În ordine umană

[file de jurnal afectiv]

sărăcia noastră începe
în dreptul liniilor discontinue
acolo unde cu nonşalanţă cosmosul face tabula rasa
mizând pe efectul privirii de ansamblu
[durerea se conservă sine die în detalii microscopice!]

ai zice că e un fel de orizont

cerul se desface în franjuri!

aici încep şi nesfârşesc monologurile
poteca omului singur pe sine cărându-se
povara aceasta pentru care niciun sfânt
nicio inchiziţie n-au găsit încă rezolvare

siluete decolorate se supun mecanic ritualului colectiv
dimineţile îşi revendică porţia de articulaţii nervoase
uşile se dau parţial/ se intră/ se crede/ se pleacă...
iluzia trecerii se măsoară în visele erodate
somnul ia în posesie lucidităţile
bătrânii din noi au nevoie urgentă de mamă!
se ignoră eventuale deraieri de la normalitate

într-un gest de revoltă... într-o nebunie
pasărea îşi împrăştie aripile
şi iată-ne!
alunecaţi unul din celălalt
incapabili de moarte
imposibili în viaţă

serile se fac goale
nopţile îşi adâncesc aberaţiile
o memorie afectivă paroxistică lasă loc
suprafeţei plane ca unei amnezii supreme

imperfecţiunea este regula în ordine umană

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce rămâne?!

iubirea în învelişul trădării
trădarea în ascunzişul celeilalte?!

doar spaima enormă a omului omiţându-şi Dumnezeul?!

şi câte sentimente rămase la stadiul de proiect
acaparate în nesăbuita lăcomie către altceva!

niciun păcat prea mare! nicio deziluzie!

florile îşi schimbă chipul în nevăzutul ochilor noştri
nopţile se lasă autoritare / în lăuntrul lor cutremure
ne desprind alcătuirile / înainte de orice dimineaţă
un lup ne muşcă isteric din intimitate
îi încurajăm muşcătura într-o orbire a lumilor
ce n-au să vină preceptual vreodată

şi totuşi! cineva posedă o firavă memorie afectivă
galben tramvaiul atenţionează un foişor:
2 suflete gata cândva să explodeze!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndepărtare

[file de jurnal afectiv]

într-o altă viaţă voi fi pasăre
la toate ferestrele mângâiate cândva
îmi voi aşeza cântecul aproape-amintindu-mi
într-o rătăcire/ într-o nelinişte... într-o aşteptare
când se vor fi oprit ceasurile ca pe spectacol
floarea îşi va creşte înţelepciunea personală
cu filosofia lor argintie şi fragedă
gâzele vor acoperi rănile şi pământul
răsucirea aceasta a ta înspre mine
punând în primejdie cosmosul

ca de orbire voi piguli ochii trecătorilor
într-o atingere tandră-fantomatică
se va apropia orizontul în fâlfâit vocalic
iertându-mi lipsa de stare... nepotrivirile stranii

la cumpăna destinului
voi pune semn
mâinile-ţi vor fi încătuşate
vei crede... de mine...
nostalgia va face cuvintele să izbească

intrată în tăcere
voi fi pasăre...

nu vei şti tu
să ajungi
la mine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uscăciune

[file de jurnal afectiv]

am ajuns probabil la capăt de lume!

de aceea poate literele
de aceea poate somnul... vis de fluture amorţit
cu puţin înainte de a intra în afectivitate

pulsul rarefiază scurgerea prin timp ca printr-o gaură neagră
omul îmbracă pustietatea locului cu pustietatea-de-sine
tabloul zilei: 2 şopârle extenuate şi corb
cu semnul mirării imprimat pe faţă

o fata morgana ne ia în posesie vieţile
mâinile se alipesc altora...
cu noi în afara noastră ridicăm pueril....
dintr-un imbold... dintr-o neacceptare
"magazin sătesc cu de toate":
eugenii-cico-caramele-ciocolată-cu-ursuleţi-biscuiţi-în-folie-galbenă
mirosul acela subteran aproape salvator dându-ne iluzia
că suntem într-o vecinătate

o hiroshimă îşi revendică exponatele:

anii-întuneric din interior până la suprafaţă
această eviscerare insidioasă a sufletului
aria decretată virană la care nu mai avem dreptul
pe motiv de neîncadrare în marja de eroare

cu noi în afara noastră ridicăm pueril
copaci imaginari ascunzând în rădăcini pictate
fieful pescăruşului peste cactuşi

un autobuz aşteaptă parcă să se umple cu noi!

electrocutaţi în zumzetul a milioane de lăcuste
cădem din copilărie în rugii cu-pietre-şi-sânge ai liniei ferate:
destinul ne curbează gleznele până la fărâmiţare

datori vânduţi deşertului înţelegem...
mult mai gravă decât moartea...
neiubirea... de care nimeni nu scapă

ne întoarcem

fiecare

pe alt drum

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La (im)perfect

[file de jurnal afectiv]

se crease diversiune
oamenii purtau măşti... aruncau
cu sentimente şi confetti...
pe nimeni nu interesa propriu-zis
oprirea finală
trădarea trecea drept faptul divers:
nimeni nu intenţionase pe nimeni să rănească
doar clipa!
clipa asta!
îşi revendicase dramul de libertate
făţărnicia!

(se uitau păsări... ignorau transformarea fatală)

îţi aminteai vag de mine
femeia parţial conservată
într-o poză digitală
ochii mei trăiau livresc copacul
braţele evocau combinaţia de escape-uri

(eram eu?! era alta!?)

încapsulată în rochie orange şi dureri de gleznă
cosmosul meu începea în dreptul tentativei de luciditate
făcea înconjurul infinitelor incertitudini
ca pe ecran... jocul nostru se derula
un fel de-a v-aţi ascunselea
de bună-credinţă legată la ochi
îţi acordam credibilitate

habar nu avea muntele de prinosul meu
nebunia ta mă păstra aproape intactă
nu ştiam eu dacă din vanitate... dacă din vreo iubire...

între timp pierdeam sentimentul tragicului
întâmplarea imposibilă îşi redefinea înţelesul
când august pregătea noile căderi
nu se sfia pământul să îngroape

dame de pică
îşi făceau în trombă intrarea
răsuflau gâfâit înăuntrurile
istoria se scria
în romburile vide
ale dresurilor-plasă

am resetat calea
drumul acela încercuit cu smochini şi cu frică
preambul pentru eventuale înclinaţii estetice
asprimea vegetală îmi desăvârşea simţurile
fetiţă, formatam coloană infinitezimală
lanţul desfăşurându-se
de la mine spre mine
în văzul unei lumi năpădite
daliile înfloreau marginea şoselelor
în praf aceeaşi apă preschimba chipurile
unica memorie afectivă incrustată în biserici

într-o despietrire de stâncă
mi-am regăsit locul

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Pseudo)adversităţi

sentimentele pe care le-am repetat ziua toată
nebunii încă lucizi în deznădăjdea lor de-a nu rămâne goi
în viitorul apropiat ca-ntr-un trecut redifuzat online

! fatalişti, doar obiectivi am zis:

iubirea nu trebuie să plece de lângă moarte
cum pasărea se cuvine să rămână a aceluiaşi habitat
va fi treaba ornitologilor existenţialişti "ce şi cum"
negru pe alb şcolari conştiincioşi vor da un sens
excepţiei de la regulă... fenomenelor inexplicabile
ca de pildă mişcarea aceasta de rotaţie contra omului

! aşadar, ne vom mulţumi cu lumină parţială

cu lămpi pe gaz împingând realitatea într-o cutie de chibrituri
înseraţi şi lacomi vom staţiona la aceeaşi pagină
ploile vor striga seceta în spaima lor de-a nu se stinge singure
aberaţiile îşi vor face loc în normalitate

am repetat... am repetat... în plină libertate
îmbrăcaţi fiecare în cămaşa de forţă a celuilalt
într-un fel de grădină / pe o şosea / la intersecţia cărnii cu sinele

în prag uitam totul
această agonie... acest extaz... această agonie...

eul meu crescând uriaş din marele fratricid
eul tău afirmându-se pe seama zbaterii mele
nu se ştie cât de matematic... cât de moral
se derulau lucrurile

! era

lumea noastră închizându-ne... limitându-ne
la instinctul de supravieţuitori
fără minima conştiinţă a păcatului... a erorii
unica etică... acest amestec sordid mimând sublimul
în ochii celui blestemat constant la stadiul de noviciat

! nicio memorie umană aptă să conserve cosmosul
înclinaţia lui spre Divinitate

[şi totuşi!] spre dimineaţă
ne vom intra impecabil în roluri

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(pseudo)imunizare

atinseserăm probabil
punctul acela paroxistic
al suportabilităţii durerii
în ordine umană
de aceea poate ne permiteam
să existem firesc, ba chiar cu urmele
unei fericiri tâmpe incrustate
în felul de a aşeza o gutuie
rufele pe culme

undeva

acelaşi lup sta la pândă
aceeaşi pasăre îşi reprima negaţia
simulând şi ea marea normalitate
văzut din afară tabloul era banal
cu nonşalanţă distribuindu-se
în rândul produselor în serie
se prognoza fenomenul globalizării
acea uniformizare plictisitoare de moarte

dar cartofii înfloriseră din nou
purtau aceiaşi gândaci insistenţi de Colorado
numai ochii le crescuseră suspect de mult
pâine era suficientă
pentru o euharistie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restanţe

ploaia sau vântul...
sentimentele cuiva
scuturau florile de cireş
la o masă a timpului
nu aveam noi vreme!

! tramvaiul 12 îşi schimbase radical traseul

tu rămâneai

undeva la graniţa aceea
imperceptibilă uman
dintre văz şi irealitate
nu ştiu dacă voiam cu orice preţ
să te caut... să te identific
în dreptul inimii mele vreo 2-3 vrăbii
suficient de muzicale cât să acopere
eventuale trădări ale aproapelui

nu mai ştiu...
o doamnă în vârstă îşi făcea loc printre copaci
de nu vor fi fost oameni!?
nicio bancă liberă!

vietăţi preistorice revendicau simţurile când

caruselul a început să împrăştie cu amintiri
toate aceste memorii atemporale ale cosmosului nenăscut încă
neputincios nutrind nostalgia lui pentru iubirea care avea să-l germineze imperfect

chipul meu îţi rămânea

într-o lumină plină de irealitate
şi ziua de azi nu începea cu stol de porumbei
nici nu se încheia în dreptul intenţiei de continuitate

între noi

se consuma supermarket de inutilităţi
bonsai din plastic cu livrare en gros
lalele de Grecia învelite din indiferenţă
cu mâini grăbite de femeie ancorată... nu aici
până şi chipul copilului de viu împăiat într-o vitrină...

numai un destin care ne excludea

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţe

file de jurnal afectiv

moliile poartă şorţuri transparente
gânduri uşoare nenăscute încă
un fel de năluci ale noastre
uitând să ne revedem

pe jumătate fete în casă
cealaltă jumătate sidef
estete gratuite fără complexul culpei:
pur şi simplu supravieţuiesc!

Rumeguşul se strânge pe la colţuri, în plin centru, într-un fascicul de întuneric, într-o lumină. Uimirea aceasta reprimată! Obrajii din cretă! Glas alb!

de la un capăt la altul inima devine
coridor perforat/ sita perfectă
prin care instincte de penelopă
urzesc pânze în războaie de pierdut

sunt frunza fără de nervuri
alcătuită la dezordinea zilei
masa amorfă cu personalitate incertă
de care universul nu şi-a amintit

întârzii... tu... întârzii eu...

timpul se împrăştie
în acest trompe l'oeil
cu vedere la strada interioară

ca un liliac atârnă sufletul
un monde à l'envers ne revendică
prin creştet ies rădăcini
de picioare atârnă un nor

când liniştea atinge împrejurimile
îţi întrezăresc chipul într-al meu

dau să te prind:

eşti niciunde:

nu sunt.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

All inclusive

[file de jurnal afectiv]

lucrurile se iau. se aşază fiecare la locul lui
când cu un sentiment galben-albăstrui... când al inutilităţii
cireşii se mângâie din vârful cuvintelor
ca unor copii mari li se dă iluzia continuităţii
se sare mai apoi într-o asumare tandră a necurajului
peste chestiunile minore
aglomeraţia minibarului
gările cu staţii răstălmăcite
un gest în afara feed-back-ului
boala incurabilă...
senzaţia departelui... în ultimă instanţă...
soarta!

se merge drept
la răstimpuri cu sufletul înclinat
spre acel "prima oară" al unei magnolii
se zăboveşte fără de vină
în preajma câtorva nuanţe:
necesar-cu-accidental/ fluture-cu-om/ arabesc împăiat
toate acele detalii ieşite ca dintr-o cutie a pandorei
din cântecul fărâmiţat al boemului

se ia realitatea
se pune faţă în faţă cu tine
fără vreun simţ al superiorităţii
se aşează deasupra ei
cu imaginaţia rectilinie
curbându-se în ritm cu moliciunea universului
contracarând-o

se fluieră
7-spre-5 silabe
către amuţirea materiei
în fapt poemul acela minuscul
purtând în cârcă ditamai cosmosul

se declamă:

nor-ma-li-ta-te!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul îşi întinde aripile

Se sprijină unul pe celălalt.
E ca şi cum n-ar exista altă lume.
Ei îşi şoptesc unul celuilalt secretele.
Cuvinte frumoase pentru dragostea eternă.
În visele lor, se văd unul pe altul.
Din nou şi din nou, ei fug de realitate.
Ei visează la un astfel de loc.
În cazul în care se au doar unul pe altul,
Vor construi propriul lor castel,
Sperând că vor trăi împreună pentru totdeauna.

poezie de Eugenia Calancea (27 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versus

[file de jurnal afectiv]

lumea ta
de parbrize şi neoane
fugile clandestine în miez-de-întâmplare
derogările de la normalitate
unduiri lipicioase... hipermutaţii
apucăturile damelor uşoare
goale-de-tot luându-se la întrecere
cu baloanele cu heliu:
paraşutare eşuată!

fluieratul acela lipsit de subtilitate
vânatul de duzină... produsul în serie
iluzia dobândirii... fantasma situării în masculinitate

grimasele tale de cerber
înfierbântat şi nevrotic
neînstare de 1 Femeie

! poate îţi trebuie o dalilă!

codul tău etic – cod de bare
descifrabil după legi de minimarket
recunoaşterea optică a caracterelor
principiul frumuseţii eronate

depresiile tale într-o pasageră luciditate
felul acela în care pe mine mă faci vinovată
de sugrumarea Iubirii... de inutilitate

şi

te complaci
dependenţele îţi restrâng aria oxigenată

ai nevoie de dragoste... intuieşti cumva
în realitate te umpli de moarte

o lume se perindă
nu contează acordul subiectului cu predicatul
poate numai rostirea dialectală a afectului
trupurile se îmbulzesc pariind pe nedivinitate
performanţele se măsoară în hectare-sex-putere
când înţelesurile se închid în derizorate

boala ta îmi impune eliberarea

chit că pentru asta voi face moarte

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idolatrie (3)

nu-mi mai fac semnul crucii dimineţile
a devenit un gest reflex să-mi trec prin păr mâna
mă scutur de ale tale/ fac tot posibilul
să exclud calea de întoarcere

azi toamna şi-a pierdut intimitatea
mult prea stridentă lumina gutuilor galbene
crizanteme îşi rătăcesc visul
în văzul neiertător al cosmosului

şi nu mă pot privi în icoane/ mă sperii şi fug
dihanie ieşindă în afara timpului... fără de urme...
fără de lume... fără habitat

când diabolic dantela rochiei îmi sabotează feminitatea
îmi întorc spatele/ amputez amintirile... încă o zi să mai apuc

mersul se sparge în oglinzi diforme
bunăoară noaptea aceasta ineficient învelind o rană
mă amestec în colţii pădurii cu trunchiuri mute
şi ochii îşi beau luminile: nu se satură!

oprită la picioarele scării
nu sunt deloc o altă Phoenix:

nicio vedenie/ nicio umbră/ niciun fluture.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unul singur

habar nu am
ce simţi tu
când rosteşti aceleaşi cuvinte
ca şi mine
când te găseşti
în faţa aceluiaşi copac
când te rostogoleşti şi dai să te prinzi
de o margine iluzorie
de un cântec

şi câte întâmplări ai ratat
din încăpăţânare din copilărie din neşansă
care a fost combinaţia de taste
fericita intuiţie echivalând
ControlSave-ului

dacă
te ia cu început
cu această ridicare a fiinţei din arest
luna de miere a omului lipindu-şi
cu superglue monologurile
cu acea infimă voinţă
de a fi

sau cu sfârşit te ia
şi simţi pe propria piele
miros de tămâie arsă
dimineaţa în care eşti somat
să te întorci la origini

cum fiecare
într-un fel sau altul se naşte şi este

mai ales

cum se moare

de unul singur.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a-mpiedicatelea

file de jurnal afectiv

ne facem mici
cu răsuflarea proprie atingem pământul
îi dăm o parte din noi/ 10 la purtare
mai toate lecţiile dobândite
în existenţe miniaturale

ne doare
nu ştim să ducem
copacul la bun sfârşit
ramurile noastre/ mâinile lui
atâtea secole în stadiu de proiect

prea departe
dimineaţa aceasta în care ne trezim
ingenui încercăm să fim
în prelungirea a ceva
a mai rămas de ieri
puţin-vis-de-copil
puţină iarbă
atâta durere catifelată
care ne ţine

prea departe îmi eşti
prea departe îmi sunt
străina care pentru 2 bănuţi
pe sine cu sine s-ar trăda:
adu-mă în mine!

alţi paşi
sub acoperire de zăpadă
sau de puşcă
ploile desprinzând epiderme
până la stratul ultim
din care îţi ţipi TU

asfixiate poemele cad vii
în goana trenului neştiutor
de-ale omului
bunăoară clipa mea / ta sidefată
în timpul tău / meu cenuşiu

realitatea se face înaltă
lipsim fereastra de jumătate din fluturi
un oraş altfel ia în posesiune
sălbaticiţii ochi pierduţi în icoane
în păduri de mangrove ne descurcăm

legaţi la lumină
desculţaţi de noi
ne punem stavilă
poate că moartea
o să se-mpiedice
şi o să ne fie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralel(isme)

pronunţi copac
şi se face frig ca şi cum
universul ar găzdui sine die
o pădure de semne cu înţelesuri în jos

cuprinzi dimineaţa aceasta într-un enunţ
prin care oamenii umblă ca şi cum ar fi urmăriţi
din când în când tramvaie galbene le iau în posesie privirile:
prin geamuri: nişte păsări surghiunite

rupi o silabă în două... în trei... în nimic

te situezi centrifug
şi vulturii se reped
să prindă bucata cea mai bună

cu ultima resursă de vigilenţă mă faci atentă
cum de luni în şir îmi vorbeşti
despre iubire

cu toate strădaniile mele
aud numai sin/gu/ră/ta/te

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minimul motiv

mă apropiasem
simţisem un gard viu tremurând
ca şi cum o pasăre ca şi cum om

o magnolie îşi dăruise petalele
vântului... privirii de artist
dumnezeului ascuns
aşteptându-şi constant
ofrandele ancestrale

au trecut mai multe secunde
cine ştie?! poate o viaţă
căutam detaliile acelea apte
să garanteze continuitatea
cum ar fi o problemă spinoasă acaparatoare
o iluzie... un joc nesfârşit de-a-uitatelea

din nou mă apropiam
simţeam
vietate bolnavă
nu se ştie dacă agonisindu-şi rana
de prin vecinătăţi... dintr-un sine

sirena sunase deja... pentru a câta oară?
mai toţi cunoscuţii alergaseră
îşi puseseră la adăpost cele 2 mâini 2 picioare...
bruma de sensuri cu care poate o stare de asediu să te lase
aproape fericiţi improvizau posibila oră viitoare
încă erau capabili să înfieze licurici
să legene somnul cu monştri al vinovatului

făceau dulceaţă de vişine îşi recondiţionau hainele... sentimentele... iertau... băteau din palme se salvau chiar dacă... chiar dacă

şi tu...

şi noi

2 vietăţi agonice
nemaivând
minimul motiv
să se adăpostească

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ora aceasta nu ştiu dacă privilegiată
în care orice nefericire este sacrilegiu
cum a strivi în indiferenţă mâna înluminată
cu neprefăcătorie întinsă de Dumnezeu

aşa că dăm drumul narciselor în pline zăpezi
ca unor herghelii niciodată eliberate
de sub povara propriilor copite
lacul îşi reprimă neliniştile în aripile desfăcute
spre interiorul descătuşat al vremii

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

nu ştiam
dacă noi adusesem ploile
ţipătul albastru-cu-sânge al pământului
orbecăind dintr-un orfelinat în celălalt

(re)fluxul nu mai respecta
nicio lege ştiinţifică...
nici măcar poetică
sufletele noastre se ştergeau
asemenea literelor inundate
păsări se agăţau de cuvinte
într-o şubredă intuiţie
a conceptului de ʽsalvareʼ

nu ştiam dacă din lut... dacă din ape...?!

ambulanţe îşi purtau albul... indeterminarea
mersul de la un capăt la acelaşi... al materiei secundare
în fapt destinul ca un suicid

zei falşi pluteau la suprafaţa neputinţei noastre de a discerne

! niciun Duh!

o ultimă memorie colectivă
pe noi înşine nouă ne-a arătat
aşa cum ne prinsese întâmplarea
în somn şi costume nealeploii
toate aceste veşminte cu franjuri şi silabe neisprăvite
contorsionând jugulara în tentativa de răscumpărare
a enunţului coerent

nu eram păsări... nu eram oameni
ţărâna personală se prăvălea înspre zero
în amonte de prezent unghiile zgâriau plânsul
scheunatul omului împreunat cu jivinele întunericului
naufragiul...

şi am fi vrut să ne căim

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În decembrie se înserează prematur

iată-ne mici
pe bucata îngustându-se de iarnă
fărâma de gheaţă sensibilă
la fenomenul încălzirii globale

şi ce dacă?!
ar putea striga pasărea
şi ce dacă?!
am putea s-o imităm noi

cârduri de cocori rămaşi
imaginaţiei nostalgice
dau ocol silabelor răzleţite
habar nu avem cum timpul
ne ia prin surprindere!

nu aprofundăm
nu ştim nici măcar
dacă boala noastră
se numeşte în vreun fel
dacă este numai inima
în închisoare de decembrie

poate poeţii... poate iubirile lor...

instantaneu
urmele celorlalţi
ne acoperă paşii
liliacul ne strigă pe litere
sufletul altădată comun

se înserează

fără drept de apel
îndepărtarea îşi însuşeşte mimicile
pe care n-a mai încăput intimitatea
un fel de a spune al cosmosului
un fel de a ceda noi

mergem
dincolo de celălalt
cu felinare atârnate de glezne
asemenea condamnaţilor
dâra de lumină sporeşte singurătăţile
destinul acesta – insulă scufundându-se
în mine / în tine
înainte de-a ne fi născut

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psiho-genealogie

ziua pe care o începi
fără nicio amintire concretă
fără de cunoscuţi
doar codul genetic
frica aceasta imensă
cu străşnicie moştenită
din preistorie
când ai tăi
îşi aprindeau felinarele irisului
în jungla burduşită cu explozibil
stăteau la pândă
gesticulând
îşi suportau carnea / declanşau atacul
optima defensivă
onomatopeic chemau lucruri
sufletul din ele
confecţionau iluzii
iluzii şi poeme
adevărate religii:
în felul lor iubeau...
găseau resurse
pentru încă un mâine

peste umerii dezgoliţi s-au aşezat cicatrice
mersul unui timp dizolvat pe alocuri
continuitatea este lanţul acesta invizibil
pe care dacă îl desfăşori
te va întoarce la tine

gesticulând
te temi
încerci marea revoltă
minima dimineaţă
într-un azi
fără nicio amintire particulară
fără de nume
dai la o parte ţărână
scuturi cer
cad păsări
se înalţă oameni
te înseninezi
în felul tău iubeşti

şi

asta

e bine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!