Jefuiri

(arheologii lichide)

roata hamsterului unge morţii perfect
plecări inocente spărgeau în mine un val de o carne flămândă
chiuretată de-un azi prea sticlos
mâine încolţeşte timid
sub un aisberg

potopul asurzeşte aerul din pupilă
în gamelă credinţe vechi prind iz de mucegai
mirele calcă apa trupului precum un mesia căzut din icoane
nuntaşii ca şi păsările fură toţi zorii căzuţi în pliuri
de neîncepute ape

arunc buchetul pe urmele celor care am mers
şi-am tot mers
valea plângerii mi-a încreţit buza
dinţi sălbatici înfierează apocalipse de seară scoase la licitaţii

pasărea-liră scoate imperii din colbul genunii ruleta sângelui
câştigă sau pierde ursite

cert vântul că nu-i destul de sărat n-am nevoie de ochi matlasaţi cu tenebre
marea îşi face prea mult loc pentru un somn inodor
răsar păduri în cauc de memorie le las să picure peste oraşe pustii
nasturi care încheie hainele morţilor
nuntaşii se strâng precum o cheie sol în sămânţă
curcubeiele au atins temperatura maximă
străzile
îşi etalează albul privirii din talpă

moartea întoarce brazda oaselor
în fâneţele vieţii se coace un timp fără ochi

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea de noi

în căutarea ochiului care să ne-ncapă
cerul iubirii
fur axa timpului
şterg urmele din nisipul sângelui să pot jura
ne-am rătăcit iubitule
într-o respiraţie prea scurtă
pentru aripi

mult prea subţire albastrul urzelii cu aştri
cenuşă de vise acoperă pleoapele
după erupţii milenare
de voluptăţi
albe

cuvântul a-ntrupat paradisul
în coapsa ispititoare
ca un atlant trec palmele
peste pajiştea cărnii
stabilesc fisurile în care ne vom clăti patimile
dureri
îndoieli
nu vor mai ninge nopţi corozive
când focurile vor fi de mult izvoare
şi timpul asurzeşte de noi

doar geana de împărat
discret
ne ventilează trupul bicefal cu zori

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici sete pârjolită nici apă care doare

(nu mă rog: "îndepărtează de la mine paharu acesta")

sunt prea vie mamă
moartea aceasta pe care mi-o torni în pahare
nu mi-a fiert destul în artere
această mână de lut inconştientă se spăla de păsări
în fiecare amurg
ca să poată simţi încolţirea pădurii carnea se-mpăna cu lumi fără dimensiuni palpabile
veghea ta mamă se-ntindea asupra nimicului
nu puteam locui în respiraţia asta

pâinea să-ţi fie unsă cu dimineţi văzătoare
ţi-am lăsat bileţele în toate pliurile nopţii tu ai râs de cuiburile în care ascundeam cioburi de zbor
pentru un mai târziu încă verde

prea des înnodam între noi doar braţe risipite prin lucruri fără valoare

ambulanţele copilăriei circulau între noi cu uşile smulse
guri strâmbe deformau trotuare frângeau zorii ca pe trupul domnului
guri flămânde blasfemiau deasupra alfabetelor solare nu aveau dinţi să mestece lumina
nu puteam înota în ochii tăi orbi mamă şi abandonul
durea prea tare

pe cuvinte mumificate păşeam înotam încrâncenată traversam cascadele cenuşii

amprentele nu suprapuneau aceleaşi culori pe tastatura timpului
rănile ni le vindecam singure ascunse în tranşee opuse
de prea multe vieţi ne fermentau în burice războaie
aveam nevoie stringentă de un munte care să se-arunce în mare
şi-o credinţă destul de albă

lăsam mereu în urmă trenuri încărcate cu doruri străine gări sufocate de aşteptări

pentru o patrie în care miracolul să nu înseteze în fântâni şi cântecul să-i fie brăţară privirii
pot accepta câteva morţii suculente un drum fără borne mai aproape
de-o vatră care să îmblânzească focuri

nu pot vorbi cu vocea ta mamă şi cuvintele-s prea scurte pot doar accepta paharul acesta
deşi sunt încă mult prea vie

încep să te nasc

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă zi de păcătos

În suflet ros,
În gând pios,

Când ne rugăm
Din os în os,

Zi după zi,
Fără folos,

Ne răstignim
Cu susu-n jos,

Până găsim
Ce-i găunos.

Nu-i înger prea
Mărinimos,

Nici drac în iad
Prea generos,

Nici dumnezeu
Prea omenos,

Nici un păcat
Prea ruşinos,

Care să vrea
Copac umbros,

Care să bea
Lac leşios,

Care să stea
Neputincios

Pe coapsa mea,
Pe ochi sticlos,

Pe buza mea,
Dormind frumos,

Pe braţul tău,
Cerşind duios

O altă zi
De păcătos.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penelopa

nu ai vechime în zboruri
neomologate ţi-s văzduhurile de carne prea tânăr eşti
prizonier benevol între oglinzi ucigaşe
doar accidental
mai vii spre mine cu privirea atârnată pe umăr
nu dai autograf de prezenţă nimănui
ţie cu-atât mai puţin
strig
ithaca ulise
ithaca aşteaptă să spinteci gura dragonului

cocoaşa amintirii un rug cu flacără albă

stigmatele fugii rumenesc timpul prea larg dintre noi
poduri de ceaţă ne cresc în vârful buricelor

umplem alternativ sânii speranţelor cu fum uneori plângem

naşte-mi un prunc fără tălpi
chiar de taci voi şti că gleznele tale refuză să fie
creanga pe care mărul coace ispite

chiar fără şarpe şi ţărmul putrezit în cal
troia sapă ruine
uitarea împleteşte corzile sângelui raiul devine lichid
cerul părăseşte ca un transfug albastrul
mănânc vieţi fără să număr
te mai strig odată
ithaca ulise

sfâşii pânza cu vulturi
suveica de oţel mi-a străpuns urzeala trupului

pe zidul dintre noi mucegăieşte timpul

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penelopa

nu ai vechime în zboruri
neomologate ţi-s văzduhurile de carne prea tânăr eşti
prizonier benevol între oglinzi ucigaşe
doar accidental
mai vii spre mine cu privirea atârnată pe umăr
nu dai autograf de prezenţă nimănui
ţie cu-atât mai puţin
strig
ithaca ulise
ithaca aşteaptă să spinteci gura dragonului

cocoaşa amintirii un rug cu flacără albă

stigmatele fugii rumenesc timpul prea larg dintre noi
poduri de ceaţă ne cresc în vârful buricelor

umplem alternativ sânii speranţelor cu fum uneori plângem

naşte-mi un prunc fără tălpi
chiar de taci voi şti că gleznele tale refuză să fie
creanga pe care mărul coace ispite

chiar fără şarpe şi ţărmul putrezit în cal
troia sapă ruine
uitarea împleteşte corzile sângelui raiul devine lichid
cerul părăseşte ca un transfug albastrul
mănânc vieţi fără să număr
te mai strig odată
ithaca ulise

sfâşii pânza cu vulturi
suveica de oţel mi-a străpuns urzeala trupului

pe zidul dintre noi mucegăieşte timpul

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul toamnei

Mi-a şoptit, aseară, vântul,
La ureche, ca o boare:
"Mâine dorm, îţi dau cuvântul,
Va fi vreme de plimbare."

Şi a fost o zi de toamnă
Ca de vară – ce să zic? –
Păi, când vântul te îndeamnă,
Ştie el ce ştie, zic.

Mi-am luat în parc amicul
Şi am mers, am mers, am mers,
De simţeam prin auricul
Că mă chinuie un vers.

O să-l spun, dar mai încolo,
Iar acum – ce-o fi o fi! –
Recunosc: voiam mai solo
Pe-o alee cu copii

Şi cu-atât de colorate
Frunze, bone şi mămici
Tinere aproape toate,
De-aveam gândurile... ghici!

Ne-am oprit, că am tot mers
Într-un ritm mult prea vioi
Şi, în gând, cu-acelaşi vers:
"... Ce e scris şi pentru noi...".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fagure uranic

(impregnări cosmice)

am ocupat suprafaţa unui zero absolut să pot demonstra
teorema adevărului sustenabilă acestei culori
magia ultimului înec iubite coboară ancora în trup
precum un oratoriu uranic în asfinţit

oricât te-aş durea nu-mi face spânzurătoare din artere

ceea ce sunt dislocă din timpul auriu
mai mult spaţiu decât s-a lipit pe braţele vieţilor mele fluide
arhimede e depăşit
respiraţia şi-a găsit centrul de greutate în secunda zeică
dincolo de buzele noastre
de oasele zornăitoare
pavate cu ochi prismatici sunt stelele bârfitoare
din carne

pentru tine am făcut butoniere focului iubite
ceruri prea multe au greşit ritmul pământul e prea greu
în pielea subţiată de gravitaţie
dansul rotitor al sângelui şi-a absorbit toate reflexiile
când ne-am numărat atingerilor de spirit

cartilajul de spaţiu pe care respir semănat printre maci
înfăşurat în golul unui zero absolut
îmi colorează chipul

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune... de câine

Într-o vară caldă, stând pe-un mal de maidan,
Gândul dus către dor, suflet prins de alean,
Evadat dintr-un timp şi-un oraş de lumini,
Visul tot mă purta; spre amintiri... despre câini.
Nu din cei ce din trup, viaţă, îţi muşcă cu zel;
Ci înspre blândul prieten, credinciosul căţel.
Figurant din legenda copilului ţânc,
Ce juca altădată, rol, prin colbul ce plâng...
Şi uite aşa, în mers tiptil, la mirosul de pâine,
Apăru, ce visam lângă mine... un câine.
Arătare osoasă, prea lunganul pitic,
Întreba din sprâncene; " am să-l bat, sau îi zic
Să mă lase în contemplu, că n-am timp de căţei,
Şi că lumea e plină... de rău, fără ei?!"
Capul mare, la corp, de cioban păzitor,
Stă împrejur cu ochi umed şi bun răbdător.
Ori din milă, ori memorie la cei duşi în pământ,
Dau o coajă din pâine, la bietul flămând.
El se apropie în frică, cu ochii mai vii,
Ce-mi dau tremur de suflet, la gând de copii,
Ce-i lăsaţi peste ape, aşteptând să revin;
Ce nu-i ştiu ce vor face, poate bine sau chin?
Şi mă las pradă "javrei"cu ochi de uman,
Şi copil-l iau acasă, înspre spusul alean.
Şi e mic şi e tânăr-bătrân, înţeleptul,
Ce se gudură, ştiind că-mi acoperă pieptul...
Şi miroase, că-i prost, nu cunoaşte şampoane;
Mama sa este nimeni, nu i-a dat milioane.
Şi uite aşa, slab de carne, împlinit doar de bun,
Mă cunoaşte ce simt şi ce am ca stăpân.
N-am ai spune, cum alţii o cer, cum că vreu;
Sau să fac vreo dovadă, că totu-i al meu.

Şi prieteni, încet... pe vecie, în spre mâine,
Reciproc ne susţinem, în lumea... de câine.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte la post-restant

(oul cubic)

e noaptea celor care pleacă din mine
precum numele
deja mumificat de câte picioare i-au bătătorit formele geometrice
transcriu pe curat relaţia cu seminţele şi căldura pietrei
în care odihnesc veghea
adun scad melodiile oaselor curcubeie mulse de sevă
pentru recuperarea vederii dintâi
pun plasturi peste pleoape prea groase rănile
smerenia genunchiului bătătorit
şi vânturile

licitez entuziast zile pentru o noapte perfectă

ferestra luminează de foame
grădina de pe limbă e irigată de sânge
mă invită să ne hrănim cu lumile ascunse în inima inimii

dincolo de gesturi dialogul impur cu acei ce m-au locuit fără viză
bolduieşte înţelesurile unei hărţi din care mă strecor
clandestin
ca un miracol cu tunica arsă

iertarea păcatului de-a fi prea viu în fiecare moarte
mi-o aduce
contemplarea vibraţiei unei aripi de fluture

culorile
consolidează fântânile din palmă şi-mi deconspiră noaptea

pocal cu apă vie

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cred că pot

mă-nchin precum aş face-o cu o mână amputată
de prea mult timp toate izvoarele mă dor

copacul dezmiardă tăietorul de lemne
în noaptea asta luna are o privire de nebun
dau de-a rostogolul panica ce s-a născut în mine
pe o pantă lunecoasă ireală de săpun

cum din străinătăţi ar face asta
zorii exilaţi se zgârie pe ochi
nu ştiu al cui e chipul care se profilează în oglindă
tu îmi spui în şoapte repezi şi melodioase de deochi

mă hrănesc din Sfânta Carte cum aş face-o pur şi simplu
dintr-o pungă
nici un verset nu mi se sparge de priviri precum un val
Doamne câte becuri de o sută de waţti echivalează
cu o candelă şi-o lumânare
întreb în timp ce orele se desfăşoară de pe mosor
haotic şi banal

credinţa mi-e cam cât o urmă de copită de adâncă
iar întunericul îmi sângerează pe covor
mă-nchin precum aş face-o cu o mână amputată
de prea mult timp toate izvoarele mă dor

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clandestin în propria viaţă

[erupţii solare]

nu te ştiam
nici pe mine alb nu mă ţineam în gaică prea bine
pândit de-o eră glaciară
îngenuncheam în rugă şi aşteptam
smerit
o erupţie de pupile

virusat de îndoieli mult prea sulfurice
nu-mi arăt rana
unor ochi cu pleoape de piatră
frecvenţa fricii e modificată de lună înainte de-a otrăvi
sângele vieţii
cu ispite

clandestin
vroiam să cunosc itinerarul sorţii
înscris în aortă solară cu pulsaţii de vânturi
însetarea băubilă în pocale de carne
friabile

tot ce cheamă şi cade prea aproape de axa blestemului
halo de ger
binecuvântarea cunoaşterii ne tatuează respirul

la ieşirea din pupă
să nu ne facem casă în bulboană

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe în mine vuieşte zborul

(pe tâmpla numelui tău)

nu-mi schimb numele
îi înmulţesc sunetele care-l înconjoară ca pe un templu
zborurile sunt icoane în care mi-am recunoscut
tatuajele inimii

din cămaşă de ruguri alunec(ăm) tainic
în fiecare noapte
cultivatori în carne friabilă
provoc(ăm) destinul
tăgăduitul râs sub piele de şarpe îşi înghite pe rând
curcubeiele

fără de rai şi în cădere liberă în mine redau orei umbrele

ne-am spart morţile iubite ca pe cuburi de gheaţă
încercând să ne bem până la fund apa vieţii
încât a devenit o obişnuinţă ca-n braţele mele sorii să organizeze orgii

întotdeauna
sub mască chipul Tău neasemuit
spală înalt lumina

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea nopţii în care nu suntem

stăm de partea târzie a nopţii
întârziai cu promisiunea nerespectată
cum ar fi să dau cearşaful deoparte
să-ţi dezgolesc umerii şi fluierul din piciorul unui pui
de cocor ce-a uitat
să dea ocol lunii

era una din acele întâmplări legate de karmă
de care auzi la televizor
nu eu îţi iau tu îmi dai

îmi strâng lucrurile fără să-mi pese
nimeni din neamul nostru n-a avut cancer
rămân urme pe albul zilei
de nerecunoscut pentru mine
Dumnezeu a mers pe această zăpadă
imaculată
iubirea noastră ţine prea mult după unii

au cerut morţii

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ghem de ceţuri luna
Tulburând întunericul
În noaptea asta
Tăul
Nuntaşii livizi şi hora lor mută pe
Câmpul de mătasea broaştei
Deasupra faţa apei precum
Ochiul unui peşte mort
E frig şi se aud cocoşii
Undeva după dealuri
Zorii simt frigul sub tălpi
*
E timpul să te întorci
Mireasa aruncă buchetul

poezie de Mihaela Poduţ Ienuţaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

m-am îmbrăcat frumos,
aproape decent în ziua aceea
când preoţii făceau slujbe pentru cei duşi
pomelnice pline de nume neştiute
mi-am pus o pereche de blugi rupţi
în genunchi pesemne de la prea mult
mers pe cioturi de aripi
n-am comentat nimic
nimic nu i-am spus duhovnicului
ce aştepta de la mine o taină
am mers înapoi şi înainte
pe zidul plângerii
cu picioarele mele pline de bube
îmbrăcate în bumbacul ce da să fie
o sfântă spovedanie

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloanţe oarbe

bineînţeles că iubesc cu toate coastele scoase din raiul sânului
mărturia cerului spălat de ispită se citeşte în
fiecare umbră captivă sub limbă
bat mătănii sub pielea mea creez arşiţă în serpentinele ploii cu ruga
din literele pământului pline de obedienţă
zăbovesc poate prea mult
în rama icoanei pentru echilibru şi-o frântură de pace reflectată
de vitraliile destinului

înţepătura unei albine pe mâna care îmi coace vara
nu-mi va răpi gustul mierii din buză şi nici seara albastră din litografia ursitei
chiar dacă am ratat slujba de dimineaţă
din pelerina primăverii târzii
exist sub pietrele golgotei cu răstignirile contabilizate strict
de gravitaţia degetelor temătoare
peste care tălpile oamenilor frământă curcubeie
şi spaimă de moarte

bineînţeles că nu pot opri tornadele cu icari
(aşa cum nu cred că ar trebui să ne dezicem de orgiile visului
să bem cucuta realului din zori cu smerenie)
explozia staminelor prefigurând războaiele rodului în tranşeele verdelui
şi vulturii care ţâşnesc din cuiburile oaselor
în ţesătura respiraţiei

prea puţin din dedal i-a masa cu îngerul în ruinele inimii înecate de iarbă

gâtul poemelor mele e plin de crisalide
închei catarama copilăriei peste toţi viruşii care trag cu gloanţe oarbe
din retina insolvabilă a ursitoarelor
şi râd

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mic dejun cu Godot

Otrava e cuminte ca un prunc,
Mă trage de aortă şi de limbă
Şi-n mine, liniştit, parcă se plimbă
Cu barca înspre care mă arunc.

Nelămurită, o poftesc la ceai.
O mângâi de la gleznă până-n hău
Şi-i este bine şi mi-e foarte rău,
Şi mă dezbracă şi îmi spune "hai!".

Privirea peste sânul ei sticlos
Îmi cade şovăielnic şi precar,
Îşi face loc în sânul meu amar,
Cu limba desfrunzită până-n os.

Mă copleşesc spre seară scarabeii.
În faţa filarmonicii, se sting
Doi ochi îngălbeniţi, care mă ling
De moartea mea şi poate a femeii.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Golit de secunde şoimul înclină albastrul

(sub omoplaţi golgotă incandescentă)

să nu-mi uit linia vieţii din palme
extrag holograme despre învârtirea şarpelui în jurul grădinii
eva tolănită pe limba lui despicată ar fi trufandaua
universului nostru de mucava plata arginţilor trupul ce ne-a rămas între dinţi după
iluzia e vampirul din sânge
orb ca o groapă a marianelor descos vederea de forme
paradisul cu orice preţ se deschide şi se închide peste degetele noastre amputate
braţele se îneacă în mâlul omniprezent
paşii care-şi măsoară adâncul dau mărului o rotire stranie

din măduva oaselor icoanele viului schimbător dezgroapă trupul meu de
cuvinte acvatice

gheizerele ochiului periculos mă-mpresoară
buza pe care lumea se prelinge dulceag ca otrava
viii şi morţii îşi schimbă măştile într-un carnaval al luminii se joacă la zar
puterea de-a fi fără umbră
unde eu şi tu roşi de vânturi odihnim tăcerea
şi golul culorii

molie plină de stele strâng sub corset de ruguri seminţele viului
şi râd

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu prea am avut timp

Timp ca să rămân în viaţă
nu prea am avut.
Lovituri primite-n faţă
mult timp m-au durut.
Am făcut doar fapte bune
dăruite tuturor
şi-am rămas singur pe lume
fără pic de ajutor.
Pentru mine viaţa,
o noapte lungă a fost.
Rău mi-a brăzdat faţa.
Să mai trăiesc, nu are rost.
Pentru mine viaţa
a fost chin, a fost blestem.
Moartea vine dimineaţa,
vine fără să o chemi.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndejuns

Pentru mine-i prea destul, prea îndejuns
Că păşesc pe-acelaşi pământ pe care calcă el,
Prea îndeajuns că noaptea deasupra noastră
Acoperiş ni-i spuza aceloraşi stele, sus pe cer.

Nu visez să leg vântul de pripon,
Nici să pun broboadă mărilor saline,
E îndeajuns că-i simt iubirea
Cum curge ca un cântec peste mine.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!