Nicio stare

epuizarea vine frenetic dinspre oameni
de-aia te ia cu gol la stomac... cu monde à l'envers
nu aprofundezi dai pagina îţi faci de lucru
cu gâza exasperată să se insinueze întru ale tale

acaparat până peste poate dincolo de o fereastră
planurile cosmosului cu tine se amână salutar
[nu ştii nici tu cum faci dar nimeni nu bagă de seamă]

personal nu-ţi propui
marea cu sarea
vrei numai să ajungi
la frunza cea mai frunză
a smochinului dintr-o cale
care la o adică poate fi calea ta

... să eviţi înţepătura unei insecte
să o fentezi printr-o piruetă printr-un trompe l'oeil
simulând apartenenţa la acelaşi regn
[ai exclude din start toate teoriile fratricide]

să intri în ziua aceasta ca şi cum ar fi a ta măcar parţial
să-ţi permiti de pildă femeie cu frumuseţe şi ancoră
să prelungeşti timpul să poţi scrie firesc despre
ca şi cum chiar ar/ai exista

când ai privi
spre cerul decupat în centrul celulei
ai capta.... gândurile pescăruşului
alunecându-şi cântecul de înţelesuri
spre închisorile dintr-un om

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţe

file de jurnal afectiv

moliile poartă şorţuri transparente
gânduri uşoare nenăscute încă
un fel de năluci ale noastre
uitând să ne revedem

pe jumătate fete în casă
cealaltă jumătate sidef
estete gratuite fără complexul culpei:
pur şi simplu supravieţuiesc!

Rumeguşul se strânge pe la colţuri, în plin centru, într-un fascicul de întuneric, într-o lumină. Uimirea aceasta reprimată! Obrajii din cretă! Glas alb!

de la un capăt la altul inima devine
coridor perforat/ sita perfectă
prin care instincte de penelopă
urzesc pânze în războaie de pierdut

sunt frunza fără de nervuri
alcătuită la dezordinea zilei
masa amorfă cu personalitate incertă
de care universul nu şi-a amintit

întârzii... tu... întârzii eu...

timpul se împrăştie
în acest trompe l'oeil
cu vedere la strada interioară

ca un liliac atârnă sufletul
un monde à l'envers ne revendică
prin creştet ies rădăcini
de picioare atârnă un nor

când liniştea atinge împrejurimile
îţi întrezăresc chipul într-al meu

dau să te prind:

eşti niciunde:

nu sunt.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralel(isme)

pronunţi copac
şi se face frig ca şi cum
universul ar găzdui sine die
o pădure de semne cu înţelesuri în jos

cuprinzi dimineaţa aceasta într-un enunţ
prin care oamenii umblă ca şi cum ar fi urmăriţi
din când în când tramvaie galbene le iau în posesie privirile:
prin geamuri: nişte păsări surghiunite

rupi o silabă în două... în trei... în nimic

te situezi centrifug
şi vulturii se reped
să prindă bucata cea mai bună

cu ultima resursă de vigilenţă mă faci atentă
cum de luni în şir îmi vorbeşti
despre iubire

cu toate strădaniile mele
aud numai sin/gu/ră/ta/te

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E trist când ajungi să faci lucruri doar ca să vadă alţii ce viaţă frumoasă ai. Când îţi pozezi mâncarea, când nu intri în piscină fără o poză, când nu te faci mort în club fără sa faci un live în care crezi că eşti funny, când te duci la bibliotecă fără să pui un status despre ce carte citeşti. Oh, scuze de ultima parte, mă luase somnul scriind. Când o să-ţi dai seama că viaţa se poate opri oricând, o să întelegi şi că scopul ar trebui să fie unul personal: să te bucuri de fiecare clipă şi să te simţi bine. TU, pentru TINE. Amintirile şi trăirile cele mai frumoase nu sunt nici în poze, nici în hârtii, nici pe buzele altora. Sunt în capul tău. Sau în sufletul tău. Şi stii ce e tare?! Că de acolo poţi să le dai play şi să le accesezi oricând. Chiar dacă n-ai baterie la telefon sau chiar daca se închide facebookul. Cea mai bună zi din viaţa ta este aceea în care decizi că viaţa îţi aparţine!

citat din Florin Ristei
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de hotare

Bună,...! Ce mai faci?
Cum o duci, motiv al vieţii mele?
Ai grijă de tine? Cum te-mbraci?
Ştii, nu am venit cu gânduri rele!?

Am venit să aflu de eşti bine,
Poate ai nevoie de ceva?
Uneori să te sugrum îmi vine,
Chiar de inima, nebuna, te mai vrea!

Dincolo de-orgoliu şi tăcere,
La hotarul dintre Nu şi Da.
Ce mai faci, motiv al vieţii mele?
Ce mai faci, tu însămi, viaţa mea!?

poezie de Daniela Barbacari din Despre El
Adăugat de Daniela Barbacari
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nimeni nu se întoarce de acolo
Ca să ne povestească cum o duc ei,
Ca să ne spună de ce au nevoie ei,
Ca să liniştească inimile noastre.
Până când noi înşine nu mergem spre locul în care ei s-au dus
Fii bucuros
Că poţi să-ţi laşi inima să dea uitării,
Că oamenii te vor sfinţi într-o zi.
Dă urmare dorinţei tale
Atâta vreme cât vei trăi,
Aşază mireasmă de mir pe capul tău,
Înveşmântează-te în pânză subţire de in
Şi unge-te cu unsorile minunate ale zeilor!
Sporeşte încă mai mult plăcerile pe care le iei
Şi nu lăsa inima ta să se slăbească.
Urmează dorinţei tale şi fă-ţi bine ţie însuţi.
Fă cele ce doreşti pe lumea aceasta
Şi nu-ţi răni inima ta,
Până când ziua bocetelor va veni peste tine,
Căci cel ce are inima liniştită nu dă ascultare jelirilor lor
Şi plânsetele nu izbăvesc pe om de Lumea de Dincolo.

Petrece-ţi ziua cu fericire şi nu te mâhni!
Ia seama! nimeni nu-şi poate lua avuţia cu el!
Niciunul din oamenii care au plecat dintre noi
nu poate veni înapoi!

poezie din Cântecul harpistului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paf şi gata!

aş începe cuminte
prin a te ignora decent aproape poetic
aş intra la tine 1 dată pe săptămână
1 dată pe lună...
aşa cum intri pe facebook
pe alte virtualităţi trecătoare

minoritară convinsă aş exclude iubirea
din rândul marilor panacee cotropitoare
aş trece-o la "vanitoase" "lipsă de scrupule"
poate, aristocrat, la rubrica de "nepersonale"

mi-aş controla nervozitatea
apropiindu-mă de moartea unei pagini
i-aş face ocolul în 43859650060...+1203supra ani-lumină
i-aş împinge golul în amonte de lipsa-de-sine

ca o fiică risipitoare m-aş întoarce la cuvinte
m-ar primi probabil cu lămâie şi sare
felul lor personal de a-şi manifesta dragostea

cu o piruetă
ignorând multele judecăţi de apoi
v-aş executa

pe tine

şi iubirea ta

imposibilă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manevră

cu o mână aproximativ decisă
te-ai lua şi te-ai împinge
dincolo de joia ploioasă

ai înainta simulând déjà-vu-ul
ca împrejurimile să fie sigure
că eşti de-a casei

ai începe un cântec
ceva despre o lume sau despre o margine
fundalul ar fi cu silabe de pescăruşi
nimeni nu s-ar grăbi să schimbe decorul

înaltă şi vie
ţi-ai despacheta sufletul
ai încerca privirea aceea firească
aptă să ascundă fie şi parţial frici
ţi-ai trece o inimă peste moarte

ca un cer
ai lăsa păsări să te zboare
într-o joacă ai sări în violet de curcubeu
i-ai face lui semn

în centrul luminii ai aprinde
cel mai sublim dintre focuri

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie şi blestem

Ce greu mi-a fost când am visat
Dar şi mai greu când am aflat
Cu cât dispreţ m-ai înşelat
Deşi din suflet te-am rugat
Să n-o faci, "blestemato".

În timpul scurt ce-ţi dăruiam
Un sfat, îndemn sau ce “aveam”,
Mi-ai spus minciuni, de le ştiam
Nici bună ziua, nu-ţi dădeam
Mândreţe-ntruchipată.

Dar rana se va vindeca,
Poate curând, când voi uita
Şi când din suflet vei pleca
Cum ai venit în calea mea
Otravă muribundă.

Pământul nu-mi este dator
Şi nici eu lui, chiar dacă mor,
Mai sunt un “om”, nu impostor
Cu două feţe, nici “topor”
De-aceea vei plăti-o.

Viaţa nu-ţi dă şi nici nu-ţi ia,
Işi scrie drumul, cum vrea ea,
Dar şi tu faci parte din ea
Deci, vei plăti durerea mea
De cinci ori îndoită.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (intern) (1994)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Dar atunci, nu înţeleg, Luci... De ce şi eu...? Adică... Şi pe mine... Tu... De ce m-ai sărutat? De mai multe ori chiar?!
Lucian: Cum?! Pe... tine?!
Lia: Da, pe mine. Adică... Eu ce reprezint pentru tine? Sunt şi eu, tot la fel ca celelalte, doar una dintre multele tale cuceriri, menită să mărească lunga ta listă cu prenume feminine? Vezi, mă interesează... Doar din cauza asta, pentru că e vorba şi despre mine, pentru că sunt şi eu implicată. Poate că de asta te-am şi urmărit în seara aceea, poate că asta doream să aflu, să înţeleg... Şi încă vreau... Răspunde-mi, te rog!
Lucian: Tu?! Nu... Tu nu eşti ca toate celelalte, ca nici una dintre ele. Deloc... Eşti cu totul altfel. Diferită. Total. Eşti deosebită. Dar... Nu despre asta discutam.
Lia: Luci, sincer, te rog, vreau să ştiu adevărul... Mă interesează... De ce m-ai sărutat? Şi încă nu o singură dată... Ce însemn eu pentru tine?!
Lucian: Tu?! Ce însemni pentru mine?! Adică... Vrei să spui că nu ştii?! Nu-ţi dai seama ce simt?! Cum se poate? Lia, eşti psiholog şi psihiatru... Asta ar trebui să te ajute să înţelegi. Ar trebui să ştii sigur.
Lia: Poate că ar trebui, dar... Nu ştiu. Şi aş vrea să ştiu.
Lucian: Deci, nu ştii... Atunci, gândeşte-te mai bine! Încearcă să-ţi dai seama! Ghiceşte! Să vedem... Iată o temă pentru tine, domnişoară psiholog: Ce anume crezi tu că simt eu când procedez astfel? Când fac acest lucru? Sau pe acesta? Ce anume crezi tu că simt eu acum, în aceste momente?!
Lia: Nu ştiu... Dar... Dă-mi drumul, te rog! Singurul lucru pe care-l pot spune e că... Te pricepi să săruţi, cu adevărat.
Lucian: Serios?!
Lia: Da... Dar să nu-ţi închipui cumva că mi-ar plăcea! Nu, domnule comandant! Doar că...
Lucian: Nici n-am afirmat că ţi-ar plăcea.
Lia: Ştiu că n-ai afirmat deloc acest lucru. Doar că...
Lucian: Lasă... Nu trebuie să-mi explici nimic. Ai uitat acest lucru?
Lia: Nu încercam să-ţi explic nimic. Doream doar să... Adică... Încercam doar să-ţi spun că... Să nu cumva să-ţi închipui că mi-ar plăcea de tine, sau altceva de genul acesta. Asta-i tot!
Lucian: Nu-mi închipuiam nimic. Nici măcar nu încercam.
Lia: Nici să nu încerci vreodată!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii nu se pornesc pe drumul schimbării pentru că nu sunt gata. Nu sunt încă pregătiţi psihic şi emoţional. Scuzele cu: nu am bani, nu ştiu de unde să încep, nu am pe nimeni care să mă ajute, sunt doar mecanisme de apărare ale minţii, prin care te ascunzi şi fugi de schimbare. Când eşti gata, totul apare în cale: maeştri, mentori, oameni care să te ajute, oportunităţi, totul se aranjează pentru tine. Şi sufletul ştie acest lucru, el nu are teamă. Dar mintea te ţine pe loc în limitări, temeri şi convingeri negative. Când vei fi gata să renunţi la ceea ce nu te-a ajutat şi la ceea ce nu te ajută nici în clipa de faţă (gânduri, convingeri, credinţe, obiceiuri), atunci te vei porni pe marele tău drum. Dar cât timp te vei încăpăţâna să faci ca tine şi doar ca tine, crezând că doar tu ai dreptate şi refuzând orice vine spre tine ca şi semn şi lecţie de viaţă, vei rămâne tot în acelaşi punct ani la rând. Ori te vei îmbolnăvi, ori viaţa îţi va da o situaţie şocantă prin care să conştientizezi, dar aceste lucruri sunt dureroase. Ele se întâmplă atunci când sufletul vrea să se salveze, să îţi arate că nu e bine cum trăieşti şi că el nu mai poate aşa. Dar de ce să ajungi acolo, în acel punct dureros? Nu mai bine conştientizezi şi faci schimbările care se cuvin? Ce se poate întâmpla atât de rău?!

citat din Diana Pârje
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când poţi accepta că durează 15 ani să obţii orice lucru cu adevărat valoros, se întâmplă ceva magic: - îţi dai seama că nu poţi aştepta 15 ani ca să te bucuri de viaţă aşa că în timp ce faci munca aia, călătoria de 15 ani, începi să trăieşti mai mult micile bucurii ale vieţii. - îţi dai seama că drumul înseamnă fericirea şi nu destinaţia aşa că începi să aplici asta în toate aspectele vieţii. - înţelegi că te poţi face pe tine bogat făcându-ţi nevoile mai puţine, şi în acelaşi timp realizezi că dacă ai un vis mare pentru care să te trezeşti dimineaţa, toate poverile sunt mai uşor de dus. - după câteva luni din această călătorie realizezi ce simplu e să fii fericit şi parca nici nu mai îţi doreşti să ajungi la destinaţie asa repede pentru că nu mai vrei să scapi de propria ta viaţă mizerabilă care acum are sens, şi descoperi că îţi poţi iubi viaţa şi te întrebi cum de nu te-ai simţit atât de bine până acum, pentru că deşi nu ai mai multe în exterior, simţi că ai trezit în tine uriaşe comori interioare care au fost tot timpul acolo. Ce altceva ai mai învăţat din călătoria ta?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

The winner takes it all

unele subiecte se cuvine să rămână tabu
aşa cum drumurile cu sens interzis sau moartea
vom opta eu pentru aleea cu magnolii
tu pentru alte culturi pragmatice
în perindările mele estetico-idealiste
voi creşte în continuare pepiniere de vise
în care desigur nu vei mai fi tu

te vei întoarce în trecut
în convingerile tale făcându-mă vinovată chiar dacă
nu vei găsi nici măcar minimul argument
vei persista în irealitate

îmi vei pune rochie mov şi cercei cu turcoaze
necondiţionat îmi vei întinde pajişti cu libelule şi fluturi
nimeni nu se va amesteca în planurile tale:
în fapt eşti demiurgul cu drepturi depline asupra propriei creaţii!
vei fi hair-stylist-ul meu personal şi duhovnicul şi împăratul
într-o lume în care statutul masculinităţii alpha
se cuvine cu sfinţenie nesfântă a fi prezervat
mă vei acţiona simplu de tot/ aproape facil
printr-o banală apăsare de taste
vei exclude din start Control save-ul din destinul meu
la stânga la dreapta tot înainte... tot în spate
voi fi purtătoarea de cuvânt a lumilor tale
ridicate pe rămăşiţele enunţului meu
cândva dezvoltat şi integru

te vei întoarce în trecut... nu al meu
te va durea
îmi vei duce lipsa
mă vei urî:
nu vei regreta!

dar ştii...

serile acelea nu au fost niciodată ale noastre... nici atât nopţile
o trecere voit imprevizibilă a orelor în care fiecare aştepta altceva
eu o minune / tu o abdicare!

şi atunci

întâmplării noastre îi vom pune un titlu comun
niciun rating nu ar putea rescrie scenele lipsă... stupida autoiluzionare
nimeni habar nu va avea de vreo epocă... de minima tramă
şi care va fi fost la o adică punctul paroxistic
foarte probabil cu prima ocazie scenariul va sfârşi prin a fi mototolit
între degetele aprige ale marelui vânător de drame/ înrăitul amator
devenit profesionist de intrigi hiperromantice

nu... nu mă doare!
nu... nu te urăsc!
nici măcar nu-ţi simt vreo lipsă!

în fapt

unicul perdant
eşti tu

pentru că eu

eu nu te-am avut niciodată

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai dorit să faci multe în viaţă şi ai realizat mai puţin decât doreai, se creează o nemulţumire de sine care poate fi foarte stresantă, dacă nu îţi accepţi limitele. Trebuie să-ţi urmezi calea spre armonia din tine, spre idealul tău, printr-o muncă asiduă.

Ecaterina Chifu în Reflecţii
Adăugat de Untea Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

despre ce să taci mai întâi când te trezeşti în faţa unei dimineţi de zid?
prima dată ai impresia că ochii îşi târăsc picioarele printr-un iaurt, alb, fireşte, în consistenţa văzului. apoi cumva se limpezeşte talpa,
se spălă trupul de pământul
care l-a înghiţit peste noapte,
uite cum curge sufletul murdar la rădăcina crucii care eşti, apar nuanţe pe care le auzi ca şi cum şi-ar striga o fântână toată apa în tine.

apoi se intră în zi,
începi să vorbeşti cu secunda despre minut, cu minutul despre oră, dai aerul la o parte în drum spre ţigară, cafea, spre bucata aia din janis care a rămas singură de aseară pe youtube, îţi dai seama că eşti un automat în care bagi mereu fise de 50 de bani, dar remarci că nu prea mai ai nici din astea. probabil ar trebui să te grăbeşti să îţi fie frică. sau să îţi fie dragoste.

din geam vine oraşul peste tine, îl dai afară ca pe muşte, te duci lângă zid şi îi zici "mă, te iubesc, nu mai ai nişte alb?"

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să-ţi scriu

ca şi cum tu
n-ai fi învăţat vreodată să citeşti
cu miliardele de insecte învălmăşindu-mi fiinţa
până în punctul acela în care pot să-mi simt eliberarea
durerea insuportabilă trecându-mă pe lângă moarte
imortalizându-mă
mie pe mine aducându-mă
fără de pământ/ fără de carne/ fără de tine

în dimineaţa zăpezilor cu flori speriate
naiv îşi va ascunde cerul anxietăţile
de după nori albi/ de după stol de cuvinte
de nimeni vreodată dezlegate
urmând sensul exact

sentimentele vor prinde ţurţuri
voi fi Crăiasă a Gheţii
nu vei şti
cum se topesc iernile
în intimitatea castanie a femeii din mine
nici aburii de iasomie personalizată
în anotimpul acesta străin aruncat tuturor

fiarele pădurii îşi vor schimba habitudinile
un uriaş va da ceasuri înapoi
vor aprinde cărbuni spiriduşii
fereastra aceasta trimiţând
vis cosmic de muritoare de rând
către crugurile înaltului
o pană/ un trosnet în sobă/ privirea lărgită
prelungind clipa de-aici/ intrând-o în veşnicie

o să-ţi scriu
ca şi cum tu
n-ai fi învăţat vreodată să citeşti
poate o vei face cândva...

te vei întrista
dincolo de cuvinte
vei înţelege
cum eu pot fi
numai cu ideea
de tine

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Pseudo)oglinzi

locul unde niciodată amintirile
nu sunt lăsate să apară
un fel de talpă striveşte
dreptul elementar
de a intra în memorie

mână de femeie cu brăţară şi copac
mersul ei printr-un poem cu micsandre şi palmieri
în ţipăt de păsări stranii – apariţii endemice
într-o lume heavy-rotation

fără prea multe scrupule
mormintele ţin oameni vii
strigoi împotriva propriei decizii
liniştea lor desfiinţată
în desfrâul frenetic de afară

se înserează de aprilie
cireşii îşi poartă durerea în jos
fructe grele-însângerate aşteptând
viitoarea intrare în habitat a omului

! atâta tristeţe devine ridicolă

timpul – un cuvânt cu etimologie controversată
la o adică accepţi origini multiple
cum perindarea ta printr-o viaţă

un expresionist se lansează
în metafore

privitori naivi vor descifra
mai nimic

peste toate acestea

tu singură
amintindu-ţi de tine

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti ceea ce faci, nu eşti numai "ceea ce mănânci". Eşti ceea ce gândeşti, ceea ce simţi. Eşti ceea ce gândeşti despre tine tu, nu eşti numai ceea ce gândesc alţii despre tine. Pentru că le poţi manipula percepţiile. Nu eşti nici măcar ceea ce ascund că gândesc alţii despre tine. Pentru că ei pot ascunde admiraţie sau invidie. Eşti gândurile tale ascunse despre lucruri, despre oameni, despre tine. Eşti în cele mai ascunse rugăciuni, pe care îţi e teamă să le mărturiseşti. Poate, îţi e teamă de judecata altora sau îţi e ruşine de tine însuţi. Altfel, nu ai mai avea niciun gând nerostit. Eşti ceea ce laşi în urma ta.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ierarhii

lucrul cel mai grav
nu este impregnarea în piele
această greşeală de suprafaţă
omisibilă printr-o concesie minoră

la o adică pământul însuşi ar putea renunţa la o manta-două
chiar dacă lupul îşi schimbă blana... năravul ba
şi crezi că şerpii ieşiţi din piei ajung printr-o reacţie minimală
porumbeii paşnici invadându-ne umerii şi singurătăţile

sau poate că omul

omul se amăgeşte că astfel
va prinde măcar şi o margine de eternitate
nefericit cum este... doar lacom... nepriceput
cu greu îi va mai da drumul uitând că
Frumuseţea exclude stările precare de asediu

între timp

adevărul se va menţine între limitele proprii "de aici şi până acolo"
această secvenţă niciodată vizibilă cu ochiul liber al novicelui

gândurile vor intra într-un fel de travaliu
ne vom face că nu ne-am cunoscut vreodată
laşitatea ta îmi va impune
codul de onoare / cosmosul acesta
în lăuntrul căruia tu nu vei pătrunde vreodată!

vei lansa poveşti pseudoadevărate despre platoşele mele
despre orgolii... inconştienţe... atâtea nirvane subtile ignorate
te vor crede unii... alţii... mai căzuţi decât tine

fără să mă simt cotropită voi lăsa puzderia de ceruri
să-mi acopere golurile lăsate... aceste minireliefuri
susceptibile de a primi justificare estetică

fără cale de întoarcere către ale mele
vei înţelege... desigur... în felul tău...

mult mai gravă impregnarea aceasta
în identitate...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neîncrederea în tine, neîncrederea în şansele tale, îndoiala că vei reuşi în ceea ce îţi propui, sunt cele care îţi distrug, de fapt, visele. Dacă alegi să acţionezi, vei avea succes sau poate nu vei reuşi să faci ceea ce îţi propui din prima încercare. Însă, deja, şansele tale au crescut ca să obţii ceea ce îţi doreşti, iar dintr-un eşec vei învăţa ce nu merge şi vei căuta soluţii alternative ca să-ţi îndeplineşti visele. Odată pornit la drum şi având în minte hotărârea fermă să nu renunţi, vei transforma orice «eşec» într-o oportunitate de a învăţa cum să mergi mai departe... iar fiecare pas te va apropia şi mai mult de obiectivul tău. Păşeşte cu încredere pe calea viselor tale şi înlătură pas cu pas obstacolele pe care le întâlneşti în cale... vei reuşi cu siguranţă! P. S. Îţi reamintesc cuvintele lui Thomas Edison...» "Nu am dat greş. Pur şi simplu am descoperit 10.000 de idei care nu funcţionează."

Ursula Yvonne Sandner în Iubire, relaţii şi viaţă. Reflecţii
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!