Mic dejun cu Godot
Otrava e cuminte ca un prunc,
Mă trage de aortă și de limbă
Și-n mine, liniștit, parcă se plimbă
Cu barca înspre care mă arunc.
Nelămurită, o poftesc la ceai.
O mângâi de la gleznă până-n hău
Și-i este bine și mi-e foarte rău,
Și mă dezbracă și îmi spune "hai!".
Privirea peste sânul ei sticlos
Îmi cade șovăielnic și precar,
Își face loc în sânul meu amar,
Cu limba desfrunzită până-n os.
Mă copleșesc spre seară scarabeii.
În fața filarmonicii, se sting
Doi ochi îngălbeniți, care mă ling
De moartea mea și poate a femeii.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre seară
- poezii despre plimbare
- poezii despre moarte
- poezii despre glezne
- poezii despre galben
- poezii despre femei
- poezii despre căderea frunzelor
- poezii despre copilărie
- poezii despre ceai
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.