Oare am înţeles ce înseamnă să fii sclav?

o frunză ştie că-i legată de copac
dar asta nu-i ştirbeşte demnitatea de-a fi frunză
căci libertatea-înseamnă rupere şi moarte
şi orice frunză îşi visează nemurirea

o pasăre străpunge cerul, e libertatea în mişcare
o pană cade, dar ea, pasărea nu moare
şi prinsă între cuib şi înălţare
ea uită că îşi smulge carnea ce-o oferă de mâncare

ştiam că nimeni nu-mi opreşte mersul către mâine
dar mâinele e deja ieri şi moare-încet
cu rădăcinile înfipte în pământ
privesc înaltul şi observ că n-am nici un regret

ştiam că nu sunt liber, prea multe duc în spate
dar alergam prin viaţă ştiind moartea departe
acum o simt aproape, rugina-n carne muşcă
ce este libertatea când viaţa-i doar o cuşcă?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cinică

Eu cad frunză
tu cazi frunză
el cade frunză

Ea taie frunze la câini

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt frunză

o frunză stingheră
în palmă îmi cade
căderea ei mută mă doare mă
roade

pătrunde în carne să-mi
ardă de-a valma
şi mâna-ncleştată
şi ochiul şi
palma

iar moartea porneşte
să-mi cate ocol
mi-adulmecă
trupul nevolnic şi
gol

sunt una cu frunza
ce-n palmă o strâng
sunt una cu frunza
ce moare şi
plâng

şi-acum înţeleg ce
anume mă doare
sunt singur şi
veşted sunt frunza
ce moare

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

"Moartea este originea unei alte vieţi."
Montaigne

Cel ce moare cade în viaţă
Viaţa priveşte-o ca un vis
Iar moartea trezirea ce-i în faţă
Origine înspre infern ori paradis.

E o despărţire a materiei de viaţă
Triumful sufletului, aceasta este ea
Obişnuieşte-te cu gândul ce-i în faţă
Moartea-i un bine când te va lua.

Fieştecare zi a vieţii noastre spun
E un pas făcut înspre trezire
E-o mângâiere dacă mori cu nume bun
Când îţi rămâne pe pământ o vie amintire.

Mulţi fug de moarte, dar aleargă după ea
Un muritor nu ştie el cât va trăi
Nici nu şti pe ce cale moartea i să-l ea
Nu-i sigur că în altă zi că n-o sfârşi.

Nici un muritor nu îşi cunoaşte ceasul
Aşteaptă moartea oriunde, oricând
Refugiu este când mizerabilii dau glasul
Deci nu trăi cu îngrozitorul gând.

Să-ţi fie moartea pe măsura vieţii tale
Atâta doar pe lumea asta să doreşti
Căci nu-ţi ia daruri moartea când apare
Dar nu-i totuna câine de sfârşeşti.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mersul soarelui pe boltă

credeam că sunt o stâncă-n viaţa ta
dar stâncile sunt primele ce cad la datorie
căci vânturile, ploile, îngheţul
muşcă încet, încet din carnea sa

credeam că sunt cuvânt în poezia vieţii
dar poeziile se sting ca lumânarea în fereastră
mă strâng şi din tot versul mai rămâne doar un punct
ce va fi şters odată cu-amintirea sa

cândva credeam că lumea este bună
dar lumea îşi vedea de-ale ei
căldura soarelui topeşte ceaţa toamnei
sunt ceaţa ce curând va dispărea

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am timp

Dumnezeu ştie. nu am timp de fleacuri. luaţi dragostea din calea mea
lăsaţi-mă să-mi văd de treabă. atât multă treabă. aş putea să vă răspund dar nu am timp
viaţa asta e atât de scurtă şi am atâtea de făcut.

învăţ. acumulez. atât de multe de învăţat. şi atât de puţin timp.
viaţa trece pe lângă mine. nu se întreabă dacă eu văd ce e în jur, dacă am timp să observ
şi sincer nu am timp nici să privesc cerul, nici ce e în jur. alerg către destinaţie

acum am timp. ştiu atât de multe şi am uitat atât de multe încât mă întreb dacă a meritat
aş vrea să ştiu cum arată un răsărit în plină iarnă dar nu mai există o altă iarnă pentru mine.
aş vrea să strivesc un fir de iarbă între dinţi să-i simt gustul, dar nu va mai fi o nouă primăvară

acum am timp şi pentru mine şi pentru alţii. mai bine zis am timp să mor
viaţa a trecut pe lângă mine luând cu ea răsărituri şi apusuri, gusturi, mirosuri, atingeri pierdute
am atât de multe de spus şi atât de puţine întrebări. acum am timp. degeaba.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Cânt pe inimă ca pe-o frunză de fag
Stau oamenii-n drum să m-audă cum cânt,
Se uită unii la alţii tăcuţi
Şi se-ntreabă ce pasăre sunt.

E prea mult cântec împrejurul nostru,
L-ascult cu ei şi nu-l mai înţeleg,
Parcă m-aş fi temut să rup o frunză
Şi am cântat dintr-un copac întreg.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit

exact asta cred că îşi doresc şi ei. norii când ostenesc îşi lasă ploile pe unde îi apucă
şi mor. lacrimile duc ultima picătură cu ele. rămâne doar un abur uşor
iar cerul pare că nu ştie nimic. nici măcar nu se încruntă

seceta a ucis orice urmă de normalitate din suflet. priveşti igrasia soioasă
şi consideri că numai zăbrelele mai pot opri degradarea totală
dar şi rugina roade pe tăcute. şi-atunci clachezi.
realizezi că morbul distrugerii face parte integrantă din ciclul vieţii

Doamne, lasă-mi cerul să plâng şi pământul să mă soarbă, dar Doamne
lasă şi un bob de dreptate pe pământul asta pustiit, că poate
reuşesc să înverzesc ca să nu-mi pară rău c-am pătimit...

căutând locul în care de sufletul tău eşti mai aproape...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihna de la capătul drumului

poate că... ştiu. mulţi sunt speriaţi... şi eu sunt
dar asta nu mă poate opri. nimeni nu poate opri timpul în loc
se ştie că orice fenomen are o finalitate.
şi viaţa e tot un fenomen. fenomenal aş putea spune
vezi tineri în jur. nu mai au răbdare
vor totul. repede.
se uită la tine. nu te înţeleg
dar asta e treaba lor. nu trebuie să le explici nimic
nici nu ar avea răbdare să asculte
eu uită că şi tu ai fost ca ei
şi uneori chiar şi tu uiţi
uiţi pentru că acum acum ai mai multă răbdare
şi altă înţelegere a lucrurilor
acum ştii că orice ai face, soare îşi vede de ale lui
nu are nici condică de semnat
nici tramvai de prins
şi nici concediu magnific de organizat
aerul e respirabil sau nu
apa e potabilă sau nu
viaţa e trăibilă sau nu, dar ea,
ea se merită trăită
şi atunci când se termină bateriile
înţelegi că ai ajuns
la capăt
şi îţi iei o binemeritată pauză

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

eram şi cântec, şi cuvânt
eram şi aer, eram ape
dar nu ştiam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ

eram, scânteie, eram gând
şi degete eram pe clape
dar nu ştiam prin ce supape
mă vei turna în om de rând

azi sunt şi zâmbet, şi alint
şi lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu ştiu de eşti aproape
ori mai departe ca oricând...

poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescut pentru a fi liber

din păcate, libertatea este moartă şi ei uită să scrie anunţul în ziare
dar, curios, ziarele sunt pline de ştiri despre orice
şi chiar şi necrologuri pe paginile dedicate

dicţionarele nu mai sunt la putere, cuvintele sunt parcă mai goale de conţinut
şi lumea nu reacţionează, o ceaţă somnolentă cuprinde minţile
încât te întrebi dacă toţi vom putea trece prin strungă

floraria e plină de ghivece. ghivecele sunt pline de flori deosebite
florile cresc aşa cum cred ele că e bine, inundând lumea de parfum şi culoare
dar din păcate, florile sunt crescute în ghivece. ele nu ştiu ce înseamnă libertatea

fericiţi cei ce au gustat sălbăticia chiar dacă libertatea era doar un vis

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cade câte-o frunză...

Mai cade câte-o frunză ruptă,
Din pomul şi aşa prea gol
Şi în căderea ei foşnită
Mor visele strânse în stol.

Mai cade câte-o frunză verde,
Copacul este întristat,
E-atât de gol că nu ai crede
C-a fost cândva cel mai bărbat.

Mai cade şi câte o creangă,
S-a rupt din uscăciunea ei,
Lăsând coroana prea beteagă,
Lăsând mai rare flori de tei.

Mai cade câte-o frunză udă,
Înlăcrimate dimineţi,
Vântul când trece nu ascultă
Povestea ei cu ochii beţi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? M-am întrebat
Pe mine când iar, singur,
Stăteam cu mine-îngândurat
Ca mintea să-mi asigur.

Sunt doar un boţ de lut trântit
Pe-o roată-ameţitoare
De un Olar ce-a-îngăduit
O urmă de suflare.

Sunt doar o stâncă seacă pus
Pe-un băţ uscat, de paie,
Ce doar priveşte-un pic prea sus
Ca cerul să îndoaie.

Sunt doar un bolovan ce vrea
Mai sus să urce, dară
Pe paiul ce-i subţire, prea
Greu cade când să sară.

Pământ prea moale-s, roditor
Doar de un praf subţire
Care se-aşterne-întâmplător
Ca noaptea,-n amorţire.

Un foc de frunze fără de
Vreo gură să m-adape
Cu-o frunză ce se desprinde
În vânt ca să se scape.

Ce corp de carne zămislit
Răspunzător şi bine,
Dar care nu-i deloc păzit
De furtuna ce vine.

Ce pot să fac să mă-întăresc,
Ce vraje, ce cântare,
Ce parte ştiu să pregătesc
Când văd că totul moare?

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim aroganţa celor puternici

copacii ştiu ce-i închisoarea
cu rădăcinile înfipte bine în pământ
iar frunzelor le este dată libertatea
să plece către alte zări – sau în mormânt
dar cei din închisoare-s mai puternici

în visele mele casele sunt verzi
de la preaplinul vieţii care izbândeşte
ferestrele sunt cupe mari de flori
în care soarele în asfinţit se oglindeşte
şi luna-în taina nopţii străluceşte

cerul din ochii mei este mereu albastru
şi luminos, chiar dacă norii trec să-i cureţe obrazul
mi-e sufletu-însetat de-a lui tăcere
aştept să cearnă ploaie să împrăştie urâtul
uitărilor ce săpa temelia vieţii

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

o frunză aproape

o frunză aproape albă atinge
pleoapa fără intenţie - «pardon»
şi trece mai departe, aparent
grăbită
îşi priveşte ceasul… «cât e…» – zic
«iarnă fără douăzeci şi două de amurguri»
răspunde şoptit
un vânt aşteptând pensionarea, tuşind
îşi drege glasul şi… «eşti
în urmă, fato, zău…»

frasin curat de singur
nud
îşi întinde încheieturile
«bună dimi…, fum străin.» pardon
eu sunt ceaţa
Eu sunt
ceaţa

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă, frunziţă scundă

Când sunt veselă, când tristă într-o toamnă ce abundă,
Ce îşi pierde ziua lungă, dintr-un veac, într-o secundă,
Şi îşi iroseşte frunza creionată în rugini,
Când un vânt cu zgomot smulge mărăcini din rădăcini.

Da îmi port în gri veşmântul cu-mprumut din bolta sură,
Şi strivesc sub talpa-mi rece - cer clemenţă - o făptură
Ce s-a pitulat plăpândă sub o frunză de arţar,
De s-a-nfiorat de spaimă şi molidul suliţar.

Nu am vrut... şi-o frunză moale mă străpunge mustrătoare,
Cu un scâncet de aramă, m-a avertizat că moare
Dacă mai înăbuş inimi mititele şi în frici...
Şi jenată mă cuprinde o durere ca de bici.

Iartă-mă frunziţă scundă, şi tu gândăcel sărmane,
Că te-am dus în veşnicie în condiţii inumane,
Iartă-mă pădure rară că ţi-am sfărâmat o frunză,
Să mă ierte cititorul dacă par de-un timp, confuză...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde crud

în fiecare trunchi de copac se ascunde o femeie
căci numai ea ştie cum să-ţi cuprindă umbra cu braţele
şi să-ţi ostoiască întrebările susurate cu tandreţe
deşertul este o pedeapsă prea uşoară
pentru toţi cei care uită îmbrăţişarea
şi lumina unui surâs
doar bărbaţii care urăsc femeile
îşi ascut topoarele şi drujbele
sfârtecând carnea lemnului
noi, ceilalţi,
semănăm seminţele
din care vor creşte alte femei
purtând cerul pe braţe
şi pământ pe tălpile grele
undeva în adânc,
se prefigurează liniştea.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza veşniciei

Frunze parfumate cu miros de fum
Cad înfiorate la margine de drum,
Trec maşini, căruţe, vântul le ridică,
Le zburleşte forma şi forma le strică.

O fată se apleacă să ia o petală,
Devine de-odată prea sentimentală,
Culoare şi mirosuri chiar de-s trecătoare
Sunt de crizanteme, din grădina-i mare.

Ce păcat? Îşi spune, iarna vine-acuş,
Frunzele de urcă, sus, pe derdeluş,
Nici o săniuţă nu le duce-n spate,
Joaca lor de viaţă, e joaca de moarte!

Un bătrân se-ntreabă de-i frunză în vânt,
Răspunsul îi vine din guri de pământ,
Eşti frunză aleasă sub soare, pe câmpie,
Când timpu-şi rupe coasta intri-n veşnicie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lazăre, vino afară!

poruncă este rugămintea ta, şi n-am pricină să mă fac că-s surd
te aud şi simt cum lăcrimează ochiul sfânt
dar Doamne, nimeni de pe-acest pământ nu vrea ca să mă vadă viu.

poate că sora mea oftează, poate că maica plânge-n pumni
poate că cei câţiva prieteni se-întreabă de ce eu, de ce aşa curând
dar Doamne cum pot să ies din mormânt şi să îţi văd pe faţă suferinţa?

trecut-am pân' la moarte printre toţi aşa cum soarele îşi face drum pe cer
dar nimeni nu s-a dat în lături să îmi facă loc şi norii au fost pe cerul meu
mai bine mort căci aş muri din nou văzându-ţi chinul tipărit în trup

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!