Mirare
s-a născut o mirare
în cutele cămășii cu mâneci suflecate
lăsându-se asurzită de tropotul miresmelor uitate.
cu aer în buzunare,
inima peticită prin colțuri,
plete-n vânt,
o modelare rotundă a destrămării
apleacă pereții într-o gravitație sigură.
din cuburi de gheață sar cuvintele colorând aerul roz,
cea mai dulce literă îndulcește cafeaua.
iadul și raiul au aceeași tărie de împietrire și despietrire
a sentimentului pârguit între buzele mirate.
pământul exersează din nou mersul în cosmos
deschizând o altă poartă.
îmi umblă prin cenușă o trezire adormită din existență,
niciun gol de cuvinte,
lumina nespartă picură domol
deșteptând elegii eterne.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Taie-mi fuga
taie-mi fuga din albastrul acela închis
ce visează primăvara la capăt,
șterge iubirea pictată pe pânza albă a amiezii,
falsul vis dezlănțuit de necuvintele ascunse prin mâneci suflecate.
lasă timpul să fugă într-o existență uitată.
mută pereții albi și verzi ce-mi tulbură plecările din ochi
și lasă-mă cât mai departe de albastrul tău!
toate lucrurile răsărite din vid mă vor lega de spațiu,
chiar de vei fi închis sub geana mea îndărătnică
luând cu mine singura vocală din albastru,
ca o neplecare din timpul scrijelat cu noi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem
cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp
adevărul șchiop nu comunică
drumul plutește deasupra morții
cerul devine moment de iubire
ies din fierea singurătății în verdele zilei
toate cuvintele țin lupa sub lună
aici e o existență de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din aer
din aer se adună vibrații rămase pe frunze
mâine mă voi surprinde între două lumi
cu palmele înghețate
metal pe vorbe
într-o zi peticită cu lumină oarbă
cuvintele deliberat uitate
vor aștepta să se răstoarne regulile
totul să devină aproape
cu teii căzuți peste umbrele lor
și tu cu o inimă mare ca o ploaie de lavă
obosiți de haos
locuind altfel în brațele tale
nu ne vom spune nimic
voi plonja în târziul inutil
într-o libertate
în propria mea fugă spre roșu
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă risipesc
Faldurile nopții s-au prăbușit
în stânga și-n dreapta mea
modulând o nepăsare din care eu lipsesc.
Rămășița rotundă a mărului păstrează
dovada căderii din rai.
Esențe din cuvinte au fost distilate
și-un rest mai bântuie topind somnul,
iradiind în pereți.
Ochii lungi umblă pe tavan
și prăvăliri de calm dospesc în colțuri.
Aproape pot fi locuite
cu tonuri verzi de cuvinte
mișcătoare, ca o nesupunere
la pasul ce mă poartă pe pământ.
Pielea odăii se mișcă iluzoriu
și mai multe secole mă risipesc egal în noul spațiu.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La cules
focul toamnei iese din struguri
între cutele adânci și spasmul mușchilor
odată cu învârtitul teascului
și strivitul boabelor
ce-și leapădă cămașa
până sub stelele nopții energia curge
cu tot cu lumină și întuneric
cu tot cu rai și iad
frigul din toamnă se ascunde prin iarbă
sau urcă pe gard
uneori apasă pe mâini și pe față
și chiar se coboară sub tălpi
și inima uită golul din eu
particule întregi fără substanță
ca-ntr-o cascadă te urcă în cer
cele lichide îți mută spațiul
modificând cuvintele ce mor lângă cramă
în timp ce mustul dulce sclipitor
aleargă prin irisul ochiului
ascunzând în el semnul divin al nunții din Cana.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o zi
ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceață mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esența din trestii și sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeți din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieții mele
cuvintele ei sunt rotunde
mișcătoare de cer și de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spații goale de vânt
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între două respirații
pe aici n-a mai trecut nimeni
sub buzele grinzii crăpate de timp
singurătățile sufocă tăcerea
la ora când toate
umbrele adorm
sub piele
e multă tristețe
curge înspăimântător
ca o clepsidră
cu vieți
picură ultimul fir
timpul exersează
prin mine
se plimbă tăcut Dumnezeu
printre coastele strivite
de singurătate
picură liniștea
nu mai e nimeni
mă agăț de culoarea cerului
aerul s-a rarefiat
timpul sinucigaș de cuvinte
îneacă umbrele
din trupul dezbrăcat
pornește un nou început
urmele adâncite pe margini
vorbesc de o trecere
tălpile miros a iarbă
între cele două respirații
se joacă un copil
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Cuvântul
dintr-un singur cuvânt
s-a născut sensul limpede al înțelesului
pe pagina mea dezordonată și rătăcită în verde
literele și-au aprins lumina
iar căutările din ochi au stagnat
minutele uscate au renunțat la rotire
găsind un alt traseu neinventat
în intervalul dintre cuvinte
sărutul ce se visa în album s-a volatilizat
iar orizontul expulzat a devenit un punct în descreștere
cuvintele și-au luat un fel de libertate
evadând din unda aceea cu mesajul unei singure inimi
a apărut un alt fel de primire a dimineții neinvitate
între pereții suspendați în alb
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Desculț și cu mânecile cămășii suflecate ai trecut prin inima mea... și vreau să-ți păstrez urmele!
aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
N-a mai rămas
n-a mai rămas nimic
din nuanțele ce-mpodobeau lumina.
lucrurile s-au camuflat în galbenul pereților,
cuvintele s-au topit într-o rotire altfel,
în golul tot mai mare au coborât iluziile fără gravitație.
târziul umflat cu minute false
a stors lacrimi neputând să vorbească,
sunetele libere au plecat dincolo de ziduri.
am strâns neliniștea ce bântuia prin spațiu
și am clădit-o în muntele meu alb
îndurerându-mi tălpile
să nu poată găsi drumul ce duce spre tine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stau
stau între cuvinte,
unele dor și ard în albastru,
altele mă ară până la transparență.
tu ești departe
într-un contur neclar din seva vieții.
odaia se-nvârte lunecând în sus
cu tot talazul ei de întuneric.
o strânsoare se prelinge în tălpi,
cuvintele sar peste mine mirate,
eu rămânând zidită-n ipoteze.
și nu mai știu ce funii de dor
au tulburat sclipirile din astre.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O ramură amputată de vânt învață
un alt fel de plutire
precum o mână care știe zborul din altă existență
despărțind cu grație aerul în poezii
un balet al simțurilor pe un lac fără lebăde
între două margini de nemărginire
prăpăstii ale trupului dintre lumile trăite și lumile visate
cărarea prin care luna coboară la fereastra inimii
iar în valuri un delfin susține toată feeria
deschid o fantă prin care mă inundă lumina
mă las sufocat cu realitatea pescărușului care-și caută oceanul
în orice baltă cu aceeași convingere
cu același țipăt de viață
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi nu suntem
În cercul meu strâmt din albastru
se varsă o imensitate
ce nu poate fi oprită să te aducă
din toate depărtările de vamă.
Alchimia țiuie-n aer,
sfărâmă nisipuri,
curge-n brațe într-o oază de lumină,
drege inima humei culcată pe oase.
Totul devine o scriere așezată
pe orice piatră întâlnită,
în alfabetul cunoscut al inimii
cu litere ce ies la iveală
deslușind straniu alfabet.
Noi nici nu suntem aici,
dar înverzim aerul,
împărțim fluturi în jur,
dezbrăcăm întunericul de haine,
mersul nostru e siamez
prin nori,
prin alt timp nefărâmițat de neliniști,
murind îndelung și profund
într-o alegere a sorții,
umplând respirarea cu fluturi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pată repetabilă
am devenit peste noapte un bagaj
îndesat cu povestea vieții tale comprimată
în mersul peste scoici, pietre, silabe
strâns cu centura cuvintelor fără adresă exactă
călător, la întâmplare, între orizonturi.
înfig dinții în scoarța peticită a timpului
capul legat în colțuri de fiecare scrâșnet al meu
umblă amputat de mâini și picioare
inima simte să moară sub greutatea sângelui vlăguit
de atâta mers întortocheat în această viață spoită
o umbră a mângâierilor adormite în culcușul lor
s-a ridicat, aidoma unei închipuiri dornice,
să mă însoțească spre răsăritul
ce-mi încălzește dimineața trezită
de lătratul ascuns al câinilor din spatele gândirii
nu vreau să arunc cu pietre
în Dumnezeul care, azi, m-a născut
altă pată repetabilă de lumină.
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!
O formă de existență
noaptea creponată înșiră pereții
într-un abis
luna pleacă din fereastră
lăsându-mă într-o altă memorie
unde tu nu ești
pe tavan visele aleargă ieșind dintr-un tunel
de unde împrumut timp
pentru zidit cuvinte
ce stau zăbovind pe marginea lutului
și m-așteaptă
o formă din existența mea-i absentă
pe cea din viitor o inventez
împodobind-o cu lucruri la modă
și păstrarea teiului eminescian
plin de poezie
forma din prezent pulverizează imagini
cu buze care surâd
copaci care merg dată cu mine
și straturi de cuvinte din care curg poeme
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arborii și-au dat foc...
Arborii și-au dat foc.
Stelele-și dau binețe,
risipite prin cer și fânețe.
Zdrențe de nimb.
Norii nu mai au loc.
Buzele nu mai au timp
sere
unui soi de bloc
din care picură umbră: pământul...
Fețe și cefe.
Demonii umblă
între două-abise ca vântul.
poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un semn
pământul s-a mutat de sub picioare
într-un colț prăvălit susținut de cârjele nopții
învelișul meu de toamnă a lăsat nevăzutul în orbite
împreună cu o parte din conturul tău
cernut prin verticale bezne
imagini răsturnate navighează căutând echilibru platonic
între armonie și haos
selecția de priviri și gesturi
inventează o direcție comună
încercând o stare de închegare cu luciri de lumină
în timp ce demonii trec prin pereții nopții
dizolvând piatra solubilă
sfâșiind cuvintele pîn' la sfert
rotund și calculat timpul îmi azvârle o cifră
fără început și fără sfârșit
iar ultima silabă
ca o frunză cu dinți
trece prin mine și-mi lasă un semn că exist
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E iarbă
Duhul ierbii umblă prin văzduh,
moartea a ieșit din abstract
dând largi ocoluri,
împărțind sfârșitul.
Sânzienele își acoperă umerii,
jocul de frunze e oprit,
timpul trece prin sânge.
Dorul rămas stingher
se-nvârte rotund,
sub salcâmul înflorit.
E iarbă, e vânt, e pustiu.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi
Azi e un alt fel de azi,
orizontul e urcat în nori.
În mine simt un întreg
până îmi cad frunzele și trec dincolo de ușă,
rătăcindu-mă în al cincilea anotimp.
Prin gândul treaz măsor viscolul unor fețe apropiate,
ce-mi îngheață gleznele, suflând săgeți de gheață.
Paralel cu mine măști aglomerate,
unele tulburi, respiră înaintea mea
luându-mi tot aerul.
Ultimul cuvânt pierdut te caută,
pe banca de lemn neocupată.
Mă sprijin în cuvintele rotunde,
într-o reîntoarcere printre gesturile tale imperfecte,
dar cu ferestre deschise spre soare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi ești
sunt într-o poveste neadevărată
tu nici nu exiști,
n-ai existat vreodată.
doar freamăt venit din albastru,
ecou evadat
la trecerea mea prin galbenul toamnei,
ești goana mea după cuvintele muiate-n cerneală,
picătura de apă atunci când mi-e sete,
ești dor amestecat din albastru cu verde.
o lungă așteptare pentru ziua aceasta
când rațiunea îmi mută pământul,
o contopire între tălpile mele
iarba fugară și vânt.
apari în lumină și tulburi eternul,
ești sunet de gând zvâcnindu-mi în tâmplă,
îmi ești dorul ce doare,
îmi ești neexistând.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!