Oana Frențescu

Sunt

sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morții,
amestecată c-un amalgam de destine
așteptând ieșiri la lumină.

tu ești în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
amețind locul și gonind spaima morții.

explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
și doar biserici din frunze mai fac slujbe.

tot cad și cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleași cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Oana Frențescu

Cine sunt eu

cine sunt eu, în anotimpul acesta obișnuit cu mine,
în coaja subțire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi oprește fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolțesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerența formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din șoapte, mirajul că ești lângă mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Suntem

cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp

adevărul șchiop nu comunică
drumul plutește deasupra morții
cerul devine moment de iubire

ies din fierea singurătății în verdele zilei
toate cuvintele țin lupa sub lună
aici e o existență de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Secunde strâmbe

Nimbul lipsește în spațiul cu îngeri răniți
și spatele întors către divinitate,
frigul intră prin pereți, până-n oase,
slăbiciunile omenești umplu nimicul
c-un timp ce nu se mai întoarce.
Biserici vechi și noi toarnă vecernii,
suntem restructurați din rugăciuni,
ce cad ca o ploaie, cu grămada,
în cuvinte dezgolite de sâmbure învelit în lumini.
O primăvară nevie umblă pe străzi
buimacă,
ghioceii germinează-n pământ.
Strâmbăm secundele
ca în ele să încapă visele,
ce le purtăm cu noi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naște un zâmbet neîntrebat
dimineața miroase a metafore agățate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respirație înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistițiu între mine și cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăți de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înflorește
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

La cules

focul toamnei iese din struguri
între cutele adânci și spasmul mușchilor
odată cu învârtitul teascului
și strivitul boabelor
ce-și leapădă cămașa

până sub stelele nopții energia curge
cu tot cu lumină și întuneric
cu tot cu rai și iad

frigul din toamnă se ascunde prin iarbă
sau urcă pe gard
uneori apasă pe mâini și pe față
și chiar se coboară sub tălpi

și inima uită golul din eu
particule întregi fără substanță
ca-ntr-o cascadă te urcă în cer
cele lichide îți mută spațiul
modificând cuvintele ce mor lângă cramă
în timp ce mustul dulce sclipitor
aleargă prin irisul ochiului
ascunzând în el semnul divin al nunții din Cana.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Duminica aplecată

Duminică aplecată într-o parte
se agață de mine cu jumătatea sa roșie de sărbătoare.
Cealaltă jumătate înșiră plictiseala
până pe spătarul scaunului,
după ce a amețit un cuvânt cu buze de fluturi
făcându-l de plumb.

Cu inima căzută sub tălpi
respir un aer fugărit pe geam,
greu ca o piatră istovită de timp.

Pe crengi se înșiră o asurzitoare absență,
depărtarea e scăldată în frunze
și cerul coboară în palme, aproape de gură.

Decupez o margine de oră
din surparea zilei făcând-o solubilă
cu starea mea pală captivă-n albastru
și ies întreagă, pe ușa larg deschisă
sorbind culoarea frunzelor căzute.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

O înserare

o înserare cade în palmele mele
mă îmbracă ciudat și neauzit
imaginea ta trece ca o migrație de la cot la umăr
tot mai încet sunt aripi nenăscute
sărutul are un capăt de lumină
cuvântul rupe silabele într-o aparență de poezie
ceva arhaic trece prin piele

vederile întoarse întineresc umbrele lungi
învinse de lumină
degetele acoperă spațiul
aerul curge în felul lui viu umplând tăcerea
întregul devine o ființă gata
pentru lacrimi și frig

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Tăceri albe

printre cuvinte străine
reptilele urcă pe glezne
geometria își acute unghiurile drepte
biserica urcă în nori fără enoriași

imagini împrăștiate în spațiu
plutesc într-o relativă abandonare

refuz depărtarea și reinventez o așteptare
pe o curbă abisală a unei raze de lumină

răsfoiesc un interval gri
de pe orbita mea
deșertică

migrez solitar imaginar
spre glasul frunzei ce mă cheamă
prin ecouri nelimpezi

copacii nu știu nimic
doar prunul sălbatic e înflorit în tăceri albe.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Noi nu suntem

În cercul meu strâmt din albastru
se varsă o imensitate
ce nu poate fi oprită să te aducă
din toate depărtările de vamă.

Alchimia țiuie-n aer,
sfărâmă nisipuri,
curge-n brațe într-o oază de lumină,
drege inima humei culcată pe oase.

Totul devine o scriere așezată
pe orice piatră întâlnită,
în alfabetul cunoscut al inimii
cu litere ce ies la iveală
deslușind straniu alfabet.

Noi nici nu suntem aici,
dar înverzim aerul,
împărțim fluturi în jur,
dezbrăcăm întunericul de haine,
mersul nostru e siamez
prin nori,
prin alt timp nefărâmițat de neliniști,
murind îndelung și profund
într-o alegere a sorții,
umplând respirarea cu fluturi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Într-o zi

ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceață mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esența din trestii și sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeți din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieții mele
cuvintele ei sunt rotunde
mișcătoare de cer și de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spații goale de vânt

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Nu mai e timp

nu mai e timp de aripi,
de fugă, de mers în nori,
de altă curbă fără ieșire,
altă cortină trasă deoparte,
altă apocalipsă venită brusc
ca o cascada justițiară.

nu mai e timp de gemete,
păreri zâmbind, așteptând degeaba,
ochii sunt spălați de iluzii,
nonsens de zbor căzut între oglinzi.
nu mai e timp de îngeri în cuvinte
și de iluzii pe frunza îngălbenită.

sunt într-o absență, pedepsită de viață,
vârtejuri înrămate încremenesc în spațiu,
ziua fuge în spasme,
împăcarea plutește în gol,
miracolul trece mai departe,
bezna se dibuie într-un avânt
îndoind lumina.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Oana Frențescu

Aproape poem

ești într-o întoarcere a timpului
în vechiul orizont
gândul se ondulează între pietre și nori
se întâmplă ca locul pornirii să aibă memorie
cerul albastru să existe
liniștea să atârne-n aer
ard în culoarea sângelui
distilând la întâmplare un ochi
o geană
un pas
prin întunericul alb harta țâșnită din oase e alta
mai multe duminici curg toate deodată înverzind epiderma
devenim silabe
aproape poem de dragoste
revoltător de umed
de imposibil
de domestic
spulberând sensurile cu brațele
cu ochii
cu mirarea transparentă plăsmuită-n alb

poezie de din Aventura cuvintelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Disec cuvinte

disec cuvintele pân' la sâmburele acela de lumină
neadunând nimic cu nimic

nici rămășița aceea tulburată
de pe aripi de vânt
n-a întregit vreun sens
n-a rostit vreo osândă

e doar o balansare fragilă
într-o rotație
și un întuneric aproape de ochi

nu ești sorbit de zbor
rămâi zidit în vis
înflorit în locul acela de plecare
nedefinit
cuvintele îndoite își topesc starea de căutare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Ieri

ieri a dispărut, rănit,
într-o bolboroseală de cuvinte neauzite,
soarta a rămas ieșind din eclipsă,
în orizontul oval tăiat în două,
cu galbenul toamnei în lobul urechii,
în nevindecatul dor de zbor albastru.

pe sub salcâm doar cioturi arse din planuri urzite,
cu forme ciudate închise ermetic.
neopritul timp taie dezordinea din gând
până la tricoul viscolit de alb
și rochia împăcată cu sine.

într-o atingere deșartă mâinile se umplu
din noaptea albă cu miros de stea căzută.
biserici de frunze se-ntorc în ruine
și ruga rămâne plutind din adânc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

O lumină

o lumină mușcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceața dimineții,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.

într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoții.

și-un răspuns nechemat
se așază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
și forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Oana Frențescu

Plouă verde

plouă verde
pe gânduri departe de casă
rotocoale se-nvârt ca-ntr-un dans
spălându-mă pe mâini
spălându-mă pe față

locuri metaforice se agață de tălpi
sunt locuri unde nu am fost vreodată
ele se dilată ca o reclamă
într-o enumerare austeră
din dezertări dintr-o lume reală

ești strâns la mijloc
fără scăpare
cu țigara stinsă sub pantofi
într-un vârtej de cuvinte fără măști
ce pot muta casa dintr-un loc în altul
căderile libere se amortizează
sub ploaia verde ce-mi hașurează gândul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Oana Frențescu

Un semn

pământul s-a mutat de sub picioare
într-un colț prăvălit susținut de cârjele nopții

învelișul meu de toamnă a lăsat nevăzutul în orbite
împreună cu o parte din conturul tău
cernut prin verticale bezne

imagini răsturnate navighează căutând echilibru platonic
între armonie și haos
selecția de priviri și gesturi
inventează o direcție comună
încercând o stare de închegare cu luciri de lumină
în timp ce demonii trec prin pereții nopții
dizolvând piatra solubilă
sfâșiind cuvintele pîn' la sfert

rotund și calculat timpul îmi azvârle o cifră
fără început și fără sfârșit
iar ultima silabă
ca o frunză cu dinți
trece prin mine și-mi lasă un semn că exist

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Poem

Eu știu că trebuie să fii mereu acolo,
sub luna ucigașă amețind secundele,
fără de da și fără de nu,
în toate clipele când sfera, rombul și cubul
au devenit o linie pe care am mers,
cu o depunere pe talpă a despovărării de seva amară,
trăind aceeași stare de lumină, de umbră, de gol,
de alb fără alb, de negru fără negru,
de cuvânt fără gură,
în lanțul primitiv venit din adânc.

Acolo, unde se deschid adâncuri și iese lumina
în lanțul înfipt în aerul tare,
într-o nestăpânită desime de gând.

Metalicul șuier de frunze sfărmând orizontu-n inele
trosnește și arde pe albul hârtiei
scriind poemul ce nu se va pierde.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Tot mai aproape

te iubesc!
și orizontul cădea în inele,
pământul arunca ploaia în nori.
nici oameni, nici cai, nici roți,
doar șuier de frunze
și-un rest de zi în cădere.
o azvârlire rotită-nainte,
genunchi rotunzi în orizont opac,
hotar dungat cuprins de ceață
și un tot prea departe, un tot prea durut.
cuvinte pierdute în iarbă,
ochi lungiți sfărmând altare,
albastra zi își scufunda urmele
prin spațiul cu păsări de lut.
în vene a intrat neîmpăcată uitarea,
o neplecare depusă pe tălpi,
adânc deschis și-un leșin de cuvinte goale
pierdute-n semicerc,
miros pieritor de icoane.
și tot mai aproape destinul își cară povara.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Ochiul

sunt într-un ochi
din care n-am plecat niciodată
sunt o aplicație conectată la o alertă sinestezică
șuierul cuvintelor trece prin mine
speriind atomii fluxului roșu
și coborând o umbră peste cer

o melancolie roz delectează visele sparte
o tristețe neagră întunecă terenurile virgine
locuite de stele
îngerii albaștri devin albi aproape incolori
ascunși printre flori

habar n-ai cum întârzie cuvintele
pe locul jupuit de lumină
brațele rămân fără viață
arsuri brume și ziduri violete
schimbă clipele fără culoare
ochiul pironitor
mă soarbe și mă doare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook