Partea nopţii în care nu suntem

stăm de partea târzie a nopţii
întârziai cu promisiunea nerespectată
cum ar fi să dau cearşaful deoparte
să-ţi dezgolesc umerii şi fluierul din piciorul unui pui
de cocor ce-a uitat
să dea ocol lunii

era una din acele întâmplări legate de karmă
de care auzi la televizor
nu eu îţi iau tu îmi dai

îmi strâng lucrurile fără să-mi pese
nimeni din neamul nostru n-a avut cancer
rămân urme pe albul zilei
de nerecunoscut pentru mine
Dumnezeu a mers pe această zăpadă
imaculată
iubirea noastră ţine prea mult după unii

au cerut morţii

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feng-shui

n-am fost în stare să te strâng mai mult
în braţe
ţi-am spus
pune-mi muzica aceea care mă adoarme
de fiecare dată când ne despărţim
nu vreau să-mi scrii numărul de telefon pe vreun şerveţel parfumat
să crezi că voi suna aşa cum crezi în vise
indiferentă la fusul orar
iubirea ta mă face vulnerabil şi important
îi spun soarelui
soare
nu mai fi soare
iar soarele mă înjură în dialectul napoletan
fac acele semne obscene cu care şi diavolul ar intra
în pământ
de ruşine
întorc capul până când egoismul mai face
o victimă
lumea
zâmbeşte la glumele nesărate
ale unui timp
de convenienţă

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când iubirea ajunge casă de jale

se întâmplă să aprinzi o lumină
din cea mai nouă stea născută prin simpatie
de curbura pământului

oamenii
nu mor
ceea ce îngropăm odată cu seninul
este imagina lor întoarsă
faţă de viaţă
să nu-mi spună cineva că oferă mai mult
decât cel care a copt primul pumn
de seminţe
dimineaţa
îmi scot umbra pe străzi
fiecare stâlp sau zid de pe margine
îi compune fidel bucuria

setea de libertate convieţuieşte intens
cu animalul din mine
n-am făcut decât să hrănesc o iluzie
în rest
meritul este al întâmplării

probabilitatea apăsătoare ne transformă
într-o călătorie de la pământ la soare
memoria întâmpină greutatea trecutului
posibil să fii dezgropat veche securea

pentru că nu las urme
mi-a fost imposibil să fac o mulţime de gânduri bune
să mă urmeze

tu şi îngerul păzitor
împărţiţi ce-a rămas după plecarea întunericului
nu aveţi curaj să priviţi în oglindă
cineva străin face semn că nu se bazează

salvarea poate veni şi din tăcerea cuvintelor
m-am gândit în timp ce treceam
de partea cumplită a nopţii

ce poate fi mai frumos
decât cântatul cocoşilor
iubirea ne întoarce unul împotriva celuilalt
văzând suferinţa ambelor părţi

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluierul de Aur

Ştiu marea de Pace, Bucurie şi Lumină,
Dar să ajung la ea nu pot.
În mine noaptea, în plânsete şi vijelie,
Se varsă, turbă – şi-a găsit loc.

Strig din răsputeri, dar totul în zadar;
Sunt disperat, pământul e hain!
Cu ce suflet puternic durerea să-mi împart?
Numai săgeata morţii am găsit.

O plută sunt pe marea Timpului;
Cu vâslele smulse de valul greu.
Oare mai pot spera s-ating tărâmul
Zilei eterne a lui Dumnezeu?

Dar iată! Fluierul de Aur Ţi-l aud,
Cu notele-I ce-aduc Înaltul jos.
Gata cu moartea, cu încruntarea nopţii,
O, Absolut, acum mă simt la adăpost!

poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împrejurul lunii rotunde

mi-am pus hainele de duminică şi
de dragoste, trupul să nu păţească nimic.
iubirea
în rezumatul ei biologic - splendidă încremenire a unui
zâmbet incert,
înlăuntrul fiinţei.

îi căutam casă, dintre cele mai trainice,
singura cu acoperişul
întreg, după ce minciunile s-au retras,
mi-am închis pumnul, să nu existe regrete
când cineva drag dispare, iar cei rămaşi aleg să uite,
galbenul agresiv şi bolnăvicios din jurul lunii opuse,
infestate cu larve.

ne-am iubit cât alţii în ani,
mă simţeam dintr-odată schimbat
după săgeţile arzătoare din creier,
noaptea căpătase forma sărutului tău, fierbinţeala trecerii sale.

până am adormit cu fruntea pe masă,
te-ai lungit lângă mine,
ferind mâinile să nu încurce
trezirea fiinţei.

în ceea ce te priveşte,
iubirea mă va urî pentru lipsa acestei victorii.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dineu în camera de la etaj numai adulţi

fără pretenţii exuberante
dincolo de monotonia unui timp uzat de prea multele rugăciuni
şi tentaţii
mi-am propus un moment de respiro

Dumnezeu văzuse adoraţia mea pentru muncă
în care lucrurile sunt ştiute de toţi dar nimeni nu are curaj
să le spună
expunerea socială avea ascendent
dar eu nu-mi scosesem din minte anii copilăriei

dacă mă trezesc noaptea nu mă culc îndată
la loc
îmi folosesc şansa să înţeleg timpul făcut din mii de ochiuri de geam
prin care nu te uiţi să priveşti soarele

o tristeţe mai dulce decât zâmbetul tău ascuns cu teamă sub pernă
îmi face nopţile drum de povară
împing o piatră care se rostogoleşte la loc
în acest ritm nu am avea niciodată sărbători creştine

din nou ochii tăi
şi nu doar părul sau mintea
iubirea înţelege altfel motivele iernii de a grămădi
zăpezi
întuneric

la sfârşit un alb nefiresc îşi plimbă surzenia pe străzile
ocolite de păsări
din cântecul sumbru cuvintele morţii mă fac să zâmbesc
de parcă aş fi înţeles cum este alcătuit trupul acelei femei
nu-ţi voi ceda niciodată

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră n-o să ştie

Orb de aş fi tot aş vedea
Cu ochii sufletului care,
De mine te-ar apropia,
Să-ţi simt iubirea în suflare.

Mut de aş fi, ţi-aş recita,
Doar din atingeri peste piele,
Tu le-ai primi şi ai ofta,
Cuprinsă de braţele mele.

Chiar dacă nu aş auzi,
Îmi eşti mereu alin de şoapte,
Să mi le faci cadou când vii,
Ca să-mi devii o stea în noapte.

Oricum nu mai speram nimic,
Atunci când mi-ai ieşit în cale,
Eram un trup prea chinuit
Ce aştepta visele tale.

Aşa că lasă-mă să-ţi fiu
Sărutul tandru pe vecie,
Ce dacă pare prea târziu?
Iubirea noastră n-o să ştie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai uitat

Ai uitat să priveşti cerul,
Să vezi dimineaţa-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopţilor cu şezători.

Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineaţă.
Ai uitat să scoţi chipiul,
Cu rouă să-ţi dai pe faţă.

Ai uitat să priveşti soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.

Ai uitat chiar şi apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îţi curg.

Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.

Acum e târziu băiete
De mine să-ţi aminteşti.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai eşti.

Ai uitat că viaţa trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot aşa petrece
Când rămâne fără tine.

Trebuia să ştii că viaţa
E făcută s-o trăieşti,
Ziua, noaptea, dimineaţa,
Cât timp pe pământ mai eşti.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

cineva îmi spunea să nu te cred
râdeam ca de spaimele acelea care ne făceau
zilele fericite
precum o împreunare de mâini

cineva îmi spunea să nu te iei după cuvinte
după rândurile scrise pe marginea unei hotărâri despre care
nimeni nu poate semna
cu vibraţia cea mai înaltă

cineva mi-a spus nu muri
viaţa se va transforma într-o înfrângere
şi nu va fi de ajuns
graba miliardelor de lumini spre punctul nostru de întâlnire
să le spunem că pentru oameni stelele
sunt cele mai sigure locuri

cineva mi-a spus nu-ţi opri privirea şi nici inima
asupra unei singure femei
te va duce ca pe-un neputincios până la groapa săpată
de ninsoarea căzută pe ziduri
amprentele unor mâini ce s-au ţinut una de alta
vor fi de azi înainte
chemarea la războiul morţii
curajul dragostei
şi-al unui păcat pentru care nimeni nu poate să facă
vărsare de sânge

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După care vis să mă trezesc?

după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?

după visul în care
stelele par a fi
încercările creatorului
de a reda vederea
unui întuneric orb?

după visul în care
durerea palpită
ca un gând abandonat
în neant
iar eu încerc să-mi chem
gândul înapoi
pentru a învinge durerea
prin cuvânt?

după visul în care adevărata iubire
începe cu lacrimi vărsate
pe altarul singurătăţii?

după visul în care
săruturile tremură ca nişte frunze
în bătaia vântului uitării
iar umbrele fug în toate direcţiile
de frica unei îmbrăţişări?

după visul în care
unii oameni ridică statui
alţii le dărâmă
dar prea puţini reuşesc
să le readucă la viaţă?

după visul în care
apa de ploaie se rupe
la naşterea curcubeului
iar noi ne privim chipul
îmbătrânit în bălţi?

după visul în care
te scufunzi în propria suferinţă
pentru a găsi o perlă născută
dintr-un fir de nimic
o poezie pe care nimeni
nu o mai poartă
ca amuletă de protecţie
noroc şi nemurire?

spune-mi tu, celălalt eu
al celeilalte lumi
pe care o port pe umerii
de Atlas al zădărniciei

după care vis să mă trezesc
pentru a fi mai aproape
de Dumnezeu?

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ca spaţiu şi timp

ai vrut casa cu faţa spre strada pe care
la fiecare sfârşit de decembrie trece sania trasă
de reni
atingerea ta devine uşoară
îţi faci simţită prezenţa atunci când dorinţa ne-nchide în camera ei
cu pereţii orange
răul umple spaţiul gol iar noi
alergăm după un brad uriaş

n-am ajuns atât de departe fără o listă cu morţi
îmi trebuie un an şi un viciu
un loc unde să nu-mi pese de timp
şi de faptul că sunt genul femeilor din ţările slave

mă atrage ideea de a trece de singurătate tratându-mă
singur
să scap de agresivitate
hrănesc păsări
cu deznădejdea despre care îmi citeşti retrospectiv
din ziarele vremii
insulta furia frustrarea cer răspunsuri diferite

am harta lumii pe un şasiu slab luminat
pun degetul şi-ţi explic
undeva este zi
undeva iubirea devine o victorie în desfăşurare
ne învaţă să cultivăm pământul
începând de la noi se îndepărtează de soare
degeaba încerc seara să găsesc luna
dincolo de un nor teama zilei de mâine -
un colţ atârnând ca o cămaşă sfâşiată de-un cui mai sfânt decât noi
răspunde cu un da hotărât alcoolului
prea mult ca să supravieţuim
prea puţin să ne îngroape fără sărbători
anul acesta

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră pentru Dumnezeu nu rămâne niciodată fără răspuns. Şi este chiar mult mai mult decât recompensată, pentru că Dumnezeu ne înţelege chiar şi atunci când toţi cei din jurul nostru ne înţeleg greşit. Pentru că Dumnezeu ne iubeşte chiar şi atunci când toţi ne părăsesc. Pentru că Dumnezeu şi-aduce aminte de noi chiar şi atunci când toţi ceilalţi ne-au uitat. Noi suntem ai lui Dumnezeu şi doar ai Lui pentru eternitate.

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talita kumi

într-o zi n-o să mai pot şi n-o să am cui spune

mama îmi aduce droguri despre care
medicii ridică din umeri
să presupunem că aş fi o maimuţă

cine ar putea să reziste ochilor mei verzi
nu sunt supărat doar că îmi place moartea
primilor oameni

negrul tău îmi abate gândul de la rău
şi nu regret mâncarea din rai
mă las pe spate să văd frumuseţea lunii ce pretinde
să te porţi bine cu valurile

în fiecare seară desenez un port şi îmi închipui că sunt
sătul de romul sălciu pe care jumătate mi-l fură
şobolanii
din pumni
nu mai cred în puterea vindecătoare a singurătăţii

poate am cerut prea mult de la mine
poate grupa mea sanguină nu acceptă nimic din afară
nu ştiu cum mă văd dar ceva îmi spune că Dumnezeu
există
doar în mintea mea obişnuită să creadă
că nimeni nu s-a întors din cer

încep să mă conving că îngerii au grade
partide de stânga şi programe cu fonduri
nerambursabile
sentimentele fac mai mult decât orice promisiune
a vieţii

încerc să-mi închipui că te iau în braţe
42 de kilometri şi apoi mor nu înainte să-ţi spun că
ai fost singura
care a crezut tot ce preoţii ne-au ascuns
de fapt
mâinile tale pe mine înseamnă că pot să-mi pun mâinile
şi să zic:
curaj, eu am învins lumea!

somnul îmi provoacă o stare vecină cu nebunia
te văd dar nu reuşesc să-mi ţin capul
pot să respir dar inima refuza vânătoarea de vrăjitoare
provocată de cele şapte biserici

credinţa îşi leagă şireturile şi-apoi umblă cu cercul
până la primul cântat de cocoş uit de ce mi-ai spus
înainte ca întunericul să-şi lepede hainele
talita kumi
fetiţo scoală-te
şi ziua va trece fermecătoare şi plină de sensuri
ca mirosul pâinii într-un cimitir de brutari

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când băutura ne face să ratăm ţinta şi să ne tăiem pentru fleacuri

începusem să cred că dragostea nu există,
ici-colo cuvinte scăpate din buzunarele
din care nu ţin minte decât două personaje:
fluturele şi fluturoaica lui.

vocea mea nu se făcea auzită
de îmbieturile vânzătorilor de ziare sau de ţăranii
care forţau bariera la al doilea cântat al cocoşilor.

eu şi viaţa mea atârnând de-un fir de păr
căutam un motiv să intru
în vorbă cu tine,
aflasem că-ţi place poezia şi vrei să-ţi iei carnet,
ultimul instructor încercase să te seducă
în afara oraşului, de unde casele abia se vedeau
de furia verde a florei explodate ireal,
după ultima ploaie torenţială,
subit
norocul făcuse doi-trei copii să-şi găsească acolo locul de joacă,
altfel cine ştie ce întorsătură ar fi luat lucrurile.

voiam să fac uitată această întâmplare absurdă
într-un club unde bărbaţii puteau atinge
umerii femeilor fără să fie daţi afară,
de parcă le-ar fi mângâiat parfumul unei flori
din cele mai
rare, cădeau - musculiţe otrăvite de mustul uitat
înainte să fiarbă, decolteul tău reuşise să-mi ridice temperatura.

degeaba repet că
dragostea mea este o operă literară neterminată,
că mereu va avea ceva de spus şi că niciodată nu voi avea pretenţia
să fie înţeleasă pe deplin,
am impresia că vorbesc paralel cu stolul de berze ucis
de ultimul val de frig
de azi-noapte,
nu mai cred în partea mea bună.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călcând

Când vei veni la mine la cruce să-mi aprinzi
La cap o lumânare, te rog să nu-ţi întinzi
O mână cum se face la gară sau în port;
N-am să mă pot abţine să ţi-o sărut, nici mort.

Să-ţi iei la revedere mai bine cu piciorul
Când vei pleca spre casă călcând în mers amorul
Care precum un şarpe de tine se va ţine;
Să mai opreşti o gură de măr şi pentru mine.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a doua venire

mereu mi s-au împlinit presimţirile.
vă vorbeşte un om născut acum o sută de ani
ce speră mereu iubirea să-i facă o rană urâtă
pentru a se întoarce acasă.

nu-mi doream nimic altceva
decât să fiu un copil greu de minţit;
aşadar m-am umflat de plâns.

nici măcar nu puteam să spun că mi-e frică.
sufeream cumplit după apă,
iar apa spumega în scoarţa copacilor desfiguraţi de durerea
pe care doar o secetă lungă sau focul ţi le poate produce.

i-am spus unui preot catolic:
mama ţine în cameră tabloul cu tata.
lumina din stradă,
lumina maşinilor ce virează îi schimbă privirea.
uneori este rea,
alteori pare a unui om resemnat cu faptul
că lumea lui e mult prea departe,

deci nu-mi vorbiţi despre iad.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc omului din cer

mă sufoc în locul acesta,
viaţa are forma unei găuri de vierme,
lucrurile despre care am uitat că există fac să-mi dea
lacrimile
nu mai recunosc minciuna,
poate zahărul m-a făcut imprevizibil sau omul din cer n-a murit
pentru noi,

vreau să ajungă stratul de ozon,
pomii explodaţi demografic,
şobolanii îndrăgostiţi de groapa oraşului,
sentimentul de ţară se întoarce în cărţi,
cine eşti tu să-mi spui ''nu face asta'' când îmi tai venele
şi pun îndoiala la ''favorite''...

mi-ar fi plăcut iubirea, un fel de inteligenţă artificială,
îmi trimite atâtea mesaje încât ajung să cred,
nu suntem singuri,
dincolo de trei straturi de noapte, cineva răsuceşte cheiţa,
iar eu îmi iau tableta şi umblu,
diavolul este un virtual norocos,
mereu găseşte pe cineva să-l asculte..

îmi lipseşte răbdarea lui Iov,
foamea a rămas dovada că sunt viu,
pentru nevoia de dragoste
mulţumesc omului din cer că ne suprapunem aceluiaşi gând,
timpul nu se atinge de mine,
după chipul şi asemănarea lui
dimineaţa mi-a fost milă că moartea nu va mai exista,
lucrurile dintâi vor trece de parcă nu au fost niciodată,
la fel, dorul...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

vedeam lămurit umbrele nopţii printre scaieţi,
plouase zdravăn şi în umezeala călduţă greierii se întreceau
să nu cânte, puneam mâna pe tine, juram ca pe
cei din familie,
nimic nu mă împiedica să-mi doresc moartea,
deşi încărcătura ei spirituală
îmi lua tot cheful,
iubirea peste care se-auzeau ultimele lopeţi de ţărână.

marea,
azi, nu se îndepărtează din camera mea
pot ieşi
pe acoperişul vecin,
cerul pare o geografie confuză de parcă
Dumnezeu s-ar fi răzgândit înainte de Cartea Genezei.

pentru că tu mă faci genial şi iubirea ta
scoate tot ce-i mai frumos din mine fără să pretindă nimic,
pentru că m-aş simţi inutil dacă lacrimile tale
nu ar cădea pe umărul meu şi carnea dulce
de om n-ar sfârâi în interiorul conştiinţei, unde ceva
spiritual nu s-ar trezi să-mi spună că ocaziile se răzbună,
dar în cazul tău reprezintă felul în care fiinţa umană încearcă să treacă,

pentru că nimic fără Dumnezeu înseamnă nimic fără iubire,
iar nimic fără iubire înseamnă nimic fără tine şi pentru că
atunci când fizic suferinţa depăşeşte speranţa de viaţă primită
la naştere, când am început să căutăm tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte,

pentru că toate aceste lucruri înseamnă de fapt
un întreg pe care nu-l poţi împărţi fără să inventezi
alte lumi,
iată de ce eşti singura în stare să spere,
să nu se laude, să sufere totul, să ierte în felul naturii noastre divine,
care de mii de ani lasă lumea mai bună...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al clipei

Mai mult decât această zi e amintirea zilei
Ce şi-a turnat tiparul pentru năruire
Şi din această formă n-o mai scoate nimeni.
Mai mult decât pot să-mi aduc aminte
Clipe şi ceasuri dragi răsfrânte-n minte
Care-au topit metalul preţios al flinţei
Nu-i nimeni decât mine cel mai mult
Şi nimeni nu-i nici cel mai gros sau strâmt
Nici cel mai scund nu poate fi ca mine...
Cât mă detest aici atâta sunt si umilinţei
Nu-i cer răsplată sau răsfăţ; nici bir credinţei.
Mai mult de-acestea sunt în cele ce nu sunt
Şi niciodată n-am să fiu mai bine
Puţinul din această clipă apropiindu-mă
Şi-al clipei sunt din ce în ce mult...

poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu te-ai aştepta atât de frumoasă şi caldă să fie

povestea unui bărbat
care a vrut să cunoască iubirea,
fiară sălbatică,
după propriile reguli cu motive precise,
dacă cineva îşi închipuie că o va stăpâni,
va ucide,
atât de întreagă se poartă la minte.

întâmplarea putea aranja lucrurile
pentru călătoria în jurul ei,
nu avea haine de schimb,
bani
de ajuns
fără să-şi ia rămas bun,
s-a uitat preţ de un ceas în oglindă
hotărât să nu semene

privirii născătoare de intrigi
din folclorul unei femei învăţate,
cum stă bine unei curtezane
să arate mai mult când îşi acoperă trupul,
în mătase roz prăfuit cu negru,
cuvintele ei te fac să închizi ochii

de parcă ar fi surfilat muşcătura de molii,
întunericul din spatele pleopei
îi întărea sânii,
limba arunca nisipuri mişcătoare,
iubirea doar putea ieşi vie...

luna suspina dintr-o salcie,
pentru oricine ar convinge lumea
că nu este vorba de mândrie,
atunci când povestea acestui bărbat
pretinde să fie
numită
după felul ei acaparator.

pe mâini îşi făcea tot felul de semne
de parcă şi-ar fi urât propria dragoste
şi nu-i trebuia vreun motiv.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!