Nici sete pârjolită nici apă care doare

(nu mă rog: "îndepărtează de la mine paharu acesta")

sunt prea vie mamă
moartea aceasta pe care mi-o torni în pahare
nu mi-a fiert destul în artere
această mână de lut inconştientă se spăla de păsări
în fiecare amurg
ca să poată simţi încolţirea pădurii carnea se-mpăna cu lumi fără dimensiuni palpabile
veghea ta mamă se-ntindea asupra nimicului
nu puteam locui în respiraţia asta

pâinea să-ţi fie unsă cu dimineţi văzătoare
ţi-am lăsat bileţele în toate pliurile nopţii tu ai râs de cuiburile în care ascundeam cioburi de zbor
pentru un mai târziu încă verde

prea des înnodam între noi doar braţe risipite prin lucruri fără valoare

ambulanţele copilăriei circulau între noi cu uşile smulse
guri strâmbe deformau trotuare frângeau zorii ca pe trupul domnului
guri flămânde blasfemiau deasupra alfabetelor solare nu aveau dinţi să mestece lumina
nu puteam înota în ochii tăi orbi mamă şi abandonul
durea prea tare

pe cuvinte mumificate păşeam înotam încrâncenată traversam cascadele cenuşii

amprentele nu suprapuneau aceleaşi culori pe tastatura timpului
rănile ni le vindecam singure ascunse în tranşee opuse
de prea multe vieţi ne fermentau în burice războaie
aveam nevoie stringentă de un munte care să se-arunce în mare
şi-o credinţă destul de albă

lăsam mereu în urmă trenuri încărcate cu doruri străine gări sufocate de aşteptări

pentru o patrie în care miracolul să nu înseteze în fântâni şi cântecul să-i fie brăţară privirii
pot accepta câteva morţii suculente un drum fără borne mai aproape
de-o vatră care să îmblânzească focuri

nu pot vorbi cu vocea ta mamă şi cuvintele-s prea scurte pot doar accepta paharul acesta
deşi sunt încă mult prea vie

încep să te nasc

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

Doare, încă, şi mă arde
Vântul ce te-a secerat,
Spune-mi, mamă, de pe unde
Mi-ai strâns apa de-mbăiat?

Mamă, n-avea ursitoarea,
La ea, bine niciun pic
De-am rămas, curând, cu mine,
Rătăcită prin nimic?

Zorii gri, calea făcută
Să încapă pasul meu,
Prea devreme m-ai pus, mamă,
Să mă duc, de mână, eu.

Orizont de strâmbătate,
Rugi murite pe sub cer,
Mamă, n-am avut la cine
Mângâierea ta s-o cer.

Mers împins prin vremea dusă
Până-n crucea toamnei seci,
Sângeri, mamă,-n rana veche
Şi în în golul palmei reci!

Înţelesuri fără noimă,
Dorul verde-n lemn uscat,
Mamă, doare şi mă arde
Vântul ce te-a secerat...

poezie de Maria Trif
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunii

Prietene,
of nebunii de noi
prea cuminţi
între toate visele
timpului neîntâmplat
între poeme
amintiri
dinspre viitorul prezent
din trecutul
nebunilor necuminţi
ce-am fi fost
cândva
undeva...

Şi nu prea mai e nevoie
în arşiţa asta
de cuminţenie...
Prea agresivă
e viaţa
celor pentru care
băsmeam
amândoi
despre dragoste...

Prietene,
prea departe
îmi eşti
de lacrimile
pe care doar tu
reuşeai
să le aduni
în fântâni...

Şi-am în ochi numai foc
printre răii cei buni...

poezie de Gabriela Marieta Secu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râd mereu...

Mamă, ştii că de ceva timp râd mereu?
Râd de tot şi de toate,
Râd de oameni, de întâmplări,
Râd de lucruri şi de situaţii,
Mulţi îmi spun că râd prea mult,
Că uneori râd fără motiv.
Nimeni niciodată nu şi-a dat seama
câtă tristeţe plânge în râsul meu.
Ştii de ce râd mamă?
Pentru că numai aşa
Pot stăpâni plânsul care mă macină.

poezie de Natalia Popusoi (1 ianuarie 2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În templul focului rece

(zeul cald de sub gheţuri)

odată cu vânturile estului
intru în templul focului
cu ochii închişi număr paşii dintre mine şi mine
cei tăiaţi la mijloc se reciclează periodic după ce mai amputează
o galaxie de umbre
trag roata dintre pleoape
cât pot de bine o ascund pe Rocinanta în glezne
să bat potcoave de argint drumurilor fără frâie
n-ar trebui să-mi ia mai mult de-o
moarte suculentă

hergheliile duhului îmi tatuează pielea pe toate fusele orare
chiar şi când uit numele unul câte unul

mă pietruiesc încă ispite cu miros de busuioc
atâtea odăi fără vertebre cu număr cuantic şi duşumele de aripi
nu mai revin în insomnii
spăşită

niciodată fără mine n-am să-ţi fiu oglindă
iubite de-o seară prea lungă

cu un şoim pe umăr rotunjesc respiraţia spaţiului
invoc puterea artei dresajului
(nu vreau să mă-nghită neluminată prea răbdătoarea humă)
doar vânturile estului citesc meridianele corect
şi hărţile albe
pentru topirea ultimă

alfabete solare îmi transpiră în palme văzduhuri friabile şi scriu vieţii
poveşti transparente sub unghii

iluzie mioapă
libertatea sapă tranşee în primăveri
câte una pentru fiecare erou îngropat între coaste fără onoruri
stoarce de seve
travestitele toamne pentru un smoothy
hipnotic
prea multe eternităţi cuvintele mi-au dospit în vene
fără drojdia focului pâinea înţelepciunii
împănată cu vulturi

inelele timpului odată scoase de pe degete
bat piroane văzului sferic

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

13

sunt ţăndări
ca şi cum m-am disipat în tot aerul acru
de febră şi transpiraţie bolnăvicioasă
flori obosite se întind leneşe şi storc din boboc
primăvara
taci şi zâmbeşte
femeile în halate de pânză cu părul permanent şi visul temporar
cu mături de sus de la birou
şi mama
obosită

uneori copilăria e prea acidă
fibra cărnii e prea vie
neastâmpărată
pântecul încă nedeschis

mamă
nu acum copilă

ruşinea curge firavă ca un pârâiaş de munte
rece pe coapsa pădurii
sunt singură şi albă într-un roşu pierdut
mamă
mamă

o ambulanţă aleargă un gândac de bucătărie
aerul acru de fontă
mă lipeşte de cearşaf cu aripi de libelulă
peretele e o inocenţă rece
ochii
am sânge pe mâini
mamă
am sânge pe ochi
un înger m-a înfăşat în nori de vată
şi ninge
dintr-un cireş, mamă
ninge copilărie

la radio young lust... i need a dirty woman
ultimele ştiri închid o fabrică de femei
ambulanţa aleargă un gândac de bucătărie
moartea conduce fără permis
beată şi drogată

sunt singură
şi cât de singură voi fi la rândul meu mamă

o mamă fără mamă

Jurnal

când se scutură mâţişorii peste pământul negru tu să ştii
că nu pot altfel să te mângăi acolo
în trinitatea teiubescului

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina luminii

Am publicat trei cărţi dar încă nu am scris mai nimic care să conteze!
Încă mai caut lumina aceia care să mă facă să renunţ la căutări
Care să îmi lase cuvintele fără dinţi
Care să mă formateze!

Lumina aceia din care toate se trag!
Care precede lumina noastră cea de toate zilele...

Acolo se retrag culorile iarna
Acolo infinitul este doar o particulă microscopică
Acolo moartea
Stă ghemuită.

Lumina aceia fără de care poeţii nu scriu,
ci bolborosesc!

Undeva, chiar în momentul acesta, o nouă naştere
refractă această lumină
Iar noi ceilalţi suntem prea netrebnici
ca să o percepem!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eleonora: I l-ai lăsat pe Rikky; papagalul tău preferat... Deci, ţii chiar atât de mult la băiatul ăsta, draga mea?
Maria: E un băiat bun, mamă.
Eleonora: Ştiu, am remarcat; bun şi frumos în acelaşi timp. Pe deasupra, chiar inteligent şi manierat; până şi tatălui tău i-a plăcut de el. Dar mult mai important e, scumpa mea, ce simţi tu pentru el?
Maria: Ah, mamă, te-aş minţi dacă aş spune că nimic, dar nu-mi fac iluzii în ceea ce-l priveşte.
Eleonora: De ce, draga mea? De ce vorbeşti astfel?
Maria: Pentru că el e îndrăgostit, mamă; evident însă, nu de mine, ci de alta... Tot o colegă.
Eleonora: De unde ştii? Ţi-a spus el?
Maria: Nu, nici gând! Nici nu l-aş fi întrebat aşa ceva. Intuiţie, mamă... În plus, se observă clar din modul în care o priveşte, din felul în care-i vorbeşte, din atenţia cu care o înconjoară mereu; n-are ochi decât pentru ea, deşi ea e mai rece faţă de el, mai distantă...
Eleonora: S-ar putea să te înşeli, scumpa mea.
Maria: Nu, sunt sigură că nu!
Eleonora: Şi atunci, ce-i de făcut?
Maria: Am să mă resemnez, mami. Pot înţelege că nu-i de mine; nu vreau să ţintesc prea sus.
Eleonora: Ce tot spui prostii? Cum să nu fie de tine? Şi tu meriţi tot ce-i mai bun. Eşti potrivită pentru el sau oricare altul. Meriţi...
Maria: Dar nu pe el, mamă! E clar că inima lui îi aparţine ei, celeilalte... Şi nu vreau să mă amestec între ei doi.
Eleonora: Şi atunci, tu... Cum rămâne cu tine? 13 ani sau mai mulţi chiar, îl vei avea în preajmă... Cum ai să rezişti?
Maria: O să reuşesc, mamă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea era soare sau prea ploua, prea erau copacii verzi sau prea exploda aerul între noi când stăteam unul lângă altul. Prea ne doream, prea nu puteam.

Zully Mustafa în Nopţi orientale 2
Adăugat de Dana Carastoian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiica iubirii

Oh, mamă... eu ştiu că mă iubeşti!
În felul tău, acela care-l simţi...
Dar cu iubirea ta mă tot răneşti,
Şi n-ai ştiut să mai topeşti din zimţi!

Oh, de ai şti ce mult mă doare...
Atunci când nu mă simţi că plâng tăcut!
Mă ofilesc aşa cum şi o floare,
Îi iei lumina care ţi-a cerut!

Oh, mamă... ţi-am înţeles firea săracă,
De ai cunoaşte cât de adâncă e a mea!...
Ai fi lăsat vuietul să treacă,
Prin dragostea-ţi, ce se risipea...

Şi am tot plâns şi mă durea pe carne,
Când inima tu o loveai vorbind...
Şi tot strigam mereu la Tine, Doamne...
De ce o laşi a mă zdrobi zâmbind...?

Şi vântul începuse să mă doară...
Şi frunza din copac mă supăra;
Însă am înţeles... lăsând să moară,
Ceea ce eu nicicând nu pot schimba.

Şi înţelegerea m-a umplut în toate.
Şi toate s-au schimbat, deşi răni sunt...
Mai am încă speranţa... că tu, poate,
Ai să-nţelegi la rându-ţi ce eu sunt.

E o scrisoare de iubire pentru tine...
E sufletu-mi ce-a plâns că l-ai respins,
Când nu-mi vedeai suspinele saline
Nici sufletul rănit, căzut şi nins.

Oh, mamă... te-am iertat şi o ştii bine!
Eu fiică a iubirii mă numesc...
Dar, mi-ai lăsat durerile prea pline,
Şi chiar cu ele... eu sincer te iubesc!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În fiecare dintre noi există moarte si iubire când ceasul tace şi zeii vor să vindece rana
ne-am născut prea târziu sau mult prea devreme
eu sunt mut,
tu aripă din care odată a curs apa şi sânge
hai nu ştii că e dimineaţă şi fluturii se scaldă în lumină?
tâmpla mi-a amorţit pe glezna ta ca florile tomnatice în acordul de frunze prea departe
ascultă apa umbrită din care soarele urcă la cer azi fără fluturi, fără curcubee se ascute vântul, doar pe el ascultă-l, pe bunul meu prieten cu care am îmblânzit şerpii cu o nuia de argint şi acum plec pentru tine în cuvinte.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertările

(Nici ieri, nici mâine, ziua cea de azi!
şi totuşi, azi, ivit prin rădăcinile-mi piezişe,
se rătăceşte-n aşteptările mereu prea crucişe!)

Iartă-mă, mamă! Mă iartă pentru
prea duioasele tale îmbrăţişări
dăruite mie, din care aiurea
s-a croit aripa-mi asta stângă
mereu prea verde chibzuită.
Iartă-mă, tată! Mă iartă pentru
prea lungile tale voiajuri din care
anapoda mi-a crescut ochiul ăsta
lăuntric luminat doar prin
văzul celorlalţi.
Iertaţi-mă, părinţi! Mă iertaţi pentru
toate visările neadeverite
prin mine - doar fata
(ne-băiatul) ce n-a spălat cu
truditele-i ridicări
neizbânzile voastre.
Iartă-mă, sine! Mă iartă pentru
cum te-am abandonat
în paragina gândului deşănţat
de singurătate, gelozii,
pe trotuarul ăsta înfundat
de contrasensurile egoului.
Mă iert deci, mă iert,
întruna curgând pe
deasupra aripilor mamei
nedezvăluite de coaste,
peste lacrimile albastre ale
ochilor tatălui,
şi-adorm, adorm
sub cortul şuierător al trunchiului meu
visând la
iertarea din veci.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâma de timp

Prea plinul din mine mă-ndeamnă acut
Să-mpart înzecit bucurii şi lumină,
Vă cer insistent o fărâmă de timp
Şi-un zâmbet de care speranţa-mi se-anină.

Prea mare e graba ce sapă în noi,
Prea mică răbdarea de a ne-nţelege,
Prea lesne cădem în gheţar de uitări,
Prea mare e ura ce fructu-şi culege.

Prea aspru e drumul pe care ideea
Aleargă să-ajungă la tine, la voi,
Prea grea este calea pe care răspunsul
Se zbate să-ajungă-napoi.

Prea harnici clădim ziduri reci între noi,
Prea iute-mpletim din spini seci o cunună,
Prea iute o punem pe-o frunte lovită
Când simplu ar fi să-i întindem o mână.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prea singur pe lume şi totuşi nu-s singur destul

Sunt prea singur pe lume şi totuşi
nu-s singur destul,
orice ceas să-mi fie sfinţit.
Sunt prea ne-nsemnat pe lume şi totuşi
nici mic nu-s destul
să pot fi în faţa ta
ca un lucru-nţelept, tăinuit.
Voinţa mea o vreau şi vreau pe-al faptei
drum
Să duc voinţa mea;
vreau în tăcute vremi,
şovăitoare oarecum,
când se-apropie ceva,
să fiu între cei ce ştiu
sau singur să fiu.

Vreau fiinţa toată să-ţi reflect, să-ţi sorb,
nicicând să nu fiu prea bătrân sau orb,
să îţi pot ţine chipul greu, şovăitor.
Vreau să mă desfăşor.
Nicicând nu vreau încovoiat să fiu,
căci nu sunt eu când sunt încovoiat.

Vreau cugetu-mi adevărat
În faţa ta. Vreau să mă zugrăvesc
ca pe-un tablou la care m-am uitat
aproape şi îndelungat,
ca vorbele de mine înţelese,
ca un urcior de fiecare zi,
ca faţa mamei,
ca o corabie ce mă culese
şi mă goni
prin viforul cel mai de moarte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezent

Prea îmi era gând inima,
Prea timp picioarele
Şi prea durere trupul
Şi visam
Cu prea mare viteză
Idei îndoite egal
Mirosind prea verde
A glas de nor.

Aş fi vrut
Să-mi ridic statuie
Dar prea înaltă
Mi-ar fi fost atunci
Treapta
Şi prea împietrită
Amintirea;

Sunt prea eu,
Prea acum,
Prea concretă.

poezie de Felicia Mariana Oprea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rotund dur

pas fără tipar, prea lung, prea apăsat,
prea des, pas fără drum,
expulzat de zei din cerul împrăştiat în toate părţile.

amurg complice cu geamuri cu jaluzele,
monotonie de metal, de marmură, de ape
şi o dimineaţă ca o pată
silită să apară ca somnul să-ngroape.

neînvăţată durere în mreji subtile
apare în poală pitită.

acele lucruri în veci nepieritoare
încep să respire mereu nedormite,
nesfielnice, oprind încă o dată
goana nebună din rotundul dur.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să îţi fac jocul

Am făcut greşeala, să te întâlnesc,
Când puteam prea bine, să te ocolesc.
Tu mi-ai furat mintea, m-ai dus în extaz,
Acum fugi de mine şi-mi faci în necaz.
Cu gândul la tine, simt că-înnebunesc,
În ghearele morţii, rău mă zvârcolesc.
Prea eşti fără milă, prea mă umileşti,
Prea mult vrei copilă, să mă prăpădeşti.
N-am să îţi fac jocul, nu voi renunţa,
Am să-ţi iau iubirea, fără voia ta.

poezie de Dumitru Delcă (22 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miliţiişipoliţii

poetul trece pe zebră ca o
floare ciufulită de colţ – ah, amenda
nu e prea mare: o poa
te suporta din salariul de bibliotecar –
trece prin faţa
unui şir de maşini din care îşi scot
capetele câteva fi
guri cunoscute de clasici în viaţă şi de valoare (?!) –
se aude un fluier de om
al legilor firii: alcătuit
totuşi din mişcări prea rigide
prea sperioase
şi prea
frigide,-n timpul serviciului pe
unitate de scriere

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec nătâng

Mamă.
Vreau să fiu argint.

Copile, o să-ţi fie prea frig.

Mamă.
Vreau să fiu apă.

Copile, o să-ţi fie prea frig.

Mamă.
Brodează-mă pe perna ta.

Aşa da!
Chiar acum!

poezie de Federico Garcia Lorca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!