Renaştere

De azi, învăţ s-adun mărgăritare,
Ascunse deseori în reci unghere,
Să îmi croiesc din lacrimi felinare,
Căldura lor să-nvingă-a mea durere.

Nu-i mai trimit scrisori pretenţioase,
Pătrunse de un fin rafinament,
Noiane de cuvinte graţioase,
Unui destinatar indiferent,

Nu mai clădesc iluzii învelite
În parfumate coli trandafirii,
Nu mai râvnesc la vorbe ipocrite
Împachetate-n văl de poezii.

Acum prefac tăcerea în lumină,
Prin galaxii să-mi aflu strălucirea,
Nu vreau să fiu păpuşa din vitrină,
La doi, nu mai voiesc să-mpart iubirea

Şi nici s-o înmulţesc fără de noimă,
Tot aşteptând bărbatul ideal,
În frac sau îmbrăcat în uniformă,
Nu sunt Cenuşăreasa de la bal.

Pot fi şi cerşetoare, şi prinţesă,
La fel mă-nchin la Primăvara-Zeie,
Renasc etern în propria mea piesă,
Întregul sunt, sublim numit: Femeie!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam, Ionel Arădoaie

Cum pot să merg prin viaţă fără tine?
Mi-e stihul doar un strigăt de durere...
Cuvintele ne-au împletit destine,
Acum te cer oceane de tăcere...

Prin galaxii nu mai voiesc să zbor,
Spre munţi nu îndraznesc să mai privesc
Doar tu îmi făceai zborul prea uşor...
Azi pleci înspre Tărâmul Îngeresc.

Odată îmi spuneai că mă iubeşti,
Prin mii de versuri mi-ai şoptit iubirea,
Cum pot să cred că n-o să-mi mai vorbeşti,
Că nu-ţi voi mai vedea nicicând privirea?

Noian de lacrimi scaldă ochii mei,
Iar plânsul nu mai pot să-l stăpânesc,
M-aş război cu-ai Poeziei Zei,
Să nu te ia, când încă te iubesc.

Să-ţi fie drumul lin înspre Lumină,
Etern să ne vegheze al tău vers
Tu, nume scris în glia carpatină,
Al meu Luceafăr cald prin Univers!

Dumnezeu să te odihnească în pace!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-ai dori...

Ţi-ai dori, de ai putea, să-mi dai muzele în dar,
Prefăcute-n cereşti vorbe, pentru-a scrie cu-al tău har,
Pe un soclu să mă-nalţi, stihuri să îmi dăruieşti,
Slăvindu-mă cu ardoare, să-nţeleg cât mă iubeşti.

Către sfere preaînalte, vrei să îmi deschizi o poartă,
Alinându-mă sublim cu a serafica ta artă,
Ridicându-mă, cu patos, chiar de aştri mai presus,
Să fiu veşnic răsărit, nicicând să nu fiu apus...

Oare, când vei înţelege că nu pot, prin galaxii,
Să-i fiu Soarelui aleasă, nici regină-n poezii,
Că sunt numai o cometă visătoare, pe-al tău Cer,
Că eşti Zeu al Poeziei, nu un,, murmur efemer"?

N-am coroană de safire, faima vreau să-ţi aparţină!
Admirat la infinit, pentru slova-ţi cea divină,
Împărat peste cuvinte, monarh veşnic printre stele,
Să rămâi de-a pururi sclav: mie şi Iubirii mele!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau (de Ziua Mea)

Nu vreau să-mi fac din lacrimi nestemate
Când cearcănele nopţii mă îmbie
Să retrăiesc dorinţe destrămate
Purtându-mă spre oarba agonie.

Prin bezne, de iluzii ucigaşe,
Nu mai vreau azi cu gândul să colind,
Nici stele reci nu le accept vrăjmaşe,
Stingându-mi focul ce îl reaprind.

Nu mai doresc zidită-n mine crucea,
Prinos nedrept pe-altarul suferinţei,
Ci, vindecată, doborând răscrucea,
Vreau să-i ofer un gir făgăduinţei.

Nu mai aspir s-ating neprihănirea
Destinului, dorindu-l ne-ntinat,
Solemnului, voi cere izbăvirea
Clădindu-mi inocenţa din păcat.

Prin mări de nefirească neputinţă
Nu-mi voi mai îneca stupid speranţa.
Dorind să-mbrac mâhnirea în credinţă,
Spre viitor voi înclina balanţa.

Lumina o voi lua drept călăuză,
Tenebrele dorind să le dobor.
Călătorind prin negura obtuză,
Voi face Soare din oricare nor...

Şi Vreau, şi Vreau... şi nu mă mai opresc
Şi îl prefac pe Vreau în A Putea
Să îndrăznesc, să cred, să izbutesc
Sunt visuri ce le am de ziua mea.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi aparţin

Nu-ţi aparţin, sunt numai o himeră
Ce-o plăsmuieşte zilnic al tău gând,
Un râu pierdut prin viaţa-ţi efemeră,
Din lacrimiri reci, safire adunând.

Nu-ţi aparţin, e doar o amăgire,
N-ai priceput absurdul joc în doi,
Pe care îl numeşti sublim: Iubire,
Povară ce o porţi pentru-amândoi.

Nu-ţi aparţin, de ce stârneşti furtuna,
Noian de vorbe, pline de-nţelesuri?
Sunt doar secunda ce apune-ntruna
Călătorind prin sutele de versuri.

Nu-ţi aparţin, sunt rodul Veşniciei
Din care, nebunesc, m-am înfruptat
Spre a-i achita tributul fanteziei
Prin visul ce îl vreau neîntinat.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună, femeie !

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care nu a ştiut
să-ţi spună "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Acum, e...
Seară!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul aflat în toamnă,
care şi-a pierdut primăvara şi vara.
Acum, rămas cu un singur anotimp...
Iarna!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care şi-a pierdut
orele şi minutele!
Acum, am rămas doar cu fărâme de timp...
Secunde!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a văzut bine,
dar nu te-a zărit!
Acum, aş vrea să pot zări,
dar nu pot, sunt...
Orb!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a pierdut căldura
pieptului tău!
Acum, aş vrea să mă încălzesc,
dar e frig şi eu sunt...
Rece!

Bună seara, femeie!
Aş vrea să-ţi spun "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Dar nu mai pot...

În curând,
Noapte bună, femeie!

poezie de Ion Apostu (28 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experiment

Şi... de vei crede uneori
că inima îmi este împietrită
de vorbele aruncate în răspăr
pe lespedea timpului...
că, din dragostea mea
au mai rămas numai acelei roz înfloriri
în tril de ciocârlie,
te rog, nu asculta urletul îngrozitor
al tăcerii din mine
ci pierde-te tăcut prin veşnicia unei singure clipe
în azurul ochilor mei
iar acolo vei găsi
neîntinată,
Iubirea!

Vremea asta ne vrea prea tăcuţi şi prea reci...
Risipiţi inutil printre foşnet de ploi,
Nu mai ştim să rostim decât slovele seci,
Am uitat să rămânem un întreg amândoi.

Nu-nţelegi de ce tac, nu pricepi de ce plâng
Iar inima-i sloi, ca o piatră de gheaţă...
Crezi că nu te mai vreau, că doresc să alung
Acestă iubire prin furtuna de ceaţă.

N-asculta de cuvinte ce cu lacrimi zdrobesc!
Te rog, ochii priveşte-i şi-ai să vezi cum se-aprind
Noiane de aştri ce rostesc:,, Te iubesc!"
În focul bengal dintr-un magic colind.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

În mine zac tăcerile nescrise,
Ucise de dulceaţa unui gând,
Pe umeri port durerile aprinse
De vâlvătaia soarelui arzând.

Îndrept spre Cer un strigăt de durere,
Acerb, dar niciodată auzit,
Mă rătăcesc prin groaznice unghere
Cu răcnet dur, urlat cu glas şoptit.

M-am izolat de lumea ticăloasă
Într-o singurătate care m-alină
Sau mă striveşte dură, nemiloasă,
Muşcând flămândă canea mea virgină.

Privită sunt cu milă sau revoltă,
Retrasă stau, plângând în a mea casă,
Din lacrimi împletesc altar cu boltă,
Sperând visând cândva... să fiu mireasă...

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sanvean (44)

Nu ne iubim ne spunem doar cuvinte
să mai salvăm ce sufletul presimte
Curând, curând, când norii o să-şi lase
Amprentele de ceaţă peste case
O să te rog să-mi torni în cupă vin
Şi-o să te-ntreb la cine să mă-nchin
La tânăra cu trupul precum roua
Ce mă iubea când eram într-a noua
La clopotarul orb adus de spate
Din catedrala plină de păcate
La razele ca lama de cuţit
Ce se-ascundeau prin nucul înflorit
Orbindu-mi tâmpla, sufletul, vederea
Ca să învăţ să înţeleg tăcerea
La crini, la Bach, la îngeri, la izvoare
La frunzele ascunse în clasoare
La sânii tăi, la coapsa ta, la tine
Cea mult prea fericită fără mine
Cui să mă-nchin să mi te scot din minte
Nu ne iubim, ne spunem doar cuvinte...

poezie de Fabian Anton
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt femeia rea

În gândul tău eu sunt femeia rea,
Dar tu eşti bărbatul bun din viaţa mea,
Ce fac ca din drum eu să te-opresc
Că viaţa mea eu vreau să-ţi dăruiesc.
Voi spera şi vreau să îndrăznesc,
Să fac lumină-n sufletul tău şi să te iubesc.
Vreau să-mi spui draga mea sau scumpa mea
Şi să nu mă poţi uita.
Am lacrimi de durere că-mi este destul de rău,
Dar tu eşti în gândul meu mereu
Şi nu vreau să ai sufletul trist,
Că eu nu sunt femeia rea şi-n durere eu încă exist

poezie de Eugenia Calancea (10 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te bucura, femeie!

Nu te bucura, mireasă, că ţi-e prinţul întrupat
În bărbatul ce-ai visat şi te-a vrut să-i fii aleasă.
Nu te bucura, femeie, că ţi-e ziua poleită,
De iubire împlinită, strălucind în curcubeie!

Nu te bucura, minune, că ţi-e soţul arătos
Şi dai Cerului prinos pe altar, în rugăciune.
Nu te bucura, zeiţă, întrupată din cuvinte
Că rosteşti azi legăminte cu-adieri de lămâiţă!

Nu te bucura, frumoasă, peste inimă stăpână,
Când, luându-te de mână, veţi păşi în a lui casă!
Nu te bucura, doar lacrimi ale Anelor jertfite,
Fără vreun regret zidite, îţi vor fi izvor de patimi.

Nu te bucura, va piere strălucirea trecătoare
Ce o vrei nemuritoare, trăind viaţa ta de miere.
Nu te bucura, doar cere, mistuindu-te prin rugă,
Clipa asta să-ţi ajungă, ne-ntinată de durere,

S-o păstrezi ca pe-o icoană, peste ani în veşnicie,
S-o aşezi în poezie, împletind candid coroană
Cu petalele de nuferi, să-nţeleagă lumea toată
Ce te-ntreabă cam mirată: Astăzi pentru ce te bucuri?

(În amintirea unei mirese ce a fost fericită în ziua nunţii ei...)

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt eu, sărutul

Sunt vorbe ce nu vrei să spun,
Cuvinte ce nu vreau s-ascult,
Sunt clipe ce nu vreau s-adun
Şi amintiri ce-au fost demult.

Sunt lacrimi care nu mai curg
Peste obrajii mult prea seci,
Uscaţi de vântul din amurg,
Când tu de lângă mine pleci.

Sunt zâmbet dulce când revii,
Atingeri care le aştept,
Sunt toate câte le mai ştii
Atunci când tu mă strângi la piept.

Sunt sânul meu în palma ta,
Ce te aşteaptă neîncetat,
Sunt eu, sărutul ce te vrea,
Ascuns la mine în oftat.

~Adi Conţu~

poezie de Adi Conţu (11 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săraci anonimi

Nu mai ştiu sau nu pot în poem să te scriu,
Deşi vreau să trăiesc inocente poveşti,
Fascinată s-aud cum iubirea-mi cerşeşti,
Cum să cred că-i devreme când e-atât de târziu?

Mă uimeşti cum te pierzi prin stupide iluzii
În timp ce striveşti tremurând o ţigară
Spunându-mi că-i dulce, deşi ştiu că-i amară
Cafeaua ce-o bei rătăcind prin confuzii.

Rotocoale de fum cu nesaţ urmăresc,
Le văd cum dispar, plutind în neant,
Mă înec respirând. Un fior sufocant
Îmi spune să fug, uitând că iubesc.

Ne zâmbim drăgăstos şi apoi ne-amăgim
Că palatul ce azi e de lacrimi surpat
Ridica-se-va iar şi va fi luminat
De candide surâsuri, dacă tot ne iubim.

Simt că totul e-un rol ce îl joci uneori,
Slab actor, cabotin, lipsit de talent.
Să aplaud nu pot, nu ai fost excelent.
De ce iar îmi insufli inutile erori?

Şi acum vei pleca, am ştiut, am simţit,
N-ai curaj, n-ai putere, nici voinţă să lupţi,
Munţi de ură şi patimi nu-nţelegi să-i înfrunţi
Mai eşti încă aici, dar eu ştiu: te-am pierdut.

Pentru tine nu-i timp, pentru mine nu-i loc,
Basmul nostru nu are epilog fericit,
O prinţesă nu sunt, nu eşti prinţul dorit
Ci săraci anonimi, văduviţi de noroc.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna, sigur, e de vină!

Mi-am dorit să scriu poeme, printre rimele boeme, să mă pierd efervescent,
Prinsă-ntr-un tangou de muze cu vederi un pic obtuze, pe un ring incandescent
Unde să îţi fiu ispită, fără a-ţi deveni iubită în al toamnei calendar,
Colorând c-un vers frenetic, revărsându-se bezmetic, ruginiul Lui Brumar.

Coregraf te vreau în piesă! Cu pretenţii de prinţesă, insistând să mă conduci
Prin angelice catrene, îndrăzneţe la refrene, hoinărind ca doi năuci.
Visători cu ochi de brumă, încălcând orice cutumă, să plutim spre Ararat.
Răvăşită de-o idee, având ifose de Gee, declarându-te împărat.

Izbăvită de păcate, prin Siberii îngheţate, ţar al slovelor să-mi fii,
Proclamându-mă sonor, de-ar fi hibernal decor, ţarină în poezii.
Pe-ale strofelor altare, să devin nemuritoare, îndrumată de-al meu zeu
Ce se pierde în dileme, oferindu-mi crizanteme cu parfum de Elizeu.

Toamna, sigur, e de vină! Îmbrăcată în rugină, mă îndeamnă să tot scriu,
Înşirând, pe-un ton banal, irizări de carnaval scrise de-un amant candriu.
Am avut o nebunie... În sublima Poezie, focul să-l păstrez aprins,
Sculptând lutul în cuvinte, arzând vers în jurăminte... dar sunt Prometeu învins!

Muzele nu-mi sunt isteţe, dar fiind cam şugubeţe, agresiv m-au invadat.
Stihului să îi pun cruce? Zdrobind frunzele caduce, c-un sărut te-am plagiat!

sonet de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fim

Să fim al ciocârliei zbor
Când mă săruţi pe gât uşor
Plutind spre zarea violet
Cu tril de fluturi în balet,

Uniţi de dragostea fierbinte
Rostită doar printre cuvinte,
Cu ochii mov privind spre cer,
Sorbind al dragostei mister

Dintr-o cafea cu gust de rouă
Din nori când va porni să plouă
Cu raze mari de curcubeu,
Să-ţi fiu regină, să-mi fii zeu,

O armonie dintr-un cânt,
Să le fiu ochilor descânt,
Buzelor să le fiu aleasă,
Prin galaxii să-ţi fiu mireasă

Învăluită în petale,
Flacără vie-ntre vestale,
Călăuzind, cu paşi de foc,
Destinu-ţi spre gingaş noroc.

De dor, să-ţi fiu aprinsul rug,
Râzând, iubirea s-o conjug
Etern la timpul viitor,
Să-mi fii al nopţii Visător

Cu aştrii stând sfios la sfat
Despre castelul ce-am creat,
De Lună binecuvântaţi,
De Soare veşnic apăraţi.

Călătorind purtaţi de vânt,
Zidind castele din cuvânt,
Să ne-ndreptăm spre Absolut,
Să fim Sfârşit şi Început

Dar, mai presus, noi doi să fim,
De la banal pân' la sublim.
Şi aş mai vrea, dacă se poate,
Să fim surâsul dintr-o carte!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Himeră... azi

Azi cerul meu nu poate să mai cearnă
Culori de curcubeu peste visare,
Nici mintea nu mai ştie să aştearnă
Tristeţea scrisă-n vorbe arzătoare.

Azi ochii risipesc furtuni de ceaţă,
Nu îndrăznesc spre Soare să privească,
Doar stau spăşiţi în sfera lor de gheaţă,
Nemaiputând căldura s-o primească.

Azi rimele de ger sunt alungate
În închisoarea vorbelor confuze,
Distruse de ambiţii vinovate,
Încremenite pe rănite buze.

Azi Poezia a rămas himeră,
Mâhnirea unui suflet zbuciumat,
Norul de foc din viaţa-mi efemeră,
Dorinţa unui vis neîntinat.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mă!

Aş vrea acum să jur pe-un colţ de cer,
Pe-un mugur ce renaşte-n primăvară,
Pe-o lacrimă din norul efemer,
Pe o tulpină fină de secară

Să mă-nţelegi că nu sunt vinovată
De-a fi ucis al ciocârliei tril
Şi nu mai poate-n suflet să răzbată
Un cântec de iubire în april.

Nu m-acuza de zborul mult prea devreme frânt
Când visătoare aripi spre Rai se deschideau,
Croind gingaşă punte-ntre stele şi pământ,
Iar magice cuvinte prin galaxii pluteau.

Aş vrea, cu inocenţă, în ochi să te privesc,
Nu îmi soma tăcerea cu zâmbetu-ţi posac!
Te rog, numai o clipă dă-mi voie să-ţi vorbesc,
Apoi, o veşnicie, ascultă-mă cum tac!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau durere azi

Azi, nici o durere nu vreau şi nu va fi,
Noaptea a trecut şi-acum i-o nouă zi
Puterile-mi revin şi las durerea toată,
Undeva în drum şi nu-i deschid vreo poartă.
E-o zi cu veselie, dar nu-mi ridic privirea,
Nu vreau ca azi să cunosc amăgirea,
Aş vrea ca în lumină să fie al meu chip
Şi zâmbetul să-mi spună că şi eu particip.
Azi ziua e senină fără amintire,
Dar va fi şi azi o nouă pregătire.
Încerc să duc la capăt toate ce am în gând,
Ca roadele să-mi vină din mine, curgând,
Să nu mai fie iară durere şi mult vânt
Şi lacrima mea să plece cu mult avant.

poezie de Eugenia Calancea (5 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puzzle

Eu sunt un puzzle imperfect,
Bucăţi din mine, colorate,
Compun întregul meu afect
De piese mici, neregulate,

De poezii cu rimă suflet,
De poezii cu ritm trăire,
Trapeze ascuţite-n urlet,
Fără triunghiuri de iubire,

Sunt poezii cu ritm surdină,
Prin piesele-mi se scurge sânge,
Se-ncuie bezna în lumină,
Se luminează ce îmi plânge,

Ce să nu scriu, ce să ascund,
Bucata inimă stelată,
Piesa privire, gândul gând,
Speranţă mea necenzurată?

Odată mi-am pierdut trăirea
Rotundă ca un răsărit,
Şi aşteptând reîntregirea,
Străini m-au asamblat greşit,

Bucăţi din mine să le pier
Şi pentru ce şi pentru unde?
Astăzi sunt puzzle-ul de fier,
Sudat să nu mă poţi pătrunde.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am vrut să fur o rază...

Am furat din Cer o rază, am scăldat-o în iluzii,
Cu ardoare o râvneam în a sufletului casă,
Dar, nătângă rătăcită, m-am pierdut printre confuzii
Când speram că pot, o clipă, să mă simt ca o mireasă,

Nu femeie măritată, ci fecioară strălucind,
Captând zeilor atenţii, zicând slovele zidite,
Cu emoţie transmise, prin candoare drum croind
Către surdele,, icoane", către inimi împietrite.

Am crezut că voi putea, îmbrăcată-n violet,
Să stârnesc furtuni în creier, să aprind zâmbind făclii,
Cucerindu-i o secundă prin cuvântu-mi desuet
Ce nu ştie să creeze fascinante poezii.

Mi s-a spus că doar o moarte merit pentru îndrăzneala
De-a-l sfida, cu indolenţă, chiar pe Zeus din Olimp,
Scriind vorbe fără noimă, irosind în van cerneala,
Nelăsând nicicum vreo urmă-a trecerii mele prin timp.

M-am retras unde mi-e bine: printre oamenii de rând
Care n-au crezut vreodată că-s ai lumii suverani
Şi mi-am spus, c-un surâs trist, cugetând în al meu gând,
Că, la masa opulenţei, nu e loc pentru sărmani.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!