Prizonierat
păsările cădeau din noi
ca dintr-un ținut fără de aripi/ ca dintr-o grotă
n-aveau copaci și porția de lumină se înjumătățise
se auzeau clopote/ cineva interpreta o arie
Beethoven's Silence: marșul funebru al interiorului devastat:
zăpezi lunecând spre origini/ toți îngerii aceștia dezbrăcați
ce n-au mai apucat să dobândească sentimentul rușinii/ nici pe-al fricii
cerșetori inconștienți cu drepturi depline asupra bunului cer
și cuvintele ne-au înghesuit în tăceri deloc aurite
peisaj cu om și absență/ timpul care nu se decide
să rămână azi... să treacă spre mâine
dinții aceștia ai vanității curgându-ne prin sânge
pervertindu-ne măruntaiele
o arcuire haotică în eter/ iluzia cvasioptică
de nu cumva or fi mâinile tale... mâinile mele
căzătură de păsări
căzătură de noi
și eu
esteta neputincioasă în a aduce o treime măcar
din starea poetică în realitate
ne-au bătut în geam
oamenii liberi rămași în normalitate:
uite cântecul ăsta!/ uite grația!
bleu-ul traversând întuneric
bubele măduvei ieșindu-le la suprafață
ca pe vină mărturisită... absolvindu-le
muți
ne ascundem
ne vedem târziu
strămoși ai unor idealuri prăbușite
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre păsări
- poezii despre întuneric
- poezii despre îngeri
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viitor
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
Citate similare
Rugăciune
rugăciune
ai ținut Lumina în mâinile tale
ai ținut totul în mâinile tale
ai ținut perfecțiunea în mâinile tale
ai ținut veșnicia în mâinile tale
ai ținut sori și luni în mâinile tale
ai ținut lumea în mâinile tale
ai ținut gândul în mâinile tale
ai ținut cuvântul în mâinile tale
în mâinile tale mă ții pe mine
în sufletul meu te țin pe tine
mulțumesc
poezie de Gabriela Marin
Adăugat de Gabriela Marin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre mâini
- poezii despre mulțumire
- poezii despre gânduri
- poezii despre cuvinte
(Dis)continuități
oamenii care privesc
din exteriorul sentimentului
până când muzica gravă se subțiază
trece în altceva/ un decor de duzină
fără minima repercusiune în realitate
oamenii despre care nu poți spune
dacă sunt triști... dacă doar răi... niște măscărici
dacă mâine se vor schimba văzând
copacii ăștia ca-ntr-un destin rătăciți în frunze
și câtă singurătate/ câtă strângere de inimă
când nepăsarea înăbușă glasul!
dar ei trec/ deocamdată trec
ai zice că n-au cunoscut vreodată sugrumarea plânsului
nici ravagiile fericirii aduse la un moment dat de durerea suportată
când bolnav fiind te-ai făcut pasăre/ ai intrat în cer
cu cântecul l-ai ținut de vorbă pe Dumnezeu
și înapoi a curs timpul în grădini cu magnolii și egrete
oamenii trec pe lângă
toți copiii aceștia care altfel vor crește
pentru că n-au avut cum
să-și recunoască mama
în clipa în care au văzut-o prima dată
și ea a plecat definitiv
oamenii ăștia poate sunt tocmai copiii aceia
și atunci copacii trebuie să-și poarte singuri de grijă
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre muzică, poezii despre tristețe, poezii despre singurătate, poezii despre schimbare sau poezii despre realitate
Îngeri goi
Îngeri goi, fără cuvinte
Rămași avizi de fericire,
Au venit pe pământ,
În căutări de idei,
Spre raiul din noi.
Ei sunt departe de cer,
Blestem în cercul de mister.
Noi suntem muți și orbi și surzi
Deși voioși cu inimi frânte
Avem chemări efemere în ginte.
Păgânii au plecat spre cer în cânt
Rămași așa cum sunt:
Și muți și orbi și surzi,
Triști cu inimi goale
Au fost visare.
poezie de Daniela Voicu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre rai, poezii despre inimă, poezii despre idei sau poezii despre fericire
Divorț sentimental
Divorț sentimental
Adulții din noi de azi și-au semnat actele de divorț,
Nu se mai potrivesc.
Cel puțin, așa ne-au spus doctorii corectitudinii politice.
Tot ei ne-au învățat să ne așezăm cu spatele, unul despărțit de celălalt;
Și stând așa spate în spate, nu am observat
cum copiii din noi, își întindeau disperați mâinile,
unul către celălalt...
Dar cine să le culeagă lacrimile? Noi nu am învățat niciodată să ascultăm cu inima!
Noi eram prea preocupați cu semnarea actelor de divorț,
doar îngerii ascultau cum din locul aripilor,
picura sânge pe podea.
De aceea pășeau desculți în urma noastră, ca nu cumva să strivească și ultima picătură de viață din noi...
Copiii încă plâng, dar noi nu avem inimi ca să-i ascultăm!
epitaf de Cătălin Varga
Adăugat de catalin_varga
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre viață, poezii despre prezent, poezii despre politică sau poezii despre plâns
Mâinile Tale
Mâinile Tale, dulce Isuse,
mâinile care din lut ne-au creat,
întinse pe lemn se lăsară străpunse,
o, mâinile Tale ce totul au dat!
Gleznele Tale, glezne trudite,
pline de colb, și de spini, și de dor,
pe lemnul rușinii au fost țintuite,
ca dreaptă răsplată a dragostei lor...
Fruntea senină ca zările-albastre,
plină de milă adânc s-a plecat,
primind diadema batjocurii noastre
drept cel mai de seamă triumf de-mpărat.
Buzele Tale, pe care stătură
vorbele sfinte din cer coborând,
gustară paharul de fiere și ură
și râuri de sânge lăsară iertând.
Inima sfântă, floarea ascunsă,
cerul întreg părăsindu-l, veni,
de-o suliță rece să fie străpunsă,
adânc vinovată c-atât ne iubi.
Dragostea care din Tatăl purcede,
plânge și astăzi cu-același suspin.
Dar oricare suflet aude și crede,
în dragostea sfântă se-alină deplin!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre lemn, poezii despre glezne, poezii despre superlative sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Romanță urbană
Ne-am plimbat odat' mână-n mână
Ca doi cetățeni liberi, când
Ne-au trădat pietonii din umbră
Și pe mâini de polițiști ne-au vândut.
Nu știu de aveam pașaport sau nu,
Eram tânăr, ea doar o copilă.
Ne urmară interogatorii
Bătăi și control pentru viză.
Ce putem să le spun despre mine
În ochii lor eram un hooligan
Mână-n mână și-n gând cu o fată
Despre care nimic nu știam.
Turnătorii rânjeau din umbră
Iară noi ne priveam făr' să știm
Gândind dacă vom mai fi liberi
Sau dacă va fi dat să murim.
Într-o clipă văzui viața-n cioburi
Lăfăind în bancnote pătate
Ce curgeau printre gânduri ca râul greu
Spălând pietre însângerate.
După cinci zile de carceră eram
Morți de foame, nesomn, sânge, plâns
Pumni în față și-n nas încă fumegau
Și tot nu le era de ajuns.
Plini de vânătăi ne-au dat drumul
Dar n-avem nici un țel spre-napoi.
Nu făcusem vreun rău, la nimeni,
Dar ne-au rupt sufletele din noi.
Păsări albe zburau peste aer
Eram liberi, dar drum nu-aveam.
Spre ce lumi de atunci ne-ndreptam mereu
Din ce lume veneam și mergeam...
poezie de Luminița Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre zile, poezii despre trădare, poezii despre tinerețe sau poezii despre râuri
Cuvintele din Carte
Atât de mult ne-au cercetat
Cuvintele din Carte
Că nu ne-au mai preocupat
Lucrările deșarte.
Gustând în fiecare zi
Dulceața ce-o emană
Putem spre Rai călători
Servind din sfânta mană.
Ne-aduc alin în încercări,
Ne modelează ființa,
Ne-au dat și dau orientări,
Alungă neputința.
Că-s îmbrăcate cu Duh Sfânt
E foarte clar; se știe
Sunt dătătoare de avânt,
Conduc spre veșnicie.
Ne-au cercetat și prin mustrări
Să corectăm purtarea
Parte s-avem de îndurări,
Să nu uităm chemarea.
Ce taine-adânci și ce comori
Se-ascund prin pagini fine
Expresii pline de splendori
Creează stări senine.
Atât de mult ne-au cercetat
Cuvintele din Slavă
Că am pornit imediat
Spre veșnica Dumbravă.
poezie de George Cornici (6 februarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cărți, poezii despre comori sau poezii despre cercetare
Treptat toamna
ziua se făcea minusculă
ieșeam pe furiș în grădina cu tufănici
scuturam pământul de somn
ssssst! tăceam așa într-o doară
mă auzeau și se conformau
vreo 2-3 complici
prometee mai altfel încercam
întoarcerea pe aceeași cale
nu-mi puteam surghiuni melancolia
chit că moartea și de aici ar fi putut
la o adică să mi se tragă
așa că zăboveam
în imaginația băncii prăbușite
dintr-o nevoie acută de intimitate
în gândul copacului ca-ntr-un început de cer
îmi lăsam părul inundat de păsări de cercuri
de fumul oval al toamnei ridicându-se gros
spre mimicile salopetelor îndoliate:
aleile trebuiau curățate
chiar cu prețul înăbușirii
unui țipăt
din slăbiciunile mele intense pentru viață am iscat foc minor
pentru toți aceia care dintr-un motiv sau altul
își rataseră întâmplarea
m-am întors aproximativ pe același drum
am mângâiat o fereastră speriată
etern dând spre ulița copiilor
ce alergau năuci
cu tălpile goale
am adus la gradul de suportabil
răceala neagră a orfelinatelor
până la frumusețe
mai erau doar
câteva
trep
te
rănile vegetale îmi acceptaseră ploaia.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre început, poezii despre sperieturi, poezii despre somn, poezii despre păr, poezii despre ploaie sau poezii despre negru
Psalmul 353 (după numărul unei celule din închisoare)
Doamne,
Cei care vor din cer să te răstoarne
Ne-au rupt din oase și ne-au smuls din carne
Ne-au pus obloane grele la fereastră
Să nu vedem zidirea Ta măiastră.
Flămânzi și goi ne-au aruncat în hrube
Încovoiați de boală, roși de bube
Și zilnic scurmă în acest gunoi
Să vadă, câți au mai rămas din noi.
Dar noi, din fund de iad și de pe brânci
Ne aplecăm pe tainele adânci
Cu sufletul călcăm pe legi și fire
Și ne-mbătăm c-un strop de nemurire.
Iar când groparii vin în țintirim
Noi din morminte le strigăm: "- Trăim"
Fiindcă aici nu ne hrănim cu pâine,
Ci cu nădejdea zilelor de mâine.
Și-asupra lor apasă un blestem:
Ne au în mână și, tot ei, de noi se tem.
Să tremure! Că noi, cei din morminte,
Vom trece peste ei! Vom merge înainte!
poezie celebră de Petre Strihan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre numere sau poezii despre medicină
Mâinile tale
mâinile tale atrag neuitări
în ele găsesc profeția unui veșnic cer
clipe întrerupte dintr-o răstignire
pe un tărâm gol
fără aripi de înălțare
și o gheață subțire topită fără întrebări
ferestrele noastre sunt prea înalte
ziua e împovărată cu o mulțime de lucruri
ce-și strigă nemișcarea
noaptea e uitată în cărare
un mâine rămâne urcat în stele
sau coborât pe pământ
din peretele inimii se preling cuvinte
ce strigă surd în lumină.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre uitare, poezii despre stele, poezii despre noapte sau poezii despre gheață
Sfârtecându-mă
acolo am simțit
un fel de pădure
și păsările erau
cu cântecul în jos
trupuri îngrămădite
închipuiau o unică boală:
să fi fost spaima de viață?!
fetiță încă am vrut să ajut iarba
să-și intre în memorie
visul meu de femeie măreață
o vreme să-l mai țină pe loc:
cât de mare eram când eram mică
și cum habar n-am avut!
pe schele niște poeți
ignorând legile gravitației... alte legi grave
prin sternul lor heruvimi cu degete mari înroșite în frică
și decorul acesta straniu rodul imaginației ahtiatului după rating
fără de scrupule violându-mi intimitatea / în văzul lumilor așezându-mi nudul
rochia de la 5 ani/ copacul de la 7/ nesăbuința constantă de a călca-n gol
peste toate mormintele acestea de nimeni vreodată reperate/ în fapt
secretul înțelesurilor mele desuete/ parola infailibilă către sine
în sfârșit ciobul oglinzii confundat cu o jucărie
prin care în glumă am pășit
nu m-am mai întors niciodată
până în ziua în care
pe o scenă m-ai adus tu cu promisiuni și confetti
nu mai conta nimic/ nici măcar moartea!
unui cosmos întreg i-am ținut singurătățile
câte oceane! cât albastru-spre-verde!
câtă ingenuitate!
.... un fel de pădure / păsări anxioase cu țipăt spre jos
toată aglomerația aceasta în măruntaiele mele făcându-și loc / revendicându-mă
pierzându-mi obișnuințele/ jumătate de mână / un sfert din copac.../ mai-toată-viața
... aproape-o-pădure / păsări demente ieșinde din tine...
sfârtecându-mă
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre legi, poezii despre copaci, poezii despre umor, poezii despre spațiul cosmic sau poezii despre spaimă
Dragostea este aici
n-a umblat nimeni la ea
cum?! nici frigul de aseară?
nici indiferența de azi-dimineață?!
amnezia aruncată fără de scrupule
de miile de voci venite dintr-un afară
de pardesiele largi ale trecătorilor
nonșalant trăind / exultând / separând
fără nicio vină/ fără minima incriminare
[un ceas care ticăie spectator discret al neînțelegerilor tale
o lună rece adusă din urletul lupilor rătăciți de ei înșiși... ieșiți din istorie
tu martor neputincios al conștiinciozității de mecanism neprevăzut cu anima...]
fereastra asta oarbă se naște întruna din mâinile noastre retezate
împrumutând filosofia satârului una pe alta amputându-se
eu... bunăoară tu... în miez de iarnă desăvârșită
și ne-am spune pe nume...
în ceață
pasăre-înjumătățită crește
din mimicile invadate de molime
din zăpada ce nu contenește să cadă
peste datele noastre identitare
peste destine
dragostea este aici
noi
unde?!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre naștere sau poezii despre lupi
Cuvinte
am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până și spațiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi și ne-au luat
cuvintele
am rămas muți, vorbesc doar ecranele
ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roșie de sângele celor care mor
legile nu mai funcționează
telefonul sună a întuneric, când plătești
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul și-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel
copii stau pe net și afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoși
soarele a dispărut din obrajii lor
bună dragă, soțul sau ea îți spune
tu nici nu tresari, ești tot acolo
parcă și după serviciu, șeful te întreabă
când e gata?
noaptea spațiul dintre noi s-a mărit
salteua și patul au fost prea scumpe
și trebuie să ne odihnim
dimineața plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!
poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre șefi sau poezii despre vorbire
Uscăciune
[file de jurnal afectiv]
am ajuns probabil la capăt de lume!
de aceea poate literele
de aceea poate somnul... vis de fluture amorțit
cu puțin înainte de a intra în afectivitate
pulsul rarefiază scurgerea prin timp ca printr-o gaură neagră
omul îmbracă pustietatea locului cu pustietatea-de-sine
tabloul zilei: 2 șopârle extenuate și corb
cu semnul mirării imprimat pe față
o fata morgana ne ia în posesie viețile
mâinile se alipesc altora...
cu noi în afara noastră ridicăm pueril....
dintr-un imbold... dintr-o neacceptare
"magazin sătesc cu de toate":
eugenii-cico-caramele-ciocolată-cu-ursuleți-biscuiți-în-folie-galbenă
mirosul acela subteran aproape salvator dându-ne iluzia
că suntem într-o vecinătate
o hiroshimă își revendică exponatele:
anii-întuneric din interior până la suprafață
această eviscerare insidioasă a sufletului
aria decretată virană la care nu mai avem dreptul
pe motiv de neîncadrare în marja de eroare
cu noi în afara noastră ridicăm pueril
copaci imaginari ascunzând în rădăcini pictate
fieful pescărușului peste cactuși
un autobuz așteaptă parcă să se umple cu noi!
electrocutați în zumzetul a milioane de lăcuste
cădem din copilărie în rugii cu-pietre-și-sânge ai liniei ferate:
destinul ne curbează gleznele până la fărâmițare
datori vânduți deșertului înțelegem...
mult mai gravă decât moartea...
neiubirea... de care nimeni nu scapă
ne întoarcem
fiecare
pe alt drum
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sat, poezii despre salvare, poezii despre puls sau poezii despre pictură
Neiubire
ziua în care ploaia nu s-a mai oprit
și noi am continuat să ne amintim
ca și cum alții ar fi făcut-o
dar ce ne păsa nouă?
noi continuam! noi vroiam!
printr-un geam sentimentele se scurgeau
asemenea țurțurilor lichefiindu-și înțelesul
sub apăsarea indiferenței
! pervertiți nămeții se insinuau sub oase
măduva noastră închipuia
câinele întunericului alimentându-și angoasele
cu himerele din zorii fantasmagorici ai omului
căzut dintr-un sine
oameni înfășurați în placente
trudeau să-și apuce un destin
! nicio mamă să-i trezească la adevăr
ei mergeau cu fețe acoperite
asemenea nou-născuților
cu sensurile strangulate
în jurul identităților
apariții SF
aceste răbufniri în realitate
ale unor zei de carton
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țurțuri, poezii despre mamă, poezii despre indiferență, poezii despre câini sau poezii despre bebeluși
O genă criminală
Avem o genă criminală
Zace în noi un mostru feroce
Care poate să disloce
Stâlpii la o catedrală
E plină de sânge planeta
De sus și oână jos doar un război
Pornit dinăuntru, din noi
Și tot se mai învârte girueta
Zboară fluturi spre lumină
Noi, mereu spre întuneric
Și din care se desferic
Relele ce au să vină
Dă-ne Doamne să avem parte
Ce-am iubit mai mult pe lume:
Suferința fără nume,
Până dincolo de moarte!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre suferință, poezii despre război sau poezii despre planete
Agonie
oamenii ăștia subetajați plimbându-se
în cămașă de forță... într-o lesă
prin fața ferestrelor prăbușite
dintr-o inimă
cu amintiri parțiale și spasme
bâiguie prin albul tristeților de magnoliu
această rămânere în tăcere ca-ntr-un surghiun
din care numai iubirea te scoate
ei pun un fel de afișe
automat își conectează
golul tâmplelor
la surzenia mută
a cuvântului
nu îndrăznesc
să aprindă lumina
nici s-o stingă
pentru totdeauna
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cămașa de forță, poezii despre amintiri sau poezii despre alb
Pastel în penel
Păsări albe- coliere de aripi, pătează clipa...
De întinăciunea sorții mi s-a murdărit aripa,
Mă înalț în curcubee și lumina mă-mpresoară.
Trec lumină spre înalturi fluturi cu aripi de ceară.
Anotimpuri disecate, sângerânde, pier în noapte.
Puerilă amintire, veșnicia ne desparte.
Nu sunt limite ce-ar frânge lumea morții în dureri,
Nu-i nici zi, nu e nici noapte, nu-i nici mâine, azi sau ieri.
Nu există întuneric, nici lumină, nici culoare,
Este-o noapte mai adâncă, de tăceri, întreaga zare.
Universul ni se-arată fără de sfârșit deodată,
Căci e suflet lângă suflet, parcă,-n lumea cealălaltă...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aripi, poezii despre trecut sau poezii despre sfârșit
Suflet de tacere
Ca un animal care șia primit prada
Mă-nchid în mine cu versurile tale,
Între noi și noi acum
Ne urcăm pe cer pe împinse tăceri
Ne rod cuvintele tălpile
Dar privirea mea rămâne agățață de chipul tău
Iar dorul tău urcă prelung cu mâinile mele.
Pentru că vii când nu te chem
Desculț/ă prin roua gândurilor
Când nu știu ce caut
Pentru că nopțile nu au culoare
Dacă fugi cu albastrul în dinți
Pentru că amurgul topit peste creștet
Nu e decât un vis întins pe sfoară
Zburându-ne clipele... fulgi
II
De mână cu sufletul, prin tine
călătorie
dragostea se culege pe stânci îmi spuneai
eu ți-arătam piatra și spuneam -auzi?
Nu e pasăre, e inima ta ventrilocă
Clipele se țineau și ele de mână
de teamă să nu se piardă prin cine
Știe ce prăpăstii ascunse de-amintiri
nu'ți șterge trecutul, iți spuneam
ceva din tine trebuie să rămână
eu sunt sortită vântului de la naștere
III Moara pământului
Ceasul lupta cu limbi de foc
și ape se clătinau în cântecul tău
Am venit să-ți sorb liniștea
cu 2 cuvinte pe secundă
și înca două mai sus, peste cer
pe umerii tăi dansau acum clipele mele
într-un șirag de perle scurse de pe-obraz
mă cuibăream tăcuta pe urma unui gând
șopteam fără glas cântecul umbrei
ademeneam alte tăceri țârâind prin gânduri
alergându-mi de lună plină speranțele
voiam să te pierd, îmi spuneai
și visele-ți cădeau în palme, unul câte unul
te jucai în curcubeul chemărilor mele
spuneai că mi-e părul adormit sub șoapte
și nu mă mai trezeai
poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zoologie, poezii despre vânt sau poezii despre versuri
Aripi frânte
Într-un havuz de gânduri și-ntrebări
mă pierd pe drumul, rătăcind spre tine
și-mi pare că de nicăieri
curg șoapte line...
Am vrut să retrăiesc mirarea
de-a-ntinde zboruri selenare
spre stele și spre soare,
dar aripi frânte mi-au crescut
din sufletu-mi rănit
și-am obosit...
Roind din întuneric spre lumină fadă,
mi-a curs o lacrimă de sânge
din inima-mi nomadă
și-n spulberări de vise neîmplinite
m-a năpădit cântarea durerii
infinite...
Am încercat din clipe efemere
să mai țes mistere,
dar prea se-nalță un târziu de mâine,
fără noimă,
ce va săpa în mine dorul
de unica ta formă...
poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere