Nihil Sine Deo

Vin pe furiş în primăvara vieţii tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare şi splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăţie...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deţie.

Dumnezeul iubirii veşnice este lumina conştiinţei noastre,
Să Îl conştientizaţi trebuie să vă uitaţi în sufletele voastre.
Visele albastre şi senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.

Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopţile albastre,
Pe toata lumea aş vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.

Femeia-i dulce de-ţi vine să-i dai Luna,
S-o cucereşti e imperativ să îi araţi şi să-i explici natura şi scriptura.
Frenetic zboară fluturi coloraţi şi albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o şteargă.

Acasă nu înseamnă o clădire,
Familia călduroasă este omenire.
Nu contează cât de mare este casa ta,
Ci câte suflete fericite vei găsii în ea.

Seninătatea chipului unui copil e sacră,
Ea radiază atâta lumină şi inocenţă,
Ce ştie el de această lume vicioasă?
Şi a omului eternă indiferenţă...?

Iubire, pace şi scântei divine,
Să contopească toate sufletele din familia voastră.
Şi să trăiţi etern în pură armonie,
Alături de comoara voastră sufletească.

Suntem fiinţe divine de lumină,
Ce aspiră la înţelepciune sacră,
Asta e singura menire adevărată,
A omului pe această lume.

Eu mă hrănesc direct din soare,
Cu energia lui vibrantă si vividă,
Eu contemplez la geometrie sacră şi Scriptură,
În drumul care duce spre înţelepciune.

Fotosinteza nu e numai pentru plante,
Noi ne putem hrănii cu a Lui Dumnezeu Lumină,
Privind cu ochii drept în Soare,
La răsărit sau când declină.

Cultura noastră ancestrală-i Zamolxiană,
Frumoasă, pură, dulce ca o simplă Ană,
Culmea sofisticării este numai simplitatea,
Nimeni nu-i conştient a-i înţelege-n veac complexitatea.

Viaţa-i sublimă, unică, explozie de culoare,
Precum refluxul pe o calmă mare.
Vă scriu această poezie-n dialect,
Ca să conştientizezi, românul simplu e înţelept.

Iubirea nu se caută, se face,
Odată aprinsă, nimeni n-o desface.
Iubesc zâmbind cam toată viaţa asta,
Conştientizează că lumea întreagă este a ta.

Muzica-mi conturează subtil viaţa,
Sunet vibrant ce-mi colorează viaţa.
Vă scriu cu gândul pierdut printre stele,
Fiindcă cu toţi suntem şi provenim din ele.

Einstein se inspira din opera lui Eminescu,
Tot nu-l rivaliza, că nu era terestru.
Eminescu stă pe un înalt piedestal,
Toţi suntem conştienţi că în unicitate nu există egal.

Floare de omagiu eroilor căzuţi,
În ochii noştrii, nu sunt decăzuti,
Îmi apăr ţara fiindcă pot, şi fiindcă Îmi pasă,
În veac să nu cadă la trădători în plasă.

Iubesc o dulce, simplă, armonie,
Iubirea, credinţa şi natura în ochii noştrii învie.
Codrul şi bradul e frate cu românul, verde-n veac neveştejit,
Reget nespus că unii nu te-au preţuit.

Mulţi te-au taiat şi şi-au bătut joc de tine,
Cei ce au făcut asta, vor avea suspine.
Privesc prin recunoştinţă toată societatea,
În care se dezvoltă treptat şi absolut sinceritatea.

Aş vrea să spulber răutatea-n oameni,
Şi în patru galaxii să-i port cenuşa.
Pentru că a distrus iubita mea natură,
Eu le-am privit din sătucul meu Măgeşti a lor ură.

Să ştii de la un singuratic astru,
Şi Dumnezeu privea de sus acest dezastru.
Omul ce e viclean şi spân o să regrete,
Că a pângărit raiul Lui Dumnezeu, cel verde.

Traiască toată naţia mea iubită,
În veac ea să nu fie lovită, ci ocrotită.
Adevărata naţie-i una planetară,
Conştientizaţi-o vă rog de la altă scară.

Geometria sacră şi credinţa este viaţa,
În absenţa ei nu ar mai exista lumina şi verdeaţa.
Simbolul nostru antic este ancestral,
Floarea de viaţă sacră şi Sfânta Cruce, nu are egal.

Iar cei ce cred că Pământul este plat,
Să ştii că ai fost fundamental manipulat.
Fractalitate-n viaţă, iarbă şi în floare,
Îl venerez pe Bunul Dumnezeu pentru a ta culoare.

Natura şi iubirea este nesfarşit de viaţă,
Chiar dacă iarna-n munte, frigul te îngheaţă.
Dunărea spumegă în Deltă valurile vaste,
Neasemuite precum stelele şi diamantele albastre.

Soarele îmi zâmbeşte în fiecare dimineaţă,
Dându-mi putere ca să pot duce o simplă şi modestă viată.
Plantele ce-s divine alungă orice strop de nostalgie,
Comunicând doar prin parfum, frumos şi armonie.

Istoricii români încep să redescopere trecutul,
Ca să ne redecoperim holistic începutul.
Iubesc, respect cultura ancestrală Cucuteni,
Trăiau în armonia dată de la Dumnezeu printre pământeni.

Speranţă-n vis, vivid, lucid de vară,
Cultura noastră ancestrală n-o să piară.
Avem titani monumentali aflaţi în spate,
Curaj ne dau, noi vom ajunge la dreptate, sinceritate şi onestitate.

Mihai Viteazu pentru patrie, se lupta cu turcii,
Lecţie de viaţa, pentru noi haiducii.
Trecutul nostru e sacralizat,
Eroii noşti, în spate nu s-au dat.

Românul este frate cu infinitul,
E conştient că moartea nu este sfârşitul.
Sunt fascinat de Bunul Dumnezeu, de astre şi de stele,
Pentru că toţi suntem făcuţi, ca prin iubire, să strălucim ca ele.

Înca surprindem inamicii noştrii,
Suntem uniţi, gata să ridicăm oştiri.
Vestul ne ataca prin media, vrea să ne ia identitatea,
Să nu ne conectăm cu Dumnezeu şi spiritualitatea.

Iar banu-i fabricat din pastic,
Esenţa non valorii, nu-i nimic fantastic.
"Ba Nu' " conduce spre manipulare,
Himerelor ca să le cazi în gheare.

Să ştii că banii sunt numere,
Iar numerele sunt fără sfârşit.
Dacă tu cauţi fericirea-n bani,
Te amagşti la infinit.

Carpaţii noştri urlă către Lună,
Dă-le în dar te rog, viaţă mai bună.
Iubeşte pe Dumnezeu, fauna şi flora,
Vei regreta dacă aceste elemente le vei ignora.

Patria se-nalţă şi renaşte din cenuşă,
Pasăre Pheonix, nu o găinusă.
Vulturii înca zboară peste codrii,
Atât de sus încât ating şi norii.

Lupul e un animal divin în regnul animal,
Spiritul Lui Dumnezeu şi al curajului de ni-l aduce-n dar.
Vulpea şireată se frurişază printre frunze ruginite,
Explozie de portocaliu şi frumuseţe ne emite.

Românul întotdeauna este bun si naiv,
Pentru că nu doreşte ca să devină manipulativ.
Arde în noi înţelepciunea ancestrală,
Cu râvnă intensă, ca un foc de pară.

Adevărul este Dumnezeu ce a creeat Universul,
Ce ne arată al vieţii şi iubirii care-i sensul.
Informaţia noastră din Scriptură şi literatură este prea vitală,
S-o ignoram, ar fi greşeală colosală.

Cunoaşterea de informaţie e imperativă,
Ca lumea în veac să nu mai ajungă naivă.
Înţelegerea informaţiei este cheia,
Ca niciodată să nu-ţi pierzi ideea.

Practicarea informaţiei trebuie aplicată,
Ca Statului Român să îi dai speranţă.
Experienţa proprie trebuie traită,
Să nu mai simţi şi să înduri ce-i aia frică.

Înţelepciunea altruistă este scopul bun,
Ca tu în această viaţă să devii un om mai bun.
Doresc ca altruismul inocent să te conducă,
Aşa de fain, cum râul duce p-apă o frunză.

Dragoste necondiţionată vă doresc,
Sa experimentaţi cam tot ce e celest.
Universul este creaţia Bunului Dumnezeu Cel Întreg,
Singura afirmţie pe care nu o neg.

Drumul spre spiritualitate e sublim,
În acest drum, nu o să întalneşti în veac declin.
Binele tuturor e imperativ şi esenţial,
Conştientizaţi vă rog asta mai clar.

Ajută-ţi fratele oriunde şi oricine ar fi,
Că-n viaţă tu de el, tot timpul, te vei lovii.
Traieşte-ţi viaţa simplu şi alturist,
Nuanţe halucinante, pure, de artist.

Dorindu-i binele şi altcuiva,
Faci loc la dragoste în viaţa ta.
Adevărul este simplu si subtil,
Îmbrăţişează-ţi singur propriul stil.

Profund şi vast este adevărul,
Aş vrea cu toţi să înălţăm TRICOLORUL.
Grandiozitatea nu se explică numai prin cuvinte,
Ea se trăieşte în fapte, armonie şi se simte.

Adevărul este imposibil de distrus,
Oricât de multe razboaie tu i-ai dus.
Adevărul nu este proprietate, monopol,
Dacă crezi asta, eu din vis te scol.

Adevărul nu e ceva ce e de vânzare,
Să-l întâlneşti îţi trebuie propria cale.
Adevărul e imposibil de dominat,
Să-l înţelegi, el trebuie conştientizat.

Rezistenţa noastră este ancestrală,
Lucrurile astea nu se spun la scoală.
Românul nostru este încăpăţânat,
La turci le-a dat multe dureri de cap.

Iubirea Lui Hristos ne ţine şi va ţine-n viaţă,
Cu brio, tuturor păcatelor le ţinem faţă.
Mihai Viteazul în numele credinţei şi a patriei se lupta-n camaşă,
Împunând spaimă-n turci şi în paşă.

Adevărul nu este o entitate,
Este întregul ce intersectă o eternitate.
Românu-i născut fizician,
Crescut de geniul înţelept Eminescian.

Tăria existenţei noastre,
Vine tiptil, din sufletele noastre.
Uitaţi probleme, griji şi stres,
Să nu îmbrăţişaţi al vost regres.

Dragostea mamei e supremă şi superbă,
Cu grijă, ea-ţi punea capul pe pernă.
Femeia trebuie respectată,
Ca să primeşti al dragostei răsplată.

Bunici sunt îmbătrâniţi frumos,
De la un trai simplu şi armonios.
Bunice încă croşetează,
În timp ce de nepoţi veghează.

Cultura altruistă este o divinitate,
Dumnezeu face ca Soarele să strălucească zilnic peste societate.
Până şi HoRa este ancestrală,
Dansul de Soare îl expunem iară.

Adevărata noastră mamă,
Este natura, Geea o mai cheamă.
Noi suntem creaturi ce sunt sublime, minunate,
Ce oglindeşte întreaga divină realitate.

Toate formele de viaţă sunt puse în Univers,
Să ne arate iubirea, armonia, sinceritatea si a-l vieţii sens.
Scutură-te de al sufletului negreală,
Hai să trăieşti iubirea universală.

Existenţa noastră este unică şi altruistă,
În veci de veci, în Cosmos iubirea coexistă.
Toate ideeile benevolente trebuie culese spre progres,
Ca flori de maci roşii ca focul, să le culegi din mers.

Călătoria noastră prin iubire este infinită,
E tot ce ştim, noi n-avem nici o frică.
Frica este un parazit himer,
Ce paralizează spiritualitatea în propriul sufleţel.

Cu oamenii trebuie ca să ai răbdare,
Să le explici despre eternul Dumnezeu ce radiază ca un Soare.
Dumnezeu face ca Soarele să dea lumină si căldură,
Si la cel bun şi rău, si scumpei tristă lună.

Cititul te cladeşte cel mai bine în viaţă,
Ca să-ţi priveşti întotdeauna adevăru în faţă.
Părerea care nu e altruistă e denaturată,
Iubeşte existenţă toată, şi îţi promit că ai să primeşti a ta răsplată.

Universul este tot timpul în schimbare,
Poţi să conştientizezi asta privind fenomenalul Soare.
Fotosinteza e reală şi adevărată,
Dumnezeu cu razele Soarelui ne scaldă şi înalţă.

Iar când eşti sumbru, învată să priveşti în Soare,
Să te regenerezi încet cu a lui culoare.
Rădăcinile noastre sunt celeste,
Dumnezeu ni le-a dat nouă ca zestre.

Avem în sufletul şi constituţia noastră,
O mare, vastă, galaxie albastră.
Tot ce există este ciclic în Univers,
Tesla spunea:" Trei, şase, nouă, este al lui mers".

Iubirea noastră toată-i estenţialul,
Ca să-nţelegi treptat primordialul.
Caută pacea interioară sufletească,
În timp, promit c-o să te răsplătească.

Iubirea noastră-i precum mirerea de albine,
Cu zmeură, căpşuni, frăguţe, mure şi afine.
Iubirea este un sentiment etern,
Ce-ţi colorează cerul sufletului permanent.

Nu-ţi fie frică sau ruşine de iubire,
Ea te clădeşte, întramă şi susţine.
Copiii mici se joacă pe afară,
Desculţi, râzând, prin frunzele de toamnă.

Iar muza existenţei tale,
Să n-o alegi rapid pe oarecare.
Caută intes, profund şi-o vei găsii,
Chiar dacă-nfrunţi al vieţii sumbru gri.

Iubirea poate fi simplu suflet ca un astru,
Ce are ochii şi sufletul colorat albastru.
Cu un zâmbet frumos ca un Soare,
Ce-ţi umple viaţa plină de culoare.

Înţelepciunea care este feminină,
E o rază intensă, dulce de lumină.
Aduce armonie si speranţă,
Îti schimbă întreaga vieţii tale nuanţă.

Dar unii-s umbre şi himere,
Nu trebuie-a gravita în a lor sfere.
Răsunătoarele ecouri dintre stele,
Dialogând iubire şi recunoştinţă între ele:

"Vibrez lucid în jurul sufletului tău,
Eşti poezia eternă ce-mi dă viaţă.
Eşti foarte armonioasă si graţioasă,
În preajma ta simt cum prind viaţă.

Sublimul nu-l gaseşti decât în poezie,
E arta sufletului tău vibrant si nuanţat,
Prin intermediul tău văd dragostea Lui Dumnezeu,
Tu, suflet blând, vivid si albastru colorat.

Eu nu mai sunt visător, sunt visul,
Cel mai puternic psihotrop.
Fac suflete să prindă lumină,
Uitându-se în interiorul lor.

Cu un cuvănt va exploda culoare,
Adânc în sufletele noastre.
Îmi vine să te iau de mână,
Să fug cu tine printre astre.

Tu ai venit la mine-n umbră,
Şi ai adus în viaţa mea speranţă.
Aveam lumina palidă si sumbră,
Pană am văzut lumina ta albastră.

Te văd si nu esti fericită,
Înconjurată de atâta bine.
Ce sens are demersul vieţii,
Când nu ai parte de iubire?

Unicitatea ta e unică,
Precum autenticitatea ta.
Urmează calea spre lumină,
Spre rău, te rog, tu nu te îndrepta!

Alege calea altruistă,
Vorbeşte despre sentimente şi iubire.
Şi ai să conştientizezi că Dumnezeu şi Universul,
Este mişcat şi funcţionează prin fericire.

Încearcă să descrii natura,
În toată frumuseţea ei.
Fiindcă tu însuţi eşti natura,
Care rimează-n felul ei.

Tu eşti coroana creaţiei,
Capabilă de o iubire infinită.
Menită să aprindă viaţa,
Într-o creatură ce nu e fericită.

Dacă vei mângâia vreodată un câine,
Te va iubii într-un mod necondiţionat.
Şi vei afla ce e iubirea,
De la un suflet loial şi devotat.

Eu sunt aici să te trezesc la viaţă,
Te voi iubii în eternitate.
Pentru că tu m-ai ajutat,
Şi nu mi-ai intors al tău spate.

Să ştii că te iubesc că eşti boemă,
Şi eu la început eram un simplu visător.
Încet, încet m-am apropiat de a voastră lume,
Eu am ales în suflet să v-aprind la toţi câte-un fior.

Eu vreau să te salvez de la himerele viclene,
Materialismul este extrem de iluzoriu.
Privind de sus totul este deşertaciune,
Însă privind cu atenţie în interior, vei conştientiza, că această viaţă este o minune.

Tu eşti lumină de recunoştinţă infinită,
Invaţă să iubeşti, să râzi, să radiezi speranţă altruistă.
Lumina Infinitului Dumnezeu este în tine,
Mă rog să te ilumineze numai către bine.

Tu ar trebuii să cam eviţi prostia,
Că este foarte contagiasă,
Eu am fobie de iluzii,
Dar empatizez percepţia voastră."

Conflictul dintre cei doi se încheie,
Eliberaţi de griji şi lucruri rele.
Plutind şi gravitând în alte sfere,
Îndepărtându-se între ele.

Evită toată cauzalitatea,
Ca să transcenzi în infinit eternitatea.
Efectul cauzelor noastre toate,
Sunt suma gândurilor noastre.

Eu mă retrag încet din mintea ta,
Întotdeauna ai fost, şi o să străluceşti precum o stea.
Natura, iubirea şi Bunul Dumnezeu e casa ta,
Bucură pe oricine din prezenţa ta.

Aceasta poezie este scrisă, pentru a inspira iubirea de înţelepciune,
Şi să vă regăsiţi în sufletele voastre.
Cu toţii ştim ce este de făcut în lume,
Fie ca bunul Dumnezeu pe toţii să ne îndrume.

Iubirea altruistă să îţi lumineze calea,
Ca în viaţa ta să îţi fie netedă cărarea.
Adevărata inspiraţie este infinită,
Constientizează, divinitatea nu este finită sau zgârcită.

Doresc să îţi îndrum viaţa spre mai bine,
Fiindcă tot timpul am să mă gândesc la tine.
Eu îţi doresc tot binele din lume,
Lumina conştiinţei altruiste să te-ndrume.

Motivul pentru care oamenii nu trăiesc iubirea,
Este pentru că oamenii nu-i înţeleg a-L Domnului firea.
Dacă întrebi un om ce vrea de la iubire,
El îţi va reliefa şi contura doar calităţile.

IUBIREA ESTE PRIMA LEGE DIVINĂ
Toţi marii înţelepţi au fost de acord cu asta,
Iubirea este prima lege divină pe care omul trebuie să o respecte,
Pentru a trăii în armonie în lumea asta.

IUBIREA, aşa cum o înţeleg înţelepţii,
Este ACŢIUNEA de a fi un focar de fericire,
Şi de sublimă subtilă împlinire, coexistând cu alte fiinţe,
Trăind în simplă armonie.

Iubirea este cât se poate de reală,
Precum divinitatea există în noi,
Atunci, nu mai este o idee abstractă,
Ci este trăită ca ceva divin în noi.

Iubirea universală cosmică nu pierde niciodată.
Şi totuşi, la un anumit nivel de evoluţie spirituală,
Oricine ajunge să ştie că, în orice situaţie,
Avem cu toţii o divină recompensaţie.

De aceea, cu cât dăruim mai multă iubire,
Noi facem un viitor mai bun pentru omenire.
Iubeşte mult şi mult vei fi iubit,
Spusese Iisus Hristos Cel Veşnic.

Iar arborelele de iubire al sufletului nostru,
Se va înălţa până la Domnul Dumnezeul Nostru.
Nimeni nu ţi-a făcut nimic pe nedrept,
Nimeni nu te-a pedepsit din întâmplare.

Priveşte-n interiorul tău,
Caută-ţi al sufletului ardoare.
Totul depinde numai de tine,
Nimeni nu te-a forţat să faci păcate.

În experienţa unicităţii fiecărei secunde,
Bunul Dumnezeu gândurile să ţi le asculte.
Există o absolută justiţie,
Iubirea este singura şi unica revoluţie.

Care este a-L Lui Dumnezeu,
Care transcende justiţia umană,
Priveşte cerul, şi vei vedea un curcubeu.
Dumnezeu este explozie de viaţă şi culoare adânc în interiorul tău.

Adânc în sufletele noastre,
Iisus Hristos murii în chin pe cruce,
Ca tu o viaţă mai bună să poţi duce.
Învăţătura cea supremă este că toată lumea are o cruce.

Iubirea este ceva euforic,
Un sentiment nemărginit,
Dragostea Domnului pentru tine,
În veac ea nu are sfârşit.

Misterul iubirii este dincolo de raţiune,
Tu ştii că toţi suntem egali,
Şi când există iubire în inimă la tine,
Nu mai există nici concept adversari.

Cel mai plin act de compasiune,
Este când dai tot ce ai mai bun din tine,
Gândindu-te la recunoştinţă şi împlinire,
La ce au făcut toţi pentru tine.

Indiferent de ce ai face,
iubeşte-te şi iubeşte,
Dar să o faci într-o manieră altruistă,
Şi ai să vezi că în această lume, Întotdeauna binele triumfă.

Mă veţi găsi uitându-mă la astre,
Gândindu-mă cum să îmbunătăţesc vieţile voastre.
Stau nopţi întregi în contemplaţii vaste,
Privind pierdut la stelele.... albastre...

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Votează! | Copiază!