva pe stânga / aproximativ sus..........]
n-am mai ezitat
m-am tot desprins din mine...
o îndepărtare stranie ce nu mai sfârșea...
orașul capitula... / nu înțelegeam
liniștea aceea devastatoare
lovea
golul
de undeva
aproximativ din stânga / aproximativ de sus...

Pasărea m-a smuls în ultima clipă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Nicio stare

epuizarea vine frenetic dinspre oameni
de-aia te ia cu gol la stomac... cu monde à l'envers
nu aprofundezi dai pagina îți faci de lucru
cu gâza exasperată să se insinueze întru ale tale

acaparat până peste poate dincolo de o fereastră
planurile cosmosului cu tine se amână salutar
[nu știi nici tu cum faci dar nimeni nu bagă de seamă]

personal nu-ți propui
marea cu sarea
vrei numai ajungi
la frunza cea mai frunză
a smochinului dintr-o cale
care la o adică poate fi calea ta

... eviți înțepătura unei insecte
să o fentezi printr-o piruetă printr-un trompe l'oeil
simulând apartenența la același regn
[ai exclude din start toate teoriile fratricide]


intri în ziua aceasta ca și cum ar fi a ta măcar parțial
-ți permiti de pildă femeie cu frumusețe și ancoră
prelungești timpul poți scrie firesc despre
ca și cum chiar ar/ai exista


când ai privi
spre cerul decupat în centrul celulei
ai capta.... gândurile pescărușului
alunecându-și cântecul de înțelesuri
spre închisorile dintr-un om

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Uitare

treacă de la mine!
petreacă-se apocalipsele!
copacul să-și crească pădurea cu vârful în jos
și păsările fie altceva... de pildă... o mână de magnolii risipită
intempestiv / accidental peste sufletele morților trecuți anapoda în strigoi
... ce vor ele... fie!
proprii pui / proprii strămoși... erorile și trofeele individuale
expuse în vitrine imaginare într-un măreț imbold al bravurii de sine
opusul absolut fie!
partea perfect simetrică în ordine antonimică:
pământ adică!
să se comprime la aripi... la jumătate... la o treime... până
la ideea aceea nebrevetabilă vreodată de zbor sau de cântec

oameni bată cu pumnul în masă
doar pasul pe loc
să-și piardă toate oglinzile
reciproc să se mintă
cât sunt de frumoși / de adevărați / de zei!!

ca dintr-o prăpastie eu
simulez invazia de sentimente
în această penurie a afectelor
în care cuvintele suportă ieșiri-din-sens
până la goliciunea barbară a nefăcutului
cu ultimul dram de prezență-de-om
pe furiș să râvnesc fie și la
o prăpădită de nefericire:
nu vine!!!!!


*
bătrâni-de-tot intrăm într-o pădure de nebuloase
habar nu avem cum de mult am plecat din noi:
nicio cale de întoarcere!

o voce țipă:
cad îngeri!
le cad respirațiile!
și veșmintele concepute de imaginația singură
cu orice preț căutându-și tovarăș de trup

dați-vă la o parte!
se prăbușește Chiar Dumnezeu!
Nu ne!!
Dați-vă!
Ei, tu, voce nepricepută!!!
Care memorie... care arbore te leagă de destinul meu?
și-n virtutea cărei flori încă neputrede
cu impertinență îmi reclami dreptul la viață?!

! Nu iubesc... nu urăsc pe nimeni... nici măcar nu-mi este indiferent cineva!

îmi amintesc așa într-o doară ca și cum altul ar face-o...
cum visam când eram numai fluture...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Monolog 2

casa își pierduse ferestrele
în orbitele goale plânsul intra ca-ntr-o matcă
făceam mică / ieșeam din mine până la ultima matrioșkă
până la ultimul sânge și ultima adrenalină
până la cea din urmă carceră

deveneam
invizibilă / mult prea ușoară ca să port greutatea unui nume
condiția de femeie... / doar pe aceea de cuvânt

amestecam
în golul peretelui
în agonia aerului devorat
în destinul minuscul de amibă

singura supraviețuitoare a unui trecut rămas într-o fotografie

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Agonie

oamenii ăștia subetajați plimbându-se
în cămașă de forță... într-o lesă
prin fața ferestrelor prăbușite
dintr-o inimă

cu amintiri parțiale și spasme
bâiguie prin albul tristeților de magnoliu

această rămânere în tăcere ca-ntr-un surghiun
din care numai iubirea te scoate

ei pun un fel de afișe
automat își conectează
golul tâmplelor
la surzenia mută
a cuvântului

nu îndrăznesc
aprindă lumina
nici s-o stingă
pentru totdeauna

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Tânărul comandant porni spre bucătărie, iar aici papagalul căpătă biscuiții promiși, ba chiar și vreo câteva bombonele. Apoi Lucian găsi și vreo câteva chei care nu-i mai erau de nici un folos, așa că i le lăsă papagalului. Rikky se așezase pe crenguța unui lămâi aflat la intrare, cu cheile în plisc, iar Lucian se retrase spre camera lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Sfârtecându-mă

acolo am simțit
un fel de pădure
și păsările erau
cu cântecul în jos
trupuri îngrămădite
închipuiau o unică boală:
să fi fost spaima de viață?!

fetiță încă am vrut ajut iarba
să-și intre în memorie
visul meu de femeie măreață
o vreme -l mai țină pe loc:
cât de mare eram când eram mică
și cum habar n-am avut!

– pe schele niște poeți –

ignorând legile gravitației... alte legi grave
prin sternul lor heruvimi cu degete mari înroșite în frică

și decorul acesta straniu – rodul imaginației ahtiatului după rating
fără de scrupule violându-mi intimitatea / în văzul lumilor așezându-mi nudul
rochia de la 5 ani/ copacul de la 7/ nesăbuința constantă de a călca-n gol
peste toate mormintele acestea de nimeni vreodată reperate/ în fapt
secretul înțelesurilor mele desuete/ parola infailibilă către sine
în sfârșit ciobul oglinzii confundat cu o jucărie
prin care în glumă am pășit
nu m-am mai întors niciodată

până în ziua în care

pe o scenă m-ai adus tu cu promisiuni și confetti
nu mai conta nimic/ nici măcar moartea!
unui cosmos întreg i-am ținut singurătățile
câte oceane! cât albastru-spre-verde!

câtă ingenuitate!

.... un fel de pădure / păsări anxioase cu țipăt spre jos
toată aglomerația aceasta în măruntaiele mele făcându-și loc / revendicându-
pierzându-mi obișnuințele/ jumătate de mână / un sfert din copac.../ mai-toată-viața

... aproape-o-pădure / păsări demente ieșinde din tine...

sfârtecându-

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Cineva parcă

nimeni nu ar fi putut calcula
distanța exactă
până la primul înger
cât de mult ne apropiaserăm
cât de încăpătoare se făcuse depărtarea
către propria inimă

și cine știe dacă el ar fi fost
duhul însărcinat încă o vreme
cu nașterea vie lângă înflorirea cireșilor

la pronosticuri renunțaserăm de mult
mai vedeai ici-colo câte un doctor de suflete
prezentându-și obiectul muncii ca pe vietate
somată ineluctabil de preistorie

făceam haz probabil
încercam mai multe piste deodată
statisticile aveau desigur ne includă și pe noi

hainele existau silențios în șifoniere mute
într-o armonie suspectă era poate
felul lor de a-și manifesta gratitudinea
pentru momentul de renunțare la sine
de încredințare exteriorului
eram noi altfel!
ipostaza anterioară ca o tentativă a subconștientului
de a face suportabil necunoscutul
monștrii letali din interiorul lui mâine

așteptarea se desfășura oarecum poetic
asemenea unei câmpii arse nesfârșite în fața căreia
proba supremă era reziști cât mai mult
până la înghițirea definitivă

ca pe ultimă țigară consumam un gând
ne mișcam invizibil imaginația
țintind păstrarea dreptului elementar la intimitate
pragul acela dincolo de care oricând
ar fi putut surveni... nu viața

cineva parcă repara acoperișul unei case
mieii scoteau cornițe și verdele ar fi început
să se acopere de aurul coborât fantastic
sub forma bănuților galbeni

bunica parcă trebăluia
dintr-o altă stare se ridicau
aburii fragezi ai supei

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu știu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
și
ochii sticlați
îmi place așa cum sunt cu
umerii apropiați și
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
și
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea și
acum se duc...
nu pot le mai țin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înțelege nimic
dar cine știe...


azi am învățat să-mi fac o cafea
și să îmi strig nepotul
mai am și câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
și-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
și totuși
nu mă pot desprinde de voi

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu știu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
și
ochii sticlați
îmi place așa cum sunt cu
umerii apropiați și
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
și
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea și
acum se duc...
nu pot le mai țin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înțelege nimic
dar cine știe...

azi am învățat să-mi fac o cafea
și să îmi strig nepotul
mai am și câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
și-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
și totuși
nu mă pot desprinde de voi

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniela Luminița Teleoacă

Prizonierat

păsările cădeau din noi
ca dintr-un ținut fără de aripi/ ca dintr-o grotă
n-aveau copaci și porția de lumină se înjumătățise

se auzeau clopote/ cineva interpreta o arie
Beethoven's Silence: marșul funebru al interiorului devastat:

zăpezi lunecând spre origini/ toți îngerii aceștia dezbrăcați
ce n-au mai apucat dobândească sentimentul rușinii/ nici pe-al fricii
cerșetori inconștienți cu drepturi depline asupra bunului cer

și cuvintele ne-au înghesuit în tăceri deloc aurite
peisaj cu om și absență/ timpul care nu se decide
rămână azi... treacă spre mâine
dinții aceștia ai vanității curgându-ne prin sânge
pervertindu-ne măruntaiele

o arcuire haotică în eter/ iluzia cvasioptică
de nu cumva or fi mâinile tale... mâinile mele
căzătură de păsări
căzătură de noi

și eu

esteta neputincioasă în a aduce o treime măcar
din starea poetică în realitate

ne-au bătut în geam
oamenii liberi rămași în normalitate:
uite cântecul ăsta!/ uite grația!
bleu-ul traversând întuneric
bubele măduvei ieșindu-le la suprafață
ca pe vină mărturisită... absolvindu-le

muți

ne ascundem

ne vedem târziu

strămoși ai unor idealuri prăbușite

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Îmi sunt din ce în ce mai străin

în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniștea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine știe ce mister

înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiați
între două cuvinte de-alint
și-o promisiune

unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui -i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecția cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceața de azi
în care măgar pierd

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Îmblânzitoarea

și-atunci venise ea
grăsuță frumușică vie
pocnise un colț prea abrupt
cu marginea unei andrele
cu-o vorbă pestriță catifelată
mutase camera veche vreo 2-3 mobile
centrul privirii spre răsărit

astupase – spunea gura lumii –
groapa celor de moarte păcate

ce-i drept mai chicoteau dracii
de te lua cu gol la stomac
o neliniște dintr-acelea musai
totul se va prăbuși

și oamenii se făceau lighioane
schimonoseau chipul Domnului
uitând de iubirea aproapelui

dar ea!

amintirea copiilor desculți așa de orfani
o incrustase spre luare-aminte într-o icoană
și peretele orb atâtea veșnicii strălucise

de nestăvilit își ascunsese plânsul marea iubire
într-o corabie de note alunecoase
își cârmuise privitorii spre fereastra minusculă
dând spre pajiștea cu mușetel și coada-șoricelului

[vezi, nici nu venise primăvara
și minunea aceea se împrăștia
pe căi nevăzute
simțite poate doar
prin sfiiciunea inimii]

scosese de la naftalină mireasma casei
gustul cald al tuturor iernilor
făcuse bunic㠖 bunic mamă și tată
puzderie de copaci... puzderie de copii

le spusese:
când se coc cireșele stați în mijlocul lor
ca niște fii risipitori întorcându-se
hrăniți-vă cu lumina soarelui intrată în ele
faceți loc mic în bătătură mare împrejmuiți-l cu dragoste
cântați când simțiți sugrumare
purtați bluze în multe culori și batiste parfumate
dați florilor zăpada cu tandrețe la o parte
cât vă acopere desăvârșit Rana

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook