Penelopa

nu ai vechime în zboruri
neomologate ţi-s văzduhurile de carne prea tânăr eşti
prizonier benevol între oglinzi ucigaşe
doar accidental
mai vii spre mine cu privirea atârnată pe umăr
nu dai autograf de prezenţă nimănui
ţie cu-atât mai puţin
strig
ithaca ulise
ithaca aşteaptă să spinteci gura dragonului

cocoaşa amintirii un rug cu flacără albă

stigmatele fugii rumenesc timpul prea larg dintre noi
poduri de ceaţă ne cresc în vârful buricelor

umplem alternativ sânii speranţelor cu fum uneori plângem

naşte-mi un prunc fără tălpi
chiar de taci voi şti că gleznele tale refuză să fie
creanga pe care mărul coace ispite

chiar fără şarpe şi ţărmul putrezit în cal
troia sapă ruine
uitarea împleteşte corzile sângelui raiul devine lichid
cerul părăseşte ca un transfug albastrul
mănânc vieţi fără să număr
te mai strig odată
ithaca ulise

sfâşii pânza cu vulturi
suveica de oţel mi-a străpuns urzeala trupului

pe zidul dintre noi mucegăieşte timpul

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penelopa

nu ai vechime în zboruri
neomologate ţi-s văzduhurile de carne prea tânăr eşti
prizonier benevol între oglinzi ucigaşe
doar accidental
mai vii spre mine cu privirea atârnată pe umăr
nu dai autograf de prezenţă nimănui
ţie cu-atât mai puţin
strig
ithaca ulise
ithaca aşteaptă să spinteci gura dragonului

cocoaşa amintirii un rug cu flacără albă

stigmatele fugii rumenesc timpul prea larg dintre noi
poduri de ceaţă ne cresc în vârful buricelor

umplem alternativ sânii speranţelor cu fum uneori plângem

naşte-mi un prunc fără tălpi
chiar de taci voi şti că gleznele tale refuză să fie
creanga pe care mărul coace ispite

chiar fără şarpe şi ţărmul putrezit în cal
troia sapă ruine
uitarea împleteşte corzile sângelui raiul devine lichid
cerul părăseşte ca un transfug albastrul
mănânc vieţi fără să număr
te mai strig odată
ithaca ulise

sfâşii pânza cu vulturi
suveica de oţel mi-a străpuns urzeala trupului

pe zidul dintre noi mucegăieşte timpul

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate în Ithaca

Ca Ulise, rătăcim, ca Ulise,
trecând printre Carrybda şi Scilla-
şi nu-i nimeni să ne spună câte abise
ne mai despart de visata dies illa.

Ca Ulise ne-ntoarcem mereu,
tot mai străini, tot mai goi
dar nu ni se arată niciun zeu,
să ne spună că Ithaca e-n noi.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ithaca

Ithaca, Ithaca,
drum putrezind
oasele mele spre tine
Ithaca, Ithaca,
rană şi nesomn
mă calcă târziul
pe-o limbă de ceas
sunt un semnal de alarmă
tras în neştire...

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocetul lui Ulise visând la Ithaca

S-au tras podurile de la mal
apele sunt reci şi învolburate
dau un regat pentru o barcă
nu se mai poate, nu se mai poate

înoată, înoată bătrâne soldat
am desfiinţat cursele regulate
insula Ithaca este foarte departe
potopul încă nu s-a terminat

nu vreau tronul acestei cetăţi
înţelegeţi, doamnă, sunt foarte oboist
aşa au spus întotdeauna toţi
cei care au venit – cei care au murit

apele sunt reci şi învolburate
de o veşnicie de cărţi e rupere de nori
cu o pădure de ştreanguri ridicate
Ithaca îi aşteaptă pe învingători.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În templul focului rece

(zeul cald de sub gheţuri)

odată cu vânturile estului
intru în templul focului
cu ochii închişi număr paşii dintre mine şi mine
cei tăiaţi la mijloc se reciclează periodic după ce mai amputează
o galaxie de umbre
trag roata dintre pleoape
cât pot de bine o ascund pe Rocinanta în glezne
să bat potcoave de argint drumurilor fără frâie
n-ar trebui să-mi ia mai mult de-o
moarte suculentă

hergheliile duhului îmi tatuează pielea pe toate fusele orare
chiar şi când uit numele unul câte unul

mă pietruiesc încă ispite cu miros de busuioc
atâtea odăi fără vertebre cu număr cuantic şi duşumele de aripi
nu mai revin în insomnii
spăşită

niciodată fără mine n-am să-ţi fiu oglindă
iubite de-o seară prea lungă

cu un şoim pe umăr rotunjesc respiraţia spaţiului
invoc puterea artei dresajului
(nu vreau să mă-nghită neluminată prea răbdătoarea humă)
doar vânturile estului citesc meridianele corect
şi hărţile albe
pentru topirea ultimă

alfabete solare îmi transpiră în palme văzduhuri friabile şi scriu vieţii
poveşti transparente sub unghii

iluzie mioapă
libertatea sapă tranşee în primăveri
câte una pentru fiecare erou îngropat între coaste fără onoruri
stoarce de seve
travestitele toamne pentru un smoothy
hipnotic
prea multe eternităţi cuvintele mi-au dospit în vene
fără drojdia focului pâinea înţelepciunii
împănată cu vulturi

inelele timpului odată scoase de pe degete
bat piroane văzului sferic

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treia zi

mă rog pentru mine
ploi de lumină să-mi împăneze zidurile gândului
ca o anafură îmi străbaţi nervurile limbii
primăvară despotică

şi eu îngenunchez între coastele tale
ca un blestem prea copt
să-şi mai dezvăluie amarul esenţei

rugăciune păgână sparge văzduhurile golgotei prea crude
să mai rumenească păcatul
privirea încolăcită împrejurul strigătului
dă golul afară

scoteţi-mă din mine fără milă
să-mi danseze poemele
mâini fără osii-ncleiate de neguri

mă rog să învii
după ce te-am răstignit pe diagonala pupilei întoarse în mine
a treia zi
a treia zi

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocetul lui Ulise

Corăbiile pustii s-au întors în lagune
Ca nişte fluturi devoraţi de iubire,
Aveau pe timonă privirile tale,
Duceau pe catarge incendii-amintire.

Limbile focului au ajuns sus,
Am ars ca într-o boală vindecată
Peste tăcere doar zăpada curate
Mai spune ce are de spus.

A venit vântul dinspre Ithaca,
Noaptea polară, iată a venit.
Lacrima ta pâlpâie în mine
Ca o coloană fără de sfârşit.

Bântuie iarna ruinele toate,
O casă pustie îmi pare că sunt
Când din castelul căzut la pământ
Grinzile miros a eternitate.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai iubit

Fiecare om este cel mai iubit dintre pământeni,
Chiar şi Ulise, ce multă durere i-au adus
Iubirea şi ura zeiţelor,
Visez şi eu, te visez, Ulise,
Aşa cum tu mă visezi pe mine,
Zise prietenul Vasile, unele capete au căzut,
Toate visau la tine, Ulise.
M-am trezit cu o rană adâncă deasupra umerilor,
Nu mai aveam cap, se întâmplă,
Auzeam cum picură noaptea,
Precum gheaţa din martie,
m-am rugat Celui de Sus,
El mi-a amintit de toate războaiele sângeroase,
Ce te miri? M-a întrebat, nu eşti tu cel mai iubit dintre pământeni?
Ce te miri?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă poetică

Să cauţi râul ce e timp şi apă,
Să-ţi aminteşti că timpu-i tot un râu,
Să ştii că ne petrecem ca un râu
Şi-al nostru chip se oglindeşte-n apă.

Să simţi că veghea este tot un vis...
Visând că nu visează... şi că moartea,
Ce spaimă aduce-n suflet, este moartea
Din noaptea rece ce se cheamă vis.

Să vezi în zi, în lună, -n an simboluri
De ani şi luni şi trecătoare zile.
Jignirea s-o transformi a ăstor zile
În muzică, în zvonuri şi simboluri.

Să vezi în moarte-un vis, în asfinţit
Un aur trist - aceasta-i Poezia,
săracă, fără moarte. Poezia
Se-ntoarce-n auroră şi-asfinţit.

Spre seară, câteodată, vezi un chip
Ce te priveşte dintr-o ştearsă-oglindă.
La fel şi arta cată-a fi oglindă
Ce ne arată propriul nostru chip.

Sătul, cum zice-aedul, de minuni,
A plâns Ulise revăzând Ithaca
Umilă, verde. Arta-i ca Ithaca
De verde veşnicie, nu minuni!

Şi este ca un râu necontenit
Ce trece şi rămâne, e acelaşi,
Eternul Heraclit, mereu acelaşi
Şi altul, ca un râu necontenit.

poezie celebră de Jorge Luis Borges
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea măsura tuturor lucrurilor

Copilăria mă bate pe umăr
prietene-ai uitat de mine
trec amintiri fără de număr
prin trupul tău parcă-s jivine

Prietene-ai uitat de mine
ţi-s ochii plini de viitor
un trandafir chiar între şine
nu-l vede niciun călător

Ţi-s ochii plini de viitor
trec amintiri fără de număr
tăcerea însă n-o măsor
copilăria mă bate pe umăr

Prietene-ai uitate de mine
doar dragoste îmi face bine

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (20 mai 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invitaţie, la viaţă...

Cuibul berzelor ne aşteaptă...
Stânci golaşe, în jur natură,
Cu voinţe pătimaşe
Toate sunt la îndemână,
Viaţă vie sau furtună...
Sub cerul capricilor,
Cu ispite fără număr,
Căci viaţa nu e glumă,
Tinde doar spre înălţimi,
Doar e Marea aventură.

Vântul sorţii ne sopteşte
Răspândind în jur ispite,
Că iubirea-i lucru mare,
Aripile ei vioaie
Poartă fără de tăgadă
Doar poveşti nemuritoare,
Fiindcă sunt în mare vogă.

Timpul curge pe cărări
Ţesând amintirile...
Dor cu dor se împleteşte
Luminând spiritele,
Sus pe deal, jos pe cărare...
Noi capricioşii lumii
Ne trăim momentele,
Un torent de viaţă vie,
Stăvilit fără de vrere
Doar de-o singură chemare.

poezie de Valeria Mahok (29 septembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să mă-ntorc în Ithaca

N-am să mă-ntorc în Ithaca,
Chipul mi-e mască de scrum,
Arsă e puntea suspinelor,
Cioburi de moarte rămân.

Grea e povara aceasta,
Stins mi-este braţul şi-ateu,
Lung e carnajul simţirilor
Prin răscolirea de zeu.

Paşii se-mpiedică-n mare,
Calul troian amputat,
Frâul, şiragul, izvoarele,
Într-un festin vinovat.

Scurmă cu botul de carne
Noaptea, rahiticul cerb,
Scurmă hipnotice coarne
Răstălmăcire de verb.

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dintre ramuri

Tu eşti lumina dintre ramuri
Tu eşti albastrul meu de cer
Mă pierzi în anii fără lauri
Eu sting văpaia fără aur
Te strig, tu mă alinţi cu vise
Te chem, tu îmi conservi eternul
Noi amândoi avem un singur ţel
Să ne luminăm pe veci
Şi să le-amintim lumina din care s-au născut.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima inimii

nu cer să fiu înţeleasă
ştiu că am să mor ca un şoim ars de ultima silabă căutându-şi ţara din inimă
mărturisesc îndoiala din litera cărnii
hrană tuturor viselor şi putinţelor mi-au fost înserările lumii
nu regret nici un fulger cuibărit între mine şi înţelesuri

îndelung te-am aşteptat iubite în răscrucea cuvântului care deschide zorii
în sângele meu
am ţesut toate războaiele în care te-ai rătăcit
după ce ţi-ai scufundat în ispite insulele şi peţitorii de întuneric

ne-am privit de-atâtea ori într-o frunză naşterea murindu-ne împreună
încât mâna lui dumnezeu se umple de cioburi de timp
colorate

împărtăşirea din setea de unul nu costă decât apa din viziunile tăcerii

odiseu sunt eu chiar dacă imaginea nu-şi suprapune iluzia perfect în rama oglinzilor
pentru tine iubito ies din spuma dimineţilor cu poalele candorii suflecate
degetele ştiu să culeagă din lucruri aievea ca o boare
aritmetica simplă a iubirii
în care nimic nu se-adună ca suprataxă lui
este

te pipăi ca pe-o minune în pielea mea carnivoră
copilărindu-ne în bobul de rouă pe toate dimensiunile tălpilor
pelerinajele umbrei extrag ithaca din sânge ca pe o
miere polifloră

o carte îşi cartonează filele fragile între zalele rănii şi-a bucuriei curate

ochiul a fost lăcuit îndelung de-o revelaţie
tunica lui nessus e mărime universală

întind braţele vântului împănate de şoimi şi-o trag uşor peste inimă
ithaca îmi soarbe adâncul

poezie de Maria Elena Chindea din Ithaca sub pulbere de stele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare către Penelopa

Mă bate doamnă umbra unui gând
Ca pe un cerb rănit săruturi lungi polare
Cu cerul stins pe buze abia respirând
Eu de pe ţărmul iernii îţi mai trimit scrisoare.

N-adie dinspre tine nici un semn
E o tăcere lungă şi perfidă
Îmbătrânesc tăcut pe prispa lumii
Ogarii veşniciei aleargă să mă-nchidă.

Se mai păstrează birja veacului frumos
Trec în ea roboţii să facă plajă vara
Ascult cum în Ithaca se lasă tristă seara
Străluminând eterul cu ochiul tău sticlos.

Vâslim către departe, corăbii nu mai sunt
Ithaca nu ne vede, tu, doamnă, nu mai ştii
Cu scheletul nostru mai ară printre vii
Ne-mbracă tragic regele-Cuvânt.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comedia mea

O, comedia mea nemuritoare,
exilul meu pe creierul în floare,
cum mă uitaţi, prieteni fără patimi
şi fără pete, dincolo de gratii
şi dincolo de graţiile sublime
ale Sibyllei din scriptura sibyllină,
eu m-am născut bogat, ca regii antici,
cu anii am pierdut din mantii,
azi port hlamida sărăciei strălucinde,
exilul meu, regatul din cuvinte.
*******************************
... Poetul este Ali Baba
ce-şi regăseşte trista lui comoară,
pe care hoţii nu o pot fura,
poetul este Ali Baba.
Iar soarele e ironia voastră,
poetul e pustia vastă,
un prizonier al infinitului închis,
un vis în vis..
*******************************
... Iubirea mea a fost greşala mea,
nu o privi ca pe o dramă,
în viaţă, ştie orice haimana,
e totul trecător, nu bagi de seamă
şi eşti deja albit, ceva mai calm,
din artă faci un mit, din vorbe –vise,
iubirea mea ca focul de napalm
se stinse.
*******************************
Eu sunt precum Ulise ce, după multe rătăciri,
cuprins de dor, revine în Ithaca, muritor.
... Nu-mi cere să-nţeleg privirea ta,
eu nu ştiu ce gândeşti, ştiu doar ce-aş vrea,
sunt mii de vorbe ce nu spun prea mult,
nu-mi cere să-nţeleg, sunt surd şi mut,
pluteşte-n aer teama de a pierde
ce-a fost şi ce va fi, precum din verde,
un codru-ntreg devine brun, schilod,
nu-s nici zăpadă, păsări, nici un rod,
doar vântul rău, albastru, fără glas
vuieşte, hohoteşte, "Bun rămas",
doar soarele învinge, ai răspuns,
nemulţumirea iernii s-a ascuns..
*******************************
... Litera prinde vedere, litera prinde auz,
cuvântul e adiere, fraza e un abuz,
cuib zburător ne e gândul,
sâmburii cad pe pământ,
geana morţii, pândindu-l,
aşteaptă sărutul – cuvânt,
zeii muriră-n vechime,
Un Dumnezeu ne-a rămas,
viaţa mea – o miime
dintr-o bătaie de ceas
*******************************
... Sfâşietor- Cântecul lui Maldoror
din Gara Obor, unde a murit un vagabond
din Chibrit, nu era beat, nici nu a furat,
nici nu a minţit, un mort cinstit.
... Voi fi iar tânăr şi absurd,
voi fi bătrân, încă nu simt,
nu pot fi orb şi mut şi surd,
dispreţuiesc căderea-n timp
... Blues pentru o pisică neagră,
treacă-meargă, oameni pe targă,
treacă-meargă,
furnici kamikadze, oameni de vază,
gloanţe şi gloanţe, ce clanţă, ce zdreanţă,
ce raniţă, baniţă,
contabilul morţii e mort,
doar un corb îi pune cu gingăşie
o monedă aurie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despletind fuioare din lună

– Ariadne în recluziune –

e iarnă prea vastă-ntre noi
suntem prea roşii sub unghia albă-a memoriei
oasele ni se izbesc de cer
trag fără milă gloanţe de carne-n rafale
blurează timpul
face ravagii crivăţul sângelui
artere oarbe împodobesc drumuri fragile
fără de noi strigătul ne albeşte nisipul
de invazia măştilor clepsidra se umflă râul de spaţiu
devine o mare
ce nu ne poate cuprinde

în clopotniţa trupului o alunecare pe geana abisului ne e semnătură

e iarnă
ceaiul clocoteşte în cană
aburul ne desparte ochiul în două dinţii ciobesc arderi deşarte
printre ciute o haită de lupi sparge blândeţea în schije de foame
noaptea se scurge în pântec sideral de sălbatic
caldă ca o rană flămândă

golul exhibă esenţele
mâna prea rece zadarnic te cheamă
amintirile se retrag în tranşeele sinelui curbează sunetul până se frânge în sine
îndoliate
înstrăinări prin firide desfac în panglici nume destrămate
la capete
prea ades numărate de neguri

vertebrele gemene declanşează apocalipse frenetice

trombe de inimi fără zăbală ne iau în copite
ne frâng în ispite pe tipsie de lună
frământă focul fără de flacără lichefiază femurul vântului
gonim fără odihnă cu lasoul strâns peste coaste
nu contează
râsul ne este cusătură măiastră
înveşniceşte dimineaţa
genunchii devin ciutură în fântâna pupilei
setea din vârful degetelor scrâşneşte
ca un balaur
de piatră

dacă ţi-s grele orbitele goale soarbe-mă ca pe-o cuminecătură iubite

să ne prindem umbra strălucitoare
sub noi dăltuim trepte acasă vom fi în pururea roşii de sânge
cu tiară de rege pe capul din coşul călăului
pereţii de aer casant se depărtează
din ce în ce mai mult frig înghit
în cascade
ceaiul alunecă fierbinte pe gâtul ursitei
feliază
înţelepciunea îmbrăcată în zgură
bisturiul cuvântului

nimic nu e nou deşi cel ştiut de straie se schimbă mereu

lumea respiră tremură şi muşcă din mine
tu ţipi sacadat în atele de-azur
e iarnă pe marginea cărnii
ca un abur de gheaţă mă-nfăşor dorului de-a fi unului poem infinit

e iarnă şi încă o moarte albă despică viaţă
în cruce

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea de noi

în căutarea ochiului care să ne-ncapă
cerul iubirii
fur axa timpului
şterg urmele din nisipul sângelui să pot jura
ne-am rătăcit iubitule
într-o respiraţie prea scurtă
pentru aripi

mult prea subţire albastrul urzelii cu aştri
cenuşă de vise acoperă pleoapele
după erupţii milenare
de voluptăţi
albe

cuvântul a-ntrupat paradisul
în coapsa ispititoare
ca un atlant trec palmele
peste pajiştea cărnii
stabilesc fisurile în care ne vom clăti patimile
dureri
îndoieli
nu vor mai ninge nopţi corozive
când focurile vor fi de mult izvoare
şi timpul asurzeşte de noi

doar geana de împărat
discret
ne ventilează trupul bicefal cu zori

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşte-mi

un prunc frumoasă elena
să aibă călcâiele de oţel
te voi iubi cum paris te
- a iubit
şi o să te duc cu iahtul
la troia mea
naşte
- mi un
ahile viguros ca mine
care am mâncat salam
cu soia şi crabi vietnamezi
ne vom îmbrăca de la modarom
ceva autohton
vreau să rămâi a mea şi după moarte
menelau merită uitat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva cu o foarfecă

[ostatec între mine şi foame]

şi aşa voi pleca
cu un surâs în care silabele fac dragoste
pe mormintele ochiului
de foame
am topit într-un trup de pasăre armura depărtărilor
fascinată de pelerinajele ierbii

încui timpul în piatră
răsucesc perfect pupila în cheia sol
şi las călătoria
să invadeze celulele viului

fără să cer procură stelară să-mi şterg trupul
din rădăcinile focului
în cuvânt scutur drumurile coapte

şi mănânc

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!