Ninsoarea de noi

în căutarea ochiului care să ne-ncapă
cerul iubirii
fur axa timpului
şterg urmele din nisipul sângelui să pot jura
ne-am rătăcit iubitule
într-o respiraţie prea scurtă
pentru aripi

mult prea subţire albastrul urzelii cu aştri
cenuşă de vise acoperă pleoapele
după erupţii milenare
de voluptăţi
albe

cuvântul a-ntrupat paradisul
în coapsa ispititoare
ca un atlant trec palmele
peste pajiştea cărnii
stabilesc fisurile în care ne vom clăti patimile
dureri
îndoieli
nu vor mai ninge nopţi corozive
când focurile vor fi de mult izvoare
şi timpul asurzeşte de noi

doar geana de împărat
discret
ne ventilează trupul bicefal cu zori

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea focului rece

[locul unde se formează tăcerea]

fără de limbă cum să-mi îmbrac spaţiul perfect
lumina cuvântului
nu dă viaţă statuilor chiar vopsite-n magie
comoara piraţilor îngropată-n artere
nu se găseşte instant
doar căutarea arde de jur împrejurul timpului
de împrumut
sub mareele sângelui

vestală în templele minţi
am ratat atâtea geneze în carne

file albe
au înghiţit deşertul din mine
cu focuri în buricele degetelor nu îndrăznesc să lipesc
tandreţea
ca liant de chipuri
amprentele lumii canibale lasă descoperite morminte în epidermă
piroanele încă-s vizibile
ochiului din umbră

oasele mele
stânci înroşite de iubiri prometeice
se fărâmă sub sărutul
zilei
descusută de vise

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clandestin în propria viaţă

[erupţii solare]

nu te ştiam
nici pe mine alb nu mă ţineam în gaică prea bine
pândit de-o eră glaciară
îngenuncheam în rugă şi aşteptam
smerit
o erupţie de pupile

virusat de îndoieli mult prea sulfurice
nu-mi arăt rana
unor ochi cu pleoape de piatră
frecvenţa fricii e modificată de lună înainte de-a otrăvi
sângele vieţii
cu ispite

clandestin
vroiam să cunosc itinerarul sorţii
înscris în aortă solară cu pulsaţii de vânturi
însetarea băubilă în pocale de carne
friabile

tot ce cheamă şi cade prea aproape de axa blestemului
halo de ger
binecuvântarea cunoaşterii ne tatuează respirul

la ieşirea din pupă
să nu ne facem casă în bulboană

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii că: viaţa asta e prea scurtă pentru a te îngrijora, e prea scurtă să fi suparat, e prea scurtă să te gândesti la lucruri pe care nu le vei avea niciodata, prea scurta pentru tristete, prea scurtă pentru lacrimi, nu număra zilele, nu numara ani, viata asta e mult mai mult, viata asta e un dar, nu o risipi! Trăieste-o!

Ioana Creţu în Şoapte (9 octombrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uranică

biroul de presă al fiinţării
mi-a trimis informare legalizată

coaste de ger acoperă pulsul destinului

în mâinile tale iubite creierul se face amnar
cremene sângele
inundă cu flăcări axa timpului
zvârcolirea
din tumoarea oglinzii
locuirea în nume casantă ca şi atingerea noastre de viaţă

prins în ventuza vidului carnivor nu-mi extirpa sorii din degete
în coapsa ta devin răsuflare
împing pereţii de aer cu sufletul
sparg blocada furtunilor
nopţi tatuate cu licurici vorbitori
mi se scurg impudic din omoplatul zborului
odată cu zorii

maci în extaz asudă voluptăţi stranii sub piele

soarbe-mă sete
ca pe cuminecătură

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uranică

tatuaj de stele

biroul de presă al fiinţării
mi-a trimis informare legalizată

coaste de ger acoperă pulsul destinului

în mâinile tale iubite creierul se face amnar
cremene sângele
inundă cu flăcări axa timpului
zvârcolirea
din tumoarea oglinzii
locuirea în nume casantă ca şi atingerea noastre de viaţă

prins în ventuza vidului carnivor nu-mi extirpa sorii din degete
în coapsa ta devin răsuflare
împing pereţii de aer cu sufletul
sparg blocada furtunilor
nopţi tatuate cu licurici vorbitori
mi se scurg impudic din omoplatul zborului
odată cu zorii

maci în extaz asudă voluptăţi stranii sub piele

soarbe-mă sete
ca pe cuminecătură

poezie de Elena Chindea Maria
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vuitoarea tăcere a sângelui

(dioptriile sinelui)

citindu-ţi destinul în oase fragile
secunda mea a uitat să respire o viaţă poate mai mult
deposedată de tunica morţii
nu şi-a văzut mirarea în haine cernite
cum ridică troiţe albastre
la răscrucile cărnii
şi cântă zăludă de dor şi de spaima de-a fi prea puţin om
în arteră de zeu prea lucid se respiră
şi arde - ascuţit flacăra-i rece

(cu veşniciile din sânge în recluziune nu-i de glumit
mărturiseşte un licurici pocăit)

după o cină cu zboruri obeze şi-un schimb valutar
cu azururi ne întâlnim clandestin
pe coapsa poemei rebele să-nnodăm o maree sprinţară
de colţul lunii ciobit de suspine de ceară
şi de schije de ură
cu odgonul de vise smuls din adâncuri spăimoase
monştrii luminii ne galopează-n artere ca în pustă păgână fără procură

prea subţire ne e noaptea şi cât de străină strânsura
să nu se destrame cusătura metaforei
buza prea plină de foame
înţelesul lumii mult prea casant pentru ochiul de seară
lăsat la dospit în cenuşă

ca pe-o haină fragilă te îmbrac mult prea rar când cobori din vitralii
prea târziu cutremură pasul atingerea fadă
lucruri mărunte ca o haită de cuci
te dau afară din tine
ca pe-o coajă de viaţă uscată

ascultă-mi tăcerea iubite aromind dorinţă de dragoste

secunda îşi sparge vertebra se adună din neguri
s-a spovedit umilă unui flutur
uitat pe lampa spartă a unei veştede memorii
iart-o iubite
doar în apă de fulger că se spală de tine
precum o aghiazmă în gură de înger

noaptea ţi-a traversat bulversată de gânduri timpul pe roşu
încă o dată mi-ai spânzurat pupila de ghizdul fântânii cu-o stea căzătoare
magii s-au rătăcit în pustiul din geană
nu-ţi pasă
nevăzută ţi-e ieslea ca şi pruncul
voluptate celestă pe care-l porţi în buricele mâinii
strălucire firească de rege
tandreţea
risipită prin pulberi filtrează lutului iubirile aprige
nemişcare e avântul ce-l mistui
doar pielea de cer tremură uşor ca o boare sub ispita albastrului
la intersecţia sinelui
o mie de sfinţi îşi curăţă din genunchi rugăciunile

cel ce nu alunecă periodic în afara lui să-şi pipăie umbra
va rămâne cu albatrosul pe umăr ucis
ca şi valul din atriu

sub pleoapă de lut destinul se-adapă din noi şi ne strigă fără istov

ochiul furtunii nu se ocupă cu epiderma crăpată
de muşcătura îndoielii
ci mâncându-ţi bulimic lumina

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva cu o foarfecă

[ostatec între mine şi foame]

şi aşa voi pleca
cu un surâs în care silabele fac dragoste
pe mormintele ochiului
de foame
am topit într-un trup de pasăre armura depărtărilor
fascinată de pelerinajele ierbii

încui timpul în piatră
răsucesc perfect pupila în cheia sol
şi las călătoria
să invadeze celulele viului

fără să cer procură stelară să-mi şterg trupul
din rădăcinile focului
în cuvânt scutur drumurile coapte

şi mănânc

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluminare

[numărându-mi invers paşii]

să expir magia din centru
(încă mă sperie bulboanele prea roşii)
mişc timpi solitari pe elipsa eului

genunchii scorburoşi de căderi
sunt cei mai iscusiţi tăietori de chipuri
despart cu un fulger
talazurile sângelui
drum de jăratec şterge nisipul din urme
sorţii din flăcări
pe mine din sinele lutos

ispite ca nişte putrede fructe se prăbuşesc ameţitor
îngraşă pământul din vintre

dezleg vânturile arterelor cosmice
mă opresc doar pentru un mic dejun fugar pe bordura zorilor
tarat pe toate meridianele
de paşii sulfurici ai omenirii
idolatru prin programare genetică
privesc printre zăbrele
convulsiile cărnii

umbrele
ţin urzeala de haruri în tensiune
până tapetez cu pupile zidurile infinitului

atâtea ţinte şi o singură săgeată care descuie cerul perfect

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jefuiri

(arheologii lichide)

roata hamsterului unge morţii perfect
plecări inocente spărgeau în mine un val de o carne flămândă
chiuretată de-un azi prea sticlos
mâine încolţeşte timid
sub un aisberg

potopul asurzeşte aerul din pupilă
în gamelă credinţe vechi prind iz de mucegai
mirele calcă apa trupului precum un mesia căzut din icoane
nuntaşii ca şi păsările fură toţi zorii căzuţi în pliuri
de neîncepute ape

arunc buchetul pe urmele celor care am mers
şi-am tot mers
valea plângerii mi-a încreţit buza
dinţi sălbatici înfierează apocalipse de seară scoase la licitaţii

pasărea-liră scoate imperii din colbul genunii ruleta sângelui
câştigă sau pierde ursite

cert vântul că nu-i destul de sărat n-am nevoie de ochi matlasaţi cu tenebre
marea îşi face prea mult loc pentru un somn inodor
răsar păduri în cauc de memorie le las să picure peste oraşe pustii
nasturi care încheie hainele morţilor
nuntaşii se strâng precum o cheie sol în sămânţă
curcubeiele au atins temperatura maximă
străzile
îşi etalează albul privirii din talpă

moartea întoarce brazda oaselor
în fâneţele vieţii se coace un timp fără ochi

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge împietrit

Aminteşte-ţi visarea speriată,
sau plânge în tine
intrând într-o altă iarnă,
unde toamna a fost devorată
de dinţii zăpezii.
Ninge împietrit
peste trupul timpului,
urmele mele
aştern în taină
diamante albe.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă gestantă

[alfabetul eului în braille]

aşteptaţi-mă în memoria ierbii
merg pe oasele mele
stratificate
atât de unită cu mine
că nici vânturile nordului nu pot
să-mi decojească vreo umbră
din burice

ploaia îmi arde din umeri păcatul primordial
a fi în toate oglinzile fără contur este o axiomă solară
lumii îi trebuie doar stigmatul luminii să-i sângere
palmele
când coboară de pe crucea pământului

autopsia timpului meu arată clar profilul chipului
pierdut în căutări tantalice
printre faldurile cărnii
ierbii
sau sângelui verde

acolo unde nu privesc
de spaima vederii ciclopice

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Din degete îmi curgeau străzi prelungi
cuvintele se plimbau în silabe albe sau colorate
străzile duceau în parcuri unde lumina cânta prin ramuri
nu aveam nevoie de mişcare ca să înţeleg
aveam nevoie de inerţie de oprire într-un cuvânt
care să mă cuprindă
plimbarea ar fi fost o respiraţie peste febra unui sentiment
suflarea mamei peste o frunte arzândă de copil
care creşte prea repede pentru o copilărie mult prea scurtă
din degete îmi curgeau străzi care hoinăreau prin oameni
admirându-le inima şi ochii de culoarea lemnului neştiutor
odihnindu-se într-o poezie scrisă pe un laptop prăfuit
eram noapte şi eram poate primăvară
sigur nu eram om
pentru că prin mine nu se plimba nicio stradă
iar degetele le păstram cu nostalgie
de pe vremea când eram
copilărie

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru iertare

Vin astăzi, Doamne, să îţi cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
şi-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am să sper.

Îţi cer iertare de-am greşit cu fapta
când am trăit prin munţi de unul singur
şi-am haiducit cu şoimii şi cu cerbii,
din iarnă pân'a dat stejaru-n mugur.

Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur.
Am vrut să fur discret un colţ din soare
şi în oglinda râului să-l scutur.

Îţi cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia.
O vară am sperat să-mi crească aripi,
spre soare să mă-nalţ cu ciocârlia.

Şi să mă ierţi pentru c-am strâns sub pleoape,
cu sârg, toţi norii toamnei, până când
ca într-o rugă, spusă doar în şoaptă,
i-am transformat în lacrimi, rând pe rând.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (3 decembrie 2007)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge într-o vreme

Ninge într-o vreme când n-ar trebui,
Ninge peste mine, peste toate cele,
Ninge peste case, peste morţi şi vii
Şi mai ninge încă-n gândurile mele.

Ciorile de toamnă trec în cârduri grele
Croncănind de foame sau de altceva,
Şi-n decorul sumbru ninge peste ele
Într-o vreme-n care în alţi ani ploua.

Ori că plouă-ntr-una, ori că ninge greu,
Peste toate anii se grăbesc să treacă,
Până ce cu totul voi uita şi eu
Moartea care vine, ciorile ce pleacă.

poezie de Mihail Mataringa (30 mai 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penelopa

nu ai vechime în zboruri
neomologate ţi-s văzduhurile de carne prea tânăr eşti
prizonier benevol între oglinzi ucigaşe
doar accidental
mai vii spre mine cu privirea atârnată pe umăr
nu dai autograf de prezenţă nimănui
ţie cu-atât mai puţin
strig
ithaca ulise
ithaca aşteaptă să spinteci gura dragonului

cocoaşa amintirii un rug cu flacără albă

stigmatele fugii rumenesc timpul prea larg dintre noi
poduri de ceaţă ne cresc în vârful buricelor

umplem alternativ sânii speranţelor cu fum uneori plângem

naşte-mi un prunc fără tălpi
chiar de taci voi şti că gleznele tale refuză să fie
creanga pe care mărul coace ispite

chiar fără şarpe şi ţărmul putrezit în cal
troia sapă ruine
uitarea împleteşte corzile sângelui raiul devine lichid
cerul părăseşte ca un transfug albastrul
mănânc vieţi fără să număr
te mai strig odată
ithaca ulise

sfâşii pânza cu vulturi
suveica de oţel mi-a străpuns urzeala trupului

pe zidul dintre noi mucegăieşte timpul

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penelopa

nu ai vechime în zboruri
neomologate ţi-s văzduhurile de carne prea tânăr eşti
prizonier benevol între oglinzi ucigaşe
doar accidental
mai vii spre mine cu privirea atârnată pe umăr
nu dai autograf de prezenţă nimănui
ţie cu-atât mai puţin
strig
ithaca ulise
ithaca aşteaptă să spinteci gura dragonului

cocoaşa amintirii un rug cu flacără albă

stigmatele fugii rumenesc timpul prea larg dintre noi
poduri de ceaţă ne cresc în vârful buricelor

umplem alternativ sânii speranţelor cu fum uneori plângem

naşte-mi un prunc fără tălpi
chiar de taci voi şti că gleznele tale refuză să fie
creanga pe care mărul coace ispite

chiar fără şarpe şi ţărmul putrezit în cal
troia sapă ruine
uitarea împleteşte corzile sângelui raiul devine lichid
cerul părăseşte ca un transfug albastrul
mănânc vieţi fără să număr
te mai strig odată
ithaca ulise

sfâşii pânza cu vulturi
suveica de oţel mi-a străpuns urzeala trupului

pe zidul dintre noi mucegăieşte timpul

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ascultat

Mi-ai spus: devino poezie,
Am ascultat şi uite-acum
Inspir, recit... o feerie
Expir în vers, iubire spun

Mă simt mai bun, parcă un altul,
Mi-e cerul sursă de frumos,
Dinspre pământ privesc înaltul,
Cum plânge lacrimile jos

Nu e doar ploaie, e un cântec,
Al mamelor ce ne-au lăsat
Să coborâm din al lor pântec
Şi să trăim aici, curat

Suntem copii, este o joacă,
Mai şi greşim, poate prea mult,
Lăsând ca timpul să ne treacă,
Din faşă până la adult

Trăim grăbiţi, cumva prea aspri,
Uitând de rostul ce ne-ai dat,
Uitând de stele şi de aştri
Şi de albastrul ne-ntinat

Plecăm prea mult privirea Doamne,
Ne rătăcim în greutăţi,
Uităm de vise şi de toamne,
Ascunşi de suflet în cetăţi

Mi-ai spus: devino poezie,
Am ascultat, o dăruiesc,
E felul meu de-a-ţi spune Ţie
Că sunt aici ca să iubesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fagure uranic

(impregnări cosmice)

am ocupat suprafaţa unui zero absolut să pot demonstra
teorema adevărului sustenabilă acestei culori
magia ultimului înec iubite coboară ancora în trup
precum un oratoriu uranic în asfinţit

oricât te-aş durea nu-mi face spânzurătoare din artere

ceea ce sunt dislocă din timpul auriu
mai mult spaţiu decât s-a lipit pe braţele vieţilor mele fluide
arhimede e depăşit
respiraţia şi-a găsit centrul de greutate în secunda zeică
dincolo de buzele noastre
de oasele zornăitoare
pavate cu ochi prismatici sunt stelele bârfitoare
din carne

pentru tine am făcut butoniere focului iubite
ceruri prea multe au greşit ritmul pământul e prea greu
în pielea subţiată de gravitaţie
dansul rotitor al sângelui şi-a absorbit toate reflexiile
când ne-am numărat atingerilor de spirit

cartilajul de spaţiu pe care respir semănat printre maci
înfăşurat în golul unui zero absolut
îmi colorează chipul

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cadranul solar al Katrinei

Orele zboară,
Florile mor;
Zile noi,
Căi noi
Trec pe lângă tine!
Dragostea rămâne.

Timpul este
Prea Lent pentru cei care aşteaptă,
Prea Iute pentru cei care se tem,
Prea Lung pentru cei îndureraţi,
Prea Scurt pentru cei care se bucură;
Dar pentru cei care Iubesc,
Timpul Nu există.

poezie clasică de Henry Van Dyke din Muzică şi alte poeme (1904), traducere de George Budoi
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!