Sunt frunză

o frunză stingheră
în palmă îmi cade
căderea ei mută mă doare mă
roade

pătrunde în carne să-mi
ardă de-a valma
şi mâna-ncleştată
şi ochiul şi
palma

iar moartea porneşte
să-mi cate ocol
mi-adulmecă
trupul nevolnic şi
gol

sunt una cu frunza
ce-n palmă o strâng
sunt una cu frunza
ce moare şi
plâng

şi-acum înţeleg ce
anume mă doare
sunt singur şi
veşted sunt frunza
ce moare

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti arborele...

Eşti arbore...
Sunt frunza ta
Şi-mi contenesc chemarea...
Sunt frunza ta
Şi nu am curajul să definesc...
iubirea dintre mine
şi fiinţa mea..
Sunt o frunză ca oricare alta
dar nu asemeni
Pentru că taina mă face să-mi
trag seva din tine.
Priveste în jurul tău şi vei vedea
Sute de frunze.. dar nu ca mine...
Un glas trist şi singur
se-aude de pe-o culme:
"Sunt singură dar sunt cu tine arbore"...
Frunza suspină, amorţeşte
dar sufletul nu moare!
Din cenuşa amorţelii,
frunza se va naşte
în primăvara următoare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în aşteptarea toamnei

Păleşte frunza din copaci,
Iar câte una s-a sfrijit
Şi nu mai sunt holde cu maci
Pe şesu-ntins şi însorit.

Gustar deodată s-a ivit,
Păstăi crapate pe araci,
Păleşte frunza din copaci
Şi câte una s-a sfrijit.

Eu, am un of nemărginit
Că nu avem ce pune-n saci
Din plaiul nostru pustiit,
Ţăranii noştri sunt săraci.

Păleşte frunza din copaci

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând

Eşti frunza care cade lin în palma mea
Jertfită vântului rătăcitor;
Eşti ploaie albă de cireşi în floare
Ce mi se-anină-n firele de păr.
Eşti frunza care cade lin
Să-mi steie la picioare
Chemată de-al pământului ecou;
Eşti iarba-naltă unduind în soare
Ce-mbrăţişează moale trupul meu.
Şi când la rându-mi fi-voi frunză
Smulsă din ram
Căzând rotit...
A cui să fie mâna care mă va culege
În sfârşit?

poezie de Viorel Mitea (8 februarie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza iubăreaţă

Nu sunt frunza nimănui,
Eu sunt frunza dorului,
A dorului şi-a iubirii
Din inima omenirii.

Luminez pe unde trec,
Niciodată nu mă-nec,
Vântul mă poartă în zare,
Nu mă pune la-ncercare.

N-am aripi dar am lumină
În inima mea senină,
Merg cu ciocârlia-n zare
Lipită de-a ei cântare.

Cerul mai aduce frunze,
Mă prinde uşor în buze,
Apoi fluieră-a lui viers
De s-aude-n univers.

- Am o frunză iubăreaţă,
Este pătrunsă de viaţă,
De viaţă şi de dor
În al soarelui pridvor.

Nu e frunza nimănui,
Este frunza cerului,
Se lipeşte omeneşte
De sufletul ce-o iubeşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi această frunză

Atunci cand cade frunza pornita sa rastoarne
Intreaga roata a lumii si fiecare pom
O simt ca mi se rupe din sange si din carne
Si mi se face mila de lume si de om.

Si mi se face mila de mine si de tine
Si frunza care cade ma-nebuneste iar
Si –apoi de-atatea lacrimi imi e putin mai bine
Si mi se desfrunzeste pe trup un calendar.

Si nu se mai intampla nimic din cele sfinte
Doar frunza care cade in dulce hodoronc
Si nu mai am putere si nu mai am cuvinte
Si fiecare fibra rasuna ca un gong.

Opriti pe creanga frunza, destul cu-atata toamna,
Destul cu-atata ceata si oameni neciteti
Opriti aceasta frunza de foc ce ma condamna
Sa stiu masura scurtei mele vieti.

poezie celebră de Adrian Păunescu din "Manifest pentru mileniul trei", vol II, ed. Eminescu, Bucuresti, 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veninul lor

mă doare palma uneori de vechi cuvinte
şi degetele-mi sunt uitate in trecut
ma doare sangele -n boboci pe lujeri
cand ochii infloresc in lacrime de lut.

mă doare moartea ce rasare-n vrejuri
şi anii ei-si-mplanta in lastari
din limba ei de sarpe ce cuvanta
rasare alta rana in copaci amari.

din frunza verdelui izvor, laguna
se-aud adancuri chicotind ferici
de n-ar fi amintirea-n crusta un jaratec
ar fi un susur izvorand in irisi dulci.

plâng şi se usuca spini-n seva
veninul lor ca mierea-n ploi curgand
în palmele muscate de cuvinte
mormintele cu moartea lor murind.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza din palma

Pumnul ce bătuse neîncetat în uşă
se desfăcuse brusc...
Posesorul lui îşi amintise
că traiectoria destinului său
ar putea să se deformeze
sau chiar să se desprindă de palmă...
Şi atunci ce folos că uşa se va deschide?
Privise în palmă şi-i păruse
că vede nervurile unei frunze...
Două erau mai pronunţate.
Începeau departe una de alta
Una era aproape dreaptă,
iar cealaltă îşi înclina curbura spre ea
ca într-un punct să o tangenteze
şi să o încolăcească ca o liană infinită.
Pentru o clipă gîndi
că una din aceste două traiectorii
nu-i aparţine...
O fi uitat-o cel de după uşă.
În palma sa avea două destine...
Înţelese că trebuie să o facă
din nou pumn şi să bată în uşă.

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna vieţii

În toamna vieţii sunt frunza ce cade,
Acest ultim poet ce stă pe baricade
Iubind ca un nebun versul şi femeia,
Şi cuţitul ce taie cu nerv orhideea.

Iar totul îmi pare acum un Mordor,
Sunt sufletul trist şi mereu călator
La lăsarea serii neştiută de nimenea,
Sunt frunza ce cade, povara cea grea.

Poveşti apuse de viaţă sau dor,
În mine totul este un imens nor
Orhideea-i pe masă, printre suspine
Eu zac pe jos, şi cuţitul e-n mine!

poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de toamnă

A mai trecut o vară şi atât de mult mă doare,
Că nu te-am întâlnit pe nicăieri pe unde-am fost,
Mă doare floarea, frunza veştejită care moare,
Şi lacrima ce vântul toamnei o usucă fără rost,

Mă doare frunza care-n zbor te-a mângâiat pe pleoape,
Şi salcia care se-apleacă trist în calea ta
Şi-aştept groparul cel de frunze să mă-ngroape,
Într-un mormânt de frunze, printre ploi, pe undeva,

Mă doare toamna-n care mi-e atât de dor de tine,
În care eu voi rătăci prin munţi şi văi adânci
Şi-am să mă rog ca să găseşti cărarea înspre mine,
Când eu voi fi căzut, vânat de vulturi printre stânci.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza căzută

din vise, idealuri şi din flori
viaţa am clădit în doi
cu multă trudă-n temelie
şi inocenţă în privire

nu am ştiut că timpu-alege
şi roadele le va culege
cuvânt având doar un destin
care de multe ori e chin

şi-acum sunt frunza cea căzută
privesc de jos ziua trecută
întunecat cer.... o clepsidră
aş vrea o uşă să-mi deschidă

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Frunza"

“Noaptea mă-nghite sub frunze de mort,
Şi-adorm sub copacii ce pe umeri îi port.
Mă scald în vecia blândă, de ieri;
Aşteptându-mi sentinţa la capăt de seri.

Viaţa mă doare … mă lasă cu răni,
Iar pe masă aşteaptă mormanul de căni …
Ca timpul să tot curgă în ele,
Iar eu să mă-nnalţ, curajos, înspre stele.

Şi a ruginit sub ploaie de timp,
Corpul … sub aura înnălţată pe ghimp,
De cristal … de sferă … de trandafir,
De oameni ce se-ndreaptă spre fluviul de mir.

Pe câmpul plin cu praf de rugină,
Ia naştere, iarăşi, un corp de felină;
Ce devorează în aşteptare:
Un chip de fantomă … un chip ce mă doare.

Frunza m-atinge … rugină îmi dă.
Pierdut sunt acum în mulţimea nevidă.
Născându-mă din trupul meu … tresar,
Şi-mi caut privirea într-o lume cu har.”

poezie de Marius Surleac
Adăugat de Andreea Murgu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, inima doare...

Uneori, inima doare,
Ochii plâng de disperare,
Gândurile sunt amare
Şi simţi că sufletul moare.

Când nici o rază de soare
Nu-ţi aduce alinare,
Uneori, inima doare,
Ochii plâng de disperare

Cu mii de mărgăritare,
Dar toate sunt trecătoare
Şi când soarele apare,
Ne gândim cu nepăsare

Uneori, inima doare...

rondel de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Padurea

Cu lacrimi mari si calde azi copacii plang,
iar fiecare frunza care cade... doare,
Raze de soare triste se rasfrang
peste padurea care parca iarasi moare.

S-a transformat tot sangele si auru-n rugina,
Iar crengile, salbatice stihii, se-nalta catre cer
cersind in liniste, o picatura de lumina.

Un vultur mandru se inalta sfidator,
In rotocoale falnice brazdand vazduhul,
Pe balta fumurie doua rate ratacite... mecaie usor.

Un coiot (domesticit) obosit de-atata toamna,
Si-a facut culcus din frunze moi,
Si fara nici o grija hotari, macar putin, de-amiaz sa doarma.

Am plans si noi o clipa cu padurea intristata,
I-am mangaiat cu pasi domoli pe-alei cararea,
Si i-am soptit duios, in taina, ca noi niciodata,
nicicand, nu-i vom uita infatisarea.

Cu lacrimi mari si calde azi copacii plang,
iar fiecare frunza care cade... doare,
Raze de soare vesel se rasfrang
peste padurea care niciodata si nicicand nu moare.

poezie de Marius Alexandru (8 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare

Mă doare-un rug de sânge în piept,
Mă doare-un vaiet prelins nedrept,
Mă doare-al meu dor arcuit
Din vise ce-n drum s-au răsucit.

Mă doare buza din călcâie,
Mă doare gândul care suie,
Mă doare şoapta din oglindă
Din seri când aşteptam în tindă.

Mă doare lacrima de gheaţă,
Mă doare pasul meu prin ceaţă,
Mă doare fruntea prinsă-n nor
Şi-al apelor murmur uşor.

Mă doare când n-aş vrea să doară,
Mă doare-n iarnă, primăvară,
Mă doare frunza greu rănită
Din toamn-abia întâlnită.

Şi, zău, c-aş vrea să nu mă doară,
Să-mi fie aripa uşoară,
Să sorb din roua dimineţii,
Să aflu tot secretul vieţii.

poezie de Ştefania Burnea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se leagănă frunza de nuc

Se leagănă frunza de nuc,
Norii negri se duc.
Se leagănă frunza de soc
Şi răsare steaua cea cu noroc.

Se leagănă frunza de plop
Şi lumea îmi pare un strop.
Se leagănă frunza de tei
Şi stropul se odihneşte în ochii tăi.

Bate vântul tot mai lin,
Se leagănă floarea de crin.
Se leagănă aşa uşor
Şi-mi aduce aminte de al meu dor.

poezie de Vladimir Potlog (23 iulie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analogie

Tu eşti toamna cea frumoasă,
Eu sunt vara călduroasă,
Tu frunza cea ruginie,
Eu albastrul din făclie,
Tu eşti strugure şi must,
Eu sunt verdele arbust,
Tu eşti vişiniul copt,
Eu sunt soarele răscopt,
Tu eşti galbana gutuie,
Eu sunt calda veselie,
Dulce doamnă, îmi eşti grai
Şi alintul meu de rai,
Lacrimile zorilor
Şi iubita florilor,
Tu eşti frunza ruginie,
Draga mea melancolie!

poezie de Aurel Petre (27 iunie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă

Mă scol dimineaţa şi strig
Şi plâng pentru ziua ce vine
Mă strâng dintre lacrimi, mi-e frig
Şi lacrima doarme cu mine.
Plângând Te visez, Dumnezeu,
O mare de lacrimi mă-neacă
Şi plâng până nu ştiu nici eu
De poate odată să-mi treacă.

Cu lacrima-n suflet Ţi-ascult
Cuvântul şi plâng înainte
Mă doare de plânsul cel mult
Şi inima asta cuminte.

Şi plâng când mă culc şi mă scol,
Cu plânsul pe drumuri mi-e somnul
Vin îngeri să-mi deie ocol
Şi-n plâns sunt o lacrimă-n Domnul...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

o alintă, ea îl crede
îi şopteşte vorbe dulci
ea închide ochii galeş
ameţită de năluci

şi visează că-i pe malul
unui râu ascuns în munţi
unde-n piatră e scris verbul
stai... rămâi... unde te duci?

stai şi azi, rămâi şi mâine
te aştept, sunt însetat
eu stejarul... tu eşti frunza
fără care-aş fi uscat

ea îl crede şi suspină
după un vis demult pierdut
-tu stejarul, eu sunt frunza
te iubesc şi te ascult.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!