Din aer

din aer se adună vibraţii rămase pe frunze
mâine mă voi surprinde între două lumi
cu palmele îngheţate
metal pe vorbe
într-o zi peticită cu lumină oarbă

cuvintele deliberat uitate
vor aştepta să se răstoarne regulile
totul să devină aproape
cu teii căzuţi peste umbrele lor
şi tu cu o inimă mare ca o ploaie de lavă
obosiţi de haos
locuind altfel în braţele tale

nu ne vom spune nimic
voi plonja în târziul inutil
într-o libertate
în propria mea fugă spre roşu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a mai rămas

n-a mai rămas nimic
din nuanţele ce-mpodobeau lumina.
lucrurile s-au camuflat în galbenul pereţilor,
cuvintele s-au topit într-o rotire altfel,
în golul tot mai mare au coborât iluziile fără gravitaţie.

târziul umflat cu minute false
a stors lacrimi neputând să vorbească,
sunetele libere au plecat dincolo de ziduri.

am strâns neliniştea ce bântuia prin spaţiu
şi am clădit-o în muntele meu alb
îndurerându-mi tălpile
să nu poată găsi drumul ce duce spre tine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tot mai toamnă

E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vişini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămaşă uitată în cuier.
Liniştea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.

Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două cuvinte banale

e o poveste
într-o zi îmi vei spune cum a început totul
eu am săpat un şanţ adânc în urma ta
şi au început să curgă cuvintele
dimineaţa mi-e teamă să calc pe podea
poate că a rămas un cerc trasat cu ochiul minţii
unde un tu şi un eu se prind într-o joacă

între două cuvinte banale
lumea noastră
iluzorie
tu cu faţa spre un capăt de univers
eu săpând şanţuri adânci
şi gustând cuvintele din carnea ta
într-o zi îmi vei spune câte cercuri am inventat
ca să ne putem atinge cu vârful degetelor

între două cuvinte banale
un tu şi un eu se prind într-o joacă
pe lângă noi trec valuri apocaliptice
războaie şi câte dezastre
dar nu avem timp să ne gândim la nimic
în lumea asta de rezervă inventată de noi
totul pare perfect
şi ne putem iubi în voie
chiar şi aşa
străini cum suntem

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirăm

tăcerea şlefuieşte prezentul
ca noi să ne auzim,
printre frunze singurătatea teiului
vindecă cu ochiul de lumină umbrele crengilor.

vocea ta mă cuprinde în cuvintele ce rămân fără margini,
o mână îţi atinge mâneca hainei
şi caut privirea din toamna veche
printre cioburi sfărmate din sensul interzis.
noaptea a rămas în tremuratul frunzelor,
secunda tăcută pictează în vene un haos singular în amurg.

rodeşte o formă perfectă din visul trezit
odată cu dimineaţa intrată pe geam,
un fel de astupare a golului etern.
în ecoul cu mii de imnuri,
respirăm împărtăşit din târziul timpului final.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disec cuvinte

disec cuvintele pân' la sâmburele acela de lumină
neadunând nimic cu nimic

nici rămăşiţa aceea tulburată
de pe aripi de vânt
n-a întregit vreun sens
n-a rostit vreo osândă

e doar o balansare fragilă
într-o rotaţie
şi un întuneric aproape de ochi

nu eşti sorbit de zbor
rămâi zidit în vis
înflorit în locul acela de plecare
nedefinit
cuvintele îndoite îşi topesc starea de căutare

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinspre departe

miroase a tine
miroase a ploi spânzurate
se leagănă totul în neînţelesuri
cântecul atârnă de cuvinte necăzute in inimă
şi vântul întoarce copacii
îmbrăţişarea e la mare distanţă
şi braţele-s rămase în aer
locul tragic e ferit de tălpi
razele soarelui sprijină planeta să nu cadă
o altă matematică adună şi scade
împarte şi înmulţeşte unu şi cu unu
timpul curge dureros peste toate
te vreau negândit conectat
la visele rămase printre luceferii teferi
miroase a tine dinspre departe

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

cine sunt eu, în anotimpul acesta obişnuit cu mine,
în coaja subţire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi opreşte fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolţesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerenţa formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din şoapte, mirajul că eşti lângă mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua coboară

Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinşi pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafaţă
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agăţate de mâini şi picioare
ridică spaţiul dincolo de uitare.
Ieri şi alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă şi aproape.
Pentru o clipă prelungiţi într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi şi crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foşnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mişcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp

adevărul şchiop nu comunică
drumul pluteşte deasupra morţii
cerul devine moment de iubire

ies din fierea singurătăţii în verdele zilei
toate cuvintele ţin lupa sub lună
aici e o existenţă de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între minus şi plus

între minus şi plus,
marcând întinderea conturului verde,
nu te mai caut.
restitui liniştea,
dinaintea incendierii în roşu
a alergării,
în labirintul meu de zare închisă.

adun cuvintele retrase pe-o pagină palidă de alb,
înflorind o lumină de frunze liniştite,
pe literele galbene întârziate în colţul ochiului,
cu un luciu de cer neplouat.

secundele reci pictează în sânge
o nouă chemare,
fără un tei suit în vârful visării.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia-mă de mână

ia-mă de mână,
aşa mă simt frumoasă,
cu apa din mine nesălcie şi sarea mai puţin sărată.
într-o alcătuire dintr-o ploaie de frunze,
cu amurgul ce cade din mine înapoi şi înainte
sub luna ce ucide şi mă împarte-n aşchii.

printre vocale rămâne aşteptarea,
vibrează deasupra-mi nuanţe-n destrămare,
cuvintele respiră materia-n durere.

desfid hotarul care duce-n haos,
nepăstrând distanţa sacră de măsură,
pe-un drum neînsemnat pe nicio hartă
să alergăm, ţinându-ne de mână.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceaţă mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esenţa din trestii şi sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeţi din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieţii mele
cuvintele ei sunt rotunde
mişcătoare de cer şi de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spaţii goale de vânt

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

s-a născut o mirare
în cutele cămăşii cu mâneci suflecate
lăsându-se asurzită de tropotul miresmelor uitate.
cu aer în buzunare,
inima peticită prin colţuri,
plete-n vânt,
o modelare rotundă a destrămării
apleacă pereţii într-o gravitaţie sigură.
din cuburi de gheaţă sar cuvintele colorând aerul roz,
cea mai dulce literă îndulceşte cafeaua.
iadul şi raiul au aceeaşi tărie de împietrire şi despietrire
a sentimentului pârguit între buzele mirate.
pământul exersează din nou mersul în cosmos
deschizând o altă poartă.
îmi umblă prin cenuşă o trezire adormită din existenţă,
niciun gol de cuvinte,
lumina nespartă picură domol
deşteptând elegii eterne.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de aproape eşti?

Am întins palmele spre cer,
Am prins în căuşul lor, iubirea,
Avea miros de tine...
de înălţimi cu fiori de dor!
Pe trup se zbăteau palmele tale
cu miresme de crini, ca o rafală de vânt într-o zi de vară...
ce mă chemau într-o lume de poveste...
Îmi plac poveştile de dragoste spuse la gura sobei,
unde căldura e ca inima,
îţi încălzeşte trupul...
Cât de aproape eşti de mine,
cu palmele să ţinem iubirea?

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi dezbrac cuvintele

îmi dezbrac cuvintele de pietre şi ape
ajung la tine cu litere curate
pot aprinde cu ele o utopie
în care tainele se strâng în braţe
într-o pată de lumină respirând în voie
fără apăsare

îmi visez aripile rămase la tine acasă
ştiu că exişti acolo dar eşti în altă parte
şi sunete domoale plutesc în depărtare
printre fisuri de argint neinventate
plutind în timpul de nisip

şi pentru că există jos
există genunchi
loviţi de alte aripi trecând în zbor
şi o pană de vultur mă taie în două
o parte-s în aer
o parte-s de plumb

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele

au rămas mai mulţi de cineva
plutind deasupra mulţimii într-o nebuloasă
extrăgându-şi seva din trecut

limpedele lor se adună ca o iarbă arsă
au noaptea uscată şi-un zâmbet tremurat

culegem din vid o albă scăpare
ce-a fost dintotdeauna acolo
doar că geamul era închis şi-o pleoapă ne privea
prin rama sticlei insistent

visul s-a descifrat pe-o tragedie într-o noapte
când bufniţa cânta o melodie sărind peste final

imaginile au înaintat lent mutându-şi locurile tot mai în faţă
nebotezaţi încă n-am lipsit la plecările pădurilor
iar umbrele încă se oglindesc în pereţii noştri

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziul

târziul a venit în derivă
cu frunzele căzute
răscolit de-o primăvara
învăţată să repete acelaşi scenariu de reînviere

nestins
nepăzit a semănat un urcuş ca o împăcare cu sine
spre finalul apăsat de frig

nu-l aşteptam în firul de lumină tulburat
să facă risipă de verde ca un miraj coborât din stele
oprind din clipe
făcându-le aripi spre cer
până nu mai sunt

odată cu el şi frunza smulsă
şi cuvântul iţiit printre lucruri reale topindu-le aura
refuzând dansul literelor
în ritmul inimii grăbite plecată spre roşu

neobişnuitul firesc se toceşte punct cu punct
şi iarăşi mă nasc coerent

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O înserare

o înserare cade în palmele mele
mă îmbracă ciudat şi neauzit
imaginea ta trece ca o migraţie de la cot la umăr
tot mai încet sunt aripi nenăscute
sărutul are un capăt de lumină
cuvântul rupe silabele într-o aparenţă de poezie
ceva arhaic trece prin piele

vederile întoarse întineresc umbrele lungi
învinse de lumină
degetele acoperă spaţiul
aerul curge în felul lui viu umplând tăcerea
întregul devine o fiinţă gata
pentru lacrimi şi frig

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte îngheţate

mestec cuvinte îngheţate
se scufundă o lume fără urme de înger
speranţa anihilată plutea în spaţiu
ora vopsită anestezia timpul
golul clipelor se umplea fără rod
eram sub o stea căzătoare
coroana de lumină de pe frunte a devenit umilă
s-a dezumflat starea aceea de legendă frumoasă
erai o Medee
seninul plecării a pornit din albastru
cuvintele au făcut scut suspendând ceaţa
pe mâna celor meschini a rămas un mâine tulbure
descoperit de umbre

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!