Psiho-genealogie

ziua pe care o începi
fără nicio amintire concretă
fără de cunoscuţi
doar codul genetic
frica aceasta imensă
cu străşnicie moştenită
din preistorie
când ai tăi
îşi aprindeau felinarele irisului
în jungla burduşită cu explozibil
stăteau la pândă
gesticulând
îşi suportau carnea / declanşau atacul
optima defensivă
onomatopeic chemau lucruri
sufletul din ele
confecţionau iluzii
iluzii şi poeme
adevărate religii:
în felul lor iubeau...
găseau resurse
pentru încă un mâine

peste umerii dezgoliţi s-au aşezat cicatrice
mersul unui timp dizolvat pe alocuri
continuitatea este lanţul acesta invizibil
pe care dacă îl desfăşori
te va întoarce la tine

gesticulând
te temi
încerci marea revoltă
minima dimineaţă
într-un azi
fără nicio amintire particulară
fără de nume
dai la o parte ţărână
scuturi cer
cad păsări
se înalţă oameni
te înseninezi
în felul tău iubeşti

şi

asta

e bine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă să fiu în gândul trecătorului de afară! 2

e
o lipsă
o pagină albă
de noiembrie
în toată aglomeraţia în care neputincioasă
îţi încurci mâinile / nepăsarea de la 5
cu sentimentele de la miezul nopţii
înspăimântată amesteci cuvintele
mecanic reţii sensuri / tot felul de informaţii
pentru clipa în care în sfârşit te vei da la o parte
doar de tine văzută îţi vei apropia lucruri / îmbulzeala umană
fără să te mai plângi că lumea asta nebună îţi scapă printre degete...

e o lipsă
o pagină albă
în locul tău şi
golul electrocutează
copacii trec. şi strada trece.
oameni privesc...
dincolo de mătasea cu trunchiuri şi frunze
descoperindu-mi trupul

! străinul acesta frumos
aproape-un-copil / aproape-un-poet
scrie o poveste!

de unde ştie el că eu...
eu nu mă grăbesc... / că am
o masă înaaaaltă cât o grădină
şi muuuulţi trandafiri
şi păsări la fereastră
... scrie o poveste
altfel de unde roiul de fluturi
toată eliberarea / ţipătul straniu al rănii
ieşite din piept / supusă aşezându-se
în iarbă / în rând cu gândurile cerului
căzut pe pământ

nuu... tălpile goale nu sunt
nicio filosofie / nicio metaforă
este dimineaţa aceasta concretă
în care convinsă îmi port goliciunea
spectacolul câmpiei care priveşte... priveşte...
când eu desculţă alerg
niciun minutar nu mai zgârie orele:
nicio contradicţie

străinul acesta
trecătorul acesta
aproape-un-copil / aproape-un-poet
habar nu are că tu exişti
că-mi dai dreptul la singurătate...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care dintre noi

zăpezile îşi lăsau tristeţea să curgă
asemenea unei ape cu nume necunoscut asemenea unei vremi
bolnăvicioase haotice ample contravenind mai tuturor pronosticurilor
într-o zi în care a venit soarele acela neprevăzut

şi oamenii!

contrariaţi doar acceptându-şi oboseala
peste-puterile-lor-chinul-de-moarte-cu-magnolii
târau sănii cu tălpi ruginindu-se-n mers
nu se găsise nimeni să vadă să desemneze
anomalia exista ca un cod genetic legislativ
viermele fără niciun complex
adjudecându-şi locul într-un scenariu
în care oricum nu binele era dat să triumfe

rămăsese totuşi o alee cumva ascunsă
acolo se revărsase o parte neştiută din mine
... poate din noi
de vreme ce fără de voie te făcusem părtaş
sălciilor mele înalte cu capete dezvelind
multe dintre secretele îngerului
focurilor de artificii mai mereu în stare
să încălzească zăpada fără s-o topească în sfârşit
temelor la istorie confundate cu suprema lecţie de supravieţuire

aşa mirajul asigura continuitatea
încă o oră încă un minut...
până la o altă virtuală
revelaţie salutară

nu ştiam
care dintre noi avea să plece primul

pentru orice eventualitate
aranjam floarea în felul meu atât de specific
întârziam estetic asupra detaliilor dintr-un geam

îmi făceam simţită prezenţa

muzical tăcut

pentru totdeauna.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idolatrie (3)

nu-mi mai fac semnul crucii dimineţile
a devenit un gest reflex să-mi trec prin păr mâna
mă scutur de ale tale/ fac tot posibilul
să exclud calea de întoarcere

azi toamna şi-a pierdut intimitatea
mult prea stridentă lumina gutuilor galbene
crizanteme îşi rătăcesc visul
în văzul neiertător al cosmosului

şi nu mă pot privi în icoane/ mă sperii şi fug
dihanie ieşindă în afara timpului... fără de urme...
fără de lume... fără habitat

când diabolic dantela rochiei îmi sabotează feminitatea
îmi întorc spatele/ amputez amintirile... încă o zi să mai apuc

mersul se sparge în oglinzi diforme
bunăoară noaptea aceasta ineficient învelind o rană
mă amestec în colţii pădurii cu trunchiuri mute
şi ochii îşi beau luminile: nu se satură!

oprită la picioarele scării
nu sunt deloc o altă Phoenix:

nicio vedenie/ nicio umbră/ niciun fluture.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este aici

n-a umblat nimeni la ea
cum?! nici frigul de aseară?
nici indiferenţa de azi-dimineaţă?!
amnezia aruncată fără de scrupule
de miile de voci venite dintr-un afară
de pardesiele largi ale trecătorilor
nonşalant trăind / exultând / separând
fără nicio vină/ fără minima incriminare

[un ceas care ticăie – spectator discret al neînţelegerilor tale
o lună rece adusă din urletul lupilor rătăciţi de ei înşişi... ieşiţi din istorie
tu – martor neputincios al conştiinciozităţii de mecanism neprevăzut cu anima...]

fereastra asta oarbă se naşte întruna din mâinile noastre retezate
împrumutând filosofia satârului una pe alta amputându-se
eu... bunăoară tu... în miez de iarnă desăvârşită

şi ne-am spune pe nume...

în ceaţă
pasăre-înjumătăţită creşte
din mimicile invadate de molime
din zăpada ce nu conteneşte să cadă
peste datele noastre identitare
peste destine

dragostea este aici

noi

unde?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crudul adio

Te cunosc crudă la despărţire.
Am văzut că ai plecat
ca un soldat care merge la moarte
fără milă pentru cei care rămân.
Nu mi-ai lăsat nicio speranţă.
Nu ai avut, în acel moment,
puterea să te uiţi la mine.
Apoi, nimic despre tine, cu excepţia spectrului tău,
partener constant, tăcerea ta
înfricoşătoare ca un puţ fără fund.
Şi îmi fac iluzii
că vei putea să mă iubeşti din nou.
Şi te caut doar pe tine, nu aştept
până te vei întoarce,
pentru a te vedea schimbată, lipsită de memorie,
agasată de mine că îndrăznesc să îţi arăt
un drăgăstos şi inutil dispreţ.

poezie celebră de Vincenzo Cardarelli, traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest

toate zilele-acestea în care
nu gândesc / nu simt
în cuvinte
îmi revendic hrana
instinctual / preistoric / onomatopeic
orizontalitatea îşi înalţă
propriul munte
propria legislaţie
mă priveşti abstract
aproape îngrozit
[nu ştii dacă şi mâine...]
îmi iau
porţia de lucruri
vitale
în ritmul sângelui
asezonat
la desenul rupestru
o femeie pe cale de a se naşte
marea aşteptându-şi luna
în aer
ca într-o stâncă
decupez iubirea
compusă
din rochia mea albă
cu măduvă multă desprinzându-se
din seva cosmică
scăpată de îngeri
la izgonirea din raiuri
decretez:
Sentimentul!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine şi totuşi fără...

Cu tine şi totuşi fără,
mi-e bine, rău, greu de spus.
Cu tine şi totuşi fără,
fug şi de răsărit şi de-apus.

Cu tine şi totuşi fără,
frunze îngălbenesc, înverzesc...
Cu tine şi totuşi fără,
vreo şansă să nu-nnebunesc?

Cu tine şi totuşi fără,
cânt, plâng şi dansez în noapte.
Cu tine şi totuşi fără,
astazi, nu mă mai tem de moarte.

Cu tine şi totuşi fără,
îndrăznesc timid să visez.
cu tine şi totuşi fără,
în iluzii vagabondez.

Cu tine şi totuşi fără,
încă învăţ să trăiesc.
Cu tine şi totuşi fără,
wtf... am să reuşesc!

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu spui că eşti un om fără nume. Nu eşti aşa pentru soţia şi copilul tău. Nu vei rămâne aşa pentru mult timp pentru colegii tăi apropiaţi dacă le poţi răspunde la întrebările lor simple când aceştia vin în biroul tău. Tu pentru mine nu eşti fără nume. Să nu rămâi fără nume pentru tine - este un prea trist mod de a fi. Tu îţi cunoşti locul tău în lume şi te evaluezi în mod corect, nu în termenii idealurilor naive ale tinereţii tale, nici în termenii pe care ţi-i imaginezi tu greşit că ar fi idealurile profesorilor tăi.

citat din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nume

De ce, mămico, m-ai abandonat?
Mi-e frig şi-s singurel în pat,
Nu ştiu să zic mamă şi tată
N-am cui să cer un strop de apă.

Sunt mame ce la sânul lor
Îşi cresc din greu al lor odor,
Îl cresc cu greu şi din nimic
De azi pe mâine câte-un pic.

De ce sunt eu printre străini
Născut cu împărţite vini.
De ce în lumea asta mare
Nu eşti să-mi dai o sărutare?

Cu ce-am greşit de m-ai lăsat
În pat străin şi-abandonat
Ca să trăiesc de azi pe mâine
Nebotezat şi fără nume?

Mai sunt copii abandonaţi
Cu numele de înfiaţi,
Dar mângâierea pentru noi
Era mai dulce de la voi.

Sunt trup şi suflet de la tine
Firav si fără nici un nume,
Şi-s în salon băieţi si fete,
Vino mămico... că mi-e sete...

poezie de Vasile Coman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

vedeam lămurit umbrele nopţii printre scaieţi,
plouase zdravăn şi în umezeala călduţă greierii se întreceau
să nu cânte, puneam mâna pe tine, juram ca pe
cei din familie,
nimic nu mă împiedica să-mi doresc moartea,
deşi încărcătura ei spirituală
îmi lua tot cheful,
iubirea peste care se-auzeau ultimele lopeţi de ţărână.

marea,
azi, nu se îndepărtează din camera mea
pot ieşi
pe acoperişul vecin,
cerul pare o geografie confuză de parcă
Dumnezeu s-ar fi răzgândit înainte de Cartea Genezei.

pentru că tu mă faci genial şi iubirea ta
scoate tot ce-i mai frumos din mine fără să pretindă nimic,
pentru că m-aş simţi inutil dacă lacrimile tale
nu ar cădea pe umărul meu şi carnea dulce
de om n-ar sfârâi în interiorul conştiinţei, unde ceva
spiritual nu s-ar trezi să-mi spună că ocaziile se răzbună,
dar în cazul tău reprezintă felul în care fiinţa umană încearcă să treacă,

pentru că nimic fără Dumnezeu înseamnă nimic fără iubire,
iar nimic fără iubire înseamnă nimic fără tine şi pentru că
atunci când fizic suferinţa depăşeşte speranţa de viaţă primită
la naştere, când am început să căutăm tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte,

pentru că toate aceste lucruri înseamnă de fapt
un întreg pe care nu-l poţi împărţi fără să inventezi
alte lumi,
iată de ce eşti singura în stare să spere,
să nu se laude, să sufere totul, să ierte în felul naturii noastre divine,
care de mii de ani lasă lumea mai bună...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiam că o să vină

şi zilele acelea în care o să trec
pe lângă cireş fără să-l suspectez
de posibilitatea florii
de trecerea ei de o parte şi de alta
ca un ştreang oblăduitor al rănilor mele

într-un gest reflex o să mângâi
locul pe unde au plecat atâţia înainte-mi
cu irisul întors spre ceva... cine ştie?!... poate spre pajiştea de păpădii
miraculos răsărită de sub şinele tramvaiului

am să-mi amintesc într-o doară de tine
ca şi cum niciodată nu te-aş fi cunoscut altfel
decât printr-o sticlă groasă monocromă
păstrând gâtuit sufletul... distanţele ireconciliabile

în tentativa grotescă a păsării albe
născute subit din marea barieră afectivă
temerară deasupra nimicului

şi inima mea avea să staţioneze
în turla cu ecou şi mireasmă de mărgăritare
într-o seară înnoptându-se luminat
când porţile s-au deschis în iluzie

şi oamenii
s-au îmbrăţişat
în sfârşit!
fără de măşti
fără de teama
că insidios
îşi vor da
moarte.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveţi grijă de voi, cu blândeţe şi generozitate. Mâncaţi ceea ce vreţi să mâncaţi. Dormiţi cât vreţi. Energizaţi-vă la toate nivelele fiinţei voastre. Nu faceţi compromisuri. Dedicaţi-vă vouă înşivă. Faceţi-o timp de o oră pe zi, în fiecare zi fără nicio excepţie. Sau faceţi-o timp de o zi, în fiecare săptămână, fără nicio excepţie. Acordaţi-vă vouă înşivă acest timp ca pe un dar. În felul acesta, vă cunoaşteţi pe voi înşivă. În felul acesta, realizaţi o dăruire plină de abnegaţie faţă de voi înşivă.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea fără de somn

fără de vise
fără de dragoste
cea rătăcită prin firescul clipelor
cea neîntrebată
nelocuită
cea fără de limite
cea fără timp
ca un ceas defect
ce atârnă pe zidul unei lumi
roase de invidie
cea care a strigat în pustiu
cea care s-a hrănit cu praf
când vântul i-a spulberat speranţele
cea neîntoarsă din drum
neclintită în dorinţe
ca un beţiv care-şi cheltuieşte banii
ca să guste noroiul din şanţ

,, cea fără de somn''
aşa cum o numeşte un pictor
când îşi amestecă toate culorile
şi se plânge de timp
că absoarbe ca un burete
tot albul pânzei
cea fără de lumină
îngenuncheată în faţa destinului
caută cu lăcomie să mestece
începutul unui poem
despre care
nicio inimă nu îşi va aminti

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtcircuit

track-uri

dintr-un western psycho peste

track-urile mele afective

în toamna asta fără viitor

facem planuri pentru

confortul nostru psihic

facem planuri ca să nu treacă ziua

fără să nu ne fi

zbătut

măcar puţin

dar vine încă o dimineaţă

cu teroare

încă o dimineaţă în care

tot psihedelismul a dispărut

frigiderul e gol

şi ochii tăi s-au golit

de afecţiune

şi atunci ce

în ce iluzie să ne mai bălăcim

ce discurs motivaţional să ne mai ajute

ce formulă magică

doar mici artificii erotice

doar câteva

secunde de atenţie

din când în când

ca să ne ţină

pe linia de plutire

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declic

viaţa care începe
în dreptul unui vals
asemenea sufletului conceput
să nu aibă loc într-un trup
străbate zidurile acestea
bunăoară închisoarea din tine
toate cântecele strangulate fără de ţipăt
printre molecule de nisip de metal şi din carne
pune ape morţilor mult-prea-însetaţi-săracii
şi e bine!

dar, tu, pescăruşule, când ai de gând să (mă) recunoşti?

poate în dimineaţa aceea de iunie cu mireasmă de iasomie atârnată de tălpi
care se va întoarce ea odată şi odată...

eram mici... eram aşa de copii
casa îşi avea misterele ei... de nu vor fi fost miracole...
în pământ răscolit cioburi de smarald... câte-o coropişniţă
nefrica noastră de a scormoni în străbuni fără să ne ardă... fără să ne doară
leagănul ne-a purtat universali fără nicio distincţie de gen... de specii...
când ne-am trezit crescuserăm suficient de mult
cât să avem valsul propriu

ne-am avântat
şi rusalcele au argintat lacurile
pe frunze uriaşe de brusturi câte o memorie ancestrală
locul acela unde Dumnezeu zămisleşte troiţe

fără să ne pese am alergat desculţi şi goi
mărăcinii ne împrospătau sângele
pregăteau existenţa noastră aristocrată

suficient de sus la debarcader
umbreluţe şi gesturi
gentilomi purtând pe chip
surâsul interminabil al domniţelor roz
acest amestec de enigmă şi corali
la asfinţirea aurie a timpului peste noapte

un vapor cu franjuri multicolore
a încurajat curcubeul să răsară
în fapt viaţa aceasta
declanşându-se cu un vals

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viaţa-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!

Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poţi zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viaţa ta-i hai-hui!

Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ţi tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!

Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis şi forţă, viaţa-ţi joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreţie, nu e nici penibil!

Fără infinit, n-ai parte de finit,
Fără start, nu-i, Doamne, nici sfârşit,
Fără Diavol, nu-i nici Dumnezeu,
Fără Tine, Mamă, nu-s nici eu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aminteşti astă vară?

Draperiile erau încă trase şi lumina se furişa ca o fată virgină
Care fuge de-acasă fără nicio şansă s-o opreşti din drumul ei

Se lumina, se lumina într-un fel fără judecată, fără coerenţă
Şi cât aş fi vrut să ţin piept, cât aş fi încercat cu mâna să văd
Dacă arde sau nu, m-am lipit de fruntea ta ca de-o cale ferată

La fel de inevitabil, am luat puţine lucruri cu mine ca atunci
Când plec în vacanţă pe nepregătite şi arunc în valiză strictul necesar
Aproape fără să gândesc. Iar eu de-acum eram placată cu tine

Nu aveam nevoie de haine, farduri, bijuterii, pielea-mi strălucea
Ca în zilele când marea în bătaia soarelui parea un corp de femeie
Şi tu te aruncai nebuneşte când într-una, când într-alta şi mereu
Întrebai când ieşeai: Azi în cine am înotat?

Iar eu nu puteam să-ţi redau în cuvinte lipsa oxigenului, pur şi simplu
Cât aş fi căutat în dicţionare nu găseam decât o marea adâncime
Sinonimă cu moartea, mă prefăceam că totul e bine şi zâmbeam
Fără nicio judecată ca o fată virgină care fuge de-acasă

Îţi aminteşti astă vară?
După ce ai plecat urmele paşilor tăi răsunau ca nişte clopote
Pe timp de holeră, de-atunci nimeni nu se mai apropie de mine

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără iubire

chiar şi florile vor învăţa să trăiască
atunci când vor fi sigure că sentimentul acela
le-ar fi pervertit sufletul
[asta să însemne că despre altceva era vorba?!]

cvasiascetice se vor plânge poetic unei păsări
ea însăşi însingurată în nestatornicia făţărnicită a oamenilor

vor tăcea discret aproape estetic
îşi vor elibera cuiburile de moloz
cum eu prezentul acesta de toate detaliile

în dimineaţa ce va să vină în faţa ta voi fi
năluca parfumată în sandale galbene fără crizanteme
împrumutându-mi nuanţele unui cer rămas
anemic / prin surprindere luat fiind
de lipsa omului

se vor ţine după mine câteva vrăbii
şi ele printr-o bună întâmplare evadate
din strânsura pumnului celui care – spun unii
ar fi împărtăşit înclinaţii nobile

vei lua tramvaiul de la prima
omiţând că nu pe acolo drumul se cuvenea a trece
nu te va simţi nimeni... nici măcar tu
totul se va derula cu o normalitate bolnavă

între timp

îmi voi umple jumătatea de umbră
cu miracolul florilor-păsări

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ierarhii

lucrul cel mai grav
nu este impregnarea în piele
această greşeală de suprafaţă
omisibilă printr-o concesie minoră

la o adică pământul însuşi ar putea renunţa la o manta-două
chiar dacă lupul îşi schimbă blana... năravul ba
şi crezi că şerpii ieşiţi din piei ajung printr-o reacţie minimală
porumbeii paşnici invadându-ne umerii şi singurătăţile

sau poate că omul

omul se amăgeşte că astfel
va prinde măcar şi o margine de eternitate
nefericit cum este... doar lacom... nepriceput
cu greu îi va mai da drumul uitând că
Frumuseţea exclude stările precare de asediu

între timp

adevărul se va menţine între limitele proprii "de aici şi până acolo"
această secvenţă niciodată vizibilă cu ochiul liber al novicelui

gândurile vor intra într-un fel de travaliu
ne vom face că nu ne-am cunoscut vreodată
laşitatea ta îmi va impune
codul de onoare / cosmosul acesta
în lăuntrul căruia tu nu vei pătrunde vreodată!

vei lansa poveşti pseudoadevărate despre platoşele mele
despre orgolii... inconştienţe... atâtea nirvane subtile ignorate
te vor crede unii... alţii... mai căzuţi decât tine

fără să mă simt cotropită voi lăsa puzderia de ceruri
să-mi acopere golurile lăsate... aceste minireliefuri
susceptibile de a primi justificare estetică

fără cale de întoarcere către ale mele
vei înţelege... desigur... în felul tău...

mult mai gravă impregnarea aceasta
în identitate...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!