Vreau (de Ziua Mea)
Nu vreau să-mi fac din lacrimi nestemate
Când cearcănele nopții mă îmbie
Să retrăiesc dorințe destrămate
Purtându-mă spre oarba agonie.
Prin bezne, de iluzii ucigașe,
Nu mai vreau azi cu gândul să colind,
Nici stele reci nu le accept vrăjmașe,
Stingându-mi focul ce îl reaprind.
Nu mai doresc zidită-n mine crucea,
Prinos nedrept pe-altarul suferinței,
Ci, vindecată, doborând răscrucea,
Vreau să-i ofer un gir făgăduinței.
Nu mai aspir s-ating neprihănirea
Destinului, dorindu-l ne-ntinat,
Solemnului, voi cere izbăvirea
Clădindu-mi inocența din păcat.
Prin mări de nefirească neputință
Nu-mi voi mai îneca stupid speranța.
Dorind să-mbrac mâhnirea în credință,
Spre viitor voi înclina balanța.
Lumina o voi lua drept călăuză,
Tenebrele dorind să le dobor.
Călătorind prin negura obtuză,
Voi face Soare din oricare nor...
Și Vreau, și Vreau... și nu mă mai opresc
Și îl prefac pe Vreau în A Putea
Să îndrăznesc, să cred, să izbutesc
Sunt visuri ce le am de ziua mea.
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Marilena Răghinaru. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.