Cine sunt eu?
Cine sunt eu? M-am întrebat
Pe mine când iar, singur,
Stăteam cu mine-îngândurat
Ca mintea să-mi asigur.
Sunt doar un boț de lut trântit
Pe-o roată-amețitoare
De un Olar ce-a-îngăduit
O urmă de suflare.
Sunt doar o stâncă seacă pus
Pe-un băț uscat, de paie,
Ce doar privește-un pic prea sus
Ca cerul să îndoaie.
Sunt doar un bolovan ce vrea
Mai sus să urce, dară
Pe paiul ce-i subțire, prea
Greu cade când să sară.
Pământ prea moale-s, roditor
Doar de un praf subțire
Care se-așterne-întâmplător
Ca noaptea,-n amorțire.
Un foc de frunze fără de
Vreo gură să m-adape
Cu-o frunză ce se desprinde
În vânt ca să se scape.
Ce corp de carne zămislit
Răspunzător și bine,
Dar care nu-i deloc păzit
De furtuna ce vine.
Ce pot să fac să mă-întăresc,
Ce vraje, ce cântare,
Ce parte știu să pregătesc
Când văd că totul moare?
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frunze
- poezii despre vânt
- poezii despre stânci
- poezii despre responsabilitate
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre lut
- poezii despre gură
- poezii despre foc
Citate similare
Privirea
Doar o lumină venită dintro parte,
de acolo unde amintirile mai dor.
Ca să le uit, n-am strai de eternitate,
doar pe ele, când mă strâng cu dorul lor.
O neânțeleasă formă mă însoțește,
să tac sau poate când mi-e bine să suspin,
flori de cais mi se așează într-o coroană,
mă plimb prin amintiri, când vreau să mă alin.
Să urc, să le privesc, nu-mi este cu putință,
căci una dragă 'mi stă aprinsă-n stea,
să mă cobor pășesc pe a mea ființă,
o prelungire sunt, o umbră, a ceea ce e ea.
Cum pot în spațiu' acesta sacru să 'nverzesc,
când nici prea jos și nici prea sus nu am tulpină,
doar flori în cer, iar pe pământ sunt azi,
o urmă cu umbră și-n ea adâncă rădăcină!
poezie de Eugenia Bucur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre dor, poezii despre amintiri, poezii despre prezent, poezii despre plimbare, poezii despre lumină, poezii despre flori sau poezii despre coroană
Ca un cortegiu funerar prin iarnă
La fel ca mine, suntem mulți sub cnut:
Ne biciuie necazurile-n ploaie,
Ca și cum numai toamnă-am fi avut
Și trupul în furtună se îndoaie.
Nu îndrăznim să mai privim în sus,
E răsăritul doar un vis ce doare
Și azi și mâine sunt doar un apus
Cu pleoapa nopții-n semn de întrebare.
Bătrânii-și roagă moartea azi, în cor,
Să scape de neliniște și teamă.
Doar rugăciunea le-a rămas și lor
Și-un câine vagabond ce-i bagă-n seamă.
E liniște prea multă-n burg și știu,
Că e ciudată-această acalmie.
Și, Doamne, pe pământ e prea târziu,
Să mai sperăm, că bine, o să fie.
E totul alandala-n univers,
Nimic nu mai urmează calea firii,
Nu-i nimeni liber pentru un demers,
Să nu mai fure hoții trandafirii.
Atât de triste fețe sunt pe străzi,
Ca un cortegiu funerar prin iarnă,
Vânat de lupii ce așteaptă prăzi,
Când albul, peste roșu, stă să cearnă.
O, de-aș avea putere precum scriu,
Cum aș închide lacrima-n sicriu!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânătoare
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre vagabondaj
- poezii despre tristețe
- poezii despre trandafiri
- poezii despre roșu
- poezii despre religie
Trezire
Ce seară-n care singur cu mine iar mă lupt
De teamă și tristețe că astăzi, mai abrupt,
Mai sec, mai gol, mai aspru, mult mai învolburat
Mi-am văzut viitorul în aerul curat,
În vântul care bate, în frunza ce-a căzut,
În timpul care trece și-n omul ce-a trecut,
Pe mine în oglindă așa curat și drept
Și bun, cinstit și sincer, cu inima din piept
Bătând în fugă mare, prinzând cu drag de tot
Ce a atins în cale, iubit-a totul, pot
Să spun cu strigăt mare, cu trâmbiță de foc,
Tot ce avem în viață nu ține de noroc,
Ci doar de tine totul, de mine și de noi,
Sau poate nu de-a-ntregul, dar sincer, mă îndoi,
Că este-n lumea asta un lucru cât de mic
Pe care, chiar și-n gând doar am vrut ca să-l ridic
La nivelul la care să-l pot vedea deplin
Așa cum e, un totul, lăsat de la Divin
Mai mic, mai plin, mai mare, unit de mii de părți
Ce-ar încăpea în minte, dar nu în mii de cărți
Cum e a mea oglindă în care m-am văzut
Astăzi mai clar, mai tare, mai drept dar decăzut
Din chiar a mea părere, căci chipeș, bine, sus
Până mai azi pe mine mereu, mereu m-am pus
Dar am greșit și știu că la mine m-am uitat
Așa voios cum sunt, eu mai rău m-am întristat
Că m-am văzut prea bine, credeam că sunt zărit
De toți prietenește dar, Doamne, ce tâmpit
Să mă ridic cu gândul, cu inima în slăvi
Pe mine, înnegritul, în suflet cu otrăvi
De morți aducătoare, cu putredu-mi miros
M-am pus în piramidă de sus și până jos
Când de fapt azi, întâia oară când m-am desprins
De egoul puternic, de rugul cel aprins,
Am observat că nu sunt măcar numai pe sfert
Cât mi-am văzut persoana pe care prea incert
Am crezut că o cultiv și că spre bine-o cresc
Pe când, de fapt, cu lauri eu singur mă acresc
De parc-aș fi o iudă, rău mie mi-am făcut
Că am plecat departe de unde m-am născut
Gol și murdar și vânăt dar totuși fericit,
Așa eram și tot eu de-acolo am fugit
Ca să m-ascund de mine, de viziunea mea
Asupra mea, desigur, ce greu mă apăsa
Dar nu vedeam c-orbește mergeam întunecat
De propria privire, de modul cel spurcat
Cu care murdărit-am un trup orânduit
Prea bine de un Doamne ce nu L-am prețuit
Din propria-mi prostie, din nepăsarea mea
Tot eu mereu lăsat-am în partea cea mai grea
A iadului să cadă treptat a mea viață
Și m-am trezit deodată ieșit la suprafață
Și n-am știut, chiar astăzi, să reacționez
La propria trezire sau poate un botez
Ce vine dintr-un singur și unicat moment
În care eu, pe mine, m-am văzut monument
Ridicat doar pe apă, pe vânt, pe foc uscat
Și lăsat din porunca Marelui Împărat
Să cadă ca în valuri, ca frunza de ușor
Poate să fiu legendă și pildă tuturor
Să știe să nu facă vreodată ce-am făcut
Cu viața pân-acuma câtă mi-am petrecut,
Ci mereu s-o îndrepte, s-o crească mai frumos
Unde este Lumină și Cerul luminos!
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre gânduri, poezii despre creștere, poezii despre întuneric sau poezii despre viziune
Poem cu mine prea departe
trupul acesta s-a golit de mine
fără trucuri ieftine
rătăcește când în umbrele cocorilor
ce-i tot ciugulesc din zbor
când apasă greu peste frunzele care îi urlă
stereofonic foșnetul
aș vrea să întind mâinile să-l alint
dar eu sunt prea departe
iar brațele mele nu sunt atât de lungi
ca în portretul fiicei mele
stenică joia asta
chiar sunt trendy cu pardesiul
alături de o toamnă confesivă
pășesc grijulie peste emblema amintirilor
cu pletele în țărâna mirositoare a frunze arse
doar înainte privind
poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre toamnă, poezii despre păr, poezii despre portrete, poezii despre poezie sau poezii despre mâini
Reflexie
Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las mințit de soartă și de mine
Și nu ajung ca să pricep de ce
Atâta oscilez între senzații,
Că nu mai știu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberații,
În lumea materială, pe pământ
Mă amăgesc că binele e veșnic
Și că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeșnic,
Uitând de sensul vieții-n fel de fel
Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-și pune întrebări fără temei
Și cum să știu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?
Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint
E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanțele de suflet care frig
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre tăcerea e de aur, poezii despre tăcere, poezii despre suflet, poezii despre relativitate sau poezii despre rai
Cade
cade zăpadă multă să ne-ajungă...
nici nu știu dacă te mai iubesc
nici nu știu dacă mai am nevoie de mine
în toiul iernii cad mă rătăcesc
sunt și pădure și izvor dar și tăciune
să cazi e simplu să te ridici e greu
caut un prieten să îmi fie aproape
nu știu unde mai sunt cine sunt eu
știu totuși că nu pot să calc pe ape
iarna e mai tăcută ca nicicând
fulgii tot cad și cad ca o perdea
frigul când e tăios când e mai blând
pe-afară nu se-arată nimenea
doar oamenii de nea au mai rămas
să ne aducă aminte că sunt vii
au gânduri multe chiar dacă n-au glas
îi înțeleg doar cei ce sunt copii
mi-a picat așa ciudă pe iarnă
că vrea să-mi intre-n casă și în suflet
în loc să stea afară și să cearnă
iar inima să-mi bată fără sunet
nu mai cădea zăpadă, ne-a ajuns...
poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre zăpadă, poezii despre sunet, poezii despre păduri, poezii despre prietenie, poezii despre iubire, poezii despre inimă sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Talion
Dacă iubesc trandafirii? Desigur!
Asta nu-nseamnă că sunt trandafir
cum unii spun și mă fac să mă mir,
dar că îmi plac cel mai mult, vă asigur.
Dacă sunt bun cu tot ce mă-nconjoară,
nu-nseamnă că n-am în jur supărați
nu doar pe mine: pe viață, pe frați;
Ce pot să fac? Lor le place să-i doară.
Dezamăgirilor, cred că sunt nașul:
plec și îmi iau o tăcere ca scut
căci, din momentul când a apărut,
cel ce evită furtuna, nu-i lașul.
Spun ce gândesc și îmi place-adevărul,
dar dacă doare, mai bine evit
și îl păstrez doar în gând, liniștit:
fac să dispară din Eden chiar mărul.
Nu sunt perfect și nu sunt campionul,
dar, când mă supăr ori dacă-s iubit,
totul întorc îndoit, înzecit,
sincer în legea ce-o știu: talionul.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare, poezii despre sport, poezii despre sinceritate sau poezii despre promisiuni
Să știi doar tu
Să-ți fac pe plac doar eu, doar ție,
Să-mi spui ce simți doar tu, doar mie,
Să vezi că vreau doar un sărut,
Pentru asta știu că sunt născut.
Să te privesc doar eu, pe tine,
Să te gândești doar tu la mine,
Să avem ce n-am avut,
Crezând în noi eu am crescut.
Să știu de ce mă simt așa,
Acest fior... magia ta,
Cu toți sunt dur, de-orice capabil
Și-n fața ta sunt vulnerabil.
Să știi de ce n-aș renunța,
Să vezi de ce nu aș uita,
Să știu c-ai vrut ce s-a-ntâmplat,
Tu m-ai ales, tu m-ai schimbat.
Îți șoptesc, să știi doar tu,
Să nu mă uiți, să nu spui nu,
Să știi doar tu de ce trăiesc,
M-am nascut să te iubesc.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Andrei Tudora despre viață, poezii despre sărut, citate de Andrei Tudora despre sărut, poezii despre schimbare, poezii despre naștere, citate de Andrei Tudora despre iubire, poezii despre declarații de dragoste sau citate de Andrei Tudora despre declarații de dragoste
Înțelept
Mă hrănesc doar din himere
Și dau celui ce nu cere
Mă hrănesc doar cu iluzii
Și fac prea multe confuzii
Nu am lacăt, cifru, cheie
Nu mă vrea nici o femeie
Sunt un fel de n-ar mai fi
Și trăiesc fie ce-o fi
De pe-o zi pe altă zi
Nu iubesc, nu sunt iubit
Și de tot m-am plictisit
Când aștept nimic n-aștept
Și sunt prost că sunt deștept
De calc strâmb merg foarte drept
Sunt nimic, deci înțelept.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre prostie, poezii despre inteligență sau poezii despre femei
Iubește-mă așa cum sunt
Nu te uita că sunt săracă,
nu mă-ntreba ce m-a durut!
Am stat pe-aici, fără să-mi placă,
să rostuiesc timpul pierdut.
Nu te uita că nu am haine
de firmă sau de museline!
Am doar un garderobe de taine
și mângâieri ce știu s-aline!
Nu te uita că nu-s frumoasă,
podoabe-am anii strânși la tâmple!
IUBIREA mea-i contagioasă
și-o să-ți dorești să ți se-ntâmple.
Nu te uita că sunt tăcută,
când mă-ntrebi despre viața mea!
Nu prea știu să mă fac plăcută,
dar știu că nu mă vei uita!
Nu te gândi că vreau, vreodată,
mai multe decât îmi poți da!
Am o simțire demodată,
vreau doar să-mi dai IUBIREA ta!
Nu te uita că sunt prea bună,
când oamenii cu pietre-aruncă!
Dacă în suflet mi-e furtună,
află că mă preschimb în stâncă!
Dacă te uiți... poate greșești...
"Și-ai să mă uiți, că și uitarea
e scrisă-n legile-omenești"!...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre vestimentație, poezii despre sărăcie sau poezii despre greșeli
Septembrie, din toamna mea
Peste umăr, cu privirea,
numar toamnele
trecute,
Vieți, venite din Septembrii
și din zodii
de fecioară,
Au fost vis la timpul lor
însă astăzi
sunt pierdute.
Peste timp, orice urcuș,
are-o vreme
când coboară.
M-am născut cu toamna-n zi,
astăzi, toamnă
sunt și eu.
Toamnă, doar în toamna vieții,
fără rod,
fără bucate,
Ca să lași în urmă frunze,
e frumos...
dar este greu,
Nu poți fi și om și toamnă,
nu-i prea mult
dar nu se poate.
Din Septembrie, fecioara,
care-i doar...
o zodie,
Despre care umblă vorbe,
c-ar fi bună,
c-ar fi rea,
E un mit pierdut prin vreme...
un parfum
de rodie.
Doar Septembrie mai vine
să se-ascundă,
-n toamna mea.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate sau poezii despre mâncare
Mâna din vis
Aș vrea să știu pe care parte sunt
în visul cu o apă ce desparte
tărâmurile vii de cele moarte
și drumuri în destinul ce-mi înfrunt.
Nu pot s-aleg și simt că, singur, eu
sunt de o parte, dar și de cealaltă,
în clipa-n care, mâna ce mă saltă,
e cea pe care-o-ntind când mi-e mai greu.
Iar timpul pare,-n vis, un infinit
în care nici nu mor, nici nu trăiesc,
ci doar aștept lumina s-o zăresc.
În viața-n care multe-am împlinit,
e doar un vis prin care mai pășesc
cu mâna-ntinsă, parcă a cerșit.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre infinit, poezii despre cerșetorie sau poezii despre apă
Doar doi...doar noi
Când sunt singur și mă gândesc:
Ce să fac s-o cuceresc?
Cum să fac să-i dovedesc?
Cum să-i spun că o iubesc?
Căci ea nu știe ce-mi doresc,
Ea nu știe cum o privesc,
Și tot încerc s-o cuceresc,
Dar ea nu știe c-o iubesc.
Ea are un chip, un chip ceresc,
Când o văd mă-ndrăgostesc
Și doar cu ea vreau să trăiesc,
Doar cu ea pot să zâmbesc.
Și când cred că reușesc,
Ea pleacă... unde greșesc!?
Of, încep să obosesc,
Poate doar mă amăgesc,
Ce să fac? Să mă opresc?
Pot trăi doar s-o privesc?
Nu! Nu mă pot opri!
Am să lupt pentru-amândoi.
Am să lupt până vom fi,
Doar doi... doar noi.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet sau poezii despre dorințe
Miez de noapte
Scriu versuri și atât.
Să dorm nu pot deloc
și-aș vrea să mai visez,
să-mi amintesc primul sărut,
când timpul s-a oprit în loc.
Să-l recreez...
.
Noaptea m-acoperă
Iar eu mă pierd în vers
precum într-un abis.
Privirea- i ca o negură
și mă apuc de șters,
căci nu-i nimic de zis.
.
E prea mult haos.
Mă-nvârt în jurul meu
și tot nu mă găsesc...
Va fi și mai frumos,
dar nu chiar curcubeu.
Oricum, de pot, zâmbesc.
.
Să fii tu bine, cititor!
Dorința va rămâne
mereu la fel.
Voi încerca să zbor
și să culeg doar bine,
să ne-nfruptăm din el...
.
Devine tot mai rece,
iar trupul cade greu,
alunecând spre sol.
Aș vrea să pot petrece,
dar ăsta sunt doar eu
pierzându-mă în gol.
.
Ascult doar pianul.
Mă bucură de dor
și mă-nțelege.
Tristețea - straniul
sentiment. Un nor
ce nu mai merge...
.
Dar ne veghează luna
pe amândoi deodată.
E noapte iar.
Puternică-i lumina
ce zice niciodată,
nimic, nu-i în zadar.
.
Nici dragostea pustie,
nici sufletul pătat
cu întuneric.
Căzături să tot fie.
În timp am învățat
să mă ridic...
poezie de Pleșa Dragoș Florian din Poezie
Adăugat de Pleșa Dragoș Florian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură
Călătoare-n mintea mea
Ești primul gând ce îmi răsare-n minte
Și ultimul în noapte când visez
Iar gura mi-e uscată de cuvinte,
Că fără de cuvinte te păstrez.
Nimic nu-i greu, cu tine-n minte pare
Că toate sunt făcute cu un scop.
Te simt pășind în suflet și, mirare,
Te-aud și când m-ascult în stetoscop.
Tu urme lași, ca în nisip de plajă
Și pe pereții înnegriți prea crunt
Ai minții mele care stă de strajă,
Tocându-mi fericirea mai mărunt.
Te-asemeni cu o rază, cu o floare,
Cu steaua ce dispare-n răsărit
Doar ca să strălucească și mai tare
La începutul unui asfințit.
Ca zidul ce rămâne drept, spre pază
Pe vreme de ninsoare ori vifor,
Așa și tu ești omul ce primează
Și meriți tot respectul tuturor.
Un pic astăzi și mai mult mâine
Ai dat și ce nu ai avut,
Ai dat aur pe-un dram de pâine
Doar ca s-ajuți cum ai putut.
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre viscol, poezii despre stele, poezii despre respect sau poezii despre pâine
Sunt și eu ca voi...
sunt și eu ca voi, un om cu noapte și de toate,
nu sunt poet și nici n-am fost, înșir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar și sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte
când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopții îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neștiință,
cuvintele, pe-un rând și-un rând, poate vă e de trebuință
nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăți, de clpe, ce-am trecut prin viață
și vreau să râd, și vreau să plâng, așa trăiesc și eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine
de m-ați vedea, o clipă doar, ați înțelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă așteaptă
și râd de voi și râd cu voi, apoi iar râd, chiar și de mine
și fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea rușine
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ignoranță, poezii despre râs sau poezii despre rușine
Nemuritor...
Pe acest pământ, sunt doar un simplu călător
Căutător și dătător de comori
Dau din mâini ca niște mori
Tată, când ai să te cobori. Îți sunt dator
Să te ascult până am să mor
Nu voi să mor și să mă cobor
În focul arzător
Vreau să pășesc pe al tău covor
Nu sunt aici pe placul tuturor
Sunt doar un simplu jucător
Tu ești marele Judecător
Rănile mă dor...
De prea multe sunt eu iubitor
Sunt căutător și descoperitor
Pe scena vieții ca decor
Un regizor și făuritor
Al vieții mele eu sunt un actor
Un factor decisiv și exclusiv
Este iubirea de cele se îmi dau motiv
Să devin așa cum tu mi ai zis, când pe pământ m ai trimis
Se prea poate să mai fi omis
De Tine când rele am comis
Sper și privesc spre cer
Sincer, doar un lucru cer
Eu sunt iubitor... și de multe iertător
Unor situații eu le adaug umor
Să depășesc greul îmi e ușor
Căci sunt zâmbitor, îmi sunt dator
Știu să fiu mulțumitor
Știu prea bine să fiu și luptător
Când către mine vine situații ce nu mi convine
Nu mă pot abține, și atunci mă umplu de vine
Văd și simt foarte bine
Culori și sunete sublime
Mă înconjor de simțiri divine
De oameni cu care îmi convine
Pe dușmani îi ocolesc
Cum pot eu mai omenesc
Ei în mine lovesc
Dar nu obosesc, când la Tine mă gândesc
Mă hrănesc cu cele ce îmi trebuiesc
Muncesc și ocrotesc pe cei mai slabi că mine
Nu visez la diamante din mine
Și tot ce am in mine le ofer cu omenie
Nu sunt sărac... de nu am material
Cii pe plan sentimental sunt din neam de om
Când plecăm cu noi nimic nu luăm
Trupul este muritor
Ce amar e să vezi toate la ceas târziu
Ce pustiu e trupul fără suflet
Iubesc al meu suflet
Sufletul... este... cel... NEMURITOR...
poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre umor sau poezii despre tată
Suflet defect
Aveai un suflet prea defect,
În toamna-n care te-am văzut,
Sunt meșterul tău fără scule,
Din primăvara ce-a trecut.
Sunt peretele tăcut din dreapta ta,
Ce-ți cunoaște starea după respirație,
Îți sunt tastatura deterioarată,
care-ți refuză comenzile cu grație.
Sunt copilul care se joacă cu tine,
Atunci când vrei să dai timpu-napoi,
Îți sunt spadă pentru dușmani,
Dar pot să-mi fiu și scut, în propriu-mi război.
Îți sunt dulcele vis, când dorul te apasă,
Îți pot bate coșmaru-n mii de cuie,
Dar tu ce ești, când eu sunt doar femeie,
Iubirea mea cea dulce-amaruie?
Atunci când plouă afară, eu vreau să-mi fii umbrelă!
Când viața e alb- negru, să fii tu acoarelă!
Lasă-mă un pic să plâng, când nimic nu e perfect,
Pot să fiu orice mă vrei,
doar să nu îti fiu defect!
poezie de Anna Panovici din Sfârșit de Autograf (9 aprilie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre război, poezii despre primăvară, poezii despre plâns sau poezii despre ploaie
Mintale ipostaze
Am tras, ca pe-o perdea, din cerul
Ce nu-i albastru, îl văd doar eu
Așa sublim; un bleu, cum gerul,
Din nea, prin prisma-i curcubeu.
Mă simt ușor în primăvară,
Sau când iubesc și sunt iubit
Și tot mi-e greu, ca întâia oară,
Ce ades, arar, sunt amăgit.
Am izuri fine în narine,
De văd frumos în depărtare
Și-n muzică mă încânt de bine,
Iar marea, am vis... la gust de sare.
Sunt pielea toată un fior,
Când suflet cald mi-e de încântare
Și doar mai am un singur dor,
Când zi de zi, alt dor apare...
Erou mă cred, o aventură
Și-s neștiut, 'ncrezut în fraze;
Ca și alții-n crez că-s de-anvergură...
Și-s doar... mintale ipostaze!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ger, poezii despre muzică, poezii despre frumusețe sau poezii despre eroism
Armonie fără sens
Frumoase sunt în adormire
Doar clipele ce înfrunzesc
Frumoase sunt în amorțire
Trăite gânduri ce gândesc.
Din fagure fără de miere
Clădit-am armonia toată
Am pus un bob pe lângă fiere
Clădind o viață fără pată.
Trezesc chemări din amorțire
Noian de fapte se despică
Mă simt pătruns doar de iubire
Nici vântul nu mai are frică.
Simptom de boală fără leac
E chipul tău amar
Aș da în urmă doar un veac
În viața ta să fie har.
Dar nu mai e decât abrupt
Ea moartea sufletului doare
Mai vino doar pentr-un sărut
Apoi să mergi doar către Mare.
Căci Cerul se îndepărtează
Iar Marea tot suspină
Din galaxie evadează
Fără a fi cândva de vină.
poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apicultură, poezii despre vinovăție sau poezii despre miere