O zi obişnuită

Mi-am scos mintea la plimbare
Sau mintea m-a scos pe mine –
Oricare va fi fost adevărul.

Lumina strălucea pe apă
Sau apa strălucea-n lumină.
Pe o stâncă, la ora mareei, cormoranii

Stăteau cu aripile larg desfăcute,
Fără a împiedica traficul. Ezitante,-n aşteptare,
Fel de fel de raţe ici şi colo
Pe apa ezitantă,-n aşteptare.
Din când în când, scheunatul unui pescăruş. Mici flori,
Aşa cum îi ispitesc pe turişti autobuzelele cu etaj,
Îmbiau albinele pe trotuarul lor.

În apa clară dansau
Cu mlădieri orientale ierburi lungi, neluate-n seamă
De bancurile pline cu pernuţe de ace. O vacă
A început un muget, dar
S-a răzgândit – iar picioarele m-au dus acasă...

Şi mintea mea trăgea cu ochiul la mine
Sau eu la ea; cât de obişnuite
Sunt lucrurile extraordinare sau

Cât de de extraordinare
Sunt lucrurile obişnuite, cum ar fi natura minţii
Şi procesul de a observa.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!