Noapte la post-restant

(oul cubic)

e noaptea celor care pleacă din mine
precum numele
deja mumificat de câte picioare i-au bătătorit formele geometrice
transcriu pe curat relaţia cu seminţele şi căldura pietrei
în care odihnesc veghea
adun scad melodiile oaselor curcubeie mulse de sevă
pentru recuperarea vederii dintâi
pun plasturi peste pleoape prea groase rănile
smerenia genunchiului bătătorit
şi vânturile

licitez entuziast zile pentru o noapte perfectă

ferestra luminează de foame
grădina de pe limbă e irigată de sânge
mă invită să ne hrănim cu lumile ascunse în inima inimii

dincolo de gesturi dialogul impur cu acei ce m-au locuit fără viză
bolduieşte înţelesurile unei hărţi din care mă strecor
clandestin
ca un miracol cu tunica arsă

iertarea păcatului de-a fi prea viu în fiecare moarte
mi-o aduce
contemplarea vibraţiei unei aripi de fluture

culorile
consolidează fântânile din palmă şi-mi deconspiră noaptea

pocal cu apă vie

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloanţe oarbe

bineînţeles că iubesc cu toate coastele scoase din raiul sânului
mărturia cerului spălat de ispită se citeşte în
fiecare umbră captivă sub limbă
bat mătănii sub pielea mea creez arşiţă în serpentinele ploii cu ruga
din literele pământului pline de obedienţă
zăbovesc poate prea mult
în rama icoanei pentru echilibru şi-o frântură de pace reflectată
de vitraliile destinului

înţepătura unei albine pe mâna care îmi coace vara
nu-mi va răpi gustul mierii din buză şi nici seara albastră din litografia ursitei
chiar dacă am ratat slujba de dimineaţă
din pelerina primăverii târzii
exist sub pietrele golgotei cu răstignirile contabilizate strict
de gravitaţia degetelor temătoare
peste care tălpile oamenilor frământă curcubeie
şi spaimă de moarte

bineînţeles că nu pot opri tornadele cu icari
(aşa cum nu cred că ar trebui să ne dezicem de orgiile visului
să bem cucuta realului din zori cu smerenie)
explozia staminelor prefigurând războaiele rodului în tranşeele verdelui
şi vulturii care ţâşnesc din cuiburile oaselor
în ţesătura respiraţiei

prea puţin din dedal i-a masa cu îngerul în ruinele inimii înecate de iarbă

gâtul poemelor mele e plin de crisalide
închei catarama copilăriei peste toţi viruşii care trag cu gloanţe oarbe
din retina insolvabilă a ursitoarelor
şi râd

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânit ca un fluture

Noaptea îşi va bănui întunericul de trădare
cât îngerii cu aripi albe au ajuns la timp
şi s-a făcut pace între duşmani.

Râurile se vor linişti după furtuni deocheate
de se vor putea trece şi fără poduri
spre luminoasele oraşe din depărtare,

oamenii vor purta cu ei cuvântul ce-i va uni
dând un alt înţeles apropierii
din fiecare unghi.

Mai bogaţi cu câte o faptă
se vor simţi sănătoşi în gândire
şi fiecare va arăta câte un semn de bunăvoinţă
cu surâsul pe faţa luminoasă

şi bărbaţii vor purta câte o floare
pe care s-o dăruiască unei femei
cu toată dragostea inimii lor
care vorbeşte prin gesturi gingaşe
şi nu risipeşte nimic din ce prisoseşte.

Chiar şi cei rătăciţi peste măsură
se vor trezi cu alte gânduri adânci
purtând în carne porniri viclene
care le încearcă răbdarea,

mai frumos decât crepusculul serii
în care culorile sunt nuanţate,
mă înfăşor cu aerul ars de peste zi
îmbătrânit ca un fluture
ce nu vrea să moară de atâta miros pătrunzător
dintr-o noapte bântuită de temeri
într-o casă cu stafii.

Cine o să urce treptele cunoaşterii
desupra de ce poţi înţelege?

Nu ştiu nimic altceva pe lume,
să macine mai mult trupul
decât suferinţa
crescând...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În templul focului rece

(zeul cald de sub gheţuri)

odată cu vânturile estului
intru în templul focului
cu ochii închişi număr paşii dintre mine şi mine
cei tăiaţi la mijloc se reciclează periodic după ce mai amputează
o galaxie de umbre
trag roata dintre pleoape
cât pot de bine o ascund pe Rocinanta în glezne
să bat potcoave de argint drumurilor fără frâie
n-ar trebui să-mi ia mai mult de-o
moarte suculentă

hergheliile duhului îmi tatuează pielea pe toate fusele orare
chiar şi când uit numele unul câte unul

mă pietruiesc încă ispite cu miros de busuioc
atâtea odăi fără vertebre cu număr cuantic şi duşumele de aripi
nu mai revin în insomnii
spăşită

niciodată fără mine n-am să-ţi fiu oglindă
iubite de-o seară prea lungă

cu un şoim pe umăr rotunjesc respiraţia spaţiului
invoc puterea artei dresajului
(nu vreau să mă-nghită neluminată prea răbdătoarea humă)
doar vânturile estului citesc meridianele corect
şi hărţile albe
pentru topirea ultimă

alfabete solare îmi transpiră în palme văzduhuri friabile şi scriu vieţii
poveşti transparente sub unghii

iluzie mioapă
libertatea sapă tranşee în primăveri
câte una pentru fiecare erou îngropat între coaste fără onoruri
stoarce de seve
travestitele toamne pentru un smoothy
hipnotic
prea multe eternităţi cuvintele mi-au dospit în vene
fără drojdia focului pâinea înţelepciunii
împănată cu vulturi

inelele timpului odată scoase de pe degete
bat piroane văzului sferic

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clandestin în propria viaţă

[erupţii solare]

nu te ştiam
nici pe mine alb nu mă ţineam în gaică prea bine
pândit de-o eră glaciară
îngenuncheam în rugă şi aşteptam
smerit
o erupţie de pupile

virusat de îndoieli mult prea sulfurice
nu-mi arăt rana
unor ochi cu pleoape de piatră
frecvenţa fricii e modificată de lună înainte de-a otrăvi
sângele vieţii
cu ispite

clandestin
vroiam să cunosc itinerarul sorţii
înscris în aortă solară cu pulsaţii de vânturi
însetarea băubilă în pocale de carne
friabile

tot ce cheamă şi cade prea aproape de axa blestemului
halo de ger
binecuvântarea cunoaşterii ne tatuează respirul

la ieşirea din pupă
să nu ne facem casă în bulboană

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte asta

I.
linişte
în casă
noaptea
ca un păianjen
care
îşi ţese
tenace
plasele
şi
cade în ele
din solidaritate
cu mine

şi numai noi
ştim
cum e

II.
noaptea asta ca un ceai verde cu bergamot sau ca
o ferigă suverană făcându-şi loc în sângele meu sau
ca un arbore de mătase
peste care dumnezeu trece cu un
foarfece de grădinărit
noaptea asta

perfectă
cu atât
cu cât i se cuvine
sau

III.
noaptea asta ca un nume pe care îl port în stomac
şi de care s-au prins ţurţuri de gheaţă
şi parcă aş vrea să îl mângâi şi nu îmi găsesc
mâinile

şi luna e albă ca o palmă peste care a nins şi a nins
milenii

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi toţi acei care dormiţi în noaptea asta

Voi toţi acei care dormiţi în noaptea asta
De fiinţele pe care le iubiţi departe,
Fără un braţ alături la stânga sau la dreapta,
Doar de pustiu deasupra având parte –

Să ştiţi că nu sunteţi singuri pe pământ,
Lumea-întreagă cu voi lacrimi împarte,
Câţiva pentru o noapte, două, alţii pentru
Toţi anii pe care-i mai au până la moarte

poezie de Vikram Seth, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magrady Graham

Spuneţi-mi, a fost Altgeld ales guvernator?
Când se simţea deja prosperitatea adusă de profituri
Şi când Cleveland-ul a început să se dezvolte, întinzându-se spre est,
Era de acum prea mult pentru tine, biată inima bătrână
Care ai făcut atâtea eforturi pentru democraţie
În lungi, prea lungi ani de înfrângeri.
Şi, asemeni unui ceas peste care s-a aşezat uzura,
Ţi-am simţit bătăile mai plăpânde, până când te-ai oprit.
Spuneţi-mi, a fost Altgeld ales?
Şi ce a înfăptuit?
I-au dăruit capul pe tipsie unei dansatoare
Sau a triumfat pentru binele poporului?
Întreb, pentru că atunci când l-am văzut
Şi i-am strâns mâna
Ochii lui albaştri, senini şi copilăroşi,
M-au mişcat până la lacrimi –
Plutea în jurul lui un aer de eternitate,
Precum lumina aceea rece, proaspătă şi clară care se străvede în zori
Deasupra culmilor!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mersul prin sânge sau ultima inocenţă

(dihotomiile arterelor)

după ce s-a dovedit că nu pot folosi optim nici carosabilul
nici trotuarele
pentru necesarii paşi ai vieţii
mi-ai spus să plec acasă

strada nu-i pentru cei cu tălpi prea subţiri

aici
din orice direcţie
ziua se rulează doar pe banda sulfurică

bordurile iadului
sunt uşor accesibile doar pentru cei ce i-au pus inimii
blacheuri

dintr-a mea curg păsări cu silabe aprinse în cioc

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea fără nume

Prin muzica sfinţită şi raiul din sufletul tău, copile
Ai să atingi suflarea unor destine
Şi ai să preţuieşti lumina din care te-ai născut
Acolo e puritatea unei mame bune
Acolo se găsesc albastrele raze din noaptea fără nume
Şi plinul meu din care cresc în fiecare zi
Să ştii că e credinţa în Domnul Iisus
Doar El mă ţine cu lacrimi duioase
În fiecare noapte mă mângâie
Şi-mi redă pacea de care am nevoie...
Sunt tot mai singură... şi nu vreau să mor.
Decât prin fiecare vers de iubire...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici sete pârjolită nici apă care doare

(nu mă rog: "îndepărtează de la mine paharu acesta")

sunt prea vie mamă
moartea aceasta pe care mi-o torni în pahare
nu mi-a fiert destul în artere
această mână de lut inconştientă se spăla de păsări
în fiecare amurg
ca să poată simţi încolţirea pădurii carnea se-mpăna cu lumi fără dimensiuni palpabile
veghea ta mamă se-ntindea asupra nimicului
nu puteam locui în respiraţia asta

pâinea să-ţi fie unsă cu dimineţi văzătoare
ţi-am lăsat bileţele în toate pliurile nopţii tu ai râs de cuiburile în care ascundeam cioburi de zbor
pentru un mai târziu încă verde

prea des înnodam între noi doar braţe risipite prin lucruri fără valoare

ambulanţele copilăriei circulau între noi cu uşile smulse
guri strâmbe deformau trotuare frângeau zorii ca pe trupul domnului
guri flămânde blasfemiau deasupra alfabetelor solare nu aveau dinţi să mestece lumina
nu puteam înota în ochii tăi orbi mamă şi abandonul
durea prea tare

pe cuvinte mumificate păşeam înotam încrâncenată traversam cascadele cenuşii

amprentele nu suprapuneau aceleaşi culori pe tastatura timpului
rănile ni le vindecam singure ascunse în tranşee opuse
de prea multe vieţi ne fermentau în burice războaie
aveam nevoie stringentă de un munte care să se-arunce în mare
şi-o credinţă destul de albă

lăsam mereu în urmă trenuri încărcate cu doruri străine gări sufocate de aşteptări

pentru o patrie în care miracolul să nu înseteze în fântâni şi cântecul să-i fie brăţară privirii
pot accepta câteva morţii suculente un drum fără borne mai aproape
de-o vatră care să îmblânzească focuri

nu pot vorbi cu vocea ta mamă şi cuvintele-s prea scurte pot doar accepta paharul acesta
deşi sunt încă mult prea vie

încep să te nasc

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fiecare vânzare pe care o pierzi, pentru că eşti prea entuziast, vei pierde o sută pentru că nu eşti suficient de entuziast.

citat din Zig Ziglar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...în alb

mi-ai lăsat inima închisă ochi
în albul în care
nu se pot picta respiraţii
sub pleoape, oarbă
îmi arunc pământ alb
peste moarte

tu ai culori şi-n lacrimi

punctele de suspensie
exprimă orbirea cuvântului în
orice poet...
există un fel de alb
în care culorile la fel de albe
încătuşează ochii

în pântece albe
nu se nasc sunete vii
am adunat anomalii
din amândoi
într-un singur fluture alb
pe care primăvara îl rupe în
jumătate cu lunile prea încărcate
de flori
înainte să-şi întindă subţire
respiraţia

nu se pictează pe pânza albă
viaţa întreruptă în luminile ude
nu o pot aprinde privirea
a căzut dincolo de respiraţie
păsări albe se rup din mine
şi mă împart mai mult
decât ploile se împart
în picături...

poezie de Andreea Pânzariu
Adăugat de Andreea.Geea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldura ta-i tot ce-mi lipseşte

Ce rece-i vântu-n seara asta... ce rece-mi este fără tine,
Căldura ta-i tot ce-mi lipseşte, alintul tău e tot ce vreau.
Şi vântul... iară-i prea obraznic, aleargă după cum îi vine,
Căldura ta-i tot ce-mi lipseşte, ce zile calde-mi mai erau!

Ce rece cade... seara asta, mi-e frig şi nu am niciun trenci,
Mă încălzesc când te gândesc, la gât îmi trebuie-un fular.
Şi seara-i mult prea zvăpăiată... şi parc-acoperă un clenci,
Căldura ta-i tot ce cunoaşte... un tâlc ascuns... şi nebular.

Ce rece vine... noaptea asta, pe străzi domneşte frigul rege,
Mergând agale... te gândesc şi mă-ncălzesc fără de ghete!
Şi noaptea-i neagră şi-i regină, nu-i nimeni care s-o renege,
Căldura ta e prea departe... şi-mi este dor... şi-mi este sete.

Căldura ta-i tot ce-mi lipseşte... alintul tău e tot ce vreau,
Ce reci-s nopţile de-acuma, ce nopţi fierbinţi ne mai erau!

poezie de Ion Apostu (4 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picură lumina...

Rănile mele
sunt ca nişte cărări pustii
au învăţat să zâmbească
la fel ca un răsărit
pe turnul unei biserici
în zi de duminică

genele însîngerate
au devenit curcubeie
după ce toate ploile au trecut prin mine
ca o coasă prin iarba crudă
pentru a face drum unei mirese

în fiecare clipă rup cu dinţii din viaţă
şi-atunci inima îşi mai pune un petec
din care picură lumina...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jefuiri

(arheologii lichide)

roata hamsterului unge morţii perfect
plecări inocente spărgeau în mine un val de o carne flămândă
chiuretată de-un azi prea sticlos
mâine încolţeşte timid
sub un aisberg

potopul asurzeşte aerul din pupilă
în gamelă credinţe vechi prind iz de mucegai
mirele calcă apa trupului precum un mesia căzut din icoane
nuntaşii ca şi păsările fură toţi zorii căzuţi în pliuri
de neîncepute ape

arunc buchetul pe urmele celor care am mers
şi-am tot mers
valea plângerii mi-a încreţit buza
dinţi sălbatici înfierează apocalipse de seară scoase la licitaţii

pasărea-liră scoate imperii din colbul genunii ruleta sângelui
câştigă sau pierde ursite

cert vântul că nu-i destul de sărat n-am nevoie de ochi matlasaţi cu tenebre
marea îşi face prea mult loc pentru un somn inodor
răsar păduri în cauc de memorie le las să picure peste oraşe pustii
nasturi care încheie hainele morţilor
nuntaşii se strâng precum o cheie sol în sămânţă
curcubeiele au atins temperatura maximă
străzile
îşi etalează albul privirii din talpă

moartea întoarce brazda oaselor
în fâneţele vieţii se coace un timp fără ochi

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin

simţi respiraţia cuiva străin
împungându-ţi coastele
amintirile altuia scrutându-te
amuşinându-te
nu e pregătit
cuvintele le auzi din gura unei femei
care pretinde că te-a născut
însângerată
năclăită cu transpiraţia şi urletele
altei femei

picăturile unui sânge străin
îţi zdrelesc venele
şi inima ta pleacă
o pasăre albă visând din aripi
peste un deşert fără amintiri

mai simţi un pas al tău cum trece
printr-un parc de ploaie de la începutul
unei zile fără versuri
şi deschizi
ochii altuia
străin

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vuitoarea tăcere a sângelui

(dioptriile sinelui)

citindu-ţi destinul în oase fragile
secunda mea a uitat să respire o viaţă poate mai mult
deposedată de tunica morţii
nu şi-a văzut mirarea în haine cernite
cum ridică troiţe albastre
la răscrucile cărnii
şi cântă zăludă de dor şi de spaima de-a fi prea puţin om
în arteră de zeu prea lucid se respiră
şi arde - ascuţit flacăra-i rece

(cu veşniciile din sânge în recluziune nu-i de glumit
mărturiseşte un licurici pocăit)

după o cină cu zboruri obeze şi-un schimb valutar
cu azururi ne întâlnim clandestin
pe coapsa poemei rebele să-nnodăm o maree sprinţară
de colţul lunii ciobit de suspine de ceară
şi de schije de ură
cu odgonul de vise smuls din adâncuri spăimoase
monştrii luminii ne galopează-n artere ca în pustă păgână fără procură

prea subţire ne e noaptea şi cât de străină strânsura
să nu se destrame cusătura metaforei
buza prea plină de foame
înţelesul lumii mult prea casant pentru ochiul de seară
lăsat la dospit în cenuşă

ca pe-o haină fragilă te îmbrac mult prea rar când cobori din vitralii
prea târziu cutremură pasul atingerea fadă
lucruri mărunte ca o haită de cuci
te dau afară din tine
ca pe-o coajă de viaţă uscată

ascultă-mi tăcerea iubite aromind dorinţă de dragoste

secunda îşi sparge vertebra se adună din neguri
s-a spovedit umilă unui flutur
uitat pe lampa spartă a unei veştede memorii
iart-o iubite
doar în apă de fulger că se spală de tine
precum o aghiazmă în gură de înger

noaptea ţi-a traversat bulversată de gânduri timpul pe roşu
încă o dată mi-ai spânzurat pupila de ghizdul fântânii cu-o stea căzătoare
magii s-au rătăcit în pustiul din geană
nu-ţi pasă
nevăzută ţi-e ieslea ca şi pruncul
voluptate celestă pe care-l porţi în buricele mâinii
strălucire firească de rege
tandreţea
risipită prin pulberi filtrează lutului iubirile aprige
nemişcare e avântul ce-l mistui
doar pielea de cer tremură uşor ca o boare sub ispita albastrului
la intersecţia sinelui
o mie de sfinţi îşi curăţă din genunchi rugăciunile

cel ce nu alunecă periodic în afara lui să-şi pipăie umbra
va rămâne cu albatrosul pe umăr ucis
ca şi valul din atriu

sub pleoapă de lut destinul se-adapă din noi şi ne strigă fără istov

ochiul furtunii nu se ocupă cu epiderma crăpată
de muşcătura îndoielii
ci mâncându-ţi bulimic lumina

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă căuta prea departe

nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenuşă
un fel de pegaşi absurzi
care prin deşertul roz
scurmă-n dune după atlantida
şi găsesc doar oaze morgana
precum cactuşii supuşi înfloririi
inventează primăvara şi în vara veşnică
pentru dospit de fluturi imenşi
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorţite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoşi
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte

nu mă căuta prea departe
nici eu nu mă găsesc întotdeauna
strig în mine cu disperarea înecatului
cuvinte ecou îmi răspund enervate
din visul meu prin visul tău
prin fiecare nouă viaţă

prin fiecare dulce moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergătorul

Un câmp pustiu,
Bătătorit ca un drum,
Şi din când în când
Câte o carte.

La distanţe foarte mari,
Vreo carte fundamentală,
Tare ca piatra.

Vine unul, gâfâind de muşchi,
Sănătos ca un zeu nou,
Şi scuipă pe ea,
Pe fiecare la rând.
Calcă peste ele dumnezeieşte.

A obosit, a mers destul,
Câmpul se întinde înainte pustiu,
Bătătorit ca un drum.
Alergătorul cade jos, moare,
Devine carte fundamentală, ultimul cuvânt,
Semn peste care nu se mai poate trece.

Se aude un gâfâit,
Din spate răsare cineva,
Un alergător se opreşte, scuipă pe semn,
Şi se pierde în zare.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!