Săraci anonimi

Nu mai ştiu sau nu pot în poem să te scriu,
Deşi vreau să trăiesc inocente poveşti,
Fascinată s-aud cum iubirea-mi cerşeşti,
Cum să cred că-i devreme când e-atât de târziu?

Mă uimeşti cum te pierzi prin stupide iluzii
În timp ce striveşti tremurând o ţigară
Spunându-mi că-i dulce, deşi ştiu că-i amară
Cafeaua ce-o bei rătăcind prin confuzii.

Rotocoale de fum cu nesaţ urmăresc,
Le văd cum dispar, plutind în neant,
Mă înec respirând. Un fior sufocant
Îmi spune să fug, uitând că iubesc.

Ne zâmbim drăgăstos şi apoi ne-amăgim
Că palatul ce azi e de lacrimi surpat
Ridica-se-va iar şi va fi luminat
De candide surâsuri, dacă tot ne iubim.

Simt că totul e-un rol ce îl joci uneori,
Slab actor, cabotin, lipsit de talent.
Să aplaud nu pot, nu ai fost excelent.
De ce iar îmi insufli inutile erori?

Şi acum vei pleca, am ştiut, am simţit,
N-ai curaj, n-ai putere, nici voinţă să lupţi,
Munţi de ură şi patimi nu-nţelegi să-i înfrunţi
Mai eşti încă aici, dar eu ştiu: te-am pierdut.

Pentru tine nu-i timp, pentru mine nu-i loc,
Basmul nostru nu are epilog fericit,
O prinţesă nu sunt, nu eşti prinţul dorit
Ci săraci anonimi, văduviţi de noroc.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea devreme!

De ştii ceva şi nu îmi spui!
Tu preferi să taci!
Nu eşti în grija nimănui!
Doar cum vrei, tu faci!

Poate acum e prea devreme,
N-ai cum să-nţelegi!
Greşelile în viaţă,
Cu lacrimi ţi le stergi!

Totul este aşa cum este!
Cine-n lume te opreşte?
Măsori cerul cu pământul!
Măsori vorbele cu gândul!

Chiar de-ţi place cum vorbesc?
N-am timp de stat, dar stau cu tine!
Şi de spun că te iubesc,
Încredere tu n-ai în mine?

Din somn mă trezesc, fără să ştiu
Dar ştiu că sunt în somn!
Şi tu eşti lângă mine
Mai bine dorm!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros de fum

Jucăm un rol, în filmul vieţtii noastre.
Tu joci şi lupţi în tot acest timp.
Lupţi, pentru ce?
Pentru a fi înfrânt?!
Câştigi doar pentru o vreme...
Căci tu ai fost chemat pe acest păamânt,
Ca să faci faţă doar luptând
Cu CEL DE NEÎNVINS.
Dar când iubeşti, îţi pierzi controlul
Şi curajul se transformă-n nebunie,
Alunecând, în "CAPODOPERA" ţinutului numit Viaţă.
Eu te-am iubit de când ai înflorit,
Înainte de a prinde rădăcini în mine...
Şi te ştiam deja din somnul meu, din vise...
Şi cine m-ar lua în seamă acum, dacă nu tu?!
Off, Universul meu,
De când m-am confesat că te iubesc,
Mă simt puternic şi vanjos, ca Omul de zăpadă,
Ce stă în vânt şi ploi la poarta sufletului tău...
Iubindu-te, din depărtatare, cu felul meu de-a fi...
Ştiu că a trebuit să mint...
Să mă inşel chiar şi pe mine...
Să joc un "joc" perfid, meschin
Crezând şi sperând că tu mă vei iubi!
Şi-a mers pentru puţin.
Ne tot minţeam că ne iubim...
Când am fost sincer... tu te-ai speriat şi ai fugit!
Dar nu mai e nevoie să m-auzi acum,
Căci ştiu că orice vorbă sau literă, spusă sau scrisă
E socotită împotriva mea!
Aşa ca eu mă mulţumesc,
Că in tot acest timp am să te păstrez mereu,
Ca pe o icoană în sufletul meu,
Lăsând trecutul...
Îmi este atat de dor de tine!
Şi nici măcar nu ne-am cunoscut...
Doar eu te-am iubit şi te mai iubesc încă,
În viaţa mea secretă!.
Acolo unde am înşelat şi m-am minţit pe mine!
Acum tot ce pot face este să tac...
Acum tu eşti doar un fum în depărtare,
Ce străluceşte doar prin jarul ce-a lăsat...
Au mai rămas secundele singurătăţii
Ce vor preface şi jarul în cenuşă
Aştept doar vântul cu-adierea lui
Să stingă sau să reaprindă focul din noi.
Ori, va rămâne totul
Doar o amintire cu miros de fum...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Te simt al meu dintotdeauna,
Tu eşti Soarele, eu - Luna,
Mă simt a ta de când ma ştiu,
Deşi născută prea târziu...

În viaţa mea n-a fost să fie iubirea ta,
Destinul tău a fost altcineva...

Te-am cunoscut când nu ştiam să-ţi spun dorinţa mea...

Iubirea mea, în viaţa ta-mi doresc să fiu,
Nu vreau să-mi spui acum că-i prea târziu,
O clipă de iubire-ţi cer, atât,
Un zâmbet, o privire, un sărut...

Apoi întâmplă-se ce s-o-ntâmpla,
Rămână amintirea-n viaţa mea,
Speranţa că o luăm de la-nceput,
Mai înainte de-a mă fi născut...

poezie de Elena Vlădescu (28 iunie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele absent

O să-nchid ochii, zic o rugăciune şi dorm apoi, că e târziu.
De tine nici o veste, eşti mort, bolnav, sau încă viu.
Nimic. Şi nici nu mai contează. În lumea ta n-am loc,
E plin. Să fii iubit, rămâi cu bine. Eu te-am dorit cu foc

Şi patimă arzând. Dar n-a fost decât vis. A fost la mine-n gând.
Eu doar aşa eram cu tine, şi nici măcar, fior plăpând.
Că de atins nu te-am putut, ai frică de blândeţe.
Tu nu ştii vorbe dulci, doar ură şi furie, rău, tristeţe.

Acum mai uit, ce bine. Nu eşti mereu prezent.
Curând vei fi din viaţa-mi, doar marele absent.
N-o să mai ştiu de tine, cum mult timp n-am ştiut.
Am vrut, tu nu, dar înţeleg... Nu s-a putut.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Vreau să cred că te-am uitat, că te-am scos din visul meu
În gânduri te-am aşteptat cu ce-a fost mai bun sau rău
Vreau să uit privirea ta şi zâmbetul tău anost
Să te-alung din viaţa mea ca şi când nici n-ai fi fost
Vreau să te iubesc în taină ca apoi să te urăsc
Şi când glasul tău mă cheamă, eu zâmbind să te rănesc
Vreau să te cuprind în braţe şi la pieptul tău să plâng
Să-ţi ofer iluzii false şi apoi să te alung
Vreau să-ţi las acolo-n suflet o parte din viaţa mea
Să te lupţi cu al tău cuget cum făceam şi eu cândva
Vreau să-ţi dau o lume-ntreagă, să te mângâi cu tandreţe
Şi să joc un teatru fals cu atâtea mii de feţe
Doar când ochii ţi se-nchid, vreau să te gândeşti la mine
Şi când lacrimi te aprind, eu să nu fiu lângă tine
Vreau să cred că mă aştepţi şi cu tine să mă joc
Tu să strigi în urma mea, eu să nu mă mai întorc
Vreau să te răpesc cu mine într-un viitor bizar
Şi apoi te părăsesc, te las pe un drum neclar
Vreau să cred din nou în tine şi să te doresc aproape
Să te-apropii-ncet de mine... şi apoi să plec departe
Vreau să-ţi fiu acolo-n gânduri într-o lacrimă sărată
Ca o amintire veche ce nu poate fi uitată

După-atâta suferinţă, vreau să simt dragostea ta
Ca un foc ce te doboară răcind în urma mea
Vreau să-mpart acum în doi înc-o seacă apăsare
Şi să rămână din noi... doar o dulce Răzbunare...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerea de a muri

Să mori din dragoste

A visa, a dormi, a iubi, a muri

Te simt în suflul meu, abia am curaj să te respir
Simt că mă frânge aburul tău, nu pot să-mi revin
De când trăieşti în amintiri mi-e noaptea amară
Strig agonia mea şi mă-nec în fumul de ţigară.

A fi sau a nu fi, a muri, a dormi

Sunt mort de frica nopţii şi a morţii, a chinului
Cuvintele lovesc în pleoapa deschisă a destinului
Aştept pe-o margine de timp în umbra scăzută
A formei tale tulburi, tristă şi obosită

Strigătul meu spre viaţă şi strigătul spre moarte
Se zbate-ntre pereţi de singurătate
Se zbate-n contratimpi în nopţile grele
Bătute-n cuie ascunzând zilele mele rele

Te simt în lacrima picurând peste scrum
În fumul de ţigară încă te mai respir
Şi ştiu că n-ai să vii şi ştiu că n-ai să ştii
Şi ştiu că n-ai să afli, nici dacă n-aş mai fi.

cântec interpretat de Michael Sardou, muzica de Michael Sardou, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 138

Când draga mea se jură că-i cinstită,
O cred, deşi ştiu bine că trădează;
Ea zice că am mintea mărginită,
Că nu ştiu că în viaţă toţi trişează.
Eu m-amăgesc că tinerel mă vede,
Cu toate că spicat îmi este părul,
Iar mintea gura-i prefăcută o crede;
Şi eu şi ea ascundem adevărul.
De ce nu-mi spune drept că-i neserioasă?
Eu că-s bătrân de ce nu-i spun de-îndată?
O! Ce iubire aparent frumoasă
Când varsta se ascunde, nu se-arată.

Deci eu o mint pe ea şi ea pe mine;
Doi prefăcuţi ce astfel se simt bine.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disciplina pentru mine înseamnă să fac un lucru, chiar dacă acum simt, sau nu, că vreau să îl fac - atâta timp cât ştiu că este un lucru care face din mine o versiune mai bună şi care serveşte misiunii mele! Un lucru pe care mi l-am asumat! Un lucru pe care ştiu că dacă îl fac, sunt mai fericit. Şi cel mai tare este că deşi uneori, la început nu simt neapărat nevoia sau "cheful" să îl fac, pe măsură ce mă mişc, devin din ce în ce mai angrenat şi mai fericit cu ceea ce fac.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesigur

Pleacă, stai, vino!
Nu ştiu, cine eşti?
Te mint! Rană alin-o...
Mai spune-mi poveşti!

Te ştiu...?! Te-am uitat!
Ba nu, nu mai pot...
Vino iar, din plecat!
Dă-mi ceva, sau dă-mi tot!

N-am nevoie de tine!
Oh, ce zic, sunt pierdut...
Orice rău, e spre bine.
Ba e rău... dar l-am vrut.

Te urăsc când zâmbeşti!
Toate sunt un totuna...!
... Să las naibii minciuna?!
Ele-s firi... zână, eşti.

Pot trăi, bine, singur!
Până ieri, te-am văzut!
Ah, fă sfârşit... început.
Ba nu, pleacă-i mai sigur!

Dar ce am, ce-i cu mine?
Nu te merit de fel...
Poţi pleca, că-i mai bine!!!
Am ieşiri de... tembel.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu ce pierd,ea nu pricepe

Eu ştiu ce pierd, tu habar n-ai
C-ai fost pentru o clipă-n rai.
Când ai plecat, ai luat cu tine
Focul păgân ce-ardea în mine.

Eu ştiu ce pierd, tu n-ai habar
Că îţi făcusem sfânt altar
La poarta dintre amintiri...
Tărâmul dulcelor iubiri.

Eu ştiu ce pierd şi par naiv...
Tu te căieşti dar e tardiv...
Eu ştiu să iert, tu habar n-ai
C-ai fost pentru o clipă-n rai.

Eu ştiu ce pierd, ea nu pricepe
Că suntem suflete pereche
Şi o ador... şi o iubesc
Şi simt cum mă îndrăgostesc!

poezie de Silviu Ungureanu (18 decembrie 2012)
Adăugat de Silviu Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost să fie

Tu nu te lua după ce-ţi scriu,
Pentru mine eşti un zbanghiu;
Şi mă dezic de tot ce spun;
Când? Uite, chiar acum!

Ţi-am tot scris ode şi poveşti,
Dar eu tot nu ştiu cine eşti;
De-a dragostea-ncerci să te joci,
Vrei sufletul să mi-l sufoci!

Mi-e drag şi mie să mă joc,
Dar tu n-ai inimă deloc,
Matrapazlâcuri faci mereu,
Da-n jocul ăsta pierd doar eu!

Aşa, nu mă mai joc, iubite!
Umbli cu zaruri măsluite;
Dă-mi ce mi se cuvine mie,
Nu mai spune:"N-a fost să fie!"

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşuaţi

Clopoţelul sună gol în întuneric
Ştiu că noaptea nu durează veşnic
Şi nici viaţa noastră nu e infinită
Mai ales când n-ai alături pe a ta iubită.

Poate de-aia alerg după tine
Să te văd a mea aici lângă mine
Dar tu-mi întorci spatele râzând plictisită
Nu-ţi pasă deloc că te văd iubită.

Ai avut pe altul înaintea mea
Şi eu am avut o alta înaintea ta,
Te doare în suflet ştim noi asta bine
Ştiu pentru că mă doare la fel şi pe mine.

Să mă ţin de mână
Eu de după şoldul gol
Eu cred că-i iubire
Tu spui că-i viol.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi spune că iubirea lui e încă trează

Nu-mi spune că iubirea lui e încă trează,
Că-i mai sunt dragă să nu-mi spui...
O, nu! Ce nemilos el viaţa mi-o scurtează,
Deşi cuţitul tremură în mâna lui.

Ba roabă-i sunt, ba mă îneacă plânsul,
Mă supăr sau îmi fac inimă rea, -
De mai trăiesc... sunt vie pentru dânsul,
Dar viaţa asta! Ce amară-i ea!

Ce scrupulos, zgârcit îmi vămuie văzduhul
Nici cu un duşman nu-i aşa de crud...
Ah, mai zvâcneşte încă slab în mine duhul,
Dar viaţa n-o mai simt, n-o mai aud.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev, traducere de Igor Creţu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ah, cred că nu te-am înţeles niciodată; nici acum nu reuşesc să te înţeleg... De ce n-ai încercat să-ţi refaci viaţa?
Traian: Ce-ar mai fi fost de refăcut, după ce mi-ai distrus-o tu?!
Diana: Încă ţi-o poţi reface şi acum, doar n-ai nimic de pierdut, nu e deloc târziu; eşti tânăr... N-ai decât 39 de ani, eşti director, chipeş, înstărit... Ce aştepţi?
Traian: Chiar n-ai înţeles nimic! Niciodată... Cum crezi că aş putea manifesta interes pentru vreo altă femeie? N-ai priceput că tu ai fost totul pentru mine?
Diana: Traian, eram nişte copii pe atunci; mult prea tineri pentru a înţelege unele lucruri. Îţi puteai însă întemeia o familie, mai târziu...
Traian: Fără tine? Crezi că ar fi fost posibil?
Diana: Da; de ce nu? Meriţi să fii fericit.
Traian: Dar n-aş putea, pricepe odată!
Diana: Nu, nu pricep; ce te reţine?
Traian: Tu... Mă doare amintirea ta, răul pe care mi l-ai făcut... Cum crezi că aş mai putea avea vreodată încredere oarbă într-o altă fiinţă gingaşă, cu chip înşelător?! Ai ucis în mine totul! L-ai preferat pe blondul acela, cu care încă eşti şi acum...
Diana: Da, l-am preferat, pentru că-l iubeam şi încă îl iubesc. Eu eram prea mică, iar el... Era pentru mine omul ideal, mai mare, cu o situaţie stabilă; îmi putea oferi siguranţa materială şi liniştea unui cămin. Avea un serviciu bun, stabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Off, Sonya... Nu-i vina ta, nu ţie trebuie să-ţi pară rău. Tot eu am greşit şi faţă de tine. Am fost un neghiob, un prost, un idiot! Cât de tâmpit pot fi uneori... Nu-mi vine să cred! Cum am putut oare? Nu-mi dau seama... Nu trebuia să te las să-ţi faci speranţe în ceea ce mă priveşte. Ţi-am spus încă de atunci să nu-ţi faci iluzii în privinţa mea; repet, n-am vrut şi nici nu vreau să suferi din cauza mea. Tot ceea ce doream era să te înveselesc puţin, să-ţi îndepărtez gândul de la colega mea, Maria şi de la proaspătul ei soţ, Nick, dar se pare că am greşit, din nou. Atât de mult... Scuză-mă, te rog, dacă poţi. Cred că nu trebuia să ne fi întâlnit vreodată...
Sonya: Nu din cauza asta m-am îndrăgostit de tine, nu atunci când ne-am întâlnit, nu pentru că m-ai îmbrăţişat şi m-ai sărutat, ci de cum te-am văzut prima oară; mi-ai atras imediat atenţia asupra ta, deci nu te considera chiar atât de vinovat. De atunci m-am tot gândit la tine, deşi parcă ştiam că n-ar trebui, nu doream să-mi fac iluzii în ceea ce te priveşte, dar s-a întâmplat, fără voia mea. De aceea vreau să ştiu acum dacă eşti îndrăgostit sau nu, de altcineva; adică, mai exact, de ea? Sau dacă eşti cumva liber; liber pentru mine?
Lucian: Off, Sonya... Ce-aş putea să-ţi zic? De moment ce lucrurile au luat o asemenea întorsătură şi au devenit atât de serioase, cred că n-am încotro, trebuie să recunosc adevărul, deşi ştiu că e dureros. Sonya, eu... Tu... Îmi placi, foarte mult, vreau să-mi fii şi să-mi rămâi în continuare prietenă, dar... Îmi pare rău, nu te iubesc, adică nu sunt îndrăgostit de tine. N-aş fi vrut să spun asta, dar e adevărul şi nu-l pot evita. Aş vrea însă să nu suferi, nu din cauza mea. Repet, îmi pare rău...
Sonya: Nu-i nimic. Apreciez sinceritatea ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie

- Ce faci?... De când nu te-am văzut,
eşti mai frumoasă ca oricând!?...
- Hai las-o moartă, te-am crezut
la început... când mă făceai, crezând!

- Dar nu-i adevărat! Te-am vrut mereu,
mai mult decât acum! Am remarcat
că fără tine, totu-mi este greu!...
- Termină, mi-ai mai spus, ai încercat...

- Ce gaj să-ţi dau, ca să mă crezi, acum
când nu mai ştiu de mine, de nu eşti?
Alerg pe străzi, mă port ca un nebun!?!...
- Te ştiu, e vechiul truc... când mă pofteşti!

- Şi dacă îţi promit etern, iubirea?...
- Hmm... parcă nu ai mai făcut-o?!
- Nu, pe atunci nu o ştiam; că fericirea
are un singur nume... şi-am avut-o!

... - E prea târziu şi am venit aici
să-ţi spun, că e-n zadar, totul s-a dus!
Putem rămâne, dacă vrei, amici...
E-un altul care suflet mi-a răpus!...

"... Mi-a fugit inima din piept, s-a rupt,
mă doare brusc în creştet, nu mai văd;
venisem, sigur, să refac un început...
E prima dată-n viaţă, când cunosc prăpăd!!!..."

- Şi n-ai ruşine sau nici milă, cel puţin,
să-mi spui că eşti cu altul, că mă-nşeli?
- Nu, sunt decisă; viaţa nu-i un chin,
aşa cum am crezut, din linguşeli...

... - Şi deci îţi spun adio, eu te las!
Te rog să nu mă cauţi, oricum plec!...
"... Rămân buimac, în cafeneaua "La taifas"...
Am pieptul un ocean de lacrimi, mă înec.

Mă scol cu greu, mă uit năuc pe stradă,
-sunt beat, fără să beau şi tremur tot-
nu mai am niciun mâine, viaţa mi-e întreagă!...
Am terminat-o, de-azi sunt Emo, nu mai pot!"

... Destin, mi-a programat sfârşit, printr-un complot!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Himera

De-atâţia ani, te port în mine.
De-atâta timp, încerc a-ţi spune...
Ce simt, ce vreau anume,
Iubirea mea plecată-n lume...
O, ştii prea bine,
Iubirea-mi si dorul de tine,
Chiar şi tristeţea...
Strigă al tău nume.
De atâta timp în visul meu,
Doar o iluzie eşti.
Te ştiu de mult timp!
Te simt a mea!
Dorinţă, vis şi început, himera, stea,
Mare iubire...
A mea eşti... da, eşti fericire...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!