De-a-mpiedicatelea

file de jurnal afectiv

ne facem mici
cu răsuflarea proprie atingem pământul
îi dăm o parte din noi/ 10 la purtare
mai toate lecţiile dobândite
în existenţe miniaturale

ne doare
nu ştim să ducem
copacul la bun sfârşit
ramurile noastre/ mâinile lui
atâtea secole în stadiu de proiect

prea departe
dimineaţa aceasta în care ne trezim
ingenui încercăm să fim
în prelungirea a ceva
a mai rămas de ieri
puţin-vis-de-copil
puţină iarbă
atâta durere catifelată
care ne ţine

prea departe îmi eşti
prea departe îmi sunt
străina care pentru 2 bănuţi
pe sine cu sine s-ar trăda:
adu-mă în mine!

alţi paşi
sub acoperire de zăpadă
sau de puşcă
ploile desprinzând epiderme
până la stratul ultim
din care îţi ţipi TU

asfixiate poemele cad vii
în goana trenului neştiutor
de-ale omului
bunăoară clipa mea / ta sidefată
în timpul tău / meu cenuşiu

realitatea se face înaltă
lipsim fereastra de jumătate din fluturi
un oraş altfel ia în posesiune
sălbaticiţii ochi pierduţi în icoane
în păduri de mangrove ne descurcăm

legaţi la lumină
desculţaţi de noi
ne punem stavilă
poate că moartea
o să se-mpiedice
şi o să ne fie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!