Lazăre, vino afară!

poruncă este rugămintea ta, şi n-am pricină să mă fac că-s surd
te aud şi simt cum lăcrimează ochiul sfânt
dar Doamne, nimeni de pe-acest pământ nu vrea ca să mă vadă viu.

poate că sora mea oftează, poate că maica plânge-n pumni
poate că cei câţiva prieteni se-întreabă de ce eu, de ce aşa curând
dar Doamne cum pot să ies din mormânt şi să îţi văd pe faţă suferinţa?

trecut-am pân' la moarte printre toţi aşa cum soarele îşi face drum pe cer
dar nimeni nu s-a dat în lături să îmi facă loc şi norii au fost pe cerul meu
mai bine mort căci aş muri din nou văzându-ţi chinul tipărit în trup

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Na-ş vrea să stau nepăsător

Na-ş vrea să stau nepăsător
Să văd in jurul meu cum mor
Atâţia oameni ce nu vor
Să iasă din păcat.

Ei se complac in acest fel
Şi nu doresc schimbare-n ei
Nu cred că este ceva sfânt
Dincolo de a lor mormânt.

Şi fac în viaţa tot ce vor
Sunt prinşi în păcatele lor
Nu cred c-o şansa li sa dat
Să fie iertaţi de-a lor păcat.

Te rog acum pentru omenire
Trimitele Doamne trezire
Din cerul Tău cel minunat
Şi scapa-i Doamne de păcat.

Îndreapta inimi noi spre Tine
În care Doamne fă trezire
Trezeşte de pe acest pământ
Să nu ajungă aşa-n mormânt.

Să fie Doamne dezbrăcaţi
Cei cu păcate îmbrăcaţi
Să-i poţi ierta prin mila Ta
Să vadă şi ei Slava Ta.

Şi să se poata bucura
Când la cer îi vei lua
Să vadă că după mormânt
Este viaţă-n cerul Sfant.
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă lase aşa cum sunt...

Rog pe Domnul, pe toţi sfinţii!
Să mă lase pre pământ,
Dar să-mi lase-n gură dinţii...
Să mă lase-aşa cum sunt!

Mâini întregi, ochi şi picioare,
Dar şi judecata minţii
Şi-mi doresc cât mai mult soare,
Rog pe Domnul, pe toţi sfinţii!

Dar în caz că nu se poate
Trebuind să dau obol
Mintea, ochi, mâna din coate...
Ia-mă, Doamne, pân' mă scol!

Nu mai vreau pe-acest pământ,
Să rămân ca o epavă
Ia-mă, Doamne-aşa cum sunt...
Astupându-mi vena cavă!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu voi fi eu

M-ai întrebat dar n-am putut răspunde,
M-ai adunat apoi la pieptul Tău
Cum stau aici n-o să mai stau niciunde
Şi nicidecum n-o să-mi mai pară rău.
Când văd cum dintre ceruri se coboară
Lumina Ta şi arde-n ochiul meu
Nici nu mai ştiu ce-ar mai putea să doară
Când Te-ai atins de mine, Dumnezeu...

M-am închinat şi m-am rugat cu frică
Să nu mă laşi aicea pe pământ
Întinde-ţi, Doamne, mână şi ridică
Atinge-mă din nou cu Duhul Sfânt.

Şi-am să înţeleg ce nu se poate spune
Ce-i presimţit în mintea mea de-abia,
Fă, Doamne-Dumnezeule-o minune
Şi-ajută-mă să nu mai ies din ea...

Desfă-Te, Doamne sfinte din înaltul
Acestui cer ce stă acolo sus
Nu voi fi eu să Te primesc, ci altul
Nu voi fi eu, va fi numai Isus...

poezie de Adriana Cristea (16 iulie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei din... "Cizmă"

Ne urăsc, că românaşii
se descurcă, aşa cum pot,
dar o să-şi găsească naşii
pân-la urmă, aşa socot.

Unii latră să nu tacă,
îi priveşti, apoi înjuri,
te privesc, rânjesc şi pleacă,
dând din cap, parcă-s mahmuri.

Alţii îşi urăsc şi neamul,
uită de unde-s plecaţi,
scriu prostii, să-şi umple tomul,
cum au fost ei blasfemaţi.

Doamne fă-i să înţeleagă,
Că zânzania din ei,
Îi despart în multe cete
De zănateci şi de mişei.

Peste tot sunt buni şi rele,
nimeni nu-i zeu pe pământ,
când visez cu nişte Iele
mă consider cel mai sfânt.

Oare? Sfinţi mai sunt?
Poate în Ceruri,
Dar... Nu se ştie, nici acolo.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (15 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Dumnezeu

Şi Doamne! Câte n-am să-ţi spun
de umilinţă şi durere,
cum le-am trecut cu tine-n gând
şi reproşându-ţi, ce plăcere!
Şi n-ai văzut când am căzut
din înălţimea mea cea mare
şi m-a durut dar am putut
să mă ridic din nou spre soare.

Cu aripile am bătut
din nou văzduhul până-n zare,
trăgându-i, Doamne! Din pământ
pe cei loviţi de înfrânare,
şi i-am repus pe-a lor plutire
frângându-şi norii dăltuiţi
din pietre şi a lor trăire
mă fac să simt că-s fericiţi.

Uitarea lor m-a prefăcut
într-o uitare şi mai mare,
rămas cu ochii obidiţi
nu plâng, nu râd de încercare,
şi Doamne! Dacă mă auzi
nu-ţi mulţumesc şi nu îmi pasă,
că singur m-ai lăsat pe drum
şi singur am s-ajung la capăt.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, fugi

Am urât această lume!
Şi cum pot să n-o urăsc?
Un necaz nu se sfârşeşte,
Alte-n loc se pregătesc!

Şi sperând de-o zi pe alta
Văz că sper tot în zadar,
Căci în loc de vreun bine
Chinul meu e mai amar,

De aceea, eu adese
tot suspin după sicriu;
Dar... ah! cine-mi poate spune
Şi-n mormânt cum o să fiu!

Poate-acolo mă aşteaptă
Un necaz cu mult mai greu;
M-am deprins cu chinul lumii
Moarte, fugi când te chem eu!

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fiu de-al Meu [A child of Mine]

Mi-a zis, îţi dau pentru o vreme,
Un fiul de-al Meu, cum am voit.
Ca să-l iubeşti cât e în viaţă
Şi să-l jeleşti când a murit.
Şase sau şapte ani de zile
Sau poate douăzeci şi doi.
Poţi, prin urmare, să-l creşti bine
Pân' o să-l iau iar înapoi?
El te va face să te bucuri,
Iar de va sta numai puţin
Păstrează-l viu în amintire,
Ca să-ţi aline al tău chin.
Şi nu promit că va rămâne,
Căci totul piere, e firesc,
Dar pe pământ sunt lecţii multe,
Iar Eu să-nveţe Îmi doresc.
Am căutat în lumea largă,
Un dascăl bun, adevărat,
Şi din mulţimea fără număr,
Pe tine azi te-am selectat.
Deci poţi să-i dai iubirea toată,
N-o gândeşti că-i în zadar,
Şi n-o să mă urăşti de moarte
Când o să vin să îl iau iar?
Aud că oamenii îmi strigă,
"O, Doamne, fă aşa cum ştii!"
Copilul tău te fericeşte,
Cu riscul că vei suferi.
Să îl tratezi cu gingăşie,
Cât se mai poate, să-l iubeşti,
Pentru plăcerea ce ţi-a dat-o,
Mereu în gând să-i mulţumeşti.
Dar dacă îngerii îl cheamă,
Mai repede decât ai vrea,
Să-nfrunţi cu mult curaj tristeţea
Şi să accepţi că e aşa.

poezie de Albert Guest, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, n-am cerut nimic

Doamne, n-am cerut nimic,
Cum am putut, am trăit,
Mi-ai dat să port răni adânci,
Nu mi-ai spus că dor atât,
Nici cum pot ca să le duc.

Când m-aşez pe iarba crudă,
Roua îmi păre a fi cucută,
Sufletul mi-e Doamne plin,
De amar ca de pelin,
Zilele îmi sunt un chin.

Privesc cerul înstelat,
Cânt, că doar cântul mi l-ai dat,
Lacrimile-mi sunt de foc,
În jurul meu arde tot,
Pe pământ nu-mi găsesc loc.

Niciodată n-am să-ţi cer,
Nici nu mă opreşti să pier,
Mă duc când îmi vine rândul,
Dar îmi las în urmă cântul,
Trec mai repede ca vântul.

Mihail Coandă

cântec, versuri de Mihail Coandă (31 ianuarie 2020)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu şi Scaraoschi

Cândva, Dumnezeu a coborât pe pământ şi s-a întâlnit cu Scaraoschi. Văzându-l, Dumnezeu l-a întrebat mirat:
-Ce cauţi tu printre muritorii mei, măi Scaraoschi?
-Nu Doamne. Eu nu sunt printre ei. Printre muritori mi-am trimis supuşii.
-Bine, bine. Dar locul tău este în iad. Ce cauţi pe pământ?
-Îmi urmăresc supuşii să văd dacă îmi îndeplinesc poruncile.
-Şi ce porunci le-ai dat?
-Să-i găsească pe proşti, să-i selecteze şi să-i aducă la mine.
-Măi Michiduţă, dar muritorii mei nu sunt proşti. Când i-am creat, am dat la fiecare câte un pumn de inteligenţă să o semene şi să-i culeagă roadele. Cândva, i-am privit din cer şi am văzut că "sămânţa" a rodit.
-Da Doamne, dar aici pe pământ, din când în când este secetă şi unii dintre ei vând pumnul de inteligenţă să facă bani.
-Or fi şi ei neajutoraţi, măi Michiduţă.
-Ba nu Doamne. Au bani destui, dar... ştiţi cum e. Banii lor ne fac cu ochiul.
-De fapt, am auzit eu ceva în legătură cu banii lor şi cu voi...
-Aşa este Doamne. Chiar ei, muritorii spun că banul lor este ochiul nostru. Prin urmare, banii lor ne aparţin. Trebuie să-i recuperăm.
Astfel de porunci am da supuşilor şi vreau să văd dacă ei le îndeplinesc.
De unde se vede că într-adevăr; "banul este ochiul dracului".

poezie de Dumitru Delcă (10 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul vânător

Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ţi dau un os şi pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să văd şi eu cum mor
Păsărelele din zbor...

Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu ştii? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpuşcată
Şi pe tata l-a certat
Că spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpuşcate
Ar putea să-nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanţe şi alici şi puşti
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuşti?

Şi cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuşti nimic,
Şi ce sac mai am eu, frate,
Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.

Ai să vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...

Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ţine
Puşca drept, şi trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face puşca PAC,

Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...

Dar de-aş spune tatei oare
Că pân'mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?

Şi să-l rog să-mi dea şi mie
Să aduc ceva vânat?...
Uite-aşa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?

Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,

Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, şi alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic".

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi 2018

Te-ai dus, cum s-au mai dus în zare,
Şi mulţi alţi ani, ‘naintea ta,
Mi-ai dat o casă, şi mâncare,
Şi am avut ce îmbrăca...

Mai mult eu nu cer de la tine,
Nici de la anul ce-o veni,
Cu cât mi-ai dat, îmi este bine,
Şi pot, ferice, a trăi...

Aş vrea copiii doar, să fie,
În viaţa lor, tot mai voioşi,
Să ştiu că-s oameni de-omenie,
Şi că-s nepoţii sănătoşi,

Aş vrea să aibă şi sărmanii,
Un blid pe masă, zi de zi,
Bătrânii să-şi trăiască anii,
Alături de ai lor copii,

Aş vrea să fie-n lume pace,
Căci este loc pe-acest pământ,
Şi neam cu neam să se împace,
Respectul să ne fie sfânt...

În faţa ta-mi scot pălăria,
Căci fost-a pâinea bună-rea,
Demn înfruntat-am veşnicia:
Ai fost un an din viaţa mea!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mă nelinişteşte foarte puţin. Fiindcă suntem între prieteni, pot să vă spun că mi-e frică de un singur lucru, de eventualitatea că n-am să mor. Nu văd moartea, propria mea moarte, ca pe ceva dramatic, ci mai curând ca pe o speranţă. Mă gândesc la un personaj al lui Stevenson, un bătrân care rătăceşte prin Anglia; e foarte sărac, toţi îl dispreţuiesc, îşi bat joc de el; dar el ştie că are undeva o comoară ascunsă. Şi eu am o comoară ascunsă: moartea mea. Dacă lucrurile nu merg prea bine aici, poate că vor merge mai bine dincolo, sau poate, ceea ce ar fi preferabil, că dincolo nu e nimic. Ar fi perfect. Ar fi trist pentru mine ca, după moartea mea, să mă gândesc că pe pământ mă numeam Borges, că am publicat câteva cărţi, că proveneam dintr-o familie de militari... Prefer să uit toate acestea, aşa cum prefer să uit epoca în care mă aflam în pântecul mamei mele. Sunt cam obosit să fiu Borges, şi după moartea mea voi fi poate cineva, sau nu voi fi nimeni, în orice caz să nu mai fiu Borges.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Moartea...

alegeţi-vă hainele pentru seara de bal, o dată-n viaţă mori
şi poate că moartea e mai exigentă, poate că alege chiar şi în ultimul moment
şi e bine s-o impresionezi. adevărul e că nimeni nu ştie cum apare
poate că vine ca Barbra Streisand în Hello Dolly
sau ca Anna Magnani în La Sciantosa
dar oricum ar fi nu poţi s-o dezamăgeşti
au fost oameni drapaţi în papirusuri,
doar togi pline de idei inutile
au fost zdrenţăroşi
aspirând la mâna preafrumoasei
regi, potlogari, arlechini, senatori şi scriitori
dar nimeni nu a suflat un cuvânt despre criteriile de selecţie
dar tu? tu cum te îmbraci?
casual. o invit la un biscuit şi un ceai englezesc
şi o să-i citesc nişte versuri. dacă vrea
am s-o invit să-şi aleagă din garderobă
un costum gen Marlene Dietrich
nu are cum să mă refuze. cred.
şi vom pleca la ultimul bal

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Aş vrea, de s-ar putea....

Am fost aproape de Rai, cu tine de mine aproape
Cu al tău grai desprins din Rai
Erai zâna ce-mi spuneai şoapte in noapte
Acum eşti prea departe şi nu ai parte de cele ce le sperai

Voi înţelege cândva, atunci când voi putea
Că cele întâmplate, mi-au fost date spre a fi învăţate
Din baza mea de date te voi şterge şi nu aş vrea, pe tine, cu numele, iubita mea
Dar asta este dorinţa ta, ce o voi respecta mai presus dintre toate

Se prea poate, că intr-o noapte să mă strigi în şoapte
Dar eu voi da întâietate la a mea viaţă
Căci din cele prezentate, nu mai aud a ta inimă cum bate
Departe poate în altă viaţă, ne vom întâlni poate în piaţă

Să fac la toate faţă nu am cum, că nu sunt paiaţă
Al meu suflet fierbinte îl pun la gheaţă
Fetiţă minunată ce mi-ai dat cândva speranţă
M-ai învăţat ceva, să nu mai îmi pun sentimentele pe faţă

A fost aievea doar un vis
Multe atunci s-au zis
La un sărut aprins
Să tremuri nu ţi-am interzis

Doresc să trăiesc şi eu firesc
Omenesc voi să vorbesc
Şi din tot ce făptuiesc
Nu voi să greşesc

Trecutul e o poveste ce-mi dă de veste
Că prezentul se trăieşte. la fiecare aşa cum este
Şi voi ca în viitorul ce mi se pregăteşte
Una că tine dacă mai este.

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU NU MĂ POT TÂRÎ CÂND TE IUBESC

Încerc a fi aici enoriaş
Cum azi îmi dau poruncă preoţi noi,
Dar vreau să-ţi fiu, Părinte, un ostaş,
De-aceea nici genunchi nu vreau să-ndoi;

Că Tu ai vrut Lumina Ta s-adun,
Şi ochii mei să-şi ia lumini din Cer,
Deci, eu, în jos, cum oare-aş fi nebun
Să pot privi şi-n Iadul rău să pier?

Eu n-am primit, zvârlit pe-acest pământ
Şi soarta grea de şarpe-aici căzut,
Mă lasă, Doamne, deci, să fiu un sfânt
Cum chiar m-ai vrut, făcându-ţi chip din lut!

Eu ştiu că nu mă vrei nici tu plecat,
Că după chip şi-asemănare-ai vrut,
Să-ţi fiu, aici, chiar Fiu crucificat,
Dar vertical, cum Tu m-ai conceput!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-mi, Doamne, anii mei

Întoarce-mi, Doamne, anii mei
Copil sa fiu din nou la mama,
Să urc fără frică într-un tei,
Habar să nu am ce este teama.

Să merg iar desculţă pe-afară
Prin iarba cosită şi udă,
Să privesc rândunica cum zboară
Să simt inima cum îmi tresaltă, nebună.

Atât de bine îmi era la mama
Şi-o simţeam cu toată fiinţa,
Am crescut şi-am aflat ce e teama
Şi-am aflat şi ce e suferinţa.

Mi-e sufletul gol şi pustiu
Şi multe am avut să spun lumii,
Am rătăcit de dor şi nu ştiu
De am greşit... cum spun unii.

Aş vrea să las lumii un semn că am fost
Printre semeni, un suflet sihastru
Cu inima plină de iubire şi frumos,
Şi c-am iubit şi-am simţit în albastru.

Am vrut să dau lumii, din sufletul meu
Iubirea să-mi fie tovarăş de drum.
Şi oamenii să fie buni, am vrut eu
Dar mai mult de atât să fac, nu am cum.

poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Am drumul vieţii în faţă,
se-ngustează, e în ceaţă,
cui să fac de-acum demers,
c-aş vrea să mai am de mers,
îmi e drag să-l văd lărgit,
chiar de nu e pietruit,
la el singur să lucrez
să pot să mi-l asfaltez
aşa cum îmi place mie
să fac viaţa poezie.
Liniştit, la bătrâneţe,
nepoţilor dau poveţe,
să-i încânt şi să-i descânt,
în viaţă să-şi ia avânt,
aşa cum, copil fiind,
eu mi-am croit drum muncind,
iar în anii tinereţii
am simţit tumultul vieţii,
n-a fost deloc generoasă,
am făcut-o eu mănoasă,
norocul n-a fost cu carul,
am primit cu degetarul,
prin trudă şi isteţime
l-am ţinut legat de mine,
a simţit a mea prezenţă,
curaj şi perseverenţă.
Eu la nimeni n-am cerut,
dar am dat cu împrumut,
singurel m-am descurcat,
n-am ajuns de râs în sat,
am mâncat când am putut,
am băut când am avut,
dar altuia n-am cerut,
nimeni n-a văzut c-am plâns,
am oftat doar pe ascuns,
la durere n-am zis pâs,
iar în faţa lumii-am râs.
Acum am îmbătrânit,
dacă plec... merg fericit,
îmi iau cu drag bun rămas
că în urmă-mi ştiu ce las!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Of, viata!

Sunt fiu-ţi Doamne şi nu ştiu
în viaţă să petrec.
Merg strâmb şi tot privesc şaşiu
la alţii cum mă-ntrec.

Aş vrea s-ating şi să tot mut,
să spun, să strig şi să răzbat,
dar glasu-mi este prea limbut
şi faţa mi-e brăzdată de vărsat.

Acelaşi eu, şi ieri şi azi.
Ochii îmi ard tăciune,
măcar să fie altfel mâine.
Cum poţi să mă mai rabzi?

Of, Doamne, ştiu că nu e drept
să simt aşa durere-n piept.
Că viaţa nedreaptă si rece
cu mine deasupra ea trece.
Şi eu tot îngân şi mă-mbăt,
mă-npletec şi cad în omăt.
Oftez şi cânt şi iar plâng,
omătu-i în cizme pământ.
Şi-n pumni el se înmoaie şi lasă,
rănile din toamnă de la coasă.

Lucrez, eu nu zic ba
dar pe nimic aşa,
o sticlă iaca - na
Măria Ta!

Sunt fiu-ţi Doamne şi nu ştiu
ce-i viaţa, şi când văd
că alţii tot mă râd,
m-apucă jalea şi repet:
s-a terminat Mitică!

Dar mâine-n zori, promit,
o vilă-n sat o să-mi ridic.
Vor trece ei şi vor vorbi,
eu din balcon le voi zâmbi
şaşiu.

Of, Doamne, pâna mâine
aş mai mânca o pâine
dar nu-i.
Îmi pun căciula-n cui,
scot sticla şi-o golesc,
cu ea pot să vorbesc
limbut.

poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grăbeşte, Doamne, de mă scapă Psalm 143

Grăbeşte, Doamne de mă scapă
Şi nu-mi ascunde faţa Ta
Că aş ajunge-atunci în groapă
Cu cei ce nu se pot scula.
Mi se topeşte duhu-n mine
Când vreau în braţe, Doamne sfânt
Să Te păstrez ascuns mai bine
Şi să mă satur de Cuvânt.

Grăbeşte, Doamne, de m-ascultă
Mă-nvaţă voia-Ţi s-o-mplinesc
Şi dă-mi din bunătatea multă
Să pot pe toţi să-i răsplătesc.

Şi nu intra la judecată
Cu oamenii şi robul Tău
Că nu e nimeni fără pată
Şi nimeni să nu facă rău.

Arată-mi Calea, mă-ntăreşte
Când lacrima mi-e pe obraz
Vrăjmaşul meu îl nimiceşte
Mă scoate, Doamne din necaz.

poezie de Adriana Cristea (22 mai 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi"

dar Doamne, unde e acest aproapele?
am obosit să fiu eu
ai obosit să fii tu
de vină sunt el şi ea
noi vom face,
voi aţi stricat
ei, ele... oare la ce se uită?

cum să-l recunoasc?
asta e greşeala celor mulţi.
tu vrei să recunoşti şi apoi să iubeşti
recunoştinţa vine şi ea după iubire
yin yang, el şi ea, cald rece
dar iubirea nu caută
iubirea se revarsă

şi mai ales... cum să mă iubesc?

atât de mult am iubit lumea...
încât m-am frânt trup în trup, oferindu-mă
şi m-am jertfit împărtăşindu-mă
din unu în doi, din doi în unul
căci sângele apă nu se face
ci cuget şi fiinţare

şi am iubit: lumină şi întuneric, foc şi apă
bogat şi sărac, prinţ şi cerşetor
curajos şi laş, sincer şi ipocrit
sfânt şi păcătos. laolaltă
m-am iubit când mă uram
şi am iubit chiar când nu mai puteam

iubirea arde, pustieşte. iubirea urăşte.
iubirea potopeste. ş iubirea pribegeşte
iubirea este stâlp de sare
iubirea este întrebare
iubirea te coboară în moarte
şi te înaltă ridicându-te din mormânt

Lazăre?
îţi urmez Doamne...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!