+natura +acasa

O zi obişnuită

Mi-am scos mintea la plimbare
Sau mintea m-a scos pe mine –
Oricare va fi fost adevărul.

Lumina strălucea pe apă
Sau apa strălucea-n lumină.
Pe o stâncă, la ora mareei, cormoranii

Stăteau cu aripile larg desfăcute,
Fără a împiedica traficul. Ezitante,-n aşteptare,
Fel de fel de raţe ici şi colo
Pe apa ezitantă,-n aşteptare.
Din când în când, scheunatul unui pescăruş. Mici flori,
Aşa cum îi ispitesc pe turişti autobuzelele cu etaj,
Îmbiau albinele pe trotuarul lor.

În apa clară dansau
Cu mlădieri orientale ierburi lungi, neluate-n seamă
De bancurile pline cu pernuţe de ace. O vacă
A început un muget, dar

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura e casa noastră, iar în natură suntem acasă.

Carlo Rovelli în Şapte scurte lecţii de fizică, Noi înşine
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masoneria

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie:
Scapă cât mai iute de masonerie!

Numai neamuri proaste, şmecheri, impostori
Toţi sunt Mari Maeştri (în a trage sfori).

Poartă şorţ, galoane şi-alte tinichele
Plini de semne sacre şi de lanţuri grele.

Ei se trag, cu toţii, din Hiram Abif
Ziditori de temple, scrişi în catastif.

Sunt colegi cu Mozart, Franklin, Casanova
Şi cu manelistul Jean de la Craiova.

Şi cu Fulgerică, zis şi Bragadel
Care face-n spume bere caramel.

Ce solemnitate! Şi ce jurăminte!
Toţi sunt Fraţi de Ordin şi de lucruri sfinte!

[...] Citeşte tot

pamflet de Corneliu Vadim Tudor (13 septembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana

În semn de iubire şi recunoştinţă,
Eu îţi ofer holistic tot ce am,
Eu nu am vile şi palate,
Dar dragostea ţi-o dau în dar.

Eu nu am lucruri materiale,
Dar ştiu ce pot să îţi ofer,
Îţi dau şi soarele şi luna,
Până şi stelele din cer.

Până şi bolta cea cerească,
Ce ajunge până la zenit,
Până acolo te iubesc,
De fapt glumesc, la infinit.

Aş vrea să îţi ofer o rază,
Şi o scânteie fără de sfârşit,
Care să strălucească în tine,
Până în eternul infinit.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tutuneria

Eu nu sunt nimic.
Niciodată nu voi fi nimic.
Nu pot vrea să fiu nimic.
Asta fiind spus, port în mine
toate visele lumii.
Ferestre ale camerei mele,
ale camerei mele în furnicarul uman anonim
(şi de l-ar şti cineva, ce folos?),
unul printre atîtea milioane,
voi daţi spre-o stradă tainică
într-un continuu du-te - vino,
spre-o stradă inaccesibilă tuturor gîndurilor,
reală, imposibil de reală,
evidentă, incognoscibil de evidentă,
cu misterul ei
ascuns sub pietre şi fiinţe,
cu moartea punînd igrasie pe ziduri
şi-ncărunţindu-i pe oameni,
cu Destinul diriguitor a toate şi tot
pe drumul nimicului.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Fernando Pessoa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama, primăvara noastră

Auzi tu, măicuţă dragă, cum primăvara vine-n zori,
cum grădina dă în floare, în martie de sărbători?
Auzi cum mugurii plesnesc, cum trandafirii dau în floare,
cum toate florile-înfloresc, cum cântă razele de soare?
Vezi cum iarba înverzeşte, cum păsările vin acasă,
cum natura primeneşte viaţa să fie frumoasă?
Gâze se-încălzesc la soare, albinele ies din stup,
copacii toţi dau în floare, fluturi se adună-n grup.
Pentru tine, mamă dragă, natura-i în sărbătoare.
Se găteşte-n mare grabă, să-ţi aducă-n viaţă soare.
Mamă scumpă, noi copiii, azi în plină sărbătoare,
îţi dăruim toţi trandafirii şi iubirea noastră mare.
Pentru tot ce ai trudit, pentru cât ai chinuit,
Sărutul nostru, floare rară, ţi-l dăruim în primăvară,
să-ţi bucure cugetul, să-ţi aline sufletul.
Cu mult drag te-îmbrăţişăm şi mâinile îţi sărutăm.

poezie de Dumitru Delcă (5 martie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil Sine Deo

Vin pe furiş în primăvara vieţii tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare şi splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăţie...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deţie.

Dumnezeul iubirii veşnice este lumina conştiinţei noastre,
Să Îl conştientizaţi trebuie să vă uitaţi în sufletele voastre.
Visele albastre şi senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.

Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopţile albastre,
Pe toata lumea aş vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.

Femeia-i dulce de-ţi vine să-i dai Luna,
S-o cucereşti e imperativ să îi araţi şi să-i explici natura şi scriptura.
Frenetic zboară fluturi coloraţi şi albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o şteargă.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna acasă

Pe al iernii drum cernit
De trei zile şi trei nopţi,
Fulgii cad necontenit
Pe-ale văii porţi.

Ninge, ninge neîncetat,
Când mai lin, când viscolit
Prin fereastră stă mirat,
Orăşelul troienit.

Din poveşti noaptea se lasă
În tabloul fermecat,
De mâini dalbe de crăiasă
În omăt pictat.

Brazii 'nalţi s-au îmbrăcat
În veşminte lucitoare,
De natură ferecaţi,
Cu-ale albului zăvoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia elegie

Cine, dac-aş striga, m-ar auzi, din cetele
îngerilor? şi chiar dacă unul m-ar lua
deodată pe inima lui: aş pieri înaintea
prezenţei prea tari. Căci frumosul nu-i altceva
decât începutul cumplitului pe care abia-l îndurăm,
şi-l admirăm atât pentru că nepăsător, din dispreţ,
nu ne distruge. Cumplit e orişice înger.
Şi astfel mă stăpânesc şi înghit chemarea
suspinului sumbru. Ah, şi cine
ne poate-ajuta? Îngeri nu, oameni nu,
şi isteţele animale observă
că nu suntem prea acasă
în lumea cea tălmăcită. Ne mai rămâne poate
vreun pom pe-o colină, pe care, în fiece zi
să-l revedem; ne rămâne strada de ieri
şi răsfăţata credinţă a unei obişnuinţe
căreia la noi i-a plăcut şi-a rămas şi nu s-a mai dus.
O, şi noaptea, noaptea, când vântul plin de spaţiile lumii
ne mistuie faţa – cui n-ar rămânea, ea, cea dorită,
lin dezamăgind, ea care stinghera inimă

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Dueno, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara vine-acasă

În pădurea-încremenită
de vitregiile iernii,
Sub zăpada troienită
se simte schimbarea vremii.
Schimbarea spectaculoasă,
când natura se trezeşte.
Primăvara vine-acasă
şi viaţă din nou porneşte.
De pe unde-au fost străine,
se-întorc păsări călătoare.
Viaţa-n pădure revine,
grădinile dau în floare.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!