In memoriam, Ionel Arădoaie

Cum pot să merg prin viaţă fără tine?
Mi-e stihul doar un strigăt de durere...
Cuvintele ne-au împletit destine,
Acum te cer oceane de tăcere...

Prin galaxii nu mai voiesc să zbor,
Spre munţi nu îndraznesc să mai privesc
Doar tu îmi făceai zborul prea uşor...
Azi pleci înspre Tărâmul Îngeresc.

Odată îmi spuneai că mă iubeşti,
Prin mii de versuri mi-ai şoptit iubirea,
Cum pot să cred că n-o să-mi mai vorbeşti,
Că nu-ţi voi mai vedea nicicând privirea?

Noian de lacrimi scaldă ochii mei,
Iar plânsul nu mai pot să-l stăpânesc,
M-aş război cu-ai Poeziei Zei,
Să nu te ia, când încă te iubesc.

Să-ţi fie drumul lin înspre Lumină,
Etern să ne vegheze al tău vers
Tu, nume scris în glia carpatină,
Al meu Luceafăr cald prin Univers!

Dumnezeu să te odihnească în pace!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de mamă

Mi-e dor de tine, mamă, mi-este dor
De tot ce am trăit şi-a fost odată,
De cum ieşeai adesea în pridvor,
Şi îmi vorbeai frumoasă şi-nţeleaptă.

Mi-e dor de bunătatea-ţi nesfârşită,
De inima ta scoasă la mezat,
Iubirea ta a fost nemărginită,
Prin frunze şi prin flori tu ai plecat.

Ai luat cu tine viaţă şi lumină,
Şi sufletul mi l-ai lăsat pustiu,
Ai fost şi vei rămâne o divină,
Să te iubesc din drum e prea târziu.

Mi-e dor de tine şi-mi va fi mereu,
Sunt singur pe pământ fără de tine,
Dar ştiu că mă ajută Dumnezeu,
La amândoi ca să ne fie bine.

Eu te sărut cu-n ultim tainic dor,
Şi îţi doresc să te mândreşti cu mine,
Dacă mai cred sau nu în viitor,
Cu mine nu-ţi va fi nicicând ruşine!

poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi aparţin

Nu-ţi aparţin, sunt numai o himeră
Ce-o plăsmuieşte zilnic al tău gând,
Un râu pierdut prin viaţa-ţi efemeră,
Din lacrimiri reci, safire adunând.

Nu-ţi aparţin, e doar o amăgire,
N-ai priceput absurdul joc în doi,
Pe care îl numeşti sublim: Iubire,
Povară ce o porţi pentru-amândoi.

Nu-ţi aparţin, de ce stârneşti furtuna,
Noian de vorbe, pline de-nţelesuri?
Sunt doar secunda ce apune-ntruna
Călătorind prin sutele de versuri.

Nu-ţi aparţin, sunt rodul Veşniciei
Din care, nebunesc, m-am înfruptat
Spre a-i achita tributul fanteziei
Prin visul ce îl vreau neîntinat.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Dimineaţa, atunci când încă nu te-ai trezit
Eu stau lângă patul tău,
Te privesc,
Şoapte de iubire peste tine rostesc.
Tu ştii că lumea n-are ce să-ţi dea,
De ce alergi mereu spre ea?
Viaţa e pustie fără iubirea ta
Te iubesc, te iubesc, copilul meu
Chiar de încă pribegeşti,
Chiar de tu nu îmi vorbeşti
Te iubesc şi aştept,
Poate mâine ai să-mi vorbeşti
Şi ai să-mi spui şi tu, cât mă iubeşti.

poezie de Cosmin Repede
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

De azi, învăţ s-adun mărgăritare,
Ascunse deseori în reci unghere,
Să îmi croiesc din lacrimi felinare,
Căldura lor să-nvingă-a mea durere.

Nu-i mai trimit scrisori pretenţioase,
Pătrunse de un fin rafinament,
Noiane de cuvinte graţioase,
Unui destinatar indiferent,

Nu mai clădesc iluzii învelite
În parfumate coli trandafirii,
Nu mai râvnesc la vorbe ipocrite
Împachetate-n văl de poezii.

Acum prefac tăcerea în lumină,
Prin galaxii să-mi aflu strălucirea,
Nu vreau să fiu păpuşa din vitrină,
La doi, nu mai voiesc să-mpart iubirea

Şi nici s-o înmulţesc fără de noimă,
Tot aşteptând bărbatul ideal,
În frac sau îmbrăcat în uniformă,
Nu sunt Cenuşăreasa de la bal.

Pot fi şi cerşetoare, şi prinţesă,
La fel mă-nchin la Primăvara-Zeie,
Renasc etern în propria mea piesă,
Întregul sunt, sublim numit: Femeie!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat să îţi iubesc iubirea

Am învăţat să îţi iubesc iubirea,
Deşi eu doar fărâme-ntind spre tine.
La pieptu-ţi cald simt linişte, mi-e bine,
Prin ochii tăi îmi văd înmugurirea.

Mi-ai preschimbat o lacrimă-n rubine
Ce şi-au aflat în slove mântuirea...
Am învăţat să îţi iubesc iubirea,
Deşi eu doar fărâme-ntind spre tine.

M-ai apărat, loial, chiar şi de mine,
Când, uneori, a triumfat mâhnirea;
Ai luminat, din rău, bobul de bine
Ce poate să-ncolţească fericirea...

Am învăţat să îţi iubesc iubirea!

rondel de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea s-a stins

pentru Bianca

Lacrimi nu mai am, când te privesc zăcând neînsufleţită....
În agonii şi suferinţe te-am privit zvâcnind...
O singură dorinţă aveam a-mi fi împlinită...
Ca tu, să te mai bucuri... prin viaţă tot trăind....

Nu poate nici cuvânt, şi nici lacrimi amare,
Să stingă cea durere ce-o simt în piept arzând...
Mi-ai fost copilul dulce, ce m-alinta c-o floare,
Iar eu... fără de tine, mă văd uşor căzând...

Şi te-am iubit, cum nu se scrie-n cărţi...!
Şi mi-ai fost în suflet... tu mult m-ai alinat...!
Poate să mai treacă încă zece vieţi...
Eu nu am să te uit, copil mult adorat!

Bianca, te iubesc! Tu eşti acum plecată...
M-ai părăsit şi tu... cu mult, mult prea devreme...!
Şi trebuie s-accept soarta... deşi, neresemnată...
Primisem despre tine, atât de multe semne!

Nu pot eu fără tine! Copil celest ce-ai fost...
Sufletul mi-e spart în cioburi răsfirate...
Voi înţelege poate, că totul are-un rost...
Deşi, prin agonii plutesc acum în toate!

Mă doare şi mă probuşesc de a ta plecare...
Ai fost prea tânără, când tu m-ai părăsit...!
Acum am o nevoie aprig de-o schimbare,
Am inimă zdrobită şi suflet pustiit!

Oh, te iubesc atât! Iubesc spre veşnicie...!
Şi ne vom revedea... atunci când ceasul vine.
Tot ce-a fost dat să am, mi-a fost luat să-mi fie...
Dar ne vom întâlni... pe plaiuri verzi, divine.

Tu, suflete curat... să ştii cât te-am iubit!
N-aş fi crezut vreo clipă... să mori în locul meu...!
M-aş fi sacrificat... şi iar m-aş fi zidit...
Şi ţi-aş fi luat durerea şi tot ce ţi-a fost greu.

Şi la final am înţeles: noi nu putem alege!
Destinul este scris cu mult timp de am fi...
Acela ce iubeşte... doar bucurii culege,
Nimic din ce-ţi propui... nimic nu vei primi!

Pentru aleşii Domnului...
Dedicaţie specială pentru fiica mea, plecată prematur către cele sfinte...
R. I. P. BIANCA - 3 februarie 2000 - 22 mai 2017

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fim

Să fim al ciocârliei zbor
Când mă săruţi pe gât uşor
Plutind spre zarea violet
Cu tril de fluturi în balet,

Uniţi de dragostea fierbinte
Rostită doar printre cuvinte,
Cu ochii mov privind spre cer,
Sorbind al dragostei mister

Dintr-o cafea cu gust de rouă
Din nori când va porni să plouă
Cu raze mari de curcubeu,
Să-ţi fiu regină, să-mi fii zeu,

O armonie dintr-un cânt,
Să le fiu ochilor descânt,
Buzelor să le fiu aleasă,
Prin galaxii să-ţi fiu mireasă

Învăluită în petale,
Flacără vie-ntre vestale,
Călăuzind, cu paşi de foc,
Destinu-ţi spre gingaş noroc.

De dor, să-ţi fiu aprinsul rug,
Râzând, iubirea s-o conjug
Etern la timpul viitor,
Să-mi fii al nopţii Visător

Cu aştrii stând sfios la sfat
Despre castelul ce-am creat,
De Lună binecuvântaţi,
De Soare veşnic apăraţi.

Călătorind purtaţi de vânt,
Zidind castele din cuvânt,
Să ne-ndreptăm spre Absolut,
Să fim Sfârşit şi Început

Dar, mai presus, noi doi să fim,
De la banal pân' la sublim.
Şi aş mai vrea, dacă se poate,
Să fim surâsul dintr-o carte!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul indian Cherokee

Am inima în piept neînfricată,
Sunt unul dintre ultimii Cherokee,
Drumul lacrimilor însă îmi arată
Cum neputinţa întristează ochii.

Ne-au umilit, apoi ne-au alungat,
Tot înspre Vest, sălbatice represii,
Ne-au luat căminul mult visat,
Din Georgia şi Tennesse...

În urmă-i fum, lacrimi, durere,
Un copil stingher îşi strigă mama
Şi-n rest e totul doar tăcere,
Din Carolina-n Alabama...

"Albul" cu mii de plumbi învinge,
Acum nici lupta nu mai are sens,
Văd neamul meu, încet se stinge,
Şi-n mine-i doar un gol imens!

Unde eşti glorie de-altadată?
Ce vesel galopam prin preerie,
Murg credincios, du-mă îndată,
Să-mi iau porţia de veşnicie!

poezie de Alex Dospian (iunie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii de infinit

M-ai îmbrăcat cu privirea ta
De frigul singurătăţii
Şi acum văd prin ea
Intră şi tu in a mea
Să le unim într-o pelerină
de zare
să ne zărim şi simţim iubirea
căci de vei vedea doar prin a ta
şi eu doar prin a mea
niciodată nu o vom vedea
e aceea privire din patru ochii unită
în doi de infinit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire în flori de nufăr

-odă spiritului eminescian-

De peste timp de veacuri, în ochii tăi privesc,
poet nepereche şi de astre zămislit.
Pe vis din călimară urc, să te regăsesc
şi să-ţi trimit iubire în vers împătimit.
Că în lacrimi din condei, cu spirit locuieşti
şi cerni dumnezeire pe-al vieţii infinit,
din cer cu rază dalbă, prin noapte când zâmbeşti,
voi şti că, mi-ai primit sentimentul dăruit.

De îngeri purtată, îmi împrumuţi lumină,
să-mi luminezi cărarea ce duce la tine.
De mă faci mireasă în viaţa ce-o să vină,
iubirea lumii îţi aduc în sân la mine.

Dorul pierdut pe cale, ţi-l aduc în priviri,
cu lacrimi să îţi umplu vechiul pocal de vin.
Când plânge depărtarea rămasă-n amintiri,
iar stele lăcrimează de-al dragostei suspin.

Prin ochii tăi privesc o lume dispărută
ce-ţi trimitea frenetic, înaripări de dor.
Iubire să-ţi cobori în lume nenăscută,
de pământence să-ţi legi destin de muritor.

Dar ai ales să fii,, nemuritor şi rece",
iubire să-ţi trimiţi pe raze de luceafăr.
Prin noapte, când răsari, dorul mă va petrece,
iubire în rouă îţi dau pe flori de nufăr.

poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi paşii mi se-nvârt în loc, într-un ocean fără noroc...

Nu ştiu să merg spre răsărit şi am uitat când am iubit şi cum era sărutul,
Parcă avea un gust de rai, deşi prin rai nu prea umblai, că îţi ştia trecutul...
Mi-s paşii singuri şi mai rari, rătăcitori şi circulari cu destinaţii false
Se-nvârt pe loc şi nu ajung, în cerc e drumul mult prea lung, dar fără de foloase...
Pornesc din nord, în nord mă-ntorc şi sugrumată de miorc, fac pauză de viaţă
Pe un gheţar cu miez de jar, în echilbru cam precar pe-o pojghiţă de greaţă...
Plec seara spre o altă zi şi nu ştiu dacă vei veni şi mă trezesc buimacă
De-atâta zbucium în zăpezi, că nu le simţi şi nu le vezi şi le ordon să tacă.
Şi ţipă albul ca nebun, că-i troienit pe orice drum ce duce înspre tine
Şi nicio veste prin nămeţi, doar urme albe de drumeţi ce-şi caută destine...
Îmi fac un iglu pentru nopţi, unde un vers nu poţi s-adopţi pentr-un poem de vară
Ce rătăceşte înspre nord, refrigerându-şi un acord pe-o coardă de vioară...
Eu nu mai ştiu, spre răsărit, să mai găsesc ce am iubit, c-am rătăcit cărarea
Şi nordul m-a acaparat într-un ocean însingurat să-mi fure exaltarea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treziţi-vă!

Pluteam uşor prin liniştea din jur
Pe aripi zdrenţuite de milenii
În zborul prin întinsele-mi domenii
De pe Pământul încă imatur.

Un zbor prin întuneric şi lumină,
Prin ură şi iubire sau prin vis,
Prin munţi semeţi ori peste un abis,
În zile reci sau nopţi cu lună plină.

Aud, de la un timp, suspinul greu,
Un geamăt dintr-o cruntă suferinţă
Al mamei ce vă creşte cu credinţă:
Natura ce-o trataţi ca nefiinţă.

Treziţi-vă! Atunci, din zborul meu
Am să arunc pe cer un curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să-mi umpli ochiul gol
Şi gândul doar cu tine,
Spre tine aş veni în zbor
Şi toată aş fi cu tine.

De-ar fi să fie iarăşi verde
Şi dorul să m-aştepte în poartă,
Printre culori nu m-aş mai pierde,
Uitând de lacrima sărată.

Rotund m-aş face acoperit,
Cu ochi şi mâini de-a valma,
Spre tine aş trece prin zenit,
Prin vânt şi frig chiar iarna.

Aş ţine-n braţe orice frunză
Şi umbra pietrei mi-ar fi dragă,
Desculţă aş dansa prin iarbă,
Doar eu să-ţi fiu mereu cea dragă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu să zbor decât în versuri...

nu ştiu să zbor decât în versuri
altfel merg doar printre frunze agăţate
de-o primăvară în copaci
copacii cresc şi trec şi mor
şi aripile se duc şi ele-n zbor
de albatroşi, cocori şi alte călătoare...

doar pana mai rămâne
rătăcită-n zbor
să scrii cu ea şi versuri chiar
mai albe decât dor...


să ştii că-n lac încă mai cresc ei, nuferi
şi nu le scald parfumul lor
cu trupul meu
ci doar privesc
pierdută-n rotocoale de lumină
străină doar de valuri
şi senină
privind
doi ochi ştrengari
ce-şi pierd privirea de departe
în lac
să fie spre citire
de suflet
cald,
în rătăcire...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa e lumea, iubito!

viaţa îmi curge spre moarte precum
depărtarea înspre capătul lumii
nu-i bai, zic
trupul e o fârâmă de pământ
în care Dumnezeu
a plantat
veşnicia
păcatul şi iubirea

aşa e lumea făcută, iubito
din iubirea ultimilor
trecători
prin păcat
Dumnezeu ştie asta şi
mai ştie că
oamenii cu o singură viaţă
îşi numără păcatele
duminica
e prea multă durere între noi
iubito
aşteptarea înmugureşte suferinţi

înfrigurat privesc
cum umbra trece strada
să nu plângi

orice cărare duce înspre Dumnezeu

poezie de Teodor Dume (18 aprilie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca ultimă dorinţă

Mă văd mereu, mereu legat de tine
de tot trecutul care ne-a robit...
legat ca stupul trainic de albine
chiar dacă-n viaţă ne-am şi amăgit.

Te regăsesc prin vidul din cuvinte,
prin anotimpurile ce se tot rotesc,
prin clopotele la vecernii, sfinte
şi prin livezile ce iară înfloresc.

Te văd prin noi volume de poeme,
prin ziduri de Cetate părăsite...
mai am noi planuri şi banale teme
c-o să mă duci pe calea cu ispite.

Te mai aştept prin vise păcătoase
ori pe alei ce şerpuiesc prin Burg
şi te mai strig din nopţile ploioase
când stropi pe faţa ta mai curg.

De-o viaţă am fost doritor de tine,
cu tine-am hoinărit prin Univers...
cu tine am ajuns la rău şi bine,
cu tine-adorm la capătul de vers.

Mi-e dor de nopţile trăite-n doi
şi nu ascult ce-mi zice lumea rea...
cu tine pot să merg şi la război
o Muza mea, o Muza mea...!

poezie de Eugen-Emil Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Pe pragul gol, coboară luna,
Îşi lasă voalul de aramă
Iar stelele îi ţes cununa
Prin adieri, ce o destramă.

Pictează geamul cu privirea,
Croieşte drum prin frunze vii
Ce îi cunosc nemărginirea
Şi se prefac în aripi mii.

Se zbat cireşiii în livadă
Iar cerul pare un abis...
Ecoul zărilor mă cheamă
Prin lacrimile unui vis.

Păşesc pe clipe, nu îmi pasă
Că timpul geme uneori,
Iar anii goi din nou m-apasă,
Simţind durere până-n zori!

Ajung la poarta nopţii grele,
Doar luna-n prag m-a întâlnit
Acoperind urmele mele...
Tăcerea-ncet m-a-mbătrânit!

Privind în gol, îmi las privirea
În palme arse de amar,
Tot căutând în gând puterea
Să mă trezesc la viaţă iar.

Atunci, o uşă se deschide
Iar gândul meu uşor tresare
Simţind potecile aride
Şi buzele cu gust de mare!

Mă pierd prin versuri risipite
Dar ochii tăi, mă întâlnesc...
Pe zidul zării învechite
Ţi-am scris cu lacrimi,, te iubesc"!

poezie de Gabriela Ryelle St Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul

Destinul mi-e să n-am nici un destin.
Destinul mi-e să port alte destine.
Un geam să fiu, strălimpede, străin,
să vă vedeţi pe voi, privind prin mine.
Să nu vă aburească suflul meu
în nici un fel fereastra către lume.
Să nu exist - şi-aceasta-i cel mai greu;
şi ce e mai uşor - să n-am un nume.
Familia o am şi nu o am.
Grădina verii în zadar mă-mbată,
iubirea mea e floarea de pe ram
ce fără fructe piere scuturată.
Iubirea mea ţi-i poate anotimp.
Eu totu-i dau şi nu-mi păstrez nimica.
Doar amintirea murmura prin timp:
Frumoasă-i bucuria, Veronica...
Şi aş fi vrut, atâta aş fi vrut
într-un urmaş să-mi recunosc iubitul.
Dar nu mi-e dat firescul început
pe care-l naşte de-obicei sfârşitul.
Şi nu pot încă soartei să mă-nchin.
Străină-s nu de voi, ci doar de mine.
Destinul mi-e să n-am nici un destin,
destinul mi-e să port alte destine.

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezbrăcat în faţa muzei

Ne acoperim timid privirea,
Ca ochii să nu se privească,
C-ar putea aprinde nemurirea,
Şi inimile să se îndrăgostească.

Te-am condus cu grijă prin ruine,
Prezentând totul ca pe o poveste,
Fără să ştii că te plimbi prin mine,
Şi tu cu tocuri călcai peste.

Ca un arhitect vorbeai,
Mângâind columnele rămase,
Şi făr' să vrei le reparai,
Le făceai din nou frumoase.

Sunt un haos, un dezastru,
Ţi se v-a spune cu nesimţire,
Dar în ochi tu mi-ai pus albastru,
Când i-ai îngheţat cu a ta privire.

Sau poate-i doar un vis,
Dorinţa-mi e să nu mă mai trezesc,
Aş face acest compromis,
Ca să pot doar să te privesc.

Ce perversă-i fericirea,
Ne vrea cuminţi să stăm,
Dar ca să-şi îndeplinească menirea,
Regulile trebuie să le încălcăm.

Sau poate-i doar destinul,
Care ne-a adus în faţă,
Prezentându-ne tot chinul,
Ca să înţelegem cuvântul "viaţă".

Mi-ai alergat până în versuri,
Şi pe foi mi-ai picurat cerneală,
Mi-ai înnodat ale vieţii înţelesuri
Şi ai devenit muză intr-o seară.

Acum e timpul să rămâi,
Să faci ce vrei din mine,
Sunt soldatul cel din linia întâi,
Ce fără scut te vrea pe tine.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi pleci, Poezie!

Vii, mai ales, când norii îmi vârtejesc prin viaţă
Cu versurile prinse în acele de gheaţă.
Cuvintele-s orfane de muză şi-n tăcere
Mă caută prin gânduri şi răscolesc viscere...

Şi dacă toată-n iceberg nu văd lumina lunii,
Tu îmi răsari sub gene şi îmi nunteşti păunii.
Pătrunzi printre ruine, desfiinţând hotare
De dincolo de lume, de dincolo de soare...

Nu ştiu prin ce minune înnobilezi cuvântul,
Epustuflant te-ncumeţi să te întreci cu vântul
Şi îmblânzeşti furtuna şi fiarele pădurii,
Metafore-ngenunche atacurile urii...

Ai armele cu tine şi nu sunt la vedere,
Silabele valsează-n alint şi în durere,
Vocalele vibrează în acolade-albastre,
Consoane stau de pază-n oceanele sihastre...

Mă porţi prin universuri, de mine, neştiute,
Unde m-aşteaptă stele, magii, să-mi împrumute
Şi din decorul static al stazelor letale
Tu mă învii spasmodic în clipe ireale...

Şi-mi cresc pe umeri aripi şi zboru-i la-ndemână
Cu iambii şi troheii alerg acum de mână
Şi timpul se opreşte în loc... doar eu cu tine
Schimbăm în bine răul şi dăltuim destine...

Să nu-mi pleci, Poezie, vreodată înspre nord,
Rămâi unde ţi-e locul, de când mă ştiu, în cord!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!