Sanvean (44)

Nu ne iubim ne spunem doar cuvinte
să mai salvăm ce sufletul presimte
Curând, curând, când norii o să-şi lase
Amprentele de ceaţă peste case
O să te rog să-mi torni în cupă vin
Şi-o să te-ntreb la cine să mă-nchin
La tânăra cu trupul precum roua
Ce mă iubea când eram într-a noua
La clopotarul orb adus de spate
Din catedrala plină de păcate
La razele ca lama de cuţit
Ce se-ascundeau prin nucul înflorit
Orbindu-mi tâmpla, sufletul, vederea
Ca să învăţ să înţeleg tăcerea
La crini, la Bach, la îngeri, la izvoare
La frunzele ascunse în clasoare
La sânii tăi, la coapsa ta, la tine
Cea mult prea fericită fără mine
Cui să mă-nchin să mi te scot din minte
Nu ne iubim, ne spunem doar cuvinte...

poezie de Fabian Anton
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Hai să ne spunem cuvinte,
e tot ce-mi doresc
de azi înainte.

Nu vreau să călcăm jurăminte,
ci doar să ne scoatem
din trup şi din minte

Răul din noi,
deci hai să ne spunem cuvinte...

poezie de Alex Dospian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurirea trupului

Lasă-mă să mă-nchin la trupul tău,
Ca la utrenie, când mă trezesc,
Şi lasă-mă să jur că te iubesc
Şi că mi-e dor de tine foarte rău!

Când nu visez, la tine-s visător.
Lasă-mă să mă-nchin ca la icoană
La trupu-ţi copt de dor, eternă rană!
La suflet nu mă-nchin, că-i trecător.

Doar trupul tău rămâne-n mintea mea,
Veşnic altar pe-o căzătoare stea.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea să explice "totul" prin cuvinte, ajunge curând să nu poată explica nimic! Eroarea începe din clipa când vrem să identificăm cuvântul cu spiritul. Sufletul n-are nevoie de cuvinte pentru a înţelege.

Liviu Rebreanu în Adam şi Eva
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Sufletul e-o voce deschisă către eternitate,
omul experimentează pe a putea şi nu se poate.
Dorul este un zbor fără de cuvinte, doar poezie
noi suntem mereu la un pas de o implozie.
Nu ştim să fim ce am putea să dăruim,
ne naştem fără voie, trăim ca să iubim.
Însămânţăm din noi al vieţii arătură,
iar cerul ne cuprinde, ne îndură.
Curând ne vom găti sfârşitului de an
şi vom lăsa din nou o lacrimă către final.
Ducem cu noi ponoase neiertate, o neîmplinire
şi totuşi... suntem o poveste plină de destine.

poezie de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi

Mai dă-mi Doamne şi azi putere
Să-mi duc necazul şi durerea
Şi bucuria să n-o uit,
Căci ştii, că eu iubesc mai mult.

Când dimineaţa mă trezesc
Văd cerul albastru si mi-e drag,
Că-n noua zi de viaţă pot
Să-mi bucur sufletul de dor.

Zâmbesc la soare jucăuş
Şi roua în căus o strâng,
Îmi umplu braţele de flori,
Şi fericită îţi zâmbesc.

E scumpa viaţa chiar de-i grea,
Eu singurică doar cu ea
Te port în sufletul şi mi-e bine,
Când văd şi alţii ca şi mine.

Mă rog şi pentru ce-o să fie,
Putere să ne dai, e bine
Iar pentru mine-ţi cer în plus
Să-mi dai iubire îndeajuns!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim

mă vezi zâmbind
nu ştii ce-ascund
şi nici nu vreau
e mult prea mult
să-mi mai aduc aminte
uitat-am de cuvinte
de nopţi pierdute
şi vise risipite....
când uşa am închis
la dormitor..
acolo a rămas un timp
răzbesc doar eu
prin iala încuiata
să ies zâmbind afară
de parcă niciodată
nu a plouat cu lacrimi
pe-o margine de pat
cu inima făcută ghem
păşesc şi mă întreb
sunt eu?
ce soare cald se uita bland
si fac cu el un legamant
de mana amandoi pornind
iubim acest pamant!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul – descântecul

Norii se-aştern precum ceaţa deasă seara
Peste câini, peste oameni, cântă în gând fanfara
În trupurile goale vin ţigănci cu ghiocuri
Pădurea e tristă, frunzele ard în focuri

Ielele fac şi valuri când purced ca să cânte
Şi dansează nebune peste vârfuri de munte,
Hore stranii – descântec – împrejur nălucirii,
Se-mpreună împotriva uimirii

O aspră vrăjitoare tot prepară licori
Face vrăji înţelese pe-nnoptat doar de nori
Că doar norii-s aproape şi de sfinţi şi de zei
Ce-şi doresc pe ascuns roluri de dumnezei

Ce citesc nu în palme, mici destine de râme,
Devenind prea curând nişte sumbre postume
Ielelor, ce-aţi făcut, ce-aţi adus printre noi?
Aiureli nenăscute înspre ziua de-apoi

Pentru cel avortat din prea sumbra, grea, ceaţă
Nu există nicicum moartea de după viaţă...

poezie de Roberto Kuzmanovic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributul

Plătim acum, ca-n vremurile din urmă
Tribut pentru morminte, vise, griji
Dar pentru mulţi, sufletul nostru moare,
Înlocuieşte viaţa, de artişti.

Eram săraci, săsraci suntem şi-acuma
N-avem prea mult, dar azi suntem n-avem nimic
Ne-a mai rămas doar visul şi minciuna
Şi poate un colindător calic

Acum n-avem nici suflet, nici morminte
Religia de mult e doar o umbră...
Doar Dumnezeu nu mai păzeşte trupul
De viaţa, mult prea grea şi mult prea sumbră.

Dreptate vrem şi-o viaţă mai bună,
Sinceritate, linişte şi pace
Dar cine glasul meu să-l mai audă
Când lumea-i plină azi, de "dobitoace."

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Generici

Să spunem generic
Iubito!
Să spunem generici
noi doi!
Când se scutură frunza de copacii
generici
când peste haine ne simţim
ca şi cum am fi goi
când urcăm cu tramvaie în staţii
cu un pumn de pământ în loc de bilet
când îmi împrumuţi o carte
în care ai subliniat un secret.
Să ne spunem generici
Să ne spunem cum vrei
când prin ploaie udaţi până la sânge
ne bea sub copac o frunză de tei.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În haită

Când valurile mi-au lovit picioarele
Mi-am amintit de tine,
Doar tu aveai un dar să mă obţii
Să-mi tragi spre ape tălpile,
Prin ploile furioase
Cu patimi strangulând torente
Doar tu în minte mă găseai
Cu florile din irişi
Ce-şi arătau culori mai lente.
Dar m-am rănit când m-am întins
Prin trestia de lungi cuvinte,
Mi-ai amintit cum mă priveai
Rostind doar vorbe calde
De te fereai să-mi stai în minte.
Cu cine vreau să mă împac!?
În spate să îi ţin nisipul
E doar un coş cu lupi de mare
Flămânzi de apă mai fierbinte,
Şi-i duc lupoaicei din oraş
Să mă imbrace-n sur
Şi-n haită să m-alinte.

Autor: MiliD.
copyright
poezieînrampă
#poezie #sacitim #carti

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă, Poezieînrampă (2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea spune multe

Uneori tăcerea spune multe,
Când nici în şoaptă n-am cum să-ţi vorbesc
Ochii tăi îmi cântă-n slove de cuvinte
Şi timpul stă pe loc atunci când te privesc,

Uneori tăcerea spune multe,
În odaia mea când singură eu stau
Iar visele-mi vorbesc atât de multe
Şi n-am la nimeni să le dau,

Uneori tăcerea spune multe,
Când cerul înstelat eu îl zăresc
Şi stele-mi vorbesc doar în cuvinte
Ce nu ştiu eu să le rostesc,

Uneori tăcerea spune multe,
Când eu la tine mă gândesc
Cum aş putea să-ţi spun fără cuvinte
Că doar pe tine te iubesc.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne iubim prea mult, ne iubim şi defectele, iar când ne iubim prea puţin, nu ne iubim nici calităţile.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Iubire (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Mā rog în fiecare searā,
Să-mi dai putere, sānătate,
Dar nu doar mie ci şi lor
Acelor ce-au nevoie de ajutor.

Se pare că durerea e adâncă
Şi sufletul te cheamă zi şi noapte,
De vrei să îmi răspunzi e bine
De nu, eu tot mă-nchin la tine.

Ştiu că tot omul e plin de păcate
Şi nu stă în puterea lui să aibe,
Mai mult decât ce-i dai tu, Doamne,
O zi cu soare sau un spin în carne.

Dar şi atunci întind spre tine braţe
Să nu îmi dai mai mult decât pot duce,
Mă rog şi pentru aceia care,
Sunt slabi în cuget şi în fapte.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul iubirii

Nu întrebam adesea de ce atâta ură
Distruge universul iubirii
Şi de ce, umili, precum o pradă,
Îngenunchem şi plângem
Şi suferim adesea prea mult, din dragoste
Vântul speranţei noastre ne duce prea departe
În lumi necunoscute...
Dar oare nu-i prea mult?
De ce atâtea lacrimi acoperă cu umbre
Inexistenţa vieţii şi-a oricărui cuvânt
Suntem doar biete raze pierind în întuneric
Şi dacă nu iubim, atunci o vom lăsa
Din moştenirea noastră în suflete ascunse
Celor ce au credinţă, curând, ne vor urma?

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phyllis: Domnule Neff, de ce nu veniţi mâine seară pe la 8:30? Va fi aici.
Walter Neff: Cine?
Phyllis: Soţul meu. Eraţi nerăbdător să vorbiţi cu el, nu?
Walter Neff: Mda, eram, dar cred că nu prea mai sunt, dacă înţelegeţi ce vreau să spun.
Phyllis: Există o limită de viteză aici, dle Neff. Cincizeci de kilometri la oră.
Walter Neff: Şi eu cât aveam?
Phyllis: În jur de nouăzeci.
Walter Neff: Să spunem că vă daţi jos de pe motocicletă şi îmi scrieţi o amendă.
Phyllis: Să spunem că de data asta vă dau doar un avertisment.
Walter Neff: Să spunem că nu-l accept.
Phyllis: Să spunem că va trebui să vă dau o scatoalcă.
Walter Neff: Să spunem că izbucnesc în lacrimi şi îmi aşez capul pe umărul dumneavoastră.
Phyllis: Să spunem că încercaţi să vă aşezaţi capul pe umărul soţului meu.
Walter Neff: Ah, asta ar fi prea de tot!

replici din filmul artistic Asigurare de moarte, după James M. Cain (24 aprilie 1944)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce cad frunzele din pom
Şi zilele din bietul om?
De ce mâncăm ca să trăim?
De ce trăim, ca să murim?
De ce ne înmulţim prin sex?
De ce e totul aşa complex?
Când viaţa e atât de scurtă,
De ce, atunci, atâta luptă?
De ce cad ploile din cer?
De ce în jur e-atât mister?
De ce e viaţa un tumult?
De ce iubim atât de mult?
De ce e Universul infinit
Şi viaţa are un sfârşit?
De ce nu-i viaţă fără moarte?
De ce citim atâta carte?
De ce dorim să ştim atât de multe,
În loc să stăm cuminţi în curte?
De ce nu-s frunzele şi iarna verzi?
De ce în Dumnezeu să crezi?
De ce sunt unii aşa optuzi
Şi alţii sunt aşa de cruzi?
De ce atunci când iubeşti
Se mai întâmplă să greşeşti?
De ce când eşti trădat te doare-n piept
Şi plângi în sinea ta discret?
De ce copiii cresc cu anii?
De ce se nasc atât ţiganii?
De ce, când mori, nu mai apari?
De ce când mergi, tu, de fapt, stai?
De ce nu pot să înţeleg
Misterul, ca să-l înţeleg?
Ai să-mi răspunzi că asta e.
Şi atunci te-ntreb şi eu:
"De ce"?

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu...! doar îmi citesc gândurile,
Sunt un fel...! e felul meu de-a fi!
E ca şi cum m-aş,, dezbrăca,, de...
De toate dorinţele din inima mea!
Îmi alung toate,, păcatele,, din...
Din sufletul meu fără de... vină,
Îmi alung... penele obosite...
Să-mi crească altele odihnite
De o altă culoare, de o altă... viaţă,
Aripi de curcubeu, pod peste...
Peste trupul meu, punte de legătură
Între pământ şi cerul albastru,
Cunună ruptă din lună sau din...
Din visele mele, din nopţi efemere,
Din norii de ploaie, din serile târzii!

Eu...! doar un pustnic în marea pustie,
Bob de nisip scăldat în rază de soare,
Arzând a pământ sub cerul flămând,
Renegat de la început, din început,
Alungat de vânt şi de pustiul din gând!

Eu...! mai mult căutător de cuvinte,
De gânduri încă nenăscute, de lume,
De mine şi de orizonturi pierdute,
De capăt de... lume, de... icoane,
Pictez bezmetic cu ochii tot stinşi,
Pictez cuvinte şi dorinţe pierdute,
Valul şi ţărmul, tot universul din...
Dintr-o Mare, dintr-o lume fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Ascult tăcerea cum tace în mine.
Văd tăcerea cum fuge peste dealuri şi coline.
Privesc tăcerea cum se ascunde în suflet la tine.
Mă alin cu tăcerea când nu eşti lângă mine!

Vorbesc cu tăcerea când mă simt bine.
Urăsc tăcerea când am zile mai puţin senine.
Chem tăcerea când îmi este dor de tine.
Înţeleg tăcerea când câteodată se închide în sine.

poezie de Vladimir Potlog (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă să-mi mai dai...

să mă mai adie vânturile de lumină
peste cuvinte...
peste cuvintele iubirii noastre transcedentale,
ecouri din tine să mă mai cheme...
ca atunci...
când îmbrăţişaţi de doruri astrale
ne auzeam sufletele vibrând
pe viorile celeste ale dragostei noastre
iar frunzele timpului cădeau
în padurea noastră.... de argint...
pe noi..
cei care ne iubeam...
pe noi cei care ne iubeam
pe cetinile pline de speranţă....!
O clipă să-mi mai dai
şi-mi e de ajuns...
dacă ar fi prea mult
poate că aş înnebuni
aş fi fără de mine....
aş fi prea mult...... tu
şi eu
m-aş dezintegra în iubire.....!

poezie de Tamara Negura
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mintea ştie, îi spunem cunoaştere. Când sufletul ştie, îi spunem iubire. Când spiritul ştie, îi spunem meditaţie.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!