Săraci anonimi

Nu mai ştiu sau nu pot în poem să te scriu,
Deşi vreau să trăiesc inocente poveşti,
Fascinată s-aud cum iubirea-mi cerşeşti,
Cum să cred că-i devreme când e-atât de târziu?

Mă uimeşti cum te pierzi prin stupide iluzii
În timp ce striveşti tremurând o ţigară
Spunându-mi că-i dulce, deşi ştiu că-i amară
Cafeaua ce-o bei rătăcind prin confuzii.

Rotocoale de fum cu nesaţ urmăresc,
Le văd cum dispar, plutind în neant,
Mă înec respirând. Un fior sufocant
Îmi spune să fug, uitând că iubesc.

Ne zâmbim drăgăstos şi apoi ne-amăgim
Că palatul ce azi e de lacrimi surpat
Ridica-se-va iar şi va fi luminat
De candide surâsuri, dacă tot ne iubim.

Simt că totul e-un rol ce îl joci uneori,
Slab actor, cabotin, lipsit de talent.
Să aplaud nu pot, nu ai fost excelent.
De ce iar îmi insufli inutile erori?

Şi acum vei pleca, am ştiut, am simţit,
N-ai curaj, n-ai putere, nici voinţă să lupţi,
Munţi de ură şi patimi nu-nţelegi să-i înfrunţi
Mai eşti încă aici, dar eu ştiu: te-am pierdut.

Pentru tine nu-i timp, pentru mine nu-i loc,
Basmul nostru nu are epilog fericit,
O prinţesă nu sunt, nu eşti prinţul dorit
Ci săraci anonimi, văduviţi de noroc.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!