Nihil Sine Deo

Vin pe furiş în primăvara vieţii tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare şi splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăţie...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deţie.

Dumnezeul iubirii veşnice este lumina conştiinţei noastre,
Să Îl conştientizaţi trebuie să vă uitaţi în sufletele voastre.
Visele albastre şi senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.

Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopţile albastre,
Pe toata lumea aş vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.

Femeia-i dulce de-ţi vine să-i dai Luna,
S-o cucereşti e imperativ să îi araţi şi să-i explici natura şi scriptura.
Frenetic zboară fluturi coloraţi şi albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o şteargă.

Acasă nu înseamnă o clădire,
Familia călduroasă este omenire.
Nu contează cât de mare este casa ta,
Ci câte suflete fericite vei găsii în ea.

Seninătatea chipului unui copil e sacră,
Ea radiază atâta lumină şi inocenţă,
Ce ştie el de această lume vicioasă?
Şi a omului eternă indiferenţă...?

Iubire, pace şi scântei divine,
Să contopească toate sufletele din familia voastră.
Şi să trăiţi etern în pură armonie,
Alături de comoara voastră sufletească.

Suntem fiinţe divine de lumină,
Ce aspiră la înţelepciune sacră,
Asta e singura menire adevărată,
A omului pe această lume.

Eu mă hrănesc direct din soare,
Cu energia lui vibrantă si vividă,
Eu contemplez la geometrie sacră şi Scriptură,
În drumul care duce spre înţelepciune.

Fotosinteza nu e numai pentru plante,
Noi ne putem hrănii cu a Lui Dumnezeu Lumină,
Privind cu ochii drept în Soare,
La răsărit sau când declină.

Cultura noastră ancestrală-i Zamolxiană,
Frumoasă, pură, dulce ca o simplă Ană,
Culmea sofisticării este numai simplitatea,
Nimeni nu-i conştient a-i înţelege-n veac complexitatea.

Viaţa-i sublimă, unică, explozie de culoare,
Precum refluxul pe o calmă mare.
Vă scriu această poezie-n dialect,
Ca să conştientizezi, românul simplu e înţelept.

Iubirea nu se caută, se face,
Odată aprinsă, nimeni n-o desface.
Iubesc zâmbind cam toată viaţa asta,
Conştientizează că lumea întreagă este a ta.

Muzica-mi conturează subtil viaţa,
Sunet vibrant ce-mi colorează viaţa.
Vă scriu cu gândul pierdut printre stele,
Fiindcă cu toţi suntem şi provenim din ele.

Einstein se inspira din opera lui Eminescu,
Tot nu-l rivaliza, că nu era terestru.
Eminescu stă pe un înalt piedestal,
Toţi suntem conştienţi că în unicitate nu există egal.

Floare de omagiu eroilor căzuţi,
În ochii noştrii, nu sunt decăzuti,
Îmi apăr ţara fiindcă pot, şi fiindcă Îmi pasă,
În veac să nu cadă la trădători în plasă.

Iubesc o dulce, simplă, armonie,
Iubirea, credinţa şi natura în ochii noştrii învie.
Codrul şi bradul e frate cu românul, verde-n veac neveştejit,
Reget nespus că unii nu te-au preţuit.

Mulţi te-au taiat şi şi-au bătut joc de tine,
Cei ce au făcut asta, vor avea suspine.
Privesc prin recunoştinţă toată societatea,
În care se dezvoltă treptat şi absolut sinceritatea.

Aş vrea să spulber răutatea-n oameni,
Şi în patru galaxii să-i port cenuşa.
Pentru că a distrus iubita mea natură,
Eu le-am privit din sătucul meu Măgeşti a lor ură.

Să ştii de la un singuratic astru,
Şi Dumnezeu privea de sus acest dezastru.
Omul ce e viclean şi spân o să regrete,
Că a pângărit raiul Lui Dumnezeu, cel verde.

Traiască toată naţia mea iubită,
În veac ea să nu fie lovită, ci ocrotită.
Adevărata naţie-i una planetară,
Conştientizaţi-o vă rog de la altă scară.

Geometria sacră şi credinţa este viaţa,
În absenţa ei nu ar mai exista lumina şi verdeaţa.
Simbolul nostru antic este ancestral,
Floarea de viaţă sacră şi Sfânta Cruce, nu are egal.

Iar cei ce cred că Pământul este plat,
Să ştii că ai fost fundamental manipulat.
Fractalitate-n viaţă, iarbă şi în floare,
Îl venerez pe Bunul Dumnezeu pentru a ta culoare.

Natura şi iubirea este nesfarşit de viaţă,
Chiar dacă iarna-n munte, frigul te îngheaţă.
Dunărea spumegă în Deltă valurile vaste,
Neasemuite precum stelele şi diamantele albastre.

Soarele îmi zâmbeşte în fiecare dimineaţă,
Dându-mi putere ca să pot duce o simplă şi modestă viată.
Plantele ce-s divine alungă orice strop de nostalgie,
Comunicând doar prin parfum, frumos şi armonie.

Istoricii români încep să redescopere trecutul,
Ca să ne redecoperim holistic începutul.
Iubesc, respect cultura ancestrală Cucuteni,
Trăiau în armonia dată de la Dumnezeu printre pământeni.

Speranţă-n vis, vivid, lucid de vară,
Cultura noastră ancestrală n-o să piară.
Avem titani monumentali aflaţi în spate,
Curaj ne dau, noi vom ajunge la dreptate, sinceritate şi onestitate.

Mihai Viteazu pentru patrie, se lupta cu turcii,
Lecţie de viaţa, pentru noi haiducii.
Trecutul nostru e sacralizat,
Eroii noşti, în spate nu s-au dat.

Românul este frate cu infinitul,
E conştient că moartea nu este sfârşitul.
Sunt fascinat de Bunul Dumnezeu, de astre şi de stele,
Pentru că toţi suntem făcuţi, ca prin iubire, să strălucim ca ele.

Înca surprindem inamicii noştrii,
Suntem uniţi, gata să ridicăm oştiri.
Vestul ne ataca prin media, vrea să ne ia identitatea,
Să nu ne conectăm cu Dumnezeu şi spiritualitatea.

Iar banu-i fabricat din pastic,
Esenţa non valorii, nu-i nimic fantastic.
"Ba Nu' " conduce spre manipulare,
Himerelor ca să le cazi în gheare.

Să ştii că banii sunt numere,
Iar numerele sunt fără sfârşit.
Dacă tu cauţi fericirea-n bani,
Te amagşti la infinit.

Carpaţii noştri urlă către Lună,
Dă-le în dar te rog, viaţă mai bună.
Iubeşte pe Dumnezeu, fauna şi flora,
Vei regreta dacă aceste elemente le vei ignora.

Patria se-nalţă şi renaşte din cenuşă,
Pasăre Pheonix, nu o găinusă.
Vulturii înca zboară peste codrii,
Atât de sus încât ating şi norii.

Lupul e un animal divin în regnul animal,
Spiritul Lui Dumnezeu şi al curajului de ni-l aduce-n dar.
Vulpea şireată se frurişază printre frunze ruginite,
Explozie de portocaliu şi frumuseţe ne emite.

Românul întotdeauna este bun si naiv,
Pentru că nu doreşte ca să devină manipulativ.
Arde în noi înţelepciunea ancestrală,
Cu râvnă intensă, ca un foc de pară.

Adevărul este Dumnezeu ce a creeat Universul,
Ce ne arată al vieţii şi iubirii care-i sensul.
Informaţia noastră din Scriptură şi literatură este prea vitală,
S-o ignoram, ar fi greşeală colosală.

Cunoaşterea de informaţie e imperativă,
Ca lumea în veac să nu mai ajungă naivă.
Înţelegerea informaţiei este cheia,
Ca niciodată să nu-ţi pierzi ideea.

Practicarea informaţiei trebuie aplicată,
Ca Statului Român să îi dai speranţă.
Experienţa proprie trebuie traită,
Să nu mai simţi şi să înduri ce-i aia frică.

Înţelepciunea altruistă este scopul bun,
Ca tu în această viaţă să devii un om mai bun.
Doresc ca altruismul inocent să te conducă,
Aşa de fain, cum râul duce p-apă o frunză.

Dragoste necondiţionată vă doresc,
Sa experimentaţi cam tot ce e celest.
Universul este creaţia Bunului Dumnezeu Cel Întreg,
Singura afirmţie pe care nu o neg.

Drumul spre spiritualitate e sublim,
În acest drum, nu o să întalneşti în veac declin.
Binele tuturor e imperativ şi esenţial,
Conştientizaţi vă rog asta mai clar.

Ajută-ţi fratele oriunde şi oricine ar fi,
Că-n viaţă tu de el, tot timpul, te vei lovii.
Traieşte-ţi viaţa simplu şi alturist,
Nuanţe halucinante, pure, de artist.

Dorindu-i binele şi altcuiva,
Faci loc la dragoste în viaţa ta.
Adevărul este simplu si subtil,
Îmbrăţişează-ţi singur propriul stil.

Profund şi vast este adevărul,
Aş vrea cu toţi să înălţăm TRICOLORUL.
Grandiozitatea nu se explică numai prin cuvinte,
Ea se trăieşte în fapte, armonie şi se simte.

Adevărul este imposibil de distrus,
Oricât de multe razboaie tu i-ai dus.
Adevărul nu este proprietate, monopol,
Dacă crezi asta, eu din vis te scol.

Adevărul nu e ceva ce e de vânzare,
Să-l întâlneşti îţi trebuie propria cale.
Adevărul e imposibil de dominat,
Să-l înţelegi, el trebuie conştientizat.

Rezistenţa noastră este ancestrală,
Lucrurile astea nu se spun la scoală.
Românul nostru este încăpăţânat,
La turci le-a dat multe dureri de cap.

Iubirea Lui Hristos ne ţine şi va ţine-n viaţă,
Cu brio, tuturor păcatelor le ţinem faţă.
Mihai Viteazul în numele credinţei şi a patriei se lupta-n camaşă,
Împunând spaimă-n turci şi în paşă.

Adevărul nu este o entitate,
Este întregul ce intersectă o eternitate.
Românu-i născut fizician,
Crescut de geniul înţelept Eminescian.

Tăria existenţei noastre,
Vine tiptil, din sufletele noastre.
Uitaţi probleme, griji şi stres,
Să nu îmbrăţişaţi al vost regres.

Dragostea mamei e supremă şi superbă,
Cu grijă, ea-ţi punea capul pe pernă.
Femeia trebuie respectată,
Ca să primeşti al dragostei răsplată.

Bunici sunt îmbătrâniţi frumos,
De la un trai simplu şi armonios.
Bunice încă croşetează,
În timp ce de nepoţi veghează.

Cultura altruistă este o divinitate,
Dumnezeu face ca Soarele să strălucească zilnic peste societate.
Până şi HoRa este ancestrală,
Dansul de Soare îl expunem iară.

Adevărata noastră mamă,
Este natura, Geea o mai cheamă.
Noi suntem creaturi ce sunt sublime, minunate,
Ce oglindeşte întreaga divină realitate.

Toate formele de viaţă sunt puse în Univers,
Să ne arate iubirea, armonia, sinceritatea si a-l vieţii sens.
Scutură-te de al sufletului negreală,
Hai să trăieşti iubirea universală.

Existenţa noastră este unică şi altruistă,
În veci de veci, în Cosmos iubirea coexistă.
Toate ideeile benevolente trebuie culese spre progres,
Ca flori de maci roşii ca focul, să le culegi din mers.

Călătoria noastră prin iubire este infinită,
E tot ce ştim, noi n-avem nici o frică.
Frica este un parazit himer,
Ce paralizează spiritualitatea în propriul sufleţel.

Cu oamenii trebuie ca să ai răbdare,
Să le explici despre eternul Dumnezeu ce radiază ca un Soare.
Dumnezeu face ca Soarele să dea lumină si căldură,
Si la cel bun şi rău, si scumpei tristă lună.

Cititul te cladeşte cel mai bine în viaţă,
Ca să-ţi priveşti întotdeauna adevăru în faţă.
Părerea care nu e altruistă e denaturată,
Iubeşte existenţă toată, şi îţi promit că ai să primeşti a ta răsplată.

Universul este tot timpul în schimbare,
Poţi să conştientizezi asta privind fenomenalul Soare.
Fotosinteza e reală şi adevărată,
Dumnezeu cu razele Soarelui ne scaldă şi înalţă.

Iar când eşti sumbru, învată să priveşti în Soare,
Să te regenerezi încet cu a lui culoare.
Rădăcinile noastre sunt celeste,
Dumnezeu ni le-a dat nouă ca zestre.

Avem în sufletul şi constituţia noastră,
O mare, vastă, galaxie albastră.
Tot ce există este ciclic în Univers,
Tesla spunea:" Trei, şase, nouă, este al lui mers".

Iubirea noastră toată-i estenţialul,
Ca să-nţelegi treptat primordialul.
Caută pacea interioară sufletească,
În timp, promit c-o să te răsplătească.

Iubirea noastră-i precum mirerea de albine,
Cu zmeură, căpşuni, frăguţe, mure şi afine.
Iubirea este un sentiment etern,
Ce-ţi colorează cerul sufletului permanent.

Nu-ţi fie frică sau ruşine de iubire,
Ea te clădeşte, întramă şi susţine.
Copiii mici se joacă pe afară,
Desculţi, râzând, prin frunzele de toamnă.

Iar muza existenţei tale,
Să n-o alegi rapid pe oarecare.
Caută intes, profund şi-o vei găsii,
Chiar dacă-nfrunţi al vieţii sumbru gri.

Iubirea poate fi simplu suflet ca un astru,
Ce are ochii şi sufletul colorat albastru.
Cu un zâmbet frumos ca un Soare,
Ce-ţi umple viaţa plină de culoare.

Înţelepciunea care este feminină,
E o rază intensă, dulce de lumină.
Aduce armonie si speranţă,
Îti schimbă întreaga vieţii tale nuanţă.

Dar unii-s umbre şi himere,
Nu trebuie-a gravita în a lor sfere.
Răsunătoarele ecouri dintre stele,
Dialogând iubire şi recunoştinţă între ele:

"Vibrez lucid în jurul sufletului tău,
Eşti poezia eternă ce-mi dă viaţă.
Eşti foarte armonioasă si graţioasă,
În preajma ta simt cum prind viaţă.

Sublimul nu-l gaseşti decât în poezie,
E arta sufletului tău vibrant si nuanţat,
Prin intermediul tău văd dragostea Lui Dumnezeu,
Tu, suflet blând, vivid si albastru colorat.

Eu nu mai sunt visător, sunt visul,
Cel mai puternic psihotrop.
Fac suflete să prindă lumină,
Uitându-se în interiorul lor.

Cu un cuvănt va exploda culoare,
Adânc în sufletele noastre.
Îmi vine să te iau de mână,
Să fug cu tine printre astre.

Tu ai venit la mine-n umbră,
Şi ai adus în viaţa mea speranţă.
Aveam lumina palidă si sumbră,
Pană am văzut lumina ta albastră.

Te văd si nu esti fericită,
Înconjurată de atâta bine.
Ce sens are demersul vieţii,
Când nu ai parte de iubire?

Unicitatea ta e unică,
Precum autenticitatea ta.
Urmează calea spre lumină,
Spre rău, te rog, tu nu te îndrepta!

Alege calea altruistă,
Vorbeşte despre sentimente şi iubire.
Şi ai să conştientizezi că Dumnezeu şi Universul,
Este mişcat şi funcţionează prin fericire.

Încearcă să descrii natura,
În toată frumuseţea ei.
Fiindcă tu însuţi eşti natura,
Care rimează-n felul ei.

Tu eşti coroana creaţiei,
Capabilă de o iubire infinită.
Menită să aprindă viaţa,
Într-o creatură ce nu e fericită.

Dacă vei mângâia vreodată un câine,
Te va iubii într-un mod necondiţionat.
Şi vei afla ce e iubirea,
De la un suflet loial şi devotat.

Eu sunt aici să te trezesc la viaţă,
Te voi iubii în eternitate.
Pentru că tu m-ai ajutat,
Şi nu mi-ai intors al tău spate.

Să ştii că te iubesc că eşti boemă,
Şi eu la început eram un simplu visător.
Încet, încet m-am apropiat de a voastră lume,
Eu am ales în suflet să v-aprind la toţi câte-un fior.

Eu vreau să te salvez de la himerele viclene,
Materialismul este extrem de iluzoriu.
Privind de sus totul este deşertaciune,
Însă privind cu atenţie în interior, vei conştientiza, că această viaţă este o minune.

Tu eşti lumină de recunoştinţă infinită,
Invaţă să iubeşti, să râzi, să radiezi speranţă altruistă.
Lumina Infinitului Dumnezeu este în tine,
Mă rog să te ilumineze numai către bine.

Tu ar trebuii să cam eviţi prostia,
Că este foarte contagiasă,
Eu am fobie de iluzii,
Dar empatizez percepţia voastră."

Conflictul dintre cei doi se încheie,
Eliberaţi de griji şi lucruri rele.
Plutind şi gravitând în alte sfere,
Îndepărtându-se între ele.

Evită toată cauzalitatea,
Ca să transcenzi în infinit eternitatea.
Efectul cauzelor noastre toate,
Sunt suma gândurilor noastre.

Eu mă retrag încet din mintea ta,
Întotdeauna ai fost, şi o să străluceşti precum o stea.
Natura, iubirea şi Bunul Dumnezeu e casa ta,
Bucură pe oricine din prezenţa ta.

Aceasta poezie este scrisă, pentru a inspira iubirea de înţelepciune,
Şi să vă regăsiţi în sufletele voastre.
Cu toţii ştim ce este de făcut în lume,
Fie ca bunul Dumnezeu pe toţii să ne îndrume.

Iubirea altruistă să îţi lumineze calea,
Ca în viaţa ta să îţi fie netedă cărarea.
Adevărata inspiraţie este infinită,
Constientizează, divinitatea nu este finită sau zgârcită.

Doresc să îţi îndrum viaţa spre mai bine,
Fiindcă tot timpul am să mă gândesc la tine.
Eu îţi doresc tot binele din lume,
Lumina conştiinţei altruiste să te-ndrume.

Motivul pentru care oamenii nu trăiesc iubirea,
Este pentru că oamenii nu-i înţeleg a-L Domnului firea.
Dacă întrebi un om ce vrea de la iubire,
El îţi va reliefa şi contura doar calităţile.

IUBIREA ESTE PRIMA LEGE DIVINĂ
Toţi marii înţelepţi au fost de acord cu asta,
Iubirea este prima lege divină pe care omul trebuie să o respecte,
Pentru a trăii în armonie în lumea asta.

IUBIREA, aşa cum o înţeleg înţelepţii,
Este ACŢIUNEA de a fi un focar de fericire,
Şi de sublimă subtilă împlinire, coexistând cu alte fiinţe,
Trăind în simplă armonie.

Iubirea este cât se poate de reală,
Precum divinitatea există în noi,
Atunci, nu mai este o idee abstractă,
Ci este trăită ca ceva divin în noi.

Iubirea universală cosmică nu pierde niciodată.
Şi totuşi, la un anumit nivel de evoluţie spirituală,
Oricine ajunge să ştie că, în orice situaţie,
Avem cu toţii o divină recompensaţie.

De aceea, cu cât dăruim mai multă iubire,
Noi facem un viitor mai bun pentru omenire.
Iubeşte mult şi mult vei fi iubit,
Spusese Iisus Hristos Cel Veşnic.

Iar arborelele de iubire al sufletului nostru,
Se va înălţa până la Domnul Dumnezeul Nostru.
Nimeni nu ţi-a făcut nimic pe nedrept,
Nimeni nu te-a pedepsit din întâmplare.

Priveşte-n interiorul tău,
Caută-ţi al sufletului ardoare.
Totul depinde numai de tine,
Nimeni nu te-a forţat să faci păcate.

În experienţa unicităţii fiecărei secunde,
Bunul Dumnezeu gândurile să ţi le asculte.
Există o absolută justiţie,
Iubirea este singura şi unica revoluţie.

Care este a-L Lui Dumnezeu,
Care transcende justiţia umană,
Priveşte cerul, şi vei vedea un curcubeu.
Dumnezeu este explozie de viaţă şi culoare adânc în interiorul tău.

Adânc în sufletele noastre,
Iisus Hristos murii în chin pe cruce,
Ca tu o viaţă mai bună să poţi duce.
Învăţătura cea supremă este că toată lumea are o cruce.

Iubirea este ceva euforic,
Un sentiment nemărginit,
Dragostea Domnului pentru tine,
În veac ea nu are sfârşit.

Misterul iubirii este dincolo de raţiune,
Tu ştii că toţi suntem egali,
Şi când există iubire în inimă la tine,
Nu mai există nici concept adversari.

Cel mai plin act de compasiune,
Este când dai tot ce ai mai bun din tine,
Gândindu-te la recunoştinţă şi împlinire,
La ce au făcut toţi pentru tine.

Indiferent de ce ai face,
iubeşte-te şi iubeşte,
Dar să o faci într-o manieră altruistă,
Şi ai să vezi că în această lume, Întotdeauna binele triumfă.

Mă veţi găsi uitându-mă la astre,
Gândindu-mă cum să îmbunătăţesc vieţile voastre.
Stau nopţi întregi în contemplaţii vaste,
Privind pierdut la stelele.... albastre...

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul iubire este folosit greşit. Pentru mine, iubirea adevărată este echilvalentul spiritului din noi. Atunci când descoperim iubirea adevărată, nu facem decât să descoperim rezervorul uriaş de iubire şi lumină din noi. Majoritatea oamenilor, însă, numesc iubire atracţia dintre un bărbat şi o femeie care, deşi este o etapă importantă în viaţa noastră sau o sursă de satisfacţie, este foarte departe de a fi iubire. Există pasaje în cultura omenirii care descriu iubirea spirituală, iar oamenii cred că aceasta trebuie reprodusă în relaţii de cuplu, ceea ce este o sursă mare de nefericire. Ceea ce accentuează nefericirea oamenilor este că ei aşteaptă această iubire spirituală de la alţi oameni, parteneri de cuplu sau membri ai familiei şi nu înţeleg că nu o vor primi niciodată decât în doze mici pentru că nimeni nu este dator să îţi dea iubirea lui. Ţi-o dă dacă are dispoziţia necesară. Iubirea nu e doar o persoană, iubirea e pentru tot ce e viu. Tu eşti responsabil de iubirea ta, adică de spiritul din tine. Fiecare cu spiritul şi iubirea lui. Da poţi într-o relaţie să îţi reverşi această iubire spirituală şi necondiţionată asupra partenerului, dar asta se va întâmpla când vrei tu, nu când vrea partenerul.

Pera Novacovici în Cartea Alfa, Vol. III - Mentor şi Discipol
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu realizăm că atunci când spunem "eu gândesc" de fapt tot ceea ce spunem este "eu sunt separat de tine şi mai ales de Dumnezeu!" Dar când dai divorţ de gând, când te desparţi de el şi laşi mintea în plata Domnului, tu rămâi iubirea însăşi sau Dumnezeu! Prima şi cea mai înaltă iubire este cea de "A-Fi" sau "Eu-Sunt", după cum ultima care pleacă din această lume reîntorcându-se Acasă este tot ea. Dumnezeu este iubire, faptul nostru de "A-Fi" şi Dumnezeu sunt una. Dumnezeu, Iubirea sau faptul de A-Fi din mine e unul şi acelaşi cu cel din tine sau cu cel dintr-o floare! Mai întâi de toate Dumnezeu este Iubire, Fiinţare neasociată gândirii, exact cum e într-un prunc. Iată de ce Isus spune: "Până nu vă veţi reîntoarce şi vei fi aidoma pruncilor nu o să intraţi în împărăţia cerurilor."

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este lumina care îi luminează pe cei ce o oferă şi o primesc. Iubirea este gravitaţie, deoarece îi face pe oameni să fie atraşi unii de alţii. Pentru iubire noi trăim şi murim. Iubirea e Dumnezeu şi Dumnezeu este iubire. Această forţă explică totul şi oferă sens vieţii. Când o să învăţăm să oferim şi să primim această
energie universală, vom putea afirma că iubirea învinge tot, că poate transcede totul şi orice, deoarece iubirea este chintesenţa vieţii.

Albert Einstein în Scrisoare către fiica Lieserl
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana

În semn de iubire şi recunoştinţă,
Eu îţi ofer holistic tot ce am,
Eu nu am vile şi palate,
Dar dragostea ţi-o dau în dar.

Eu nu am lucruri materiale,
Dar ştiu ce pot să îţi ofer,
Îţi dau şi soarele şi luna,
Până şi stelele din cer.

Până şi bolta cea cerească,
Ce ajunge până la zenit,
Până acolo te iubesc,
De fapt glumesc, la infinit.

Aş vrea să îţi ofer o rază,
Şi o scânteie fără de sfârşit,
Care să strălucească în tine,
Până în eternul infinit.

Tu eşti o rază de lumină,
Ce sufletul mi-a alintat,
Te rog să nu mai fii copilă,
Eşti cerul albastru luminat.

Îţi spun că eşti copilă,
Fiindcă nu constientizezi,
Că Dumnezeu în tine e lumină,
Şi soarele-l rivalizezi.

Eu te iubesc pentru că eşti boemă,
Iar eu în simplu visător,
Intrând în viaţa mea tu eşti o zână,
Iar eu un simplu muritor.

Un simplu muritor pierdut,
Fără dragostea ta sublimă,
De nu ai fi tu în viaţa mea,
Totul ar fi... Ruină.

Ea e ca o stea,
Mi-aş da viaţa pentru ea,
Ea este toată lumea mea,
Este doar întuneric fără ea.

Nimic nu o poate rivaliza,
Seamănă cu soarele din cer,
Nu exagerez sunt doar sincer,
Nu-mi vine să cred că e iubita mea.

Următoarea mea logodnică,
Cea cu care o să am copiii,
O să ne bucurăm de fii,
Şi de întreaga existenţă.

Iubirea noastră este miere de albine,
Culeasă din cuvinte de iubire,
Alcătuită din fapte bune,
Din zilele senine şi sublime.

Pictează multe icoane,
Înfăţişând-ul pe Hristos,
În moduri cât mai expresive,
Ca lumea să aibă ajutor.

Ca lumea să se mântuiască,
Să capete iubire de divin,
Că toţi să creadă în mântuire,
Şi în al Hristosului divin.

Ea este o raritate unica,
Cum nu mai este alta,
În faţa ei nu e decât splendoare,
Şi în ochii ei nu e decât ardoare.

Recunoştinţă şi iubire,
Faţă de tine şi de Dumnezeu,
Fiindcă apărut în a mea cale,
Să experimentăm întregul Dumnezeu.

Eşti o fiinţă dulce de lumină,
Care îmi mângâie lin viaţa,
Cu tine lumea mi-e deplină,
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru a ta lumină.

Răsăritul soarelui seamănă cu tine,
Eşti tot ceea ce iubesc,
În tine văd doar fericire,
Destinul nostru e ceresc.

Rimele care ţin de tine sunt divine,
Fiindcă aspiră la înţelepciune,
Să scoţi tot ce am mai bun din mine,
Pentru o eternă fericire.

Tu eşti unica binecuvântare,
Eu doar pe tine te iubesc,
În ochii tăi văd blândul soare,
Tu suflet cald, împărătesc.

Un suflet nobil şi curat,
La fel ca soarele şi luna,
Cu raze blânde aurii,
Ce îmi alintă lumea.

Dumnezeiască îţi e firea,
Tu suflet viu şi colorat,
În ochii tăi mă pierd cu firea,
Cred că şi tu ai remarcat.

Divină inspiraţie eşti chiar tu,
Sufletul tău mă alimentează,
Să ştiu ce nu am mai scris vreodată,
La nici o creatură sau o fată.

Iubire lină şi sublimă,
Te voi iubii sub clar de lună,
Ca toate astrele cereşti,
Să vadă ce frumoasă eşti.

Iubirea mea e adevărată,
Iubesc toata esenţa ta,
Te voi preţui în eternitate,
Promit: nu te voi întrista.

Căci întristarea e departe,
La fel ca un apus de soare,
Viaţa e doar la răsărit,
Iar noi ne bucurăm de a ei culoare.

Sunt visătorul care te visează,
Eşti visul meu cel mai vivid,
Cu tine simt iubire imortală,
Până în albastrul infinit.

Dezamăgirea e departe,
Ceva ce nu ne defineşte,
Călătoria pe acest drum,
Abia acum ea începe a se naşte.

Îţi scriu târziu şi în zori de zi,
Şi eu îţi voi scrie în fiecare zi,
Fiindcă tu eşti tot ce iubesc,
Un suflet nobil şi celest.

Eu sunt îndrăgostit de tine,
De ochişorii tăi sublimi,
Să nu mă îndepărtezi de lângă tine,
Să nu avem parte de suspine.

Noi nu ne vom certa vreodată,
Fiindcă nu avem nimic urât în noi,
Nu avem decât iubirea noastrăm,
Iar soarele îndepărtează orice nori.

Eşti muza mea si o iubesc,
Adevărata inspiraţie e în tine,
Nu fac altceva decât să te descriu,
Şi tot ce e legat de tine.

Noi am uitat de zile amare,
Şi vremuri ce ne-au încercat,
În faţă sunt doar vremuri bune,
Şi zâmbetul tău por şi colorat.

Norii depresiei noastre,
Soarele vieţii ni la disipat,
Acum e doar un cer albastru,
Care e limpede, curat.

Tot ce iubeam noi vreodată,
Acum este amplificat,
Iubirea nu va pieri niciodată,
Singurul sentiment de neegalat.

De abia aştept să te văd zâmbind sub soare,
Dansând dansul iubirii vii,
Deci tu ai apărut în viaţa mea,
Ca inima să îmi învii.

Cu tine eu voi face totul,
Vom merge peste tot în lume,
Vom vedea câmpii şi dealuri,
Împodobite cu miresme.

Cascada cristalină curge,
Cu picături de diamante,
Iar munţii ce se înalţă către soare,
Nu vor decât să ne încânte.

Şi florile înmiresmate,
Ne îmbată cu prezenţa lor,
Şi toată bolta înstelată,
Se înclină în faţa ochilor.

Părul tău auriu luceşte ca şi aurul,
Sub razele line a soarelui cel bun,
Iar ochii tăi cei blânzi şi castanii,
Îmi spun să te iubesc din veci până acum.

Iar râul curge lin spre vale,
Nuanţând natura cu culoare,
Sub soarele cel viu şi veşnic,
Şi un Dumnezeu ce iubeşte in eternul infinit.

Căci Dumnezeu în a Sa milă,
A hotărât să ne întâlnim,
Şi o dată ce ne-am prins de mâna,
Am hotărât că veşnic ne iubim.

Unul întru un milion de oameni,
Îşi întâlneşte Flacăra cea geamănă,
Iubirea noastră e divină,
Ce nu conţine un strop de teamă.

Căci viaţa are anotimpuri,
Tinereţe, adolescenţă, maturitate şi bătrâneţe,
Ia tu în pragul maturităţii,
Mi-ai luminat a mea prezenţă.

Suntem testaţi ambii de viaţă,
Şi de himerele viclene,
Care ne împiedicau unii pe alţii,
Să nu avem dragoste în vene.

Când primăvara va veni,
Vom fugii după zmeuri şi frăguţe,
Şi în grădina de acasă,
Vom avea grijă s-o facem frumoasă.

Vom planta tot ce e bun,
La fel cum vom planta în viaţa noastră,
Cele mai alese şi frumoase fructe,
La fel ca şi iubirea noastră.

Pe câmpuri infinite vom fugi,
Făcându-ţi lauri din păpădii,
Iar macii roşii ca şi focul,
Cunună vie îţi vor fi.

Când vară va răsări în viaţa noastră,
Vom savura toţi norii de pe cer,
Că ce frumos să priveşti cerul,
Când ai în viaţă un înger.

Vom merge peste dealuri şi câmpii,
Şi munţii toţi îi vom străbate,
În lanurile de muri ne vom opri,
Dulciurile cele mai vii.

Codrii răsunători ne vor fi casa,
Cît timp copacii sunt în viaţa verde,
Iar eu în faţa ochilor,
Doresc să te am privelişte.

Vom călătorii foarte mult,
Şi ne vom minuna de căprioare,
Ce vor fi invidioase în sinea lor,
De-a ochilor tăi culoare şi splendoare.

Iar toamna cu nuanţe aurii,
Ne va aduce explozie de culoare,
Iar copacii cu frunze stacojii,
Atunci vor fi în floare.

În toamnă cea roşiatică,
Vulpile cauta hrană,
Ce emite explozie de culori,
Fiind cameleon printre frunze şi flori.

Tot toamnă vom culege,
Roadele muncii noastre,
La fel ca roadele iubirii,
Şi-a existenţei noastre.

Când iarna va bătea la uşă,
Vom sta în faţa focului,
Privind cum ninge lin pe geam,
Cu o dragoste nespusă.

Ne vom juca ca doi copii în zăpadă,
Cu euforie şi iubire,
Şi tot ce va există în viaţa noastră,
Va fi un sentiment de împlinire.

Un sentiment împlinire sufletească,
Crăciunul să împodobim bradul,
Şi să te ţin în braţe în faţa focului,
Ca să citim cărţi cu o tematică sufletească.

În anotimpurile vieţii,
Voi fi mereu cu tine,
Iar tu iubirea mea,
Nu vei pleca de lângă mine.

Căci ce rost are ca să pleci?
Când se vede că a ta existenţă,
Va fi iluminată doar de iubire,
Fiind a noastră prezenţă.

Cât timp eu eram bolnav şi singur,
Doar tu ai venit în ajutor,
Iar pentru această experienţă,
Te voi iubii ca pe lumina ochilor.

Iar ploaia ce va curge,
Ne va lovi umerii goi,
Se spele toată tristeţea,
Acumulată în noi.

Şi ciripitul păsărilor cerului,
Ne va încânta cu sunete,
Cu sunete divine de armonie,
Ce vor genera lumină în noi.

Iar Luna sângerie,
Va fi sanctuarul nostru noaptea,
Dar nu vom mai urla sub lună,
Pentru că e doar fericire.

Stelele de pe bolta albastră,
Vor radia lumină în viaţa noastră,
Iubirea noastră e divină,
Privită de sub clar de lună.

În ochii tăi văd două sublime galaxii,
Care o să se contopească cu ale mele,
Nu vreau decât de mână să mă ţii,
Şi să mă contopesc în braţele tale.

Iubirea noastră e holistică,
Este iubire universală,
Este iubire Cristică,
Iubire la ce-a mai înaltă scară.

Eşti poezia vieţii mele,
Ce pot să o scriu la infinit,
Şi vocea ta sublimă este,
Căci are un timbru de poveste.

Frumuseţea frumuseţilor eşti tu.
Floarea florilor eşti tu,
Iubirea iubirilor eşti tu,
Logodnica şi soţia mea eşti tu.

Eşti ceea ce nu se poate descrie în cuvinte,
Un vis frumos şi ireal,
Ce pare desenat dintr-o poveste,
Cât de mult te iubesc, vreau tuturor să le dau de veste.

Eşti un vis halucinant de frumos,
Si tot ce fac mă relatez la tine,
Chiar dacă suntem amândoi independenţi,
Ne contopim în dependenţă.

Dragoste ta străluceşte,
Peste toate cărările vietii mele.
Tu eşti un înger păzitor,
Aripile tale luminoasă lucesc în zorii zilelor.

Leagănul copilăriei fericirii,
Îl simt când sunt cu tine,
Cărările mele toate sunt deschise,
Mă duci la culmea împlinirii.

Chipul tău minunat este o minune,
Şi simt cum m-ai chemat la viaţă
Mi-ai arătat frumuseţile lumii,
În viaţa mea aduci speranţă.

Ai deschis înaintea mea cerul,
Toate orizonturile sunt mai largi
Şi pământul ca pe o carte veşnică a înţelepciunii,
Cu tine vreau să fac doar lucruri dragi.

Iar lumea cea vremelnică,
Va fi tot câmpul tău de joacă,
Căci tu vrei să îmi arăţi,
Cele arătate şi cele ascunse.

Fiecare suspinare a încercărilor mele,
M-au făcut să merg în braţele tale
Tu luminezi a mea cărare
Cu fiecare pas al vieţii tale.

Fiecare clipă de bucurie,
Cu tine o voi petrece,
Noi fiind oaspeţii zidirii,
Lui Dumnezeu Cel Veşnic

Prin simţămintele tale vor trece,
Imagini şi peisaje de admirat,
Munţii care tind spre cer,
Şi vântul bine-înmiresmat,

Apele ca nişte oglinzi nemărginite,
În care se răsfrâng aurul razelor,
Ţinându-ne de mână vom conştientiza,
Curgerea uşoară şi lină a norilor.

Iar pe câmpiile vaste,
Va fi doar un decor,
Idilc, sublim şi maiastru,
Şi în jurul tău parfumul crinilor.

Întreaga fire ne şopteşte tainic,
Şi Dumnezeu fiindcă îi facem pe plac,
Cu pecetea iubirii Sale infinite,
Exuberanţă de fericire, ne-a binecuvântat.

Binecuvântat este pământul,
Lui Dumnezeu cel veşnic,
Cu frumuseţea cea infinită,
Care ştarneste frumuseţea veşnicului sacru locaş.

Nestricăcioasă frumuseţe există,
În ochii tăi căprui,
Ca Galaxiile infinite,
Ce noaptea sunt văzute.

Căci eu sunt visătorul, tu eşti visul,
Şi în faţa ochilor mei văd,
Tot răsăritul şi apusul,
Şi toate stelele cum cad.

Ele nu cad de supărare,
Ci doar valsează în jurul nostru,
Care plutesc frenetic,
În Univers în jurul nostru.

Cu această poezie,
Vei fi mereu nemuritoare,
Căci muza unui poet,
Prin poezie ia splendoare.

Iar ce are o splendoare înflăcărată,
Transcende infinita eternitate,
Căci noi doi suntem,
Rupţi din divinitate.

Poetul nu îşi lasă muza să moară,
O imortalizează în cuvinte,
Pentru ca ea să trăiască veşnic,
Ca să inspire şi alte fiinţe.

Să ştii că te iubesc că eşti o visătoare,
Fără tine nu ar fi decât o noapte veşnică,
Dar tu fiind în viaţa mea cu ardoare,
Ne contopim în infinit, la infinit,
Trăind vivid şi viu povestea plină de culoare...
Ce este fără de sfârşit...

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea şi ura, iubirea mea

Dragostea şi ura,
draga mea... iubirea mea,
sunt faţete ale medaliei iubirii,
iar lumina şi întunericul,
fac amândouă parte din misterul iubirii.

Iubirea, nu are nicio cauză,
ea este,
cel mai profund mister a lui Dumnezeu,
din care a creeat El lumea.

Eu împreună cu tine iubita mea,
suntem legaţi prin iubirea dintre noi,
fiind o încrengătură fantastică a iubirii divine,
şi suntem,
... inseparabili în infinitatea vremurilor...

Deşi încerc
să-ţi descriu într-un mod doct iubirea,
când o trăiesc, rămân fără cuvinte,
oricât aş încerca să scriu despre iubire,
... devin neajutorat...

Laptopul mi se blochează,
dar programul vieţii noastre continuă
în acel spaţiu inefabil,
în care eu iubitul tău... tu iubita mea...
... şi iubirea suntem una...

Fiecare moment devine glorios
în focul iubirii noastre.
Să ne bucurăm
de fiecare clipă trăită
pentru că iubirea are propiile ritmuri,
un puseu de dragoste... altul de ură,
... poate fi lumină... sau întuneric...

Tu dragoste să zâmbeşti iubirii,
iar sufletul să-ţi fie uşor şi liniştit.
Rostul vieţii
este să te bucuri că trăieşti acum şi aici.
... Mâine... cine ştie?...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri de lumină

De-a păcatului arsură
Doar Isus azi ne dezleagă
Dacă noi după Scriptură
Trăim viaţa noastră-ntreagă

Doar Isus e Cel ce poate
De păcat să te dezlege
Căci El a trecut prin moarte
Şi-a trăit a vieţii lege

Numai Mesia-i izvorul
De milă şi îndurare
El este Mântuitorul
Ce ne oferă-n veci salvare

Doar prin El suntem spălaţi
Prin sângele care-a curs
Chiar din El — să fim iertaţi
Şi curaţi azi prin Isus

El e jertfa ce s-a dat
Ca noi în neprihănire
S-avem sufletul furat
Numai doar de-a Lui iubire

Domnul este Dumnezeu
Şi este iubirea noastră
El ne-mbracă aici mereu
În lumina cea albastră

Doar acum suntem aleşi
Puşi deoparte şi sfinţiţi
De iubirea Lui culeşi
Sus în cer să fim primiţi

Hristos ne e biruinţa
Noi prin El aici trăim
Şi îi dăruim fiinţa
Ca ai Săi pe veci să fim

Prin El doar aici umblăm
Privind spre desăvârşire
Cununa ca s-o luăm
De har plini şi de iubire

Ne vrem picuri de lumină
Dar pe palma Lui Hristos
S-avem viaţa fără vină
Înspre cerul glorios

Din lumina Lui lumină
Pentru veci cu toţi să fim
În cântarea Lui Divină
Pe Isus să-l proslăvim

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţă

Era în existenţă un înger,
În cerul infinit etern,
Ce datorită unui monstru,
S-a pogorât din cerul efemer.

Venise să-i alunge chinul,
Îmbunându-i viaţa şi destinul,
Oferindu-i iubire cu ardoare,
Făcându-l să se uite adânc în soare.

Monstrul purta un doliu veşnic,
Ascuns în al său întuneric suflet,
Pe care nimeni în această lume,
Nu îl dorea ca să-l asculte.

Se întâlnise-n vasta noapte,
Când stelele pe cer păleau,
Iar în albastra calmă noapte,
Toţi aştrii feerici străluceau.

Greierii cântau feeric,
Dând întunericului suflet,
Armonizând tot universul,
Cel care este veşnic.

Mergând timid în drum spre înger,
Întrebându-se în sinea sa...
Oare cine o sa mai fiu eu...?
Dacă lumina ei mă va schimba.

Căci tot ce am este durerea,
Iar tu durerea de-mi vei lua,
Vei lumina a mea existentă,
Iar eu nu voi mai exista.

Fiind îngândurat în sine,
El începuse a se panica,
Neconştientizând o altă lume,
În afară de depresia sa.

Viaţa e radiantă şi vividă,
El neconştientizând asta,
Fiindcă în a lui tenebră existenţa,
Nu conştientiza ce e fericirea.

Ascunşi sub bolta cea albastră,
Din depărtare se zăriră,
Fugând unul spre celălalt,
Prin aerul cel cald vară.

Iar în momentu-m-braţişări,
Se contopiră în interior,
Conştientizând dragostea lor,
Trecutul tuturor dându-l uitării.

Unind doi poli opuşi,
În Universul veşnic.
Formându-şi un destin,
Ce duce spre nesfârşit.

Din întuneric şi lumină,
Lumina lor se contopiseră,
Uitând greşeli şi orice vină,
Şi orice sentiment de ură.

Ca două lumânări aprinse,
Întunericul lor era eclipsat,
Când două forţe ale naturii opuse,
Iubirea lor şi-au conştientizat.

Cei doi formau iubire altruistă,
Uitând natura lor cea singură şi tristă,
Văzând că în lumea aceasta vastă,
Puritate emoţională încă există.

Prin ce trecuse amândoi,
Ei isi spuneau în sinea lor,
Nu va mai fi nici un obstacol!
Doar ploaia de pe umeri goi.

Şi razele blânde solare,
Ce îi inundă cu auriu,
Le arată o altă cale,
Îndepărtându-i subtil de pustiu.

Prin codri argintii de aramă,
Copacii au veşmântul verde,
Ei se plimbau în zilele senine,
Găsind adevarata odihnă interioară.

În zilele senine,
Şi nopţile calde de vară,
Pădurea prin care se plimbau,
Era castel din basm,
Iar ploaia cea albastră,
Cădea în ritm de milă.

Păşind peste câmpiile infinite,
Tot ce vedeau în preajma lor,
Era exuberanţă de aur verde,
Înmiresmată de parfumul florilor.

Murmurul apei cristaline,
Izvoare rupte din basm feeric,
Le îmbălsăma sufletul rănit,
Într-un decor albastru frenetic.
Facându-i pe amândoi să simtă,
Reciprocitate altruistă.

Căci ei având corpul celest,
Ei se întâlniră în univers,
Conştientizând încet din mers,
Că mai există un alt sens.

Sensul este balanţa,
Ce guvernează existenţa,
Eliminând extreme sentimente,
Trăind în pace şi armonie.

Nu poate nimeni în acestă lume,
În a ne cataloga în inferior şi superior,
Când oamenii în a lor esenţă,
Nu au decât iubirea în fundaţia lor.
Fiind fiinţe de lumină,
Ce strălucesc profund din interiorul lor.

Când te vei simţi mare,
Priveşte soarele din cer,
Care-şi propagă lumina abundentă,
În raze aurii divine şi sublime,
Dând viaţa tuturor fiinţelor.

Până şi înţeleptul Solomon,
Regele regilor,
Nu-şi permitea să poarte,
Culoarea şi parfumul crinilor.

Omul se-ndepărtează-ncet,
De propria-şi existenţa,
Pierzând încet a sa esenţă,
Când să separă de natură.

Şi-ntreaga omenire,
Va exista armonie,
Doar de se vor unifica,
Distanţe între noi să nu mai fie.

Aşa te rog adu-ţi aminte,
Să foloseşti numai cuvinte blânde,
Pentru că oricine e capabil de un zâmbet,
Pentru că orice om e un suflet de lumină.

Indiferent de circumstanţe,
Să îţi iubeşti aproapele,
Numai aşa ajungi la stele,
Unindu-te cu Dumnezeu.

Fiindcă înţelepciunea iubirii altruiste,
Ţi-aduce un alt set de sentimente,
Definind benevolenţa infinită,
Care transmută întreaga existenţă.

Aceasta a fost o filă de poveste,
E rolul meu de-a te atenţiona,
Căci poate te vei lovii în viaţă,
De-un suflet de lumină,
Ce neavând nimic în viaţa lor,
Aleg o altă cale.

Îngerul şi-a sacrificat lumina,
Pentru a ajunge la speranţă,
Iar acum aude armonia sunetelor,
Şi vede sublima culorilor nuanţă.

Fiinţa fragedă celestă,
Lăsând a paradisului lumină,
Coborând pe pământ să vadă norii învolburaţi,
Să vindece şi să iubească, pe cei doi ochi îndureraţi.

Îngerul a salvat un suflet,
Să îndepărteze a lui negreală,
Facându-l să aspire la lumină,
Văzând o lume mult mai bună.

Acum trăiesc în armonie,
Cu întregul univers,
Ce din blândeţea ei o aripă îşi rupse,
Iar acum cosmosul are alt sens.

Trăind ambii în fericire,
Şi în natura cea divină,
Ce generează doar iubire,
Şi infinită armonie.

Acum închei povestea,
Urmeaza-ţi singur calea ta,
...
Şi eu o fac la fel...
...
Dar n-am să uit vreodată...
Că demonul... am fost...

EU.

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când oamenii mă întreabă dacă un dumnezeu a creat universul, eu le spun că acea întrebare în sine este fără sens. Timpul nu a existat înainte de big bang, aşa că nu există timp în care dumnezeu să poată să facă universul. Este ca şi cum ai cere indicaţii pentru a ajunge la marginea Pământului; Pământul este o sferă; nu are o margine; aşa că a o căuta este un exerciţiu inutil. Fiecare dintre noi este liber să creadă ce vrea, şi este punctul meu de vedere că cea mai simplă explicaţie este că nu există nici un dumnezeu. Nimeni nu a creat universul nostru, şi nimeni nu ne dirijează destinul. Asta mă duce spre o realizare profundă; Probabil că nu există rai, şi nici viaţă după moarte. Avem doar această viaţă ca să apreciem marele design al universului, şi pentru aceasta eu sunt extrem de recunoscător.

citat clasic din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

iubire (vezi şi dragoste)

Prinţul Andrei: Iubirea? Ce-i iubirea? Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o părticică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.

replică celebră din Război şi pace de Lev Tolstoi (1869)
Adăugat de Atena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfaturi utile

Viaţa este darul desăvârşit dat de Dumnezeu,
bucură-te pentru viaţă!
Soarele este lumina lui Dumnezeu,
bucură-te de căldura şi lumina lui!
Stelele sunt ochii lui Dumnezeu,
bucură-te de strălucirea stelelor!
Natura este creaţia lui Dumnezeu,
bucură-te de binefacerile naturii!
Aerul este suflul prin care Dumnezeu ţi-a dat viaţă,
bucură-te de aerul pe care îl respiri!
Râul este cristelniţa în care Dumnezeu a botezat omul,
bucură-te de susurul apelor! Apa îţi potoleşte setea.
Răcoarea codrilor este adierea prin care Dumnezeu ţi-a dat mişcarea,
bucură-te de răcoarea codrilor!
Dumnezeu ţi-a dat lumina zilei ca să ta orientezi în viaţă,
bucură-te de lumina zilei!
Dumnezeu ţi-a dat liniştea nopţii,
bucură-te de liniştea nopţii! Ea îţi odihneşte sufletul.
Bucură-te de toate în puţinul timp pe care îl petreci pe pământ!
Numai astfel vei pute sune că trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este o carte nescrisă

Iubirea este o carte nescrisă pe care poţi s-o pui la piept sau în locul inimii;
O scrii cu ceea ce îţi lipseşte cu ceea ce ai sperat,
Cu ceea ce te-a rănit,
Dar care se vindecă tot prin iubire.
Nu trebuie să iubeşti numai pentru simplu fapt că şi celălalt te iubeşte,
Iubeşti pentru a exista.
Şi mâine e o zi în care răsăritul este parte a florilor:
Dumnezeu a coborât până acolo, să-ţi arate că neputinţa ta
E doar o rană pricinuită de un vânt trecător.
Iubirea este nu numai un adevăr,
Este în acelaşi timp
şi identitatea omului care îl defineşte ca om
şi-l face unic în lucrarea divină.
Dacă Dumnezeu n-ar fi fost iubitor de om,
Acestuia nu i-ar fi fost încredinţată iubirea.

poezie de Camelia Opriţa din Cum pot sădi urmele tale în drumul vieţii mele? (iunie 2000)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă oameni

Iubirea este mai veche decât omul?
Iubirea a apărut odată cu omul?

De unde vine iubirea?
Ce este de fapt iubirea?
Există fericire fără iubire?
Poate perpetua viaţa fără iubire?

Religia spune că iubirea
Este mai veche decât omul.
Ştiinţa spune că iubirea,
S-a născut odată cu omul.

Poeţii spun că iubirea este simţire,
Că este extaz, că este trăire,
Şi tot ei spun că viaţa fără iubire,
Este săracă, anostă, fără sclipire.

Iubirea este credinţa.
Iubirea naşte şi renaşte fiinţa.

Iubirea e acel flux inefabil de şoapte,
Şi dorul lăuntric de libertate.

Iubirea împlineşte şi-nalţă.
Iubirea este viaţă în viaţă.

Iubirea este năzuinţa către perfecţiune.
Iubirea este uniune.

Iubirea este desăvârşire.
Iubirea înseamnă nemurire într-o existenţă muritoare.

Iubirea este paradis sideral.
Iubirea este spirit universal.

Iubirea este trăire în reverie.
Iubirea este sinele in sine.

Iubirea este dorul de fiinţă,
De tot ce ne e drag, şi de tot ce există.

Iubirea este darul divin al naturii.
Iubirea este elixirul fericirii.

Iubirea e lacrimă de mamă,
Şi plânset de copil cuminte,
E strigăt ce se cheamă
Iubire de copil şi de părinte.

Iubirea numită dorinţă,
Este dragoste şi năzuinţă,
E focul îndrăgostiţilor,
E fericirea iubiţilor.

Iubirea de oameni,
Ne face mai buni.
Iubirea de neam şi de ţară,
Ne face puternici aici si afară.

Iubiţi-vă oameni,
Aici,
Pe Pământ şi pe Lună,
Să clădim o lume mai bună!

poezie de Gheorghe Alionte (20 februarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cercetătorii au investigat o teorie unificată a universului, au uitat cea mai puternică forţă nevăzută. Iubirea este Lumina, care îi luminează pe cei ce o oferă şi o primesc. Iubirea este Gravitaţie, deoarece îi face pe unii oameni să se simtă atraşi de alţii. Iubirea e Putere, deoarece multiplică tot ce avem mai bun şi oferă umanităţii şansa de a nu pieri în propriul egoism orb. Iubirea expune şi revelează. Pentru iubire noi trăim şi murim. Iubirea e Dumnezeu şi Dumnezeu este Iubire.

Albert Einstein în scrisoare adresată fiicei sale Lieserl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine face: omul sau Dumnezeu? Dragul meu, întrebarea ta e o capcană, dar nu pentru mine, ci pentru tine... Dacă faci tu, ego-ul tău se va umfla în pene, dar dacă face Dumnezeu, atunci ai găsit un vinovat la toată năpasta acestei lumi. Dacă Dumnezeu face, atunci această lume trebuie să fie reală, nu-i aşa? Mintea îţi spune că Dumnezeu a făcut lumea în 7 zile, dar pe ea, neprihănita, nu a terminat-o nici până acum, nu? Mintea spune astfel de aiureli, nu Dumnezeu. Aşadar, orice variantă ai alege, vei fi în capcana facerii şi deci a minţii. Întrebarea corectă ar fi: MAHARAJ, EXISTĂ FACERE? Şi fireşte, răspunsul este: "Nu, nu există." Tu, într-un vis, visezi că ai făcut o mulţime de lucruri sau că "Dumnezeu" a mai făcut o lume pentru tine, dar imediat ce te trezeşti, vezi că de fapt, nimic nu era adevărat, doar visai asta. Când te vei trezi şi din cel mai lung vis al tău numit "veghe", vei vedea că de fapt, nu există nici o facere, doar visai asta. Noi nu am fost născuţi vreodată şi atunci, cine face? Doar Dumnezeu, Sinele, e Real. Noi suntem unicul Dumnezeu! Mintea este ireală! Iată de ce, ceea "ce faci" nu are absolut nici o legătură cu ceea ce eşti. Ceea ce eşti, e dintotdeauna şi pentru totdeauna, dar Întreaga facere a acestei lumi e doar deşertăciune sau vremelnică visare!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de iubire

Nu se-nţelege legea firii...
Să fim noi slujnicii iubirii?!
Din tot ce-avem pe-acest pământ,
Iubirea-i lucrul cel mai sfânt,
Doar ea te-nvaţă să trăieşti,
Prin ea cu viaţa te uneşti,
Ea este farmec şi lumină
Şi-a fericirii rădăcină.

Pe umărul iubitului să plângi?!
Iubirea este stâlp şi temelie
Şi dragoste pentru o veşnicie,
Prin ea se-mparte sufletul în două,
Ea-i soare şi ninsoare, ea ne plouă
Sub pleoapele de literă şi stea...
Iubirea este însăşi viaţa mea.

Iubirea vine de la Dumnezeu
Şi sufletul când este răvăşit,
Când plângi şi când suspini, când este greu,
Ea-n suflet, ca un vis s-a cuibărit.
Ea nu-i nici avuţii şi nici bani,
Este opaiţ şi flamură, în ani.
Să plângem ce-am pierdut, ar fi-n zadar,
Iubirea nu-i o piatră de hotar.

Nu luăm nimic dacă plecăm din lume,
Doar cinste, demnitate şi renume.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul

Avem nevoie doar de unul sau de una
Un Dumnezeu
O lume
O viaţă
O iubire
O rasă omenească
Un destin
Miliarde de oameni străduindu-se să completeze ceea ce pare-o agendă diferită
Dar noi toţi suntem în căutarea unui destin comun
Cu toţii avem nevoie doar de unul sau de una
Un vis
O zi
O oră
Un minut
O secundă
Un moment
Nu ne trebuie decât unul sau una
Fii recunoscut pentru un lucru
Săvârşeşte în fiecare zi un lucru
Care te aduce mai aproape de visul tău
Iar dacă visul tău este salvarea lumii
Împlineşte-l
Un pas în fiecare zi
Fiecare dintre noi este unul şi atinge pe unul
Fii unul
Fă diferenţa pentru o persoană
Fii acel unul care-ai fost creat să fii
Pentru că asta e tot ce poţi să fii
Întregul înţeles al vieţii este să fii unul
Isus a spus Eu şi Tatăl suntem Unul
Unitatea este Însuşi Dumnezeu
Iar integritatea
Esenţa lui Dumnezeu
Poţi avea multe ţeluri dar urmăreşte-le unul câte unul
Este vorba despre unicitate
Un microfon
Un vis
O viaţă
O soţie
O lume
Un Dumnezeu
Un destin
O iubire.

poezie de Sage Hasson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preoţii mai mult sunt nişte simpli apărători de interese religioase şi dogme, decât de a afla Adevărul lor lăuntric. Cât priveşte preotul de la tine din sat, schimbă-l, mergi la un alt preot. Şi, cel mai bine, regăseşte Preotul din inima ta, acesta este "Eu-Sunt", este ce mai pură şi mai sacră călăuză! Nu toţi preoţii sunt la fel, sunt unii a căror omenie şi smerenie sfinţeşte prin viu grai viaţa creştină. Tu trebuie să vezi cum de ai uitat că eşti Dumnezeu şi te iei din greşeală ca fiind corpul-minte, asta trebuie să afli. Cum de această minciună a devenit călăuza vieţii tale? Iată de ce tu întrebi de "accesul la Adevăr". Oare Adevărul vrea acces la Adevăr? Sau doar o minciună vrea acces la Adevăr în speranţa că nu va mai fi o minciună? Această minciună care speră să aibă acces la Adevăr este doar un cameleon cu miliarde de feţe; întreabă-te cum de tu, Adevărul, ai ajuns să-i dai crezare? Tu mai spui: "Sau nu avem voie la Adevăr?" Adevărul nu este un act de voinţă, voinţa ta doar îl va înăbuşi, fiindcă pleacă de la premisa greşită că eşti om şi alte bălării învăţate de minte. Dacă eşti Supremul sau Dumnezeu Tatăl care trăieşte o experienţă umană, ce nevoie mai ai de toate aceste invenţii ale minţii, pentru nemurire? Religia nu este făcută pentru Adevăr, ci pentru a-l lua în posesie. Dar Adevărul este imposedabil.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte multe declaraţii de "te iubesc" nu sunt decât "am nevoie disperată de tine". Învelim rahatul în staniol colorat şi ne-am tăia o mână pentru a susţine că noi facem din iubire tot ce facem. Nu era mai simplu pentru toţi să spunem "Am nevoie de tine, ce pot face şi eu pentru tine în schimb?" Iubirea există. Şi e extraordinară. Doar că iubirea e un muşchi ce trebuie antrenat, o abilitate ce trebuie dezvoltată. Nu oricine e capabil de iubire, dar toţi oamenii de pe Pământ au nevoi. De aceea, falsa iubire este întâlnită la tot pasul, iar marea iubire vine când lăsăm ce ştim deoparte şi suntem dispuşi să învăţăm.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să intrăm pe poarta strâmtă

Cât de limpede-i Scriptura
Cartea Vieţii pe pământ
Ce îţi schimbă aici făptura
De iubeşti al ei cuvânt

Evanghelia Divină
Ce putere-n sine are
De-ţi dă viaţa cea deplină
Pe-a vieţii vii cărare

Cât de scump este cuvântul
Semănat azi în Scriptură
De îţi schimbă-n bine drumul
Şi-ţi transformă a ta făptură

Nici o carte nu îndeamnă
Omenirea pe pământ
Să schimbe a vieţii haină
Ca al ei— veşnic Cuvânt

Doar Scriptura-i cartea vie
Dată aici de Creator
Să conducă-n veşnicie
Pe tot omul muritor

Să conducă la viaţă
Orice om de pe pământ
Care ochii şi-i înalţă
Înspre Dumnezeul Sfânt

Scriptura doar ne aduce
Şi lumina şi-Adevărul
Prin ea oamenii să urce
Hristos să le fie ţelul

Prin credinţă şi iubire
Viaţa nouă s-o trăiască
Umblând în neprihănire
Până-n patria cerească

Căci Isus este lumina
Ce emană din Scriptură
Lui să-i dai pe todeauna
A ta gingaşă făptură

Şi Isus e calea vie
Ce te duce-n cerul sfânt
De trăieşti în veşnicie
Chiar al Domnului Cuvânt

Doar Isus totul ne-nvaţă
Cum aicea să trăim
O cu totul altă viaţă
Pe Tatăl să îl cinstim

Numai El e legătura
Dintre om şi Dumnezeu
Dacă răsfoieşti Scriptura
Să salvezi sufletul tău

Un alt drum nu mai există
Înspre Tatăl Cel din cer
Isus e singura pistă
Poentru oamenii ce pier

Doar un singur Nume ni s-a dat
E Isus Hristos Mesia
Mielul Sfânt crucificat
S-avem iarăşi veşnicia

Tatăl Sfânt a hotărât
Hristos Calea să ne fie
Şi iată ne-a dăruit
Chiar pe Fiul— Pâinea vie

Numai el este Lumina
Şi Viaţa pe pământ
Isus doar— întodeauna
Ne salvează prin Cuvânt

El Hristos e Creatorul
Meşterul Lui Dumnezeu
Ce a întocmit izvorul
Tot ce vede ochiul tău

Când în noaptea cea senină
Înspre cer ochii-i ridici
Mii de stele de lumină
De-ţi par nişte licurici

Isus doar— El a creat
Aici zborul şi privirea
Chiar surâsul cel curat
Ce ascunde-n piept iubirea

Minunatul Creator
E Isus Hristos Mesia
Şi-i e scut ocrotitor
Celui ce vrea veşnicia

Şi tăieşte prin credinţă
Viaţa şi neprihănirea
Dându-şi unica fiinţă
Lui Isus ce e iubirea

El e Creatorul Sfânt
Ce crease Universul
Însă iată pe pământ
Şi-a înscris El Însuşi mersul

A venit în lumea noastră
Ca să moară sus pe cruce
Iarăşi zarea cea albastră
Veşnic s-o vedem cum luce

Să primim din nou viaţa
Ce-am pierdut-o prin păcat
Ca şi roua dimineaţa
S-avem sufletul curat

Doar Isus ne e menire
Şi salvare şi Cuvânt
Milă şi neprihănire
Până-n cerul pururi sfânt

Doar prin el ne e deschis
Ceru-ntreg pentru vecie
Să intrăm în Paradis
Căci El este Pâinea Vie

Nu e nimenea sub soare
Ca Isus Mântuitorul
El e veşnica salvare
Învierea şi izvorul

E izvorul de viaţă
Prin care noi azi trăim
Soarele ce se înalţă
Tot mai credincioşi să fim

În lumina lui Isus
Primim azi neprihănirea
Soarele fără apus
Ce revarsă-n noi iubirea

Singura cărare vie
Înspre viaţă şi lumină
E Isus din veşnicie
El e viaţa fără vină

Căci prin El trăim iubirea
Adevărul pe pământ
Dragostea— neprihănirea
Al vieţii viu Cuvânt

Numai El pe toţi ne leagă
De aici— de Paradis
Oamenii să înţeleagă
Căci o uşă s-a deschis

El e Uşa şi cărarea
Pentru orice păcătos
Ce doreşte îndurarea
Din lume să fie scos

O soluţie s-a dat
Prin El pentru fiecare
Ca să fie-n veci spălat
De păcatele amare

Este jertfa din Calvar
Sângele nepriănirii
Prin care viaţa-n dar
O-avem pe drumul iubirii

Drumul sfânt al Lui Hristos
Care singur l-a trasat
Pentru omul păcătos
Ce se vrea iarăşi curat

Doar prin El se dăruieşte
Iarăşi viaţa cea pierdută
Cine-o vrea iar o găseşte
Şi primit va fi la nuntă

Domnul Isus a murit
Şi prin sângele Lui sfânt
Este omul curăţit
Şi-mbrăcat azi în Cuvânt

Numai El dă mântuirea
Să intrăm pe poarta strâmtă
S-avem parte de iubirea
Mirelui ceresc la nuntă

Glorie dar Lui Mesia
Pentru jertfa din Calvar
Prin care iar veşnicia
Omul o primeşte-n dar

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!