
Golit de secunde șoimul înclină albastrul
(sub omoplați golgotă incandescentă)
să nu-mi uit linia vieții din palme
extrag holograme despre învârtirea șarpelui în jurul grădinii
eva tolănită pe limba lui despicată ar fi trufandaua
universului nostru de mucava plata arginților trupul ce ne-a rămas între dinți după
iluzia e vampirul din sânge
orb ca o groapă a marianelor descos vederea de forme
paradisul cu orice preț se deschide și se închide peste degetele noastre amputate
brațele se îneacă în mâlul omniprezent
pașii care-și măsoară adâncul dau mărului o rotire stranie
din măduva oaselor icoanele viului schimbător dezgroapă trupul meu de
cuvinte acvatice
gheizerele ochiului periculos mă-mpresoară
buza pe care lumea se prelinge dulceag ca otrava
viii și morții își schimbă măștile într-un carnaval al luminii se joacă la zar
puterea de-a fi fără umbră
unde eu și tu roși de vânturi odihnim tăcerea
și golul culorii
molie plină de stele strâng sub corset de ruguri semințele viului
și râd
poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre șerpi
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre vampiri
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre stele
- poezii despre secunde
Citate similare

Cineva cu o foarfecă
[ostatec între mine și foame]
și așa voi pleca
cu un surâs în care silabele fac dragoste
pe mormintele ochiului
de foame
am topit într-un trup de pasăre armura depărtărilor
fascinată de pelerinajele ierbii
încui timpul în piatră
răsucesc perfect pupila în cheia sol
și las călătoria
să invadeze celulele viului
fără să cer procură stelară să-mi șterg trupul
din rădăcinile focului
în cuvânt scutur drumurile coapte
și mănânc
poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre păsări
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre pelerinaj
- poezii despre ochi
- poezii despre iubire
- poezii despre foc
- poezii despre cuvinte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Poruncă, din înalt...
Îngenunchează în fața sorții!
Prințesă a viului și-a morții...
Prea des nu te împăuna,
Căci lumea nu-i a ta.
Fii umană, scorpioana mea!
Ești doar o piesă pe șahul vieții,
La care joacă altcineva...
Cândva, vei fi o stea,
Pe cerul aglomerat al sorții,
Dar asta vei uita!
Prințesă a viului și-a morții,
Fericirea e patria ta!
poezie de Valeria Mahok (3 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre înălțime, poezii despre șah, poezii despre patrie, poezii despre moarte, poezii despre jocuri sau poezii despre fericire
Poruncă, din înalt...
Îngenunchează în fața sorții!
Prințesă a viului și-a morții...
Prea des nu te împăuna,
Căci lumea nu-i numai a ta.
Fii umană, scorpioana mea!
Ești doar o piesă în șahul vieții,
La care joacă altcineva...
Cândva, vei fi o stea,
Pe cerul aglomerat al sorții,
Dar asta vei uita...
Prințesă a viului și-a morții,
Fericirea e patria ta!
poezie de Valeria Mahok (4 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!

Credendo vides
cu un piron furat din praful Golgotei
în aripă ni se bate ordonanță în pietrele cerului
sub nici o formă și speță
să nu ne zidim trupul
precum Socrate
noi tocăm între dinți semințele zborului
scuipând sudalme cu pumnii strânși izbim o pleoapă de plumb
într-o horă de șchiopi ne prinde destinul și nu ne dă drumul
dacă voluntari în morga luminii cu piepturi deschise
bisturiului nu-i vom săruta tăișul
nu vom putea renega fără tribut sângeros această noapte
atât de greu așezată pe umerii tuturor
o armată de îngeri s-ar putea Rubiconul decimați
să ne treacă
între oase și carne
sufletul va bătea pene de aștri
cu mirare ne vom spăla pe față cu aproapele nostru
fără spaime și rubine de ură încastrate
în falsa coroană
și sceptru
conștienți că doar în palma goală nici un virus nu va avea putere
cu fire de-abis să ne coasă
ce spumă acidulată înroșește buza lipită de cupa Graalului
și ce sete profetică nu lasă geana să cadă
până când
mântuiți prin iertare
din stigmate ne vom prelinge smeriți
pașaport înnoit
unor vremuri și zaruri mai bune
poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre îngeri, poezii despre zbor, poezii despre zaruri, poezii despre voluntariat, poezii despre trup și suflet, poezii despre sărut, poezii despre suflet, poezii despre spaimă sau poezii despre smerenie

Ora 0,01
puneți mască
se urlă în megafoane
oriunde și oricum trageți masca
peste chipul disperării de-a fi
știu că nici o sete nu-ngrașă noaptea lichidă
care mi-a devenit odihnă
și hrană
de după perdea crucific soarele pe scheletele noastre absente
pentru bacanale sincrone doar cu tine
în piele te varsă dionis pentru
resetarea vederii
el nu bea vin de-ntuneric din carafa anotimpurilor
pentru tine gleznele au învățat să numere invers pașii timpului
am obosit să număr pașii dintre ziduri
până ce ochiul nu-și mai recunoaște umbra din toga zilei
îmi consum pașnic
pâinea cea de toate zilele unsă cu nodulii maligni ai rutinei
pe același colț aseptic de masă
pe care toc mărunt micile bucurii de-a păși nevăzută în poante printre semeni
și le spăl în apa vidului
trupul îmi va balansa în afara mulțimii să nu infecteze aerul
licitat de nasuri și guri înfometate
picioarele se descalță de tine
să-mi cuprindă imensul
zidurile se prăbușesc cât măsor distanța dintre stele
sub limba divinului sfârâie grătarul creației
în omoplați
geamănului trezit
coc smerită altă dimensiune
poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre numere, poezii despre măști, poezii despre învățătură, poezii despre zile, poezii despre pâine sau poezii despre picioare
Viii nu ne văd de nori
Ne ducem pașii printre morți,
ne rătăcim
printre morminte,
mințim
că suntem vii și-ntregi,
dar nu ne suntem viețuire,
ne amăgim că dăinuim
și ne ascundem
în cuvinte,
cuvinte care ne ucid și sufletul
și trupul
și mersu-n nemurire.
Sunt trupuri
care-și merg alături,
până la capătul de drum,
sunt oameni
care-și spun că sunt
și că trăiesc
deși sunt morți,
sunt oameni
care rătăcesc
și se-amețesc cu-al lor parfum
sunt oameni
ce se cred viori
dar și-au pierdut cântarea-n sorți.
Ne ducem pașii printre vii
dar viii
nu ne văd de nori,
prin labirintul vieții noastre
ne căutăm
cheia-n noroi,
suntem doar puncte mișcătoare
ce-și caută raza-ntre sori,
ne ducem pașii către noi,
dar
pașii curg
în lung șuvoi.
poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară, poezii despre nori, poezii despre minciună sau poezii despre Soare

Salvați vântul nordului
[eșarfa cântului]
partitura muzicală a timpului sfarmă vertebrele
îmi țin râsul în talpă curat
nu privesc peste umăr
când alunec pe gâtul clepsidrei ca și cum aș fi tu
iar țipătul îmbracă armura tăcerii
înainte de-a tasta codul arterelor tale pătimașe
scutur din gene inocența sorilor
viziunea poemelor cărnii
e intraductibilă
tăiată pe o singură gură
eu sunt
(în travestiurile curcubeului nebotezat de vânturi)
nu mai țin discursuri falice de complezență
de la nici o tribună a viului
pe tabla nudă a eului semnătura lui Nesus
indescifrabilă
dă adâncime curentului care mișcă
submarinele sângelui
la capătul mareelor sunetul pulsului desface ghiocul cerului
în supernove ludice
râsul sparge buza lutului retușând pupila
poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viziune, poezii despre supernove, poezii despre sunet, poezii despre salvare sau poezii despre râs

Eden poezie
(bilanț spectral)
după ce am respirat toate ispitele sub pomul cunoașterii
și-am fecundat lucruri și gesturi încuiate în zori
cunosc măsurile zilei aș putea zice
în mile de terori insolubile
steril în care am ars cărbunele sângelui meu
să încălzesc morții așternutul
pruncii gerului mi-au traversat oceanul din pântec să mă supună iluziei timpului
să-mi împăneze văzduhul cu lut mai greu decât stânca
oedip și-a pierdut vederea în oasele mele ca să-mi plătească viziunea
după ce-am tocit pingelele viului cât m-am priceput
doar atât pot spune
am un pachet de amintiri legat cu șnur de victorii și înfrângeri
mi-am executat greșelile
chiar repetitiv de cele mai multe ori
pedepselor am sorbit lacom ambrozia nu otrava mărului
pe care am făcut-o armură
războaielor nevăzute cu mine însumi
țărmurile s-au umplut de leșuri pe care nimeni nu le-a revendicat
acum locuiesc benevol noaptea
e un element decorativ la modă și-au spus rădăcinile mele
infiltrate de oameni
mă instalez confortabil în miezul ei cel mai dens pentru că știu
cărțile mele degetele sorții le vor scrie pe flăcări
și nici o grădină din inimă nu-și va usca verdele chiar dacă i-am întoarce vremii
tălpile
poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cunoaștere, poezii despre înfrângere, poezii despre victorie, poezii despre verde, poezii despre stânci sau poezii despre război

Pași
te-ai îmbrăcat în foșnet de alge
se sfarmă și clipa
prelung se stinge'n șoaptă
un val, un gând, un ideal
coboară lin petale albe de crin
frunza măsoară timpul rămas
vuiește iar pădurea
tresar copacii sub lovitura morții
pe umeri roi de stele
mi-e trupul rană și lacrima destin
eu am rămas să mângâi pașii
tu ai plecat în noapte și totuși unde ești
femeie fără chip
din tainice povești
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre noapte, poezii despre idealuri, poezii despre gânduri, poezii despre frunze sau poezii despre femei
Sensul...
Mă scald într-un amurg indezirabil
Și mă sufoc în cadrul lui funebru
Că-apune tot ce-i veritabil,
Lovind brutal un scop scontat celebru...
Și-un trăsnet din senin, inexplicabil,
Transformă spectrul în alb-negru
Prin Golu-i inerent, finind finitu-irevocabil...
În zadar atâta jale după cei iubiți ce mor,
În zadar durerea care
Fă din golul ființei tale plinul neființei lor
Și deschide-o groapă mare
Pentru restul zilelor...
În zadar... dar cum poți oare
Să-ți întinzi cu bucurie... pașii iar, nepăsător...?!
Cu brațele durerii cuprind iar Universul
Și bocetul tăcerii din suflet se dezgroapă
Să-și scrie-n lume versul,
Convins de Scopul vieții, la închiderea de pleoapă...
Căci care-i oare sensul
Când faima și puterea cu trupul se îngroapă...
Și care-i interesul...?!
Plutesc ades' pe ape învolburate
Al căror adâncimi nu le înțeleg
Privesc spre niște zări nemăsurate
Printr-un mister sublim ce nu-l dezleg
Iar Suveran E peste toate,
"Divinul Miel" pe care Îl aleg...
Căci El m-a ales întâi, scăpându-mă de moarte!
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii (23 ianuarie 2018)
Adăugat de Sara

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre celebritate sau poezii despre versuri

Inima inimii
nu cer să fiu înțeleasă
știu că am să mor ca un șoim ars de ultima silabă căutându-și țara din inimă
mărturisesc îndoiala din litera cărnii
hrană tuturor viselor și putințelor mi-au fost înserările lumii
nu regret nici un fulger cuibărit între mine și înțelesuri
îndelung te-am așteptat iubite în răscrucea cuvântului care deschide zorii
în sângele meu
am țesut toate războaiele în care te-ai rătăcit
după ce ți-ai scufundat în ispite insulele și pețitorii de întuneric
ne-am privit de-atâtea ori într-o frunză nașterea murindu-ne împreună
încât mâna lui dumnezeu se umple de cioburi de timp
colorate
împărtășirea din setea de unul nu costă decât apa din viziunile tăcerii
odiseu sunt eu chiar dacă imaginea nu-și suprapune iluzia perfect în rama oglinzilor
pentru tine iubito ies din spuma dimineților cu poalele candorii suflecate
degetele știu să culeagă din lucruri aievea ca o boare
aritmetica simplă a iubirii
în care nimic nu se-adună ca suprataxă lui
este
te pipăi ca pe-o minune în pielea mea carnivoră
copilărindu-ne în bobul de rouă pe toate dimensiunile tălpilor
pelerinajele umbrei extrag ithaca din sânge ca pe o
miere polifloră
o carte își cartonează filele fragile între zalele rănii și-a bucuriei curate
ochiul a fost lăcuit îndelung de-o revelație
tunica lui nessus e mărime universală
întind brațele vântului împănate de șoimi și-o trag ușor peste inimă
ithaca îmi soarbe adâncul
poezie de Maria Elena Chindea din Ithaca sub pulbere de stele
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre țări, poezii despre întuneric sau poezii despre visare

Drumețul
lumina s-a culcat între pleoape
timpul a rămas singur
între mine și el un cuvânt ne desparte
ochii privesc ce pot să mai vadă
pașii s-au șters în ecouri târzii
uneori ascultam lutul cum plânge
sub palme, a rugă
seara mă preling într-o mare
dar unde mai este marea o mare
mă doare, mă strigă tăcerea din mine
se stinge în vatră și cuvântul rămas
nemuritor mă întorc între astre
să fiu lumină pentru suflete plecate
uneori înalț catarge pe boltă
și din adâncul nopții renasc între ape
mi-e sete să beau orizontul
să strâng nemărginirea în palme
sunt suflet ce bate în poartă
drumeț necunoscut cu chip de ceară
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre drumeție, poezii despre seară sau poezii despre plâns

Ninsoarea de noi
în căutarea ochiului care să ne-ncapă
cerul iubirii
fur axa timpului
șterg urmele din nisipul sângelui să pot jura
ne-am rătăcit iubitule
într-o respirație prea scurtă
pentru aripi
mult prea subțire albastrul urzelii cu aștri
cenușă de vise acoperă pleoapele
după erupții milenare
de voluptăți
albe
cuvântul a-ntrupat paradisul
în coapsa ispititoare
ca un atlant trec palmele
peste pajiștea cărnii
stabilesc fisurile în care ne vom clăti patimile
dureri
îndoieli
nu vor mai ninge nopți corozive
când focurile vor fi de mult izvoare
și timpul asurzește de noi
doar geana de împărat
discret
ne ventilează trupul bicefal cu zori
poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare, poezii despre senzualitate, poezii despre rai sau poezii despre promisiuni

Fobii ascunse
Mă tem de întuneric,
De moarte, de noapte,
De veșnicia în care ne vom afunda
În singurătatea iertătoare și grea...
În tăcerea ce se coboară peste mine,
Ca voalul alb stropit cu sângele Mirelui
Peste castitatea morții,
Mai am puterea de a visa la prunci
Și la poezie.
Lăsați florile să fie adăpost fluturilor,
Iar lacrima închideți-o în cetatea irisului
Pătat de dorințe și de păcate lumești!
Cheia falsă-a tristeții deschide uși de povești...
S-a scris pe trupul nostru
Anul morții și-al nașterii.
Cuvântul se pierde pe potecile nopților ascunse în noi...
Suntem acoperiți de noroi.
Mormântul alb veghează trupul de piatră,
Dansăm în abis,
Pe partitura de piatră
A pianinei de lacrimi.
Suntem, lăsăm pentru cei care vin...
Suferință și patimi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre tristețe sau poezii despre suferință
Erijat în instanță de judecată
Pe globul ocular
al creierului minții,
într-o agonie celestă
din răsputeri alergau elementele firii
într-un exercițiu de zbor ireversibil,
asemenea gândului celulele mele
din trupul iubirii comprehensibil,
într-o alegare nebună spre viitor
se-nghesuiau să răsară-n decor
cum însăși ideea de zbor, particule grele
prin vămile-albastre se sfâșiau între ele
cu buzele, cu limba, cu dinții.
Într-un limbaj universal
se-ngemănau între ele,
devenind nebuloase de stele
cuvintele tale cuvintele mele,
grațioase tăceri sau iluzii sonore,
exacerbare de cântec pus în surdină
într-un echilibru fragil: oglinzi incolore,
idei perfecte de zbor
între "ego" și "alter",
dinlăuntrul materiei involuntar
atomi după atomi alergând,
imagini, dorinți: avatar,
gând după gând...
vegheați de trecut
un temnicer tăcut
omniprezent absolut
sub raze de lumină multicolore,
poduri de umbre și nimburi de sfinți,
într-un sistem vascular ticsit de rugină
interacționând virtual
cu energia punctului zero,
înlănțuind cauzal: atemporal
instincte primare, utopii senzuale fierbinți.
În dreptul suveran al iubirii
adaptat propriei utopii,
la mila spațiului vid
gândind în contraste,
eu plasându-mi vederea
în spatele unor simple cuvinte
într-un soi de erotism natural și mental,
în plină eflorescență-a spiritului
erijat în instanță de judecată.
Tot ce trebuia să se-ntâmple,
s-a întâmplat și se-ntâmplă
iubito ▫ iluzia vieții: spațiul și timpul
a pururi îngemănate sub tâmplă.
Numai sufletul meu,
de-a umbrelor taine
descătușat dintr-o dată
la mila spațiului vid,
prin carnea materiei,
în balanța Timpului
îmi va cântări destinul mereu
erijat în instanță de judecată.
poezie de Dumitru Găleșanu din Însemnele materiei (august 2013)
Adăugat de Dumitru Găleșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiu și timp sau poezii despre viitor
Cu brațele durerii mele
Cu brațele durerii mele
Cuprind frenetic Universul
Și le deschid lăsând din ele,
Să se prelingă liber versul...
Tăcerea în adânc dezgroapă
Cu zor relicva amintirii,
Torcând în liniște sub pleoapă
Un cristalin fir al zdrobirii...
Trăiesc un ceas al prăbușirii
Cu întregul univers al meu
Dar nu mă las în voia firii,
O caut pe a lui Dumnezeu...
De-a fi mai bine sau mai greu,
Nu știu, dar nu voi da 'napoi,
Fiindcă Stăpânu-I Dumnezeu
Și peste Ziua de apoi...
Cu o nădejde neclintită,
Aspir din lutu întunecos,
La veșnicia fericită,
În slavă cu Isus Hristos
Și strâng în inimă durerea
Acestei crunte despărțiri
Înviorat de mângâierea
Făgăduite-i reîntâlniri...
E drept că n-o să-ți mai văd fața
Și nu-mi vei mai vorbi cu drag,
N-o să mai vină dimineața
În care să te văd în prag
Cu acel zâmbet minunat
Și cu privirea luminoasă,
Cu care m-ai îmbrățișat
Atunci când am venit acasă...
Dar am o mângâiere sfântă
Că ești în Cerul minunat
Cu cei ce slavă veșnic cântă
Slăvitului nostru Împărat!
Cu brațele durerii mele
Cuprind absența ta prezentă
În suflet, dar mai sus de stele,
Orice durere e absentă
Și nu-i vreo umbră de necaz,
Nici lacrimi, nici suspine
Fiindcă le-a șters de pe obraz
Hristos cu mâinile-I divine.
poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre zâmbet, poezii despre vorbire sau poezii despre vinovăție

Ultima clipă
sunt obosit, atât de obosit
în mocirla cotidiană
pașii se afundă în gânduri
gândul mă îneacă
să treacă, să treacă
durerea e crudă, opacă
un zbor pierdut
între triste regrete
strivesc trupul bolnav sub pașii damnați
nu-mi pasă, nu-mi pasă
că viața asta mă lasă
un foc mai cer și o țigară
clipa trece, trece
din ochi curg lacrimi și sânge
nu ajung să alunge gânduri pribege
despletesc amintiri din cornul de lună
sunt beat în astă lume beată
tăcerile se scurg între ceasuri stricate
în stele suspină clipa
când mai strângeam în brațe o fată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alcoolism

O nouă rotire
o nouă rotire în timp,
într-o liniște de stejar
crucificată în sclipirea ochiului de fluture.
muza neinspirată sare peste dimineața verde,
adună pereții, ascunde cerul,
coboară spirala pe care o visam
și toate lucrurile mă întâmpină
lipindu-se de ochi, de brațe, de tălpi.
în centrul spațiului ești tu,
în orice punct aș fi,
într-un plural absent,
într-un cearcăn al unei stele,
în noaptea nedormită
și uneori scriu pe distanța înghețată
fără a aștepta răspunsul lunii indiferente.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre indiferență, poezii despre gheață sau poezii despre fluturi

La Castel
Sunt eu și cu mine
pe bordura unui lătrat de stâlp de iluminat.
Se aud greierii cum sparg creierii
morților între dinți
și aruncă semințele în urechile noastre.
Sunt îmbrăcat cu umbra la cravată
cu cravata la vestă
cu vesta la vest
cu vestul la nord de mușchiul
în care stelele cad.
E ora la care majordomul
pe scara în spirală urcă treptele în spate
să le pună pe foc
în soba cu oase
aduse din podul băii
unde faianța și-a decojit sauna
în ochiul stăpânului.
Eu și cu mine
nu l-am văzut decât privindu-ne
la capătul unui hol
într-un os
cu măduva învelită în piele.
Din bucătăriil se văd obloanele tinere
cum se ung cu catran
și discută
despre mine și eu și discută
despre umbra mea
care de după ușă
ascultă.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre tinerețe, poezii despre poduri, poezii despre greieri sau poezii despre dinți
Pasiune
Pasiunea copilului pentru un cer plin de stele
Deschide și închide mâinile ca o carte cu chipuri.
Pești galbeni, albaștri
Joacă-n acvariumul ochilor lui.
Viața arde un dram de înțelepciune,
Mireasma vieții lui.
Întinde brațele,
Și profesorul îl ascultă, astru încremenit
Femeia leșinând,
Lumea dispare.
Încet, magnetul soarelui
atrage o clipă de nădejde.
Inima cumpănește trupul,
Sângele, seva;
Creanga susține pasărea.
Adevărul spânzură de razele lunii,
Și copilul îl soarbe cu-o răsuflare
La marginea unui cer sfâșiat.
S. O. S. Frumoasa corabie-și întoarce pânzele,
Vis stins în spațiu.
Glasul timpului face înconjurul lumii
După copacii grădinii.
Pleoapa serii cade pe ochiul lunii,
Se prăbușește ceva în răspântie:
Umbra neagră a unei păsări roșii fără aripi.
poezie clasică de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie sau poezii despre înțelepciune